Foto - Inquam Photos/ Octav Ganea
De când cu scandalul din azilele groazei multă lume și-a arătat în social media „superioritatea” față de rudele celor internați în azile și s-au grăbit să arunce comentarii de genul în familiile noastre se păstrează respectul față de părinți. Noi nu ne-am duce niciodată părinții la azil. Azilele trebuie să fie numai pentru oameni care nu au pe nimeni”. Și acesta e doar un exemplu.
Constat încă o dată lipsa de empatie față de oamenii care trec prin situații diferite în societatea noastră și totodată lipsa de empatie față de cei mai vulnerabili din societatea noastră. Din fericire, nu am fost pusă în situația dată, dar asta nu mă împiedică să îmi imaginez problemele cu care se confruntă familiile acestea. Totodată, în loc ca cei vinovați (personalul din azile, cei ce fac controale, patronii care vor numai profit cu orice preț) să fie blamați de comentacii din social media, vina se aruncă tot pe victimele colaterale acestui sistem putred – rudele celor instituționalizați.
Cum spuneam și în articolul trecut, mulți români nu pot empatiza dincolo de familiile lor și asta e marea bubă din societate care produce torționari în azile. Totodată mulți români nu pot să își închipuie situații diferite de ale lor.
Și acum să vorbim puțin despre situațiile în care ești nevoit să îți duci părinții la azil.
În primul rând dacă părintele tău suferă de boli care necesită îngrijire 24/24 și tu nu locuiești cu ei sau ai serviciu și nu ai cum să le acorzi îngrijirea de care au nevoie. Cel mai probabil, nu ai nici cunoștințele necesare pentru a le da cea mai bună îngrijire (după cum am putut observa în zilele astea, nici personalul din azilele din România nu are pregătirea necesară).
O altă situație o au românii care lucrează peste hotare și ai căror părinți de multe ori locuiesc în sate îndepărtate, iar mulți dintre ei nu vor să plece la copiii lor.
Mulți aduc argumentul găsirii unor persoane care să vină să îi îngrijească pe aceștia acasă, dar cam cât de simplu este să găsești pe cineva să îngrijească un om în vârstă în România când sectoare mai bine plătite nu își găsesc forță de muncă? Totodată cum te poți asigura că persoana care vine și te îngrijește acasă nu se vă comporta exact că cei din azile.
O altă situație este când acești bătrâni locuiesc în case sau apartamente care nu mai sunt pe măsura nevoilor lor dacă suferă de boli care îi țin la pat. Nu pot, de pildă, să fie spălați în băile lor dacă au căzi și au nevoie de un duș unde pot sta pe un scăunel și exemplele pot continua. Ce este șocant din ce aflăm în zilele este că nici centrele acestea nu au astfel de facilități și nici personal pregătit.
Alt argument pe care mulți îl aduc este “dacă copiii lor nu au grijă de părinți ce așteptări au de la cei din azile.” Acest argument este foarte periculos pentru că scuză comportamentul torționarilor.
Dacă accepți un job și ești plătit pentru el de ce trebuie să te comporți inuman? De ce trebuie să furi de la pacienți sau să îi ții nemâncați? De ce trebuie să țipi sau să îi bați? De ce trebuie să îi droghezi ca să nu mai ai bătaie de cap cu ei? De ce să nu le dai tratamente care să le facă bine, în loc să îi reduci la stadiul de legume? Acest ultim exemplu mi se pare și unul din cele mai grave și se întâmplă și la oamenii cu dizabilități mentale. Și din nou găsim argumentul cu familia – dacă nu e familie, nu contează. Deci oamenii care nu au pe nimeni ar trebui aruncați de societate la coșul de gunoi pentru că dacă nu au pe nimeni, nu contează?
Dar de ce ne miră când în România persoanele vulnerabile sunt invizibile și tratate inuman? Asta se poate observa de la simplul mers pe stradă într-un oraș. Câte persoane cu dizabilități vedeți pe stradă? Foarte puține, pentru că infrastructura din orașele noastră nu îi are în vedere. Companiile care oferă servicii nu îi au în vedere. Restaurantele, mijloacele de transport în comun, sălile de sport, sălile de concerte nu au infrastructura necesară pentru ca astfel de persoane să ducă o viață normală. Locurile de muncă postate pe site-urile de profil nu fac anunțuri pentru persoanele cu dizabilități, indiferent de domeniu. Televiziunile nu au prezentatori cu dizabilități ca în țările din vest pentru a îi include în societate.
O societate civilizată se măsoară după cum își tratează cetățenii cei mai vulnerabili și zilele astea am putut să constatăm că încă ne bălăcim în primitivism din punctul ăsta de vedere. Și pentru acest lucru nu mai putem să aruncăm vina doar pe politicieni din păcate. Ci fiecare dintre noi trebuie să reflectăm înăuntrul nostru.
Articol publicat inițial pe blogul autoarei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In rest m-am cam saturat de romanul cel milos, milostiv, omenos, cu frica lui D-zeu si care isi iubeste aproapele si mai ales ospitalier. Suntem un popor la care nivelul de empatie abia ajunge la nivelul rudelor de gradul I si in relatiile cu ceilalati suntem indiferenti, indolenti, agresivi, superiori si din in ce mai des chiar violenti.