Trebuie să autodenunț, stimați cititori ai Republicii, o infracțiune comisă din naștere a subsemnatului.

Iată că nu întâmplător la Madrid a realizat tenisul românesc, anul trecut, cea mai bună performanță colectivă de mare turneu din istoria sa: 4 jucătoare în sferturile de finală. Și acum, ceva în aerul înalt al podișului madrilen, în liniștea vie a tribunelor, e pe sufletul fetelor noastre.

A închis o clipă ochii, pe urmă a privit undeva peste umărul meu și a zis destul de tare: „Să știi că eu plec... o să-ți scriu de la Paris”.

Comisia Juridică a Senatului a simplificat și a adus la zi un vechi proverb românesc. „Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” sună acum așa: „Cine nu fură e un bou!”.

Imortalizându-și bustul pe clopotul de 26 de tone și jumătate de milion de euro, cel mai mare din Europa, ce va răsuna în Catedrala Mântuirii Neamului, putem spune, Doamne Dumnezeule și stimați Republicani, că PDG al Godporației BOR, Daniel, și-a făcut cel mai tare selfie de pe planetă?

În 1987, am scris o povestire SF intitulată „Break”. Era despre Freas și Onemai, un „Roger” și un „Rafa” jucând un tenis al viitorului, când Federer avea 6 ani și Nadal unul. Imaginam atunci un computer de teren care cârâia „out!”, un prototip al Hawk Eye de astăzi, și alte minunății tehnologice. Freas și Onemai ai mei aveau 23 și 15 ani.

Mai bine de o jumătate de ceas, ministrul Tudorel a mitraliat DNA din toate pozițiile, repetând că și-a depășit atribuțiile, că a încălcat separația puterilor în stat, că a creat presiuni asupra Guvernului, intimidând și descurajând legiuitorul delegat.

După săptămâni de pauză, dureri la genunchi, tratamente uneori la fel de dureroase, nesiguranță, o înfrângere clară în fața lui Mladenovic și victorii relativ simple la jucătoare mai slab cotate, Simona avea nevoie de un meci dur, câștigat greu. I l-a oferit puternica australiancă Sam Stosur, adversară bine cunoscută Simonei, dar greu de contracarat când îi iese jocul.