Traducerea termenului englezesc fallacy se poate face mai degrabă printr-o locuţiune, în română, decât cu un alt cuvânt. Sau cu explicaţii suplimentare, care să nuanţeze tălmăcirea simplistă.
Superficial, cuvântul înseamnă aberaţie, erezie, paralogism, sofism. Nuanţat, interpretarea e de folosire, fie din bună ştiinţă, deci cu răutate, fie din lipsa profunzimii (deci nu chiar din prostie, pentru că prostul nu poate manipula atât de bine), a unui argument invalid sau a unor mişcări nepermise, cu scopul de a construi un raţionament care să pară mai bun decât este, suspectând că e suficient de manipulator, încât să inducă în eroare un auditoriu aflat la graniţa/îmbinarea dintre ignoranţă şi atenţie redusă. Deci, iar, nu complet prost sau cu desăvârşire neatent, pentru că, în cazurile acestea, poţi folosi, lejer, o elucubraţie.
Există fallacy-uri formale şi informale
Cele informale sunt la îndemana unui intelect mediocru, dar neaparat nepus în gardă de realitate (adică unul care se crede minunat, pun accent pe asta pentru că de obicei mediocrii îşi ştiu binişor valoarea, nivelul şi, deci, cam cât se pot întinde). Astfel de oameni ignoră evidenţa, consideră ceva neadevărat doar pentru că nu a fost demonstrat, deşi nici contrariul nu a fost demonstrat, consideră calea de mijloc corectă, când au de-a face cu puncte de vedere opuse (deşi nu e nimic logic într-o astfel de conciliaţie), sau apelează la calibrare (de exemplu, cei care spun: „Eu te respect, deci trebuie să mă respecţi şi tu!"), vorbesc peste tine, doar pentru a nu te lăsa să-ţi duci ideea până la capăt. Totul, din lipsa gradelor lor de libertate, nu neapărat din răutate. În general, sofismele acestea informale sunt extrem de des întâlnite şi ţin mai mult de lipsa de educaţie a unui intelect în regulă, decât de prostie.
Cele formale sunt argumente ale căror concluzii nu se deduc, pe cale logică, din premise (aşa numitele non sequitur). Cele mai multe de acest tip se învârt în jurul folosirii intenţionat deformate a probabilităţii, a extrapolării, a gradului de semnificativ (adică tu consideri/prezinţi drept semnificativă statistic o experienţă, fie denaturând voit, fie nemenționând experienţe similare, cu alt rezultat), chiar a logicii (de exemplu când încerci să îi bagi cuiva în cap că cineva va acţiona logic, tu având experienţele anterioare cu el acţionând ilogic, adică foloseşti, în interesul tău, dar în mod ilogic, logica!). Oamenii care jonglează cu fallacy-uri formale nu sunt proşti, nu pot fi proşti, ba chiar sunt mai inteligenţi decât cei la care se detectează primul tip de comunicare. Sunt doar rău-intenţionaţi, tendenţioşi, dornici de discordie, diabolici, manipulativi (există, tot în engleză, un cuvânt care intersectează toate aceste semnificaţii şi el este „mischief”).
Ce s-a întâmplat aseară: câteva argumentări false
Mihai Gâdea este un moderator în discursul căruia abundă fallacy-urile formale. Dacă urmărim discuţia cu Dacian Cioloş, le întâlnim la tot pasul. Există însă unul constant: argumentul „tu quoque" - „şi tu". Tradus prin „cine spune, ăla este!” sau prin „dacă eu da, atunci tu de ce nu?!”. E jenant, pentru ţinuta şi reputaţia unuia care discută cu un prim-ministru, să abordeze un asemenea nivel. Unul sub cel al dezbaterii de acum mulţi ani, dintre domnii Constantinescu şi Iliescu, cea în care, după logica de mai sus, dl. Iliescu i-ar fi răspuns lui Constantinescu, la întrebarea: „Domnule Iliescu, credeţi în Dumnezeu?" cu „Dar dumneavoastră (ce) credeţi, domnule Constantinescu?".
Concret, câteva rupturi logice în dialogul de aseară:
- Substituţia ilicită a identităţilor: cuvântul „mocirlă” atribuit dlui Cioloş provenea din întrebarea dlui Liiceanu. Deşi neînţelegerea a fost demontată anterior, dl. Gâdea insistă pe faptul că ministrul e deranjat de critică (după ce omul îi spune de câteva ori că el se referă la minciună, nu la critică).
- Argumentum verbosium: întreruperea repetată a invitatului cu întrebări, înainte de a-şi duce omul ideea până la capăt. Evident că nu puteau fi reţinute toate întrebările şi se scăpau răspunsuri, dând impresia telespectatorului că se evita acele răspunsuri.
- Ad hominem: „se numeşte burtieră, nu prompter!”, corectură menită să îl înjosească pe Dacian Cioloş, cu un argument care nu influenţa deloc subiectul discuţiei, dar care putea induce premisa că omul, în general, nu e pregătit, că îi lipsesc noţiuni simple.
- Onus probandi: dl. Gâdea nu poate sau nu simte nevoia să argumenteze declaraţii similare cu cele pentru care îi cere socoteală lui Cioloş.
- Circulus in demonstrando: gazda repetă faptul că prim-ministrul jigneşte telespectatorii Antenei, în loc să demonstreze asta, începându-şi demonstraţia cu o concluzie, care ţine loc de premisă.
- Dublă numărare: revenirea obsesivă la argumente deja demontate, în discuţie, cum ar fi acela cu jignirea telespectatorilor, argument la care dl. Gâdea apelează insistent şi după ce Cioloş îl anulează (un fel de „surdu-n clopot”).
- Falsa atribuire: declaraţia unui ministru al cabinetului, atribuită, fără verificare, direct prim-ministrului (vânzarea portului Constanţa).
- Falsa dilemă: în repetate rânduri, dl. Gâdea îi dă de ales prim-ministrului din doar două variante (spunând că altele nu-s), ambele convenabile Antenei, deşi există o sumă de altă posibilităţi.
- Contextotomia (scoaterea din context), o practică des întâlnită şi cu numeroase exemple în discuţia respectivă.
- Ignoratio elenchi: comparaţia relevantă, în general, între doi termeni, folosită într-un context în care ea nu mai e relevantă.
- Falsa echivalenţă: doi termeni cu importanţă diferită, consideraţi a fi de aceeaşi gravitate („pentru că noi am minţit, dumneavoastră jigniţi publicul Antenei, doar pentru atâta lucru?”) – se încearcă diminuarea gravităţii minciunii şi creşterea importanţei afirmaţiei dlui Cioloş, despre Antena, pentru ca termenii să pară la fel de serioşi.
- Post hoc ergo propter hoc (un eveniment care precede un fapt e considerat, în mod fals, cauză a acelui fapt): acelaşi exemplu de mai sus („pentru aceste lucruri dumneavoastră aţi spus că veniţi într-o mocirlă?”).
- Otrăvirea fântânii: o informaţie care discreditează un element al mulţimii dicrediteaza toată mulţimea (dacă un ministru a minţit, tot guvernul e mincinos).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe de alta parte, cred ca, atât cat s-a putut, dl. Ciolos a reușit sa se facă auzit si înțeles de cei care l-au urmărit. Dl. Gâdea nu părea destul de satisfăcut, a avut probleme si cred că-și dorea sa se termine mai repede emisiunea.
Mie mi-a plăcut cel mai mult filmul de la sfârșit pe care atât dl. Ciolos cat si noi am fost "obligați" să-l vedem - un fel de laudatio realizata de ei pentru ei despre ei. Probabil ca dlui. Gâdea i se terminaseră bateriile si a trebuit sa umple ultimele 10 minute cu ceva. Jenant si complet defazat.
Reacția ulterioara a vedetei postului (Badea) elocventa pentru cat au fost de enervati.