Foto: Guliver/ Getty Images
Mărturisesc că m-a îngrozit ce s-a întâmplat la Ditrău. Atâta xenofobie ce mi-a amintit de anii '60, când negrii nu aveau acces în unele restaurante, pub-uri („green book”), nu erau angajați în unele posturi, aparent importante, necum să candideze la unele funcții înalte în stat. Mă refer la sudul Americii. Cei doi srilankezi se angajaseră de fapt pentru niște activități pe care „ai noștri” le refuzaseră, fiind nemulțumiți de salariile oferite în raport cu munca depusă. Dar nu au fost acceptați de comunitate nici în aceste condiții. Un primitivism și o lipsă de educație ieșite din comun pentru anii în care trăim, în care piața muncii este liberă, fiecare poate alege unde să lucreze.
Exact ce facem și mulți dintre noi, care lucrăm „afară”. Mulți ne lamentăm, pe bună dreptate, că muncim pe un salariu mult mai mic comparativ cu colegul care face aceeași muncă, dar are avantajul cetățeniei acelui stat. Că niciodată nu suntem asimilați. Tocmai, ar trebui să înțelegem și mai bine ce înseamnă să nu fii de-al locului, să manifestăm toleranță față de cei care, dintr-un motiv sau altul, vin să muncească aici.
Pe Șantierul Naval „Damen” din Galați lucrează sute de muncitori din Vietnam, Sri Lanka, Pakistan, India. Îi văd în fiecare dimineață în grupuri, îndreptându-se pe jos către serviciu.
Echipați în uniforme de camuflaj, înfruntând frigul cu fulare la gură, străbat mai bine de un km de la blocurile de nefamiliști unde sunt cazați către șantier. Merg civilizat, sunt sobri, prinși în gândurile lor, parcă întrebându-se „ce ne oferă și ziua de azi?”. Alții își câștigă pâinea în construcții, tot aici, în Galați.
Este clar că nu e o fericire pentru ei că au venit aici de la mii de kilometri de casă, așa cum și noi încercăm să trăim la un nivel decent în alte părți, fiindcă aici nu reușim asta: Cu atât mai mult, repet, ar trebui să îi înțelegem și să îi apreciem. Este ciudat că într-o țară în care au fost eliberați mii de deținuți care au ucis, violat, au trăit poate numai din furt și nu din muncă manifestăm atâta toleranță pentru aceștia, nu putem accepta și integra niște oameni care muncesc, dar care, doar fiindcă au altă culoare a pielii și o altă religie, sunt îndepărtați și batjocoriți. Este de noaptea minții și nu îmi vine să cred că mai există oameni printre noi care gândesc așa.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Romania este tara care are presedinte un etnic german luteran, in care etnici maghiari au fost ministri ai Culturii, Sanatatii, Mediului, in care alti etnici maghiari conduc departamente guvernamentale (cel pentru Minoritati, cel al dezvoltarii Durabile) sau institutii nationale precum CNCD. Iar unul dintre cei mai cunoscuti si respectati profesionisti este Raed Arafat, un palestinian.
Da, exista probleme si in Romania, mai ales in atitudinea romanilor fata de tigani, dar nu cred ca ne paste pericolul ca situatia de la Ditrau sa recidiveze în alte părți ale României. Insa nu bag mâna în foc pentru alte localități locuite în majoritate de etnici maghiari.
Dacă vi se par neimportante cele expuse mai sus de d-na (sau dl.) Radu, poate ar trebui să vă gândiți ce șanse ar fi, în următorii ani, să vedem un necatolic președinte sau premier în Polonia, un croat șef de stat în Serbia (sau invers), un grec premier la Tirana (sau un musulman la Atena) ori un neamț șef de guvern la Praga (nici nu mai pomenesc de miniștri maghiari la Bratislava!). Câți etnici români ați auzit să fi ajuns miniștri la Budapesta?
Iar dl. Arafat, pe care îl stimez la fel de mult ca mulți alți români, a avut noroc să nimerească în România, că în Ungaria era probabil expulzat de mult, ca emigrant arab!
Dacă noi, românii, vom continua să minimalizăm tot ceea ce facem, să nu ne mirăm că străinii ne vor minimaliza și ignora și ei. Nici pe departe nu suntem perfecți ca popor, dar în unele privințe, reușim să nu ne facem de râs...