Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Ce se întâmplă la noi în oraș între orele 11 și 13, în urma Ordonanței Militare nr. 3

Pensionar covid

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Are loc zilnic între orele 11.00 şi 13.00, dar nu e vreun spectacol de teatru, operă sau concert, cu abonamente dedicate sau bilete cu preţ preferenţial (toate aceste locuri de desfătare sunt acum închise), ci mai degrabă o mişcare care se desfăşoară simultan pe teritoriul întregii ţări, o competiţie care pune la încercare abilităţile persoanelor trecute de 65 de ani, a „dragilor noştri pensionari”, cum s-a exprimat deunăzi preşedintele ţării. Pensionada COVID19 este alcătuită din mai multe probe – fizice, de inteligenţă şi psihice – contra cronometru, având drept scop îndeplinirea tuturor activităţilor outdoor, în intervalul de două ore, bătut în cuie de prevederile Ordonanţei Militare nr. 3.

Mai întâi competitorii seniori trebuie să-şi pună la contribuţie cunoştinţele din domeniul optimizării şi managementului resurselor, pentru a-şi stabili traseul în care să atingă maximum de obiective (cumpărături de alimente, medicamente, activităţi bancare, plimbarea cu sau fără animalul de companie etc., în funcţie de necesităţi), în minimum de timp. Acest traseu urmează să fie parcurs în marş sau alergare cu masca pe faţă şi mănuşile pe mâini, la care se adaugă unul sau mai multe articole de echipament. Termenul l-am împrumutat din limbajul de specialitate al gimnasticii ritmice, doar că în loc de măciuci se foloseşte bastonul, în loc de panglică – lesa de la căţel, în loc de minge – plasa şi în loc de cerc – rucsacul sau sacoşa cu roţi sau… viceversa.


Traseul nu e fix, ci variază în funcţie de factori precum lungimea cozilor formate deja în faţa magazinelor din cartier, care trebuie evaluate din mers sau după un popas cât mai scurt posibil, astfel încât timpul petrecut la rând şi cel afectat cumpărăturilor să nu depăşească ora obligatorie de revenire la bază. (De pildă, nu are rost să stea la un rând de 30 de persoane dacă intrarea în magazin se face unul câte unul şi fiecare client petrece 3 minute în incintă. Ar pierde 90 de minute la o singură coadă. Situaţia de faţă e frecventă la magazinele de legume-fructe şi farmacii).

La toate acestea se adaugă probele indoor, din magazine, unde vârstnicii trebuie să stea la distanţa socială recomandată, să înţeleagă (audă, intuiască, deducă) ce le spune vânzătorul „mascat”, să-şi adapteze opţiunile în funcţie de oferta rapid schimbătoare de la raft, să nu se „mocăiască” prea mult la casă, adică să-şi poată manipula cu îndemânare portmoneul, banii sau cardul bancar cu mănuşa pe mână şi ochelarii peste mască…

Poate cea mai dificilă regulă este cea a ocolirii vecinilor, cu care până mai ieri (în vremurile normale) ar fi tăifăsuit, ar fi jucat sau ar fi chibiţat la o partidă de şah (în parcul de-acum închis), ar fi băut o cafea (sau o cinzeacă) la barul din colţ (de-acum închis) şi ar fi comentat meciurile de fotbal (de pe stadionul de-acum închis) sau cele politice (de pe singura arenă/ scenă rămasă deschisă). Acum privesc cu suspiciune orice pieton ieşit în calea lor, pentru că în vremurile de COVID19 numai un duşman ar veni să-ţi întindă mâna sau (Doamne fereşte!) să te îmbrăţişeze!

***

Nu am de gând să contest buna intenţie de protejare a vârstnicilor prin reducerea timpului petrecut în spaţiile publice, dar nu pot să nu-mi exprim opinia că această măsură este neconstituţională, încălcând Articolul 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. Aliniatul 2 al acestui articol stipulează că: „Restrângerea (drepturilor n.r.) poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. În cazul de faţă s-a aplicat discriminarea în funcţie de vârstă. Cred că era mai corect dacă această măsură se formula ca o recomandare. Nu vârstnicii sunt cei mai nedisciplinaţi, inconştienţi şi mai zurlii cetăţeni. Acest lucru se vede şi din modul răbdător în care participă la… Pensionada COVID19.

Articol publicat în Baabel

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Constituţională ori ba, proviziunea 11:00-13:00 a ordonanţei milităroase nr 3 nu se respectă. Alaltăieri, la ora 11:30 în supermarketul unde fac o dată la una-două săptămâni cumpărăturile de strictă necesitate alimentară, era oarecare aglomeraţie, însă majoritatea covârşitoare (peste 80%) din cumpărători erau mult sub vârsta ordonanţei. Parcă am fi în România!
    • Like 0
  • Delia MC Delia MC check icon
    Eu aș fi stabilit până la 11 sau 12. Seara o dezinfecție în magazine, a doua zi pensionarii ar avea întîietate și implicit risc mai mic de contaminare fiind primii în magazin.
    • Like 0
  • Dorin check icon
    Intervalul orar de la 11 la 13 a fost impus după ce zile întregi multe persoane vârstnice (care în teorie ar trebuii să fie mai înțelepte) se plimbau bine mersi pe străzi și în parcuri fara nici o treabă evidentă.Dâcâ ei nu vor s-au nu pot să se protejeze singuri au fost obligați să o facă. Însă la farmacie și cu animalul de companie au voie toată ziua.
    • Like 3
    • @ Dorin
      Delia MC Delia MC check icon
      Like.
      În parc, dacă te plimbi singur nu văd vreo problemă. Tânăr ori bătrân, omul are nevoie de mișcare în aer liber pentru corp dar și pentru starea psihică.
      Animalul ( câinele) trebuie dus și seara afară să-și facă nevoile. Avantaj cei ce au pisică, sau dezavantaj, să ieși cu mâța în lesă e mai dificil....
      • Like 0
  • Mama mea nu a iesit deloc, i-am dus noi tot ce era necesar. Ar vrea desigur sa iasa, nu ca nu are tot ce ii trebuie, dar simte lipsa miscarii, si apoi toata viata i-a placut sa bata magazinele. Nu cred ca trebuie sa ne gandim la restrangerea drepturilor ca la o nedreptate - nici soldatul de pe front nu are voie se dezerteze pe timp de razboi. Asta e, situatia o impune.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult