Ce ne învață Decalogul despre politicieni, putere și conștiința alegătorilor

Foto: Atac de Constanța

Președintele Trump a rostit, în urmă cu câteva zile, un discurs la Museum of the Bible din Washington, în cadrul Comisiei pentru Libertatea Religioasă a Casei Albe. În intervenția sa, el a afirmat: „America a fost întemeiată prin credință, iar atunci când credința slăbește, țara noastră pare să slăbească. Când credința se întărește, așa cum se întâmplă acum, trecem printr-o perioadă foarte bună; după câțiva ani dificili, s-au întâmplat lucruri bune pentru țara noastră. (...) Sub administrația Trump ne apărăm drepturile și ne restaurăm identitatea ca națiune sub Dumnezeu. Suntem o singură națiune sub Dumnezeu și așa vom fi mereu.” 

Comisia „Religious Liberty Commission” a fost creată pentru a combate ceea ce Trump numește „anti-Christian bias” în școli și în alte instituții publice. Dacă în Statele Unite președintele Trump leagă identitatea națională de religie și vorbește despre o națiune „sub Dumnezeu”, în România găsim politicieni care folosesc un discurs asemănător. Președintele AUR, George Simion, a afirmat în repetate rânduri că cei patru piloni ai partidului pe care îl conduce sunt „familia, națiunea, credința și libertatea”. În viziunea sa, „credința creștină este baza continentului european și temelia României” 

În acest context, al felului în care politicienii invocă credința și încearcă să o lege de relația cu electoratul lor, scopul acestui text este de a evidenția câteva dimensiuni importante ale unei catehizări corecte a credincioșilor cu privire la „Legea Veche”, adică Decalogul (Cele Zece Porunci), așa cum este ea realizată de către teologi și membrii clerului, prin raportare doar la câteva porunci și aspectele acestora relevante pentru tema de față. 

Primele patru porunci se referă la relația dintre Dumnezeu și om, iar următoarele șase privesc relațiile dintre oameni.

1.⁠ ⁠Porunca a doua: „Să nu-ți faci chip cioplit și nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești lor.”

Prin această poruncă este oprită idolatria, adică închinarea la lucruri „făcute de mâini omenești” sau la alte persoane, pe care putem fi tentați să le considerăm la fel de importante ca Dumnezeu, pe care ar trebui „să-L iubim mai presus de orice.” Gândiți-vă la oameni maturi care plâng de emoție atunci când își întâlnesc... idolii, fie că vorbim despre vedete, sportivi sau politicieni. În creștinism, pe lângă „zeii mincinoși”, valoarea de „idol” o poate căpăta și „iubirea de argint”, atunci când banii sunt puși pe primul loc în viața oamenilor.

2.⁠ ⁠Porunca a treia: „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui.”

Numele lui Dumnezeu poate fi „luat în deșert” în mai multe feluri; unul dintre ele este atunci când este folosit ca martor pentru lucruri neînsemnate. Un creștin ar trebui să fie foarte atent unde și în ce scop se folosește de numele lui Dumnezeu: în ce fel Îl aduce pentru a-și întări un argument, pentru a deturna atenția de la un anumit subiect sau pentru a-L folosi în propriul avantaj egoist, de exemplu pentru a-și atrage voturi sau a face bani. Nu sunt neapărat necesare exemplele aici, pentru că, citind aceste rânduri, multora ne vin diverse discursuri în minte.

3.⁠ ⁠Porunca a șasea: „Să nu ucizi!”

Teologii împart uciderea în două feluri: prima este cea „trupească” și nu necesită multe explicații, dar a doua este cea „sufletească”. Iar aceasta se referă la ceva care, dacă ar fi înțeleasă cum trebuie de către politicieni, ar trebui să le facă să răsară măcar câțiva muguri în vidul care a luat locul conștiinței lor. „Uciderea sufletească” se referă la abaterea de la bine și îndrumarea către rău. Îndrumarea către „pizmă” și „clevetire” în termeni creștini; inducerea urii între grupuri, dezumanizarea celuilalt de care ai lipit anumite etichete — așa cum naziștii spuneau că nu ucid oameni, ci „evrei”. Iar în loc de naziști și evrei putem găsi acum alte etichete pe care ni le punem între noi, dar mai ales pe care ne învață alții ce sunt și cui să le lipim.

4.⁠ ⁠Porunca a opta: „Să nu furi!”

Pe lângă luarea pe ascuns a lucrurilor, aici putem adăuga: înșelăciunea prin falsificarea actelor, cămătăria, oprirea plății lucrătorilor, mita și neîmplinirea atribuțiilor care țin de poziția pentru care ești plătit (să fii plătit fără să muncești).

5.⁠ ⁠Porunca a noua: „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”

Aici putem încadra dezinformarea, fake news-ul, lingușirea, ipocrizia și demagogia, care presupune să faci promisiuni despre care știi bine că nu ai cum să le îndeplinești din diferite motive ce nu țin de puterea ta.

Până acum am făcut referire doar la „Legea Veche”, fără a intra încă în „Legea Nouă”: „Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” (Mt 5, 17).

Răspunsul lui Hristos la întrebarea „Învățătorule, care poruncă este mai mare în Lege?” este: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, asemenea ei: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Proorocii.” (Matei 22, 36-40).

Un alt avertisment pe care îl putem lega de „uciderea sufletească”, lăsat de întemeietorul creștinismului, este acesta: „Cine va sminti pe unul dintre aceștia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui de i-ar lega de gât o piatră de moară și să fie aruncat în mare.” (Marcu 9, 42). Fără a mai încerca o interpretare suplimentară, cred că acest avertisment este suficient de limpede pentru cei care caută să pătrundă în conștiințele oamenilor și să le orienteze către scopurile lor egoiste, indiferent de numărul sufletelor pierdute, atunci când se vor confrunta cu un bilanț final.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp