Filmul de Centenar al guvernului Dăncilă, în care apar mari români, Vuia, Coandă, Petrache Poenaru, Paulescu, Cioran, Ana Aslan, va trebui să adauge încă 3 nume cu poze: Dragnea, Vîlcov, Teodorovici, premiul Nobel pentru Economie, 2018.

Toate parodiile și ironiile apărute pe net după ce Jandarmeria a postat clipul cu cele două cârlance ș-un plăvan în uniforme, ieșiți la șpațir într-un codru înzăpădit, purtând câte-o cană de ceai în mână, nu cumva stabilesc o familiaritate veselă cu cei ce se pot transforma oricând în criminali cu acoperire politică?

E de domeniul evidenței că domnii Ștefănescu și Nicolicea, reziduuri cu gură din vremea lui Ceaușescu (aceasta este o insultă, pentru care pot să fac proba verității), nu vor altceva decât arestarea tuturor celor care îi înjură. Asta înseamnă legea pentru ei.

Atât Simona cât și Karolina au reușit câteva mingi de excepție, spectaculoase. Dar meciul numerelor 3 și 5 mondial de la Ostrava nu s-a decis la winnere, ci la greșeli.

Deputatul PSD Rădulescu Mitralieră a propus, și comisia juridică a Camerei Deputaților a votat, o lege prin care evazioniștii fiscal să nu mai facă pușcărie. Dacă unul dintr-un grup infracțional plătește tot ce-au furat plus 20% dobândă, adică principiul muschetarilor aplicat la hoți, toți pentru unul, unul pentru toți, întreg grupul se duce liniștit la culcare.

Cu prilejul anului nou, guvernul Dragnea bagă noi membri în statul paralel: Comisia Europeană și Banca Națională a României.

Acum, străfulgerat de o iluminare cerească, L. Dragnea e muncit de grija lipsei de vitamina D pentru copii.

(în imagine: Liviu Dragnea și Iuliu Maniu). Sfânta Inchiziție obișnuia să dezgroape după 7 ani osemintele celor executați din ordinul ei; erau puse într-un sac și zdrobite cu ciocanul până când se făceau pulbere, aruncată apoi în canalele orașului.

Tot ce e scris în proiectul de autonomie etnică înaintat acum de UDMR conține această veche trufie a grofilor. Idealul actual este ca maghiarii să nu fie educați, administrați, judecați de români.

Ca un fel de refugiu de multele inconveniente ale vieții, Dumnezeu, în înalta sa bunăvoință, a dat omului râsul, cu toată scara, de la zâmbetul ironic până la clocotirea homerică.