Ce NU este parentingul. Ce trebuie să știi când întâlnești experți în copiii altcuiva

(Foto Guliver/Getty Images)

Mi-ar fi plăcut să încep acest articol folosind în loc de „parenting” un cuvânt românesc, însă în limba română nu avem așa ceva. Aşa că îmi permit, sub rezerva celor care vor spune că folosim cuvinte împrumutate „de la alţii” să mă refer mai mult la conţinut, decât la formă. Sunt convinsă că cei interesați vor fi mai îngăduitori și mai curioşi să afle cum ne putem îmbunătăţi comportamentele de părinţi ai zilelor noastre. Pentru că nu este nici uşor, nici simplu, iar dacă nici nu ştii exact despre ce este vorba şi mergi pe ghicite, riști să cazi în tot felul de capcane educaţionale.

Ştiu că nu pentru toţi cititorii acest articol va fi confortabil, însă consider că este mult mai corect să poţi lua decizii pentru familie cât mai în cunoştinţă de cauză, cu argumente validate ştiinţific de către psihologie.

A creşte şi a educa copiii a fost treaba părinţilor dintotdeauna, deci nu este ceva nou. Ce este diferit este felul în care se face acest lucru. Şi la fel de important este faptul că neuroștiintele, epigenetica şi psihologia dezvoltării au făcut progrese uriaşe în ultimii 25 de ani şi ne arată că în multe comportamente ale noastre confundăm abuzul cu educaţia, iar violenţa domestică este „în numele iubirii” pe care o purtăm copiilor. Dar facturile prin care plătim costul acestei păcăleli pe care ne-o autoadministrăm vin atât de rapid! Şi au nişte dobânzi şi penalităţi uriaşe, emoţional vorbind… stimă de sine redusă, timiditate, depresie, anxietate, atacuri de panică. Pe scurt nefericire!

Deşi parentingul pare doar o simplă modă, el este o necesitate ce decurge din aplicarea aprofundarea psihologiei copilului. A face educaţie după ureche sau după „gura lumii” este ca şi cum ai vrea să câştigi un joc fără să îi cunoşti regulile, când miza jocului este chiar fericirea copilului nostru, deci implicit şi a noastră.

Dar nu este de ajuns că ştiinţa îşi spune cuvântul şi ne arată unde este necesar să facem schimbări. Mai intră în joc şi marketingul: apar tot felul de „guru” şi pseudoexperti care ne învaţă „cum să fim părinţii perfecţi în 5 şedinţe online” sau în 2 workshopuri pe tema „cum să fie bine şi la vară cald”. Și uite aşa creşte vinovăţia adulţilor şi şansele copiilor la o relaţie parentală de calitate scad direct proporţional.

Adesea conceptul de parenting este asociat cu o serie de acţiuni specifice: citirea unor articole sau cărţi de parenting, participarea la cursuri sau seminarii de parenting, familiarizarea cu existenţa unor tehnici de parenting care funcţionează… întotdeauna . Acesta este şi motivul pentru care este necesar să ne uităm cu maximă atenţie în profunzimea acestor aspecte şi să vedem ce capcane avem de evitat. De altfel, nu puţine la număr!

Este un fapt extraordinar de sănătos pentru noi, părinţii, să citim sau să participăm la cursuri de parenting şi lucrurile bune trebuie continuate pe viitor. Doar că în multe situaţii se pune semnul egal între ele şi relaţia parentală şi acest lucru ne face să credem că acum cunoaştem ce avem de făcut pe mai departe. Punem în practică aşa cum ne pricepem mai bine şi vedem că nu se întâmplă nimic, ba uneori lucrurile se înrăutăţesc şi fără să vrem începem să ne gândim „oare ce cursuri de parenting a făcut mama să mă crească?”

Să începem cu ceea ce nu este parentingul:

1. Parentingul nu este despre a citi cărţi

Cititul în sine este foarte bun, păcăleala apare atunci când „traducem” informaţiile pe care le obţinem prin lentilele propriei noastre istorii emoţionale şi nici măcar nu suntem conştienţi că facem acest lucru. Putem citi oricât de mult, însă doar a ne informa nu înseamnă că vom reuşi să punem în practică ceea ce aflăm. Mai mult, există riscul să devenim foarte pricepuţi la copiii… altora. Adică este ca atunci când citim despre o dietă, nu vom slăbi nici un gram doar pentru că ştim că ea există, mai trebuie adăugat ceva!

2. Parentingul nu este despre a merge la cursuri şi la conferinţe

A cumpăra cărţi costă, însă a merge la cursuri şi conferinţe este mai scump. Le recomand cu căldură (e drept că nu pe toate, depinde cine le facilitează), unele chiar aduc un plus de cunoaştere, însă nici de acesta dată nu trebuie să credem că după participarea la un astfel de eveniment vom fi mai pregătiţi pentru momentele de criză în relaţia cu copiii noştri. Pentru perioadele în care lucrurile sunt „zen” acasă nu avem nevoie de nici o pregătire!

3. Parentingul nu este despre a lăsa copilul să facă ce vrea oricând

Există părinţi care au înţeles că acea „a face parenting” se referă la a-ţi lăsa copilul liber, să facă ceea ce îi trece prin minte, la orice vârstă, oricând, oriunde şi cu oricine. Nu este nici pe departe vorba de a creşte un copil antisocial, căci aici va ajunge mai devreme sau mai târziu, ci de a-i oferi libertate emoţională, în contextul în care acceptăm sau nu anumite comportamente ale copilului. De aceea a apărut un nou curent antiparenting, care este de fapt un nonsens ştiinţific.

4. Parentingul nu este despre cine este şeful în casă sau cine are dreptate

În multe familii echilibrul este foarte greu de găsit în contextul unei societăţi tot mai caracterizate de „criză de timp” în care ne desfăşurăm vieţile. Pe acest fond este destul de uşor să cazi în capcana de a fi un părinte autoritar, pe alocuri agresiv cu consecinţele nedorite incluse, sau să îţi transformi copilul în micul tiran veşnic nemulţumit şi cu pretenţii de la toţi ceilalţi. O relaţie corectă ne permite să facem diferenţa şi să ţinem minte că fiecare om are demnitatea lui, indiferent ce ar fi şi ce vârstă ar avea.

5. Parentingul nu este despre faptul că îţi iubeşti copilul

Faptul că ne iubim copiii ne ajută, este necesar, dar nu şi suficient. Mai important decât faptul că sunt în sufletul şi mintea noastră mereu, este că această iubire să ajungă corect la ei, astfel încât şi ei să se simtă iubiţi. Mai ales atunci când greşesc, când fac năzbâtii sau au comportamente nepotrivite au nevoie să le fim alături într-o manieră corectă emoţional. Adesea le trimitem mesaje ambivalente de genul „te iubesc, însă îţi trag vreo două de nu te vezi!” învăţându-i astfel să asocieze iubirea cu suferinţa.

6. Parentingul nu este despre câte fotografii postez cu copilul pe Facebook

Unii părinţi dau raportul zilnic despre copilul lor pe Facebook sau alte reţele de socializare, de parcă ar avea normă de postări. Nu înseamnă că sunt un părinte mai bun sau îmi iubesc copilul mai mult dacă îi fac viaţa lui privată, publică. Dacă el ar face la fel ca mine, nici măcar nu m-ar întreba dacă vreau să mă vadă toată lumea, oare m-aş simţi confortabil?

7. Parentingul nu este despre copii

Parentingul nu este despre copii, este despre noi, părinţii. Este despre felul în care reacţionăm la modul lor de a fi, la aşteptările lor, la problemele specifice nivelului lor de dezvoltare şi vârstei, la ceea ce le place şi ce nu. Parentingul este despre povestea copilăriei şi adolescenţei noastre, despre lecţiile de viaţă învăţate sau în curs de învăţare… Copiii noştri doar vin să ne ofere o a doua şansă la autonomia noastră emoţională, în cazul în care am ratat-o pe prima în copilărie.

Atunci ce este parentingul:

1. Parentingul este despre ceea ce faci

Parentingul este despre creşterea conştientă a copiilor în contextul dezvoltării lor psihologice sănătoase, adică despre faptul că întotdeauna comportamentele noastre au consecinţe asupra lor şi lucrurile se întâmplă într-un fel sau altul pentru că se poate. Copiii de astăzi nu mai sunt crescuţi în frică, ne pot valida la un click distanţă şi au învăţat să vorbească. Avem mult mai multe repere decât în trecut despre educaţie, despre ce funcţionează, şi ce nu. Ştim multe lucruri despre creştere, nevoile copilului, despre creier, despre psihologia copilului. În laboratoare sunt spulberate vechile credinţe nesănătoase despre creşterea copiilor. Dar nu ne interesează să auzim noile informaţii şi cercetări care ne contestă obişnuinţele şi ne fac să ne simţim părinţi răi. Adesea este o prăpastie între ceea ce susţinem şi ceea ce facem.

Aşadar, iată ce avem de dezvoltat:

Competenţa parentală reprezintă un sistem de cunoştinţe , priceperi, deprinderi şi abilităţi susţinute de trăsături de personalitate specifice, ce îi permit părintelui să îndeplinească cu succes responsabilităţile parentale, să prevină şi să depăşească situaţiile de criză în favoarea dezvoltării copilului

Aceasta se învață când devenim părinţi pas cu pas.

2. Parentingul este despre pregătirea copiilor pentru viaţă, când vor fi pe cont propriu

„Copiii de azi trebuie să fie pregătiţi pentru lumea de mâine. Schimbările rapide în tehnologie şi cunoştinţele avansate au afectat modul în care gândim, simţim şi acţionăm. Tradiţia şi valorile sunt deseori pierdute. În aceste circumstanţe, părinţii au o şi mai mare obligaţie: Să ajute copii să înveţe să supravieţuiască şi să reuşească în această societate. Să-i pregătim să-şi găsească locul şi rolul, în lumea de mâine”, spunea Betty Lou Bettner.

Dacă reuşim să-i facem să se simtă legaţi de primul grup – familia lor- reuşim să le dăm o bază de pornire pentru viaţă. Aşa cum se simt în familie în primii ani de viaţă, aşa se vor simţi în societate, pentru toată viaţa.

Cum putem face asta:

Cu toţii suntem dependenţi unii de alţii pentru a supravieţui, dar toţi ne dorim să ne dezvoltăm şi să devenim independenţi. Alfred Adler a spus că această combinaţie de nevoi, sunt dorinţele de bază ale tuturor oamenilor.

Aşadar aceste nevoi sunt de fapt cei 4 C cruciali :

• să fii conectat cu ceilalţi,
• să te simţi capabil,
• să ştii că fiecare contează şi este valoros,
• şi să ai curaj.

Aceste nevoi este necesar să le cultivăm şi să nu le lăsăm la voia întâmplării.

Aceste patru nevoi de bază, să fii conectat, să te simţi capabil, să contezi şi să ai curaj, sunt baza unei stări de bine, din punct de vedere emoţional.

3. Parentingul este lecţia de dezvoltare personală „obligatorie”a părinţilor

Când vorbim despre dezvoltare personală ne putem referi la foarte multe aspecte, de aceea pentru a simplifica lucrurile, consider că atunci când suntem în măsură ca ceea ce gândim să fie în armonie cu ceea ce gândim, cu ceea ce spunem şi cu ceea ce facem am ajuns în postura de a oferi copilului un model corect de viaţă.

Oricât de mult ne iubim copiii nu le putem oferi decât ceea ce suntem noi cu adevărat, doar atât.

Articol publicat pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp