Foto: Guliver Getty Images
Nu-mi place să mă iau la întrecere cu nimeni. Ba, mai mult, nu doar că nu încurajez competiția acerbă, ci sunt clar împotriva ei. Și, recunosc, ceea ce mă oprește este gândul că celălalt va câștiga și că eu voi rămâne, vorba cântecului, observând cum „învingătorul ia totul“. În schimb, îmi plac dezbaterile – pentru că, din ele, toată lumea are de câștigat.
Singura persoană cu care îmi permit să mă compar sunt eu – și o fac adesea cu versiunile mai vechi ale sinelui meu sau cu modalitatea în care priveam, în trecut, viața, oamenii, obiectele din jurul meu și teoriile sau cărțile.
După plecarea de acasă, undeva în jurul vârstei de 19 ani, atunci când mă întorceam în casa părintească îmi plăcea să mă retrag singur în câte o cameră și, privind la statornicia obiectelor din jur, să mă gândesc la cum le percepeam în urmă cu unul, doi, patru sau cinci ani. La final, aveam o puternică stare de bine, observând evoluția mea în timp: unde eram și unde am ajuns. Sigur că acest proces de auto-analiză nu dă mereu cu plus, dar nu acesta este subiectul textului de față. Acum, revenind la ideea de competiție și dezbatere, parcă m-aș expune puțin și te-aș încuraja – pe tine, cititorul – să ne lansăm în câteva dezbateri despre mintea umană.
Desigur, ai putea considera că nu este fair play din partea mea, pentru că am dezbate pe un domeniu care mie, în calitate de psiholog, îmi e familiar și poate că ție mai puțin, în special dacă nu ești din breasla celor care cotrobăie zilnic prin mințile celorlalți. Însă te asigur că, oarecum, pornim din același punct și asta, deoarece în toți anii mei de facultate sau de studiu nu am întâlnit niciun curs sau profesor care să-mi explice în detaliu ce este mintea.
Cumva, se presupunea că eu ar trebui să știu – poate din manualul de Psihologie de clasa a X-a, poate de acasă, poate de la disciplinele din facultate – dar cred că adevărul adevărat este că nimeni nu s-a preocupat la modul real de acest subiect, care probabil că, în gândurile multor oameni, pare la fel de abstract ca spiritualitatea, fizica cuantică sau starea vremii din acest an în România.
Așadar, întrebările sunt următoarele: Ce este mintea? Cum funcționează mintea? Unde se află mintea? Par a fi trei întrebări simple, dar la care te asigur că puțini dintre noi ar putea să ofere niște răspunsuri concrete, fără să se piardă în fabulații, exagerări sau banalități inutile. Este adevărat și că românul, în unele cazuri, se consideră un psiholog înnăscut sau presupune că le știe pe toate, însă cred că este important să fim în primul rând onești cu noi înșine și să admitem, cu demnitate și ceva maturitate, că la anumite întrebări nu cunoaștem răspunsurile și că am putea apela la #CeiCareȘtiu pentru a ne lărgi perspectiva cognitivă asupra vieții, a minții umane și a sensului existenței noastre pe Pământ.
Unul dintre puținii experți în sănătate mintală care caută să descopere răspunsuri la întrebările esențiale ale omenirii, cum ar fi și cele adresate mai sus, este dr. Daniel Siegel, profesor de psihiatrie clinică la Școala de Medicină din cadrul UCLA și, cu siguranță, unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care am avut ocazia de a-i întâlni până în prezent. Dr. Siegel a publicat recent o carte care a devenit în scurt timp New York Times bestseller și care din martie 2018 a apărut și în limba română sub titlul Mintea: O călătorie spre centrul ființei umane. Cartea este surprinzător de bogată în descoperiri științifice și îmbină într-o manieră unică teoria cu relatări elocvente din viața personală a autorului. Recunosc că o singură lectură este insuficientă pentru a-i înțelege toate mesajele, asta și datorită perspectivei extrem de proaspete prin care autorul ne poate zgudui viziunea prăfuită asupra minții umane.
Nu vreau să stric șansele unei întâlniri reușite între cititor și carte, dar vreau să vă las cu câteva răspunsuri scurte (și incomplete, cei drept) despre noua viziune multidisciplinară care încearcă să descifreze misterele minții noastre. Viziunea multidisciplinară a reieșit din eforturile unui grup de lucru compus din 40 de cercetători și oameni de știință din numeroase domenii, interesați să descopere conexiunile dintre minte, creier, relații și viață.
Ce este mintea? Mintea este esența noastră fundamentală, cel mai profund sentiment al nostru de „a fi“ în viață, aici, chiar acum, în acest moment. Dr. Daniel Siegel, prin „minte“, înțelege tot ce are legătură cu experiența noastră subiectivă prin care ne simțim însuflețiți, pornind de la emoții și gânduri, opinii, intuiție și ajungând până la legăturile pe care le stabilim cu ceilalți oameni și cu planeta noastră. Mintea este cea care ne transmite că existăm, care ne conectează atât cu lumea interioară, cât și cu tot ceea ce ne înconjoară.
Cum funcționează mintea? Mintea sănătoasă este capabilă să se auto-organizeze, adică să integreze tot ceea ce noi trăim. În acest caz prin integrare, autorul sugerează capacitatea noastră de-a cupla diferitele părți ale unei experiențe – senzații, imagini, emoții, gânduri și acțiuni – în așa fel încât acestea să-și păstreze natura diferențiată. Și mai concret, este vorba despre faptul că întregul se dovedește mai remarcabil decât suma părților sale. Integrarea este fundamentul unei minți sănătoase. Atunci când mintea este sănătoasă, ființa umană exprimă flexibilitate, adaptabilitate, coerență, energie și stabilitate. În timp ce o minte nesănătoasă este caracterizată de haos sau rigiditate.
Unde se află mintea? Probabil că cel mai la îndemână răspuns este cel prin care am considera că mintea este produsul creierului uman și, prin urmare, am conchide că „locul“ minții este exclusiv în cutia craniană. Însă Daniel Siegel, care în acest caz este vocea unei cohorte de 40 de oameni de știință, ne încurajează să ne lărgim viziunea și să ne imaginăm că mintea este localizată atât în noi înșine (nu doar în creier, ci în întregul organism), cât și între noi (în fluxul de energie și informație care se transferă între noi și cei cu care avem relații și interacțiuni, dar și între noi și mediu). Pentru a descifra această fascinantă viziune, vă las să citiți întreaga carte.
Tot în funcție de cercetările și observațiile oamenilor de știință, dr. Siegel ne mai răspunde în cartea lui la o serie de întrebări-cheie: Cât de reală este subiectivitatea minții noastre? La ce este bună mintea? Când acționează mintea? Care este legătura dintre conștiință, cogniție și comunitate? Care este sensul existenței noastre pe această planetă?
La finalul cărții, e posibil să remarci (la fel ca mine) că... mai fascinantă decât teoria autorului este chiar viziunea pe care ai dobândit-o asupra vieții proprii!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asta e o carte interesanta, la limita dintre filozofie si neurostiinte, inclusiv experimentale. https://www.amazon.fr/TUNELUL-EULUI-THOMAS-METZINGER/dp/9735048477
Parerea mea de parerolog, departe de a fi avizata: suntem inca destul de departe de a modela mintea umana. Poate in urmatorii 50 de ani, cu ajutorul calculatoarelor cuantice, vom reusi, daca suficient de mult efort este pus catre aceasta directie. Putem incerca analogii simpliste cu teoria sistemelor si sa o comparam cu un black box foarte neliniar, cu intrari de la simturi (cate or fi) si iesiri catre muschi, organe, glande,etc. Sistemul este insa prea complex pentru a fi modelat si prea variat de la o persoana la alta. Fiecare om are particularitatile lui, si un creier diferit. Deci pe care il modelam?
O serie intreaga de procese ale mintii sunt insa imitate destul de bine acum. Procesele de invatare, de recunoastere de imagini au capatat imbunatatiri semnificative.
Cand vine vorba despre constiinta sau perceptia sinelui, nu stiu cum putem simula asta, doar imitand conexiuni sinaptice si variind niste ponderi ale conexiunilor (un mod tipic de functionare a unei retele neuronale in matematica).
Constiinta ar putea fi o proprietate inerenta a materiei, daca e organizata exact in modul potrivit, asa cum viata ar putea fi parcursul firesc al materiei anorganice, daca e organizata exact in modul potrivit.
Cred insa ca cercetarea va ajunge si acolo, asa cum a fost si proiectul genomului uman, unul foarte amplu, despre care in scoala mi se spunea ca e imposibil. Doar aveti putintica rabdare.
În transdisciplinaritate nu există materii, ci proiecte. Se ia de exemplu tema APA, şi se studiază din toate punctele de vedere: apa ca problemă în fizică, apa ca problemă în chimie, motivul apei în literatură, muzică sau arte plastice etc.
Se lucrează cu echipe de profesori, fiecare specializat pe bucăţica lui, însă care fac un proiect comun. Şcoala gândeşte anumite teme care, pe tot parcursul anului, să acopere majoritatea domeniilor.
Avantajul acestui sistem e practica, dezvoltarea funcţiei de autoinstruire (care la noi lipseşte cu desăvârşire sau e redusă la câteva foi pe care copilul le scoate de pe net cu copy&paste) şi realizarea conexiunilor cu diversele domenii. Desigur, asta nu exclude învăţământul specializat. Când un elev devine pasionat de matematică el va urma un opţional care îl va specializa pe domeniul respectiv.
-lumina nu e constienta de ea insasi
-lumina nu are proprietatea de abstractie; de exemplu lumina nu poate contine in ea insasi conceptul de "lumina"
-lumina nu are capacitatea de a se referi la alta lumina (referentialitate)
-lumina nu e informatie, decat daca o minte o pune acolo, folosindu-se de capacitatile unice mintii
-doar pentru ca deducem existenta unei minti prin prezenta unui cap, inseamna ca daca explodam capul dispare si mintea, asa cum nici distrugerea unui televizor nu distruge programul TV care vine in el