De ce universitățile fac foarte rar front comun în fața proliferării unor fenomene rele? De ce nu își fac auzită vocea, de ce preferă „buncărele” pozițiilor didactice și de conducere?

Dacă această chestiune a caracterului științific al unor lucrări realizate în detenție, ajunge subiectul expertizei Justiției iar universitatea tace, credibilitatea lumii academice este, din nou, chestionabilă. (FOTO: Guliver Getty Images)

Cum este, de fapt, gândită funcția de manager al teatrului? (FOTO: Cornel Putan / Inquam Photos)

Știm noi, în mod real, ce este elevul, studentul care a terminat un ciclu de învățământ? Ce i-am dat noi, de fapt? Ce va face el/ea cu ce i-am dat?

„Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României”. Ce spune legea când acest jurământ este încălcat? Dar cum e făcută dovada? Că cine l-a depus a mințit?

Acum, spaima francezilor față de amenințarea teroristă, e calul de bătaie. Franța e nevoită să se radicalizeze: restrângerea unor drepturi cetățenești, „sfânta sfintelor” după 1789, pare acțiunea cea mai la îndemână (Guliver Getty Images)

Domnul ministru anunță că semnează azi ordinul de revocare a Consiliului Național de Etică. Încerc să înțeleg termenul de revocare. De ce nu demitere?

Sunt gropi și gropi. Unele săpate la propriu și lăsate de izbeliște. Altele, apărute din neglijență, din incompetență. Administrația „sapă” aceste „gropi”, mici-mari ambuscade, în care auzim, din când în când, că a mai căzut cineva. Și a murit. (FOTO: www.olttv.ro)

Când credința nu mai e deajuns și crima o înlocuiește. Atacurile de la Paris de vineri seara sunt moartea continuă a civilizației europene.