Unde mă uit în jur, aproape peste tot în orașul asta, e urât. Neterminat, nespălat, rupt, delabrat, fără gust, mutilat, neîngrijit. Neiubit oraș. Nici de primari, nici de mulți dintre noi, cei care trăim aici. „Mutați-vă dacă nu vă convine!” zice Ea, care nici nu locuiește aici și respiră cu nepăsare același aer poluat ca noi toți. Și-mi vine să fac chiar așa câteodată. În zilele gri, cu lume zgribulită pe străzi și oameni nervoși în mașini, în zilele în care nimeni nu îți zâmbește, când totul pare blocat în neputință, trafic, indiferență sau prostie aș vrea să fiu în altă parte – oriunde aș putea să scap de acest oraș vampir care-ți ia toată energia și-ți dă înapoi mai nimic. Știu sigur că mulți gândesc la fel.
Și totuși…
De un an și jumătate am ales să merg pe jos. Îmi pun „adidașii” și merg pe jos pe orice vreme în orașul acesta neprietenos cu pietonii. Pun căștile dacă merg singură și ascult muzică fară cuvinte. Se întâmplă ceva cu corpul și mintea omului când merge constant pe jos. Trebuie să admit că acum înțeleg mai bine de ce existența creierului uman se datorează mobilității. Când stai la birou pe scaun, corpul se așază pe oase și nu se mișcă; capul fixat în ecranul computerului sau al telefonului nu se prea mișcă. Așa și gândurile, la fel și simțurile - nu se prea activează. Imaginează-ți robotul R2D2 (cel din Star Wars, care altul?) dezactivat. Așa arătăm când stăm, mare parte din zi. Zi de zi.
Acum ridică-te în picioare și mergi. Totul se activează – începi să auzi, să miroși, să privești în toate părțile, să te miști. E nevoie de un centru de comandă și coordonare pentru toate milioanele de mici operațiuni pe care corpul nostru le face pentru un singur pas. Creierul e centru de comandă și el se simte cel mai bine în mișcare, activ. Când merg pe jos el face posibile toate descoperirile mele.
Mă uit în jur – văd casele vechi – și pe frumoasele îngrijite și cochete de pe „capitale”, dar și pe cele îmbătrânite urât din Cartierul Armenesc. Știu cum miros gangurile caselor vechi și scările blocurilor noi, pot spune că e duminică după mirosul de cartofi prăjiți de pe strada Timpului sau că e iarna după butoaiele cu varză acră din Piața Galați. Descopăr. În orașul nostru plin de contraste mergând pe jos găsești străzile Dimineții, Inocenței, Lirei, Austrului, Bucuriei, alături de blocuri mamut cu cifre și scări în loc de nume. Vezi tineri sarutându-se la 8 dimineața pe ploaie în parcul Mihai Întâi și lume nervoasă claxonând fară mașini în față sau șoferi cu ochii în Netflix trecând nonșalanți pe roșu.
Mergi pe jos într-o duminică pe la prânz pe strada Speranței și vei trăi tihna încremenită a unei străduțe din centrul orașului pe unde nu trece nicio mașină. Și dacă tot e duminică ia niște bomboane fondante de la Casa Capșa și urcă pe Calea Victoriei să bei o cafea bună unde-ți place. Sau ia-o în jos spre Cișmigiu și caută în parc peretele pe care scrie: „Pe cerul cuiva ai fost cea mai frumoasă stea”. Se potrivește cu fondantele.
Apoi e cerul. Ce descoperi când mergi pe jos și privești în sus. Cu grijă să nu-ți rupi gâtul pe trotuarul spart sau să cazi într-o gură de canal neacoperită sau să calci în ce lasă pe strada animalele pe care, nu-i așa, trebuie să le iubim cu toții. Chiar mai mult decât pe noi înșine de vreme ce nu ne pasă că sunt străzile pline. Mă uit în sus și peste cablurile atârnate peste tot văd câteodată o lumină roșie de dimineață de iarnă care mă îngheață cu frumusețea ei. Sau cerul acela de crepuscul de vară când ai impresia că te poți ascunde în Parcul Icoanei și nimeni nu te va mai găsi niciodată… În zilele cu vânt rece când cerul gonește pe jos îi înțeleg pe cei care fotografiază întruna nori. Cu casele de pe Dumbrava Roșie în fundal ai impresia că trăiești undeva lângă ocean.
Mergând pe jos descoperi. Miroși, vezi, auzi, trăiești. Case, povești, oameni, istorie, viață. Uiți de telefon, Insta sau Facebook, mai descoperi o muzica și-ți mai aduci aminte vorba cântecului „de-un nume de fată“ sau de băiat, de vară, de Vamă sau de Cluj.
Nimic din toate astea nu ți se arată din mașină, autobuz sau de pe bicicletă ori trotinetă electrică.
Mergi pe jos o oră pe zi, dacă poți, prin orașul tău. Sau începe cu 15 minute, nu contează. Descoperă-l. Găsește un mod de conviețuire cu contrastele lui și cu tine. Spune și tribului tău ce descoperi. Ia-l cu tine și mergeți împreună pe jos.
Descoperirea e doar unul din beneficiile mersului pe jos. Vom mai scrie și despre altele.
Noi, cei de la Mișcarea Nouă asta facem. Suntem din ce în ce mai mulți și ne place.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Este trist, cand vezi mult gunoi, chistoace aruncate peste tot.....cladiri abandonate....iar cel mai trist este cand vezi NEPASAREA.... in rest..merg pe jos....poate incet, incet, voi vedea marea schimbare !