Cum am ajuns în această situație care amintește atât de crunt de anii `80 sub Ceaușești, cu deosebirea că mai putem, încă, vota liber?
În toate scrutinele post `89 a existat o masă constantă de alegători care au votat cu burta și buzunarul, nu cu creierul sau inima. Mituiți fie cu ulei, zahăr, făină, mici și bere, fie cu promisiuni de mărire a salariilor și pensiilor, au contribuit întotdeauna semnificativ la ce a fost mai rău în rezultatul alegerilor.
Cum ar putea fi diminuată, dacă nu înlăturată, influența pe care o exercită această tenie electorală din organismul democratic românesc, asta însă fără a știrbi drepturile și libertățile de vot ale cetățenilor?
Prima idee este creșterea participării la vot.
Există state europene, Belgia, Grecia, Luxemburg, Cipru, în care votul este obligatoriu, absența fiind sancționabilă cu amendă sau pierderea unor drepturi. Nu am fost niciodată de acord cu o asemenea măsură, pentru că este contrară ideii fundamentale a democrației: libertatea opțiunii. Trebuie să fii liber să-ți depui votul sau să n-o faci – vot obligatoriu e un nonsens în democrație.
O asemenea constrângere introdusă în România ar fi nu numai nedemocratică, dar și ineficientă: prezența la urne nu s-ar îmbunătăți considerabil, iar cei care ar veni totuși, de frica amenzii, și-ar anula furioși buletinul de vot ștampilându-l peste tot.
O a doua idee, despre care nu cunosc să fi fost enunțată vreodată de cineva undeva, este: banii sau votul.
Oricărui cetățean cu drept electoral să i se ofere două posibilități între care poate alege liber. Sau își va primi buletinul de vot, pe care îl va introduce în urnă, sau statul îi va da o sumă de bani, nu neglijabilă, cu condiția să semneze că nu va merge la vot.
Sau-ul este exclusiv: dacă persoana nu-și respectă contractul și încearcă să voteze, să fie supusă sancțiunilor existente pentru fraudarea votului.
În acest fel, sunt șanse ca mulți dintre cei care, din diverse motive, sunt mereu gata, renunțând la demnitatea și onoarea lor cetățenească, să-și vândă votul ticăloșilor (căci cei care cumpără voturi nu pot fi decât ticăloși) s-o poată face către stat, ieșind însă din mecanismul electoral, încetând să-l intoxice.
Poate crește astfel ponderea la urne a cetățenilor care nu ar ceda sub nicio formă dreptul lor de a vota liber.
Bineînțeles că e posibil ca unii care n-au călcat într-o secție de vot de ani de zile sau niciodată să se prezinte pentru a ridica suma respectivă. Acestea ar fi pierderi asumate.
Bineînțeles că mituitorii din politică pot să liciteze mai mult decât suma „mână moartă” susmenționată pentru un vot, dar asta îi stresează financiar și, în plus, banul pentru care nu faci nimic e mai valoros, foșnește mai mătăsos, decât cel pentru care faci ceva – te duci la vot, dovedești că ai votat cum trebuie, poți fi tras în piept cu făgăduieli etc. Ce-i în mână nu-i minciună. Și Moca e Mecca!
Costurile la care s-ar ridica acțiunea Banii sau Votul ar putea fi considerabile; dar, investiția, căci o investiție este, nu are cum să nu se dovedească profitabilă, ținând seama de răul imens, pe termen lung, pe care îl produc României vânzătorii de vot...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp