Foto: Wilfredo Lee / AP / Profimedia
Rândurile de mai jos sunt inspirate din cartea „Istoria Viitorului-elite, contraelite și calea spre dezintegrare politică” apărută la Editura Litera (Colecția Kronika), traducere Gabriel Tudor, București, 2023. Autorul cărții este Peter Turkin, cercetător asociat la Universitatea Oxford și profesor emerit la Universitatea din Connecticut, cofondator al domeniului „cliodinamicii”.
În Capitolul 8 „Istorii ale viitorului apropiat”, subcapitolul „Disidenții”, autorul face câteva referiri la cartea lui Tucker Carlson (comentator american de politică, cel care i-a luat interviu recent lui Vladimir Putin) intitulată „Corabia nebunilor. Cum clasa conducătoare trimite America în pragul revoluției”( Ship of Fools: How a Selfish Ruling Class Is Bringing America to the Brink of Revolution).
Autorul se întrebă la începutul cărții „De ce l-a ales America pe Donald Trump?”
Tot el răspunde: „Alegerea lui Trump nu a fost despre Trump. A fost un deget mijlociu fluturat cu furie în fața clasei conducătoare a Americii. A fost un gest de dispreț, un urlet de mânie, rezultatul final al deceniilor de decizii egoiste și nechibzuite luate de lideri egoiști și nechibzuiți. Țările fericite nu-l aleg președinte pe Donald Trump, însă cele disperate o fac”.
Plecând de la ceea ce s-a întâmplat în societatea americană, mă întreb dacă la noi poate apărea un fenomen de răzvrătire a electoratului, care să voteze un partid lipsit de coerență și gol din punct de vedere al programelor? „Varianta Trump” de la noi ar fi partidele AUR, S.O.S. România, clinic fără nicio doctrină, fără nicio ideologie, care probabil vor fi votate din răzbunare pe clasa politică. Ar avea motive electoratul „să se răzbune” în acest fel pe clasa politică?
Pentru a da un răspuns, trebuie să vedem ce s-a întâmplat în ultimii 35 de ani în România, cum s-a ajuns la o decredibilizare a clasei politice, ce a generat această stare. Ce motive ar avea electoratul „să fluture un deget mijlociu în fața clasei politice”? Un defazaj temporal a apărut între electorat și clasa politică, primul emancipându-se mai mult, iar al doilea rămânând ancorat în vechile metehne bizantine. Și toate acestea se petrec în contextul în care turbo-populismul, mai precis „caritatea clasei politice” și-a cam pierdut din elan, întrucât finanțatorul populismului, bugetul de stat, este deja pe catafalc.
Să încercăm să sintetizăm câteva din motivele pentru care electoratul ar putea să se „răzbune” pe clasa politică, fără a avea pretenția că vreau să contabilizez eșecurile acesteia. Nerespectarea promisiunilor din campaniile electorale a alterat încrederea în partide: spitale regionale, șosele suspendate, autostrăzi, reforma administrației publice, creșteri de pensii de 40%. Toate aceste bombardamente de promisiuni nu au fost decât vorbe în vânt, iar electoratul a învățat să nu mai ia în calcul orice mormăit de politician, aflat în campanie electorală. După fiecare campanie electorală alegătorii au descoperit că împăratul este gol.
„Dacă votanții suspectează că partidul nu-și va respecta promisiunile, aceștia nu vor mai avea motive să-l voteze, deoarece nu pot fi siguri că acțiunile ulterioare ale partidului le vor maximiza utilitatea, dacă este ales” („Competiția politică în România” - volum coordonat de Adrian Miroiu și Șerban Cerckez, Editura Polirom, București 2013).
Neclaritatea ideologică și doctrinară a partidelor, ajunsă uneori la nivel de „furculisionare”, creează confuzii („Eu cu cine votez?”) în rândurile electoratului. În cartea amintită în paragraful următor se arată: „Votanții folosesc ideologia ca pe o scurtătură informațională, care să le reducă substanțial costurile de informare cu privire la platformele electorale ale partidelor din competiția electorală”. În lipsa acestei ideologii, electoratul poate opta pentru o improvizație.
Se mai poate adăuga ca motiv de nemulțumire și faptul că în mediul politic post decembrist cuvintele meritocrație și competență nu sunt active, și, probabil, n-au fost niciodată. Criza de candidați pentru viitoarele alegeri scoate la vedere incapacitatea partidelor de a-și asigura o rezervă de cadre competentă și credibilă. Neamurile și amantele au avut în permanență wild card pentru a accesa cele mai călduțe posturi, iar consecințele sunt foarte vizibile acum. Poate, în curând, partidele vor apela la firme de headhunter sau la olx, pentru a-și recruta candidații.
Și versurile „Ce bine îmi pare că ai luat țeapă, ce bine îmi pare că ai pierdut!” (e vorba aici de clasa politică) atât de întipărite în mintea electoratului pot activa un comportament irațional, care să creeze surprize în alegeri prin votarea unor partide lipsite de orice credibilitate, dar foarte zgomotoase.
Cum putem preveni „fenomenul Donald Trump” în politica românească? Ce-i de făcut pentru activarea electoratului strivit de scepticism? Cred că se impune o resetare totală a relației dintre clasa politică și electorat. Neîncrederea în clasa politică actuală este tâmpla moale a acesteia. Sintagma „a furat, dar a și făcut ceva” trebuie dată definitiv uitării. Trebuie căutate noi forme de motivare a electoratului, care a votat până acum doar ”paușal”, iar îndreptarea clasei politice este cea mai puternică, pentru a reduce pesimismul acestuia. Clasa politică ar trebui să-și facă un auto audit, poate și o mea culpa, pentru a-și pune în evidență propriile greșeli. Politicienii trebuie să-și facă ordine în amalgamul de promisiuni, să facă exerciții de simulare a transpunerii acestora în practică, să analizeze cu discernământ ce pot face și ce nu. Iar electoratul trebuie să monitorizeze pas cu pas isprăvile politicienilor și să-i voteze pe cei care, prin eforturile lor, aduc plus valoare comunității în care au fost aleși.
„Țările fericite nu-l aleg președinte pe Donald Trump, însă cele disperate o fac!” Este România o țară fericită? Sau disperată?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
„... In alte locuri, însă, apar situaţii care evocă totuşi adevărate confruntări, competiţiile dând naştere unor contestări şi ducând chiar la reluarea scrutinului. Aşa de pildă, în judeţul Covurlui sunt, pe 10 noiembrie 1832, 23 de participanţi la vot: aga Dimitrie Iamandi câştigă alegerile, cu 18 voturi, dar imediat după aceea, e contestat pentru că, spuneau adversarii săi, „spre aşi trage partizani“, adusese la vot străini de judeţ sau, cum spune textul „musafiri de adunătură drept unimea ţinutaşilor“. Iată că şi turismul electoral datează de la originile reprezentării...
Reluate la 28 noiembrie, alegerile sunt acum câştigate, cu 19 din 23 de voturi exprimate, de către postelnicul Iorgu Ghica.
La Putna, dăm peste un caz şi mai interesant. Acolo, într-un prim moment e ales paharnicul Costache Lupu, care obţine sprijinul a 9 votanţi, învingând alţi 4 candidaţi: spătarul Sandu Stamatin (care obţinea 6 voturi), spătarul Gavril Stamatin (4 voturi), paharnicul Constantin Elefteriu (3) şi paharnicul Ştefan Lefteriu (un singur vot).
Numai că învingătorul a refuzat mandatul: nu fusese întrebat dacă vrea sau nu să fie ales, aşa că având treburi mai importante de făcut, a impus organizarea unor noi alegeri, pe 1 decembrie, când mandatul din Putna e câştigat de paharnicul Iordache Milu, cu 17 din cele 23 de voturi exprimate.
La Herţa, avem egalitate între doi candidaţi: Iordache Balica şi Iordache Chiriac, fiecare având câte 2 voturi. Iată de ce se mai face un tur de scrutin, iar cei 7 votanţi dau trei voturi unuia şi trei celuilalt, preşedintele colegiului electoral neputând vota şi, deci, tranşa victoria. Cum prin vot nu s-a putut decide, s-a recurs la tragerea la sorţi.
În fine, la Hârlău, cel ales, spătarul Tudorache Aslan, care avusese 7 voturi faţă de cele 5 acordate agăi Vasile Brăescu, şi-a văzut victoria contestată de postelnicul Iorgu Ghica, pe motivul că Aslan „nu e nici fiu de boier, nici proprietar de moşie“; alesul a fost totuşi validat de Obişnuita Adunare a Moldovei în şedinţa din 8 decembrie 1832 . ...
***
...După înfrângerea revoluţiei, de fapt între 1849 şi 1856, soarta politică a Principatelor e reglementată de o nouă înţelegere ruso-turcă, şi anume Convenţia de la Balta-Liman. E o epocă în care, deşi Regulamentul Organic era repus în vigoare, se renunţă la alegerea adunărilor, iar Domnii – numiţi „înalţi funcţionari“ – sunt numiţi de sultan.
Nişte adunări vor exista totuşi, sub numele de „divan obştesc“. Deşi păstra ca atribuţie aprobarea bugetului, divanul includea judecători şi membri ai guvernului; mitropolitul şi episcopii fiind şi ei chemaţi, dar numai dacă se discutau chestiuni bisericeşti. Inaugurate pe 28 februarie 1850 în Moldova şi pe 28 martie acelaşi an în Muntenia, cele două divane, care întorceau Principatele la epoca de dinainte de 1831, nu au avut o activitate foarte intensă, deoarece după convocările din 1850, 1851 şi 1852, ele nu vor mai fi reunite. Un nou război le bloca. La finalul lui, Principatele vor începe o altă viaţă politică2 .” - https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/44814/ssoar-studiapolitica-2011-2-preda-Primele_alegeri_romanesti.pdf?sequence=1
Se pare ca acestea au fost primele alegeri romanesti, caracterizate de o serie de elemente pe care le regasim si in ziua de azi.
Votul la romani nu are o traditie, nu a fost constant si nu a insemnat nimic in constiinta romaneasca (mai ales perioada comunista). Romanii nu sunt invatati cu votul, nu-l pretuiesc si nici nu cred in el. Clasa politica romaneasca actuala nu exista. Este o gloata ce mimeaza democratia, mimeaza inteligenta, mimeaza interesul national, mimeaza decenta, mimeaza corectitudinea, mimeaza ca ar avea doctrine, mimeaza ca ar avea credinte. Inaugurarea capelei de la Casa Poporului face parte din scenariul cum sa-i mai fraierim pe fraieri. Intr-un ortodoxism fundamentalist, da bine la public.
A vorbi aici despre un electorat informat, coerent, constient de ceea ce face si spune, mi se pare foarte mult. Nu se voteaza cu AUR din convingeri patriotice (de fapt patriotarde), ci din patriotardism ce se vrea patriotic. Se voteaza la misto, necugetat.
„Întâiul Congres al Statelor Unite ale Americii, conform originalului First United States Congress, a fost prima reuniune a legislativului guvernului federal al Statelor Unite ale Americii, fiind constituit din Senatul SUA (conform originalului, United States Senate) și Camera Reprezentanților a SUA (conform originalului, United States House of Representatives). Întâiul Congres s-a reunit în clădirea cunoscută ca Federal Hall, situată la adresa 26 Wall Street în orașul New York, New York, iar ulterior în clădirea Congress Hall din Philadelphia, Pennsylvania, între 4 martie 1789 și 3 martie 1791, pentru trei sesiuni, în timpul primilor doi ani ai primului mandat prezidențial al președintelui George Washington.
Acordarea locurilor pentru prima structură a Camerei Reprezentanților s-a bazat pe secțiunea din Constituția Statelor Unite care prevedea această repartizare. Ambele camere aveau o majoritate de membri ai partidului Pro-Administrație.” - https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_Congres_al_Statelor_Unite_ale_Americii
La americani votul face parte din viata lor incepand cu anul 1789. E simplu si clar: ori esti republican, ori esti democrat. Pe langa tot felul de trasaturi ale natiei americane regasim democratia si libertatea. Si este acea fascinatie pe care o starneste functia prezidentiala. Dupa cum se spunea: orice baiat poate sa ajunga presedinte, in America. Visul oricarui pusti se putea indeplini. Acum, nu e nimeni de vina ca baiatul Trump a visat la fel.
Si o idee pe care si eu o impartasesc:
„Legat de Donald Trump, dincolo de faptul că probabil a investit mulţi bani în cercetare înainte de a începe campania, cred că televiziunile l-au „scăpat de sub control”. Încă de la început a făcut rating şi a creat controverse, motiv pentru care a fost propulsat de către televiziuni până s-au trezit cu el principalul candidat al republicanilor. Cred că a fost unul dintre motivele principale pentru care o parte din ele, importante, s-au întors împotriva lui.” - https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/despre-ce-e-america-daca-nu-despre-a-avea-1746859.html
Multe ni se intampla la intamplare, dar apoi ne trezim pe cap cu ele si intamplator nu mai putem scapa de ele.
Cam asa si cu Trump. A fost bagat in seama, plimbat pe la emisiuni omul a inceput sa-si dea drumul la gura, electoratul a pus ochii pe el, zicea niste chestii care le pica bine americanilor albi si gata, a pasit pe covorul rosu de la Casa Alba.
Credeti ca pe americani ii intereseaza daca Trump vine in ajutorul Romaniei in caz de nevoie? Nu. Probabil ca va consulta situatia financiara de la biroul de contabilitate al NATO sa vada daca am alocat acei 2% si apoi se va mai gandi. Ca degeaba exista punctul 5 din statut, daca n-ai dat banu nu vezi americanu (pe plai mioritic).
Care este problema cu "Make România great again"?
Ah, nu e despre UE?
Ghinion !
În ceea ce privește alegerile de la noi, dacă AUR va avea procente mari asta e rezultatul deceniilor de mizerie politica generala de după '89 ,cu alte cuvinte culegem ce am semănat. Iar ca să o votezi pe isterica doamnă Ș. , asta înseamnă să fii chiar disperat. Așa disperați nu suntem...
US e o tara disperata, cu imigratie
ilegala la nivele nemaivazute pana acum, cu o situatie economica grava, cu o infrastructura deplorabila, cu ideologia marxista extanzandu-se in educatie si corporatiile mari.
Sd voteaza cu T din disperare
Revenind acum la întrebarea "De ce ce l-a ales America pe Trump?" și la răspunsul cu gestul fluturării degetului mijlociu, ca o furie, în fața clasei politice conducătoare a Americii: da, aserțiunea dlui Peter Turkin mi se pare corectă.
Întorcându-ne însă la situația din România, dl Băcanu pune aceeași întrebare în ceea ce privește "fluturarea degetului mijlociu" și caută motivele. Și le găsește ca fiind un defazaj apărut între electoratul emancipat și politicienii rămași ințepeniți în metehnele bizantine. Aici, aș avea o obiecție. Degetul cu pricina nu e arătat doar de lumea emancipată, care trăiește pe propriile picioare, cu profesii liberale și, oarecum, independentă. La noi, degetul ăla erect e fluturat, mai ales, de cei dependenți și neajutorați, cei care așteaptă să li se dea, de cei care nu se mai văd incluși într-un viitor al României, de cei marginalizați, de pensionarii amărâți, de oameni care s-au săturat de promisiunile perpetuu neonorate de către șmecherii votați și ajunși la putere.
Deci, transferul preferințelor electoratului către partidele de tip Trump (la noi, AUR și SOS), nu cred că are drept cauză emanciparea electoratului, dimpotrivă, e rezultatul unei dezamăgiri în rândul celor neemancipați și rămași prizonieri și ei în metehnele bizantine, ca și clasa politică. Diferența e că electoratul a găsit partide mai noi, care nefiind înca la putere, n-au apucat să dezamăgească.