Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce e lung și negru și se hrănește cu cartofi?

„You think love's a game, love is an ocean/

Endless and so deep, always in motion…”

Nu multă lume prezentă în apartament știe engleză, dar asta chiar nu contează. Linia melodică are zefir de libertate. 

Casetofonul „Stereo-Spațial”, ultima realizare a celor de la Electronica București, zbiară cu înaltele parcă prea sus. Melodia lui Chris Norman, „Midnight Lady” se termină și musafirii cer un bis. Vecinul Mircescu derulează repede, nu nimerește din prima începutul melodiei, dar apoi cântecul se aude din nou, la un volum și mai ridicat,  în aplauzele dansatorilor.

E 31 decembrie, 1988. Apartamentul de două camere al familiei Minoiu e plin ochi și vecinii, împreună cu câțiva colegi de muncă ai proprietarilor, petrec Revelionul. 

Televizorul Sirius, cu milieul căzut peste jumătate din tub, merge în gol, fără sonor. La ora aia e Telejurnalul. Se derulează niște imagini cu muncitori bucuroși, dând mâna cu Ceaușescu. O să fie scenete mai târziu,  sper să ne lase părinții să ne uităm. 

Șoldurile se ating între ele, veiozele aprinse și plasate pe marginea canapelei fac atmosferă în sufragerie. Se dansează chiar și pe hol. Invitații în ciorapi negri, gri și albi calcă pe pantofii lăsați la intrare. Nuți dansează cu Bejan care are jumătate de cămașă deschisă, lăsând părul negru să emane bărbăția. 

- Cred că a băut cam mult, la ce debitează!..., aud replica mamei.  Ai mei dansează foarte apropiați, cumva forțați de locul restrâns, Vera își soarbe din priviri soțul, dar îl calcă pe picior pe Nelu care își ține partenera cu o mână și cu cealaltă fumează un BT. Dacă fumul din cameră ar trece brusc în stare solidă ar deveni un bolovan ce ar face prăpăd. În bucătărie miroase a cafea prăjită, masa e plină de salate de boeuf, icre și cornulețe cu gem. Niște oameni pe care nu îi cunosc, probabil colegi de-ai gazdei, spun banc: 

- Ce e lung și negru?...,  femeile nu aşteaptă continuarea și se pun pe râs,  dar nenea le întrerupe și reformulează:

- Ce e lung și negru și se hrănește cu cartofi?!

Tăcere. Dincolo, Mircescu mai derulează odată caseta BASF portocalie. 

Eu știu răspunsul, l-am auzit la rând la unt. E: „O coadă de oameni la carne!”. Înfulec două cornulețe, pe ascuns,  să nu fiu văzut, căci nu am mâncat decât dulce de când am venit și mă îndrept spre debaraua unde Patrocle pregătește surpriza,  cum îi spune el. 

Apoi inevitabilul se produce. Muzica se oprește brusc și bezna pune stăpânire pe apartament. 

- Dă-o, bă, în mă-sa! Și de Revelion se ia curentul?!...

- Nu ține mult, imediat trebuie să ne ureze la televizor, Tovarășu'!, se aude replica altuia. 

Am ieșit în balconul închis cu geamuri de troleibuz, mirosind a chit proaspăt și am văzut cum ferestrele celorlalte blocuri căpătau culoarea lumânărilor,  una câte una. Parcă era o instalaţie vie pentru bradul de Crăciun. 

Din bezna în care invitații se simțeau în largul lor deja, cuiva îi vine ideea să îl trimită pe Bejan să își aducă chitara.

- Am uitat-o la uzină!, vine răspunsul lui și lumea oftează deznădăjduită. 

Planul lui Patrocle e în pericol. În liniștea asta presărată doar cu șușoteli putem fi reperați ușor,  dacă scormonim în debara. 

- Dacă nu vine curentul?, ne întrebăm, deodată. Decidem să acționăm. 

- Fără fete și puțoi!,  zice el înșfăcând plasa pitită după schiurile Reghin. 

Ne furișăm afară din apartament, ieșim pe scară, direcția spre beci. E beznă de-a binelea pe casa scării.  Nu sunt geamuri, măcar de am vedea niște umbre, ceva, orice. Numărăm treptele pe care le știm de la v-ați ascunselea. Nu irosim chibriturile. 

În beci aprindem lanterna gri chinezească cu lumină caldă de pe bancul cu o menghină babană. Suntem înconjurați de unelte,  scule,  damigene și borcane de gem. Carioca de pe eticheta albă a unui borcan lucește în lumina lanternei: „Nuți - Gem de caise, 1988”.

Mă gândesc la cornulețe și brusc realizăm că nu ne permitem să așteptăm miezul nopții. E prea frig,  am plecat cam dezbrăcați. 

Plasa conține o țeavă sudată, o cutie de ceai plină cu carbid. Avem noroc, robinetul de apă din beci nu e înghețat. Putem trece la fapte,  muniția e pregătită. 

Așadar, urma să pocnim de Anul Nou,  dar lansarea avea să aibă loc mai devreme de momentul trecerii dintre ani. 

- O să ne-o furăm!, mă aud, gândindu-mă, cu voce tare, la consecințele dacă vom fi prinși. 

Ușa de fier de la pivnița blocului scârțăie, se aud zgomote, apoi pași pe scări. Vine cineva. Stingem lanterna. Ne pitim după un raft încărcat cu de toate. De abia respirăm, stăm pe vârfuri. E Bejan, mormăie că nu găsește mandolina, dar se oprește la o damigeană și începe să deguste cu furtunul. Trece timpul,  mă dor vârfurile. 

*

Mă uitam la grenadele cu gaze lacrimogene pe care jandarmii le aruncau alandala in Piața Victoriei și care poposeau în grupurile de manifestanţi paşnici, înroșindu-le ochii, creând panică și determinându-i să se calce efectiv în picioare. Cartușele se izbeau de asfalt, ducându-mă cu gândul la clinchetul țevii de metal din copilărie trântită pe casa scării și pe care am abandonat-o după pocnitura aia grozavă, din anii socialismului. Dar noi sărbătoream atunci, noi eram niște ştrengari și vroiam ca glasul nostru să fie auzit dincolo de luna de pe cer ce se arăta precum o felie de lămâie pe care nu o găseam în comerțul socialist decât dacă supraviețuiam îmbulzelii. În schimb, carbid găseai  ușor  pe orice șantier pe care îl transformam în loc de joacă. 

*

- Băi tâmpiţilor, chem Miliția!!!, s-a auzit pe casa scării, apoi ușa s-a trântit. 

Bubuitura a răsunat cu un ecou de bombă, încât am avut impresia că se prăbușește blocul. Fumul de carbid ars s-a amestecat cu întunericul. Am spart gașca instant din care făcea acum parte și Bejan și am fugit, repede, înapoi la petrecere.  Ne-am pierdut fiecare printre musafirii încă mirați de bubuitură.  Eu am mai luat două cornulețe cu mâinile mirosind a praf de stele. 

Ca prin minune,  fix atunci a venit și curentul, chiar înainte ca Tovarășul să vorbească la televizor, cu ocazia trecerii în noul an, 1989. Un an care se anunța și mai glorios pentru comunism, ne informa el bâlbâindu-se. Cineva umblase la sonor. 

Noroc cu Mircescu care l-a dat iarăși la minim. Terminase de derulat caseta, așa că a apăsat „Start”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O placere. Mai comiteti.
    • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult