Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Banii sau votul!

Cum am ajuns în această situație care amintește atât de crunt de anii `80 sub Ceaușești, cu deosebirea că mai putem, încă, vota liber?

În toate scrutinele post `89 a existat o masă constantă de alegători care au votat cu burta și buzunarul, nu cu creierul sau inima. Mituiți fie cu ulei, zahăr, făină, mici și bere, fie cu promisiuni de mărire a salariilor și pensiilor, au contribuit întotdeauna semnificativ la ce a fost mai rău în rezultatul alegerilor.

Cum ar putea fi diminuată, dacă nu înlăturată, influența pe care o exercită această tenie electorală din organismul democratic românesc, asta însă fără a știrbi drepturile și libertățile de vot ale cetățenilor?

Prima idee este creșterea participării la vot.

Există state europene, Belgia, Grecia, Luxemburg, Cipru, în care votul este obligatoriu, absența fiind sancționabilă cu amendă sau pierderea unor drepturi. Nu am fost niciodată de acord cu o asemenea măsură, pentru că este contrară ideii fundamentale a democrației: libertatea opțiunii. Trebuie să fii liber să-ți depui votul sau să n-o faci – vot obligatoriu e un nonsens în democrație.

O asemenea constrângere introdusă în România ar fi nu numai nedemocratică, dar și ineficientă: prezența la urne nu s-ar îmbunătăți considerabil, iar cei care ar veni totuși, de frica amenzii, și-ar anula furioși buletinul de vot ștampilându-l peste tot.

O a doua idee, despre care nu cunosc să fi fost enunțată vreodată de cineva undeva, este: banii sau votul.

Oricărui cetățean cu drept electoral să i se ofere două posibilități între care poate alege liber. Sau își va primi buletinul de vot, pe care îl va introduce în urnă, sau statul îi va da o sumă de bani, nu neglijabilă, cu condiția să semneze că nu va merge la vot.

Sau-ul este exclusiv: dacă persoana nu-și respectă contractul și încearcă să voteze, să fie supusă sancțiunilor existente pentru fraudarea votului.

În acest fel, sunt șanse ca mulți dintre cei care, din diverse motive, sunt mereu gata, renunțând la demnitatea și onoarea lor cetățenească, să-și vândă votul ticăloșilor (căci cei care cumpără voturi nu pot fi decât ticăloși) s-o poată face către stat, ieșind însă din mecanismul electoral, încetând să-l intoxice.

Poate crește astfel ponderea la urne a cetățenilor care nu ar ceda sub nicio formă dreptul lor de a vota liber.

Bineînțeles că e posibil ca unii care n-au călcat într-o secție de vot de ani de zile sau niciodată să se prezinte pentru a ridica suma respectivă. Acestea ar fi pierderi asumate.

Bineînțeles că mituitorii din politică pot să liciteze mai mult decât suma „mână moartă” susmenționată pentru un vot, dar asta îi stresează financiar și, în plus, banul pentru care nu faci nimic e mai valoros, foșnește mai mătăsos, decât cel pentru care faci ceva – te duci la vot, dovedești că ai votat cum trebuie, poți fi tras în piept cu făgăduieli etc. Ce-i în mână nu-i minciună. Și Moca e Mecca!

Costurile la care s-ar ridica acțiunea Banii sau Votul ar putea fi considerabile; dar, investiția, căci o investiție este, nu are cum să nu se dovedească profitabilă, ținând seama de răul imens, pe termen lung, pe care îl produc României vânzătorii de vot...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult