Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ce este această iubire?

Nero

La fel ca unii dintre cei mai importanți oameni din viața mea, în noiembrie s-a născut una dintre marile iubiri ale vieții mele: Nero, câinele meu ciobănesc german.

Povestea noastră de iubire a început în 2008 când, ascuns pe bancheta din spate a unei mașini întunecate, mă privea cu acei ochi umezi un pui cât un zbeghi gras de ciobănesc german. Cadoul meu de Crăciun!

L-am ridicat cu o bucurie cum nu mai trăisem până atunci și l-am strâns în brațe, ca pe o minune pe care nu o merit, dar totuși o primisem. L-am strâns așa de tare că mă temeam să nu-l strivesc.

Și-a făcut loc imediat în viețile și inimile noastre iar atunci când interacționam cu prietenii, după obișnuitul ce mai facem, urma întrebarea pusă cu o simpatie sporită: dar Nero ce mai face? (asta atunci când nu era cu noi)

Era o bucurie să vezi cum micul ghem se lungește, urechile se ridică una câte una, cum picioarele îi devin din ce în ce mai puternice, iar mobila și papucii cădeau victime ronțăielilor declașate de creșterea dinților. Să nu exagerăm! Asta nu ne bucura. Dar nici nu deranja prea mult.

Cu fiecare zi, el devenea parte din noi și noi din el.

La poveștile prietenilor noștri care aveau copii mici, poveștile clasice cu scutece urât mirositoare și nopți nedormite, noi replicam cu povești despre puiul nostru Nero, declanșând sprâncene ridicate.

Ni se spunea: „o să aveți și voi copii și o să vedeți!”

Uite că a venit ziua și nu am văzut. Câinii noștri – avem mai mulți acum (și pisicile) sunt parte din familie!

Nu au fost dați afară, nu au fost abandonați sau neglijați odată cu apariția copiilor. Iar importanța lor în viețile noastre nu a scăzut.

Copiii trăiesc și cu un alt fel de tovarăși în afară de cei umani, pentru că îmi doresc să înțeleagă că există mai multe feluri de iubire pe lumea asta.

Iar uneori cea dintre un animal și un om o poate depăși ca intensitate, profunzime și frumusețe chiar pe cea dintre oameni. Am trecut prin perioade foarte dificile, cu multe provocări, dar Nero a fost mereu alături de noi și noi de el.

Puritatea cu care ne privea Nero ne spăla de orice grijă de pe lumea asta. Ghidușiile lui, deși ajuns adult, ne aminteau că viața nu are savoare fără un pic de joacă. Iubirea lui ne însoțea mereu, ocrotindu-ne.

Se uita în ochii noștri cu acea privire care îți zicea că e al nostru și noi ai lui. Fără discuții, negocieri, condiții.

Bucuria de a-l avea pe Nero era de nemăsurat. Și așa avea să fie și tristețea la dispariția lui.

Nero ne-a bucurat doar 6 ani. Apoi a contractat o boală, cu simptome mascate, care l-a luat de lângă noi în mai puțin de o lună de la primele semne de afecțiune.

Și deși au trecut câțiva ani de atunci, în care mă tot amăgesc spunându-mi că durerea va trece odată, asta nu se întâmplă. Ceea ce se întâmplă este că îmi preocup mintea ca să uit.

Însă dacă vreți să mă vedeți cum plâng instant, pronunțati în preajma mea cuvântul Nero.

Iubirea acestui câine, privirea lui, prezența lui este ceva ce depășește înțelegerea mea, puterea de a îmi traduce în cuvinte, în sens, iar pierderea lui a lăsat un gol în sufletul meu pe care nu am să-l umplu niciodată.

Ceea ce știu cu siguranță e că Nero s-a simțit ca o binecuvântare. Acea minune pe care nu credeam că o merit s-a terminat așa de repede!

În ziua când a murit, am simțit că sunt mai puțin iubită. Mai puțin răsfățată. Că lumea e mai goală și anostă. Că porția mea de binecuvântare s-a micșorat subit.

Vorbind apoi cu un prieten drag, mare iubitor de câini și el, mi-a zis o vorbă așa de frumoasă, care m-a ajutat să închei perioada de suferință: „gândește-te, Arina, că Nero a fost așa norocos să fie câinele tău. Ați fost amândoi atât de norocoși, unul cu celălalt!”

Asta este până la urmă tot ce rămâne. Norocul de a fi savurat o bucată de viață împreună, de a fi fost unul pentru altul o binecuvântare.

Mă mai consolez cu un gând, poate naiv, dar mă ajută: că îmbrățișarea noastră, începută pe bancheta unei mașini, continuă și azi deși el nu mai este printre noi. Sper că știe cât de mult îl iubesc în continuare și ce bucuroasă sunt că a fost pentru 6 ani cățelul meu.

Articol publicat pe blogul autoarei.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Foarte frumos și foarte adevărat.
    • Like 0
  • Roxana B check icon
    Mda.Un subiect care e f delicat pt un iubitor de animale, in spetza ciinii, si pentru cei care arunca f des replica"mai bine ai avea grija de un copil", uneori ei nu avind grija nici de animale si cu atit mai putin de copii
    Se.poarta in Ro.
    Revenind , inteleg perfect ceea ce povestiti in articol, precum si sentimentele dvs.
    Am avut un boxer pe care l-am crescut de la 3 saptamini si mi-a murit in brate la 14 ani.De insuficienta respiratorie, evident ca mi s-a parut ca mai putea sa traiasca desi in retrospectiva ma gindesc ca totusi a trait destul de mult.
    10 ani de zile n-am mai vrut ciine.E
    Era comod.Plecam in excursii peste hotare fara sa am grija unui catel care va ramine tot timpul la un nivel cognitiv al unui copil de 3 ani.Dependent....adica pentru aproape orice de mine.
    Pina cind sotul meu, folosind tot felul de tertipuri m-a dus la o crescatoare de Golden Retrieveri din Pasadena, TX.
    Mai avea un sg catel, baiat, 3 luni.
    Ce faci cind ti-l pune cineva in vrate?Ma dadeam "dura" pt ca nu voiam sa mai sufar ca dupa boxerul meu.Mi se rupea sufletul cind l-am luat pt ca parintii lui erau pe proprietate si mama lui devenise nelinistita.L-am luat si cu reducere ca era ultimul.
    Needless to say ca acum mi-e f greu sa traiesc fara el.Are 10 ani, merge pe 11 si a devenit un ....intelept.Ne-ntelegem di
    din ochi.
    Evident ca intelege tot sau cel putin asa mi se pare mie.Si evident ca e "cel mai frumos baiat din lume"
    Acum 2 ani, tot sotul meu a ajuns la concluzia ca baiatu' e prea singur si ca "ma-sa" nu-i ajunge pt joaca si plimbare.
    Si m-am trezit pe cap cu o fata, tot Golden dar stilul european.Baiatu e american get-beget si e roscar.Si suplu.De aproape 7 ani se mentine la aceeasi greutate ideala pt un mascul de rasa lui.
    Fata, deh, e juma unguroaica, dupa mama si ...ploiesteanca dupa ta-su
    E crem.Si solidutza desi in ultimul timp a mai facut si ea talie.
    Ea, deh, ca orice tinara si nelinistita e plina de energie, si-l tine si pe baiat in forma, cind incep sa se hirjoneasca.
    Am crezut ca isi sint suficienti unul altuia dar de citeva luni trag amindoi de mine sa ies cu ei in curte , sa-i vad cum se hirjonesc.Exact ca doi copii.
    Recunosc ca datorita lor am reusit sa am mai multa rabdare si intelegere cu copiii mititei si cam pina-n 7 ani, mai ales cind vin la cabinet ca pacienti.
    Cind ma intorc acasa si intru pe usa, sint asaltata de cateii mei, evident fata, care e cam alfa-dog, face tot posibilul sa-l impiedice pe baiat sa vina sa ma pupe.
    Bucuria lor, cind ma vad, topeste orice suparare sau stress acumulat la job.
    Asa ca da, iubirea dintre un catel si stapin e f greu de inteles pentru cineva care nu suporta ciinii.
    • Like 0
  • Si noi avem o catelusa dog german, Rona. Abia a implinit 3 ani. Este atat de frumoasa, inteligenta, iubitoare. Si noi o iubim mult, Ma impresioneaza iubirea ei, neconditionata. Ma impresioneaza cum alearga pe dealuri, aratandu-ne ce inseamna libertatea, ma impresioneaza ce frumos asculta cand o rugam ceva. Este fantastica Rona.
    • Like 0
  • Ana Gia Ana Gia check icon
    Multumesc! Iubirea pt animale este altceva, nu mai marr decat pt oameni, nu mai putina, dar altceva...pt ca ei iubesc pur in fiecare secunda. Bamby a fost prima catelusa cu adevarat a mea, gasita puiut pe strada plina de sute de purici m-a schimbat in bine. Inainte de ea eram mai egoista, mai grijulie cu lucrurile materiale, cand a inceput sa imi roada pantofii si dupa se uita cu ochii aia de puiut nevinovat la mine nu mi-a mai pasat de lucrurile materiale. Cand ne-a parasit, mult prea repede, nu avea nici macar 2 anisori, din cauza artificiilor, am simtit ca ceva s-a rupt in mine, dar ea deja ma schimbase asa ca am adoptat altii doi si 2 iepurasi si dupa o pisicuta si am mai gasit 2 catei...la un moment dat aveam 6 catei, 2 iepurasi, 2 pisicute si un porumbel ranit. Acum am 3 catei si 3 pisicute.
    • Like 1
  • Da, este ceva special în acest tip de relații. Și pe mine, ciobănescul german reușește să mă impresioneze mai mult decât orice alți câini. Are „chestia aia” ancestrală, semisălbatică și domestică în același timp...
    Oameni buni, faceți-vă un serviciu: după ce citiți acest articol, nu abandonați cititul — puneți mâna pe „Colț Alb” și recitiți măcar două capitole... :)
    • Like 1


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult