Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Maria Olaru – adevăruri nesincere

Maria Olaru

Nu voiam să scriu nimic despre cartea dnei Maria Olaru, întrucât d-sa mi-a dat spre lectură un fragment cu câtăva vreme în urmă, solicitându-mi o prefață, ceea ce am refuzat cu toată delicatețea.

Dar ce-a ieșit acum în presă cu acest volum nu pot să nu semnalez. „Bellu le-a bătut pe gimnaste”, asta este esența, însoțită de adjective ca „tulburător”, „cutremurător”, „halucinant”, „incredibil”, și substantivul „dezvăluire”, titlurilor zilei. Reflexele de bâlci ale presei actuale își au rolul lor în tabloidizarea subiectului, însă nici cu cartea însăși nu-mi e rușine.

„Prețul aurului” poartă subtitlul „Sinceritatea incomodă”. Or, amintirile dnei Olaru nu sunt, în opinia subsemnatului, nici incomode, nici sincere.

Dezvăluirile ar fi fost incomode dacă erau făcute pe vremea când Maria Olaru era o gimnastă adolescentă, nu acum. Asta se întâmpla după căderea regimului comunist, în anii `90, prin urmare, Maria îi putea spune mamei ei, putea să reclame la Protecția Copilului, la Poliție, să se adreseze presei pentru relele tratamente la care erau supuse ea și colegele.

Dar Maria nu a reacționat în niciun fel, a tăcut mâlc ani de zile, a devenit, sub tratamentele „inumane”, campioană olimpică și mondială. Între paranteze fie spus, presa repetă acum în neștire „campioană mondială absolută”, umflând semnificația. A fost campioană mondială la individual compus și pe echipe, ceea ce nu are de-a face cu absolutul: Maria Olaru nu a obținut vreo notă de 10 și nu a câștigat niciodată o medalie de aur olimpică sau mondială la individual, pe unul dintre cele 4 aparate, bârnă, sărituri, paralele, sol – în tenis asta înseamnă să fii, pe o perioadă scurtă de timp, nr. 1 mondial, fără să fi câștigat vreunul dintre cele 4 Grand Slam-uri (de ex. Caroline Wozniacki sau Jelena Janković).

Ceea ce nu înseamnă că Maria Olaru nu e o sportivă de clasă înaltă. Dânsa a beneficiat de aceste rezultate, a fost recompensată și decorată, și-a construit o carieră pe baza lor.

Și vine acum dna Olaru să „rupă tăcerea”. De ce? Nu am decât o singură explicație: ca să facă vâlvă aducătoare de vânzări pentru carte. Ca să-și mai exploateze încă o dată viața sportivă și personală. Povestind, între altele, despre tatăl ei care s-a sinucis... ceea ce este cât se poate de comod, nu incomod.

E, firește, liberă s-o facă și să-și aibă cititorii și admiratorii ei. Eu nu mă voi număra printre aceștia, din pricina cuvântului „sinceritate” pus pe copertă. Căci a spune un adevăr nu se confundă cu a fi sincer, dacă adevărul acela nu e spus la timpul lui.

Iar în scris, ca și în viață, nu e obligatoriu să fii sincer, dar e obligatoriu să nu pretinzi că ești sincer. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult