Mă doare pe mine capul de când mă tot rog de Simona să ia inițiativa, să joace agresiv, cu lovitură decisivă. Dar există și cazuri în care o asemenea tactică nu poate fi aplicată.

Sunt meciuri care te fac să trăiești în 3 ceasuri cât într-un an. Azi-noapte, între Novak Djoković și Kei Nishikori s-a petrecut unul dintre cele mai adevărate meciuri din istoria tenisului.

Oricât m-aș uita din toate părțile la aparițiunea în conferință de presă comună a domnilor președinte Zgonea și ambasador SUA Hans Klemm, nu văd decât ceva foarte românesc: arată ca un selfie pe șpagă.

Nu-mi amintesc, de pe vremea când eram președintele Clubului Român de Presă și până azi, vreo cerere formulată autorităților de către Club sau altă organizație a breslei, cu privire la pensii speciale pentru jurnaliști.

Înjurători ai Simonei, nu vă bucurați: n-a câștigat primul meci la Roma pentru că nu a ținut neapărat să-l câștige.

Simona a câștigat la Madrid al doilea titlu mare al carierei, alături de Indian Wells, dar cred că mai important e felul în care l-a câștigat.

La dublu, câștigătorii sunt deciși de 2-3 mingi, în câteva clipe.

De-acum, mi se pare cât se poate de necesar ca Horia și Florin să înceapă curând să joace împreună, în pregătirea Olimpiadei de la Rio.

Formula sfertului Simonei cu Irina a fost aproape matematică: Irina e mai puternică, lovește tare, dar din așezare, Simona e mai iute, dă bine din mișcare.