Foto: Getty Images
Exercițiul fraudei începe timpuriu, din primii ani de școală, urmând să se desăvârșească, în următorii ani, până la perfecțiune. Ce învață copilul la școală, împreună cu operațiile matematice fundamentale, care nu se pot frauda? Învață plagiatul, făcut cu sârg și cu pricepere. Îl poți învinui? Nu, pentru că tema de la școală este anostă și presupune o înșiruire de informații pe care copilul nu și le dorește, pe bună dreptate, pentru că nu se va reîntâlni niciodată cu ele.
Spun asta pentru că am deschis, din plictiseală, manualul de biologie al fiică-mii, la o lecție oarecare: în 20 de rânduri tipărite, apar cel puțin 10 termeni noi, ce necesită memorare (și, evident, uitare imediată, după trecerea momentului lecției, pentru a scăpa de balastul inutil). Nu văd de ce ai reține termeni precum oomicete, zoomastigine, bazidiomicete, boletus edulis și altele asemenea, la fel de interesante. Sunt curioasă dacă cei care fac programa școlară și conținutul acesta mirific ar putea lua note de trecere la un test oarecare, din manualul de biologie (o disciplină foarte ofertantă, ce ar putea fi iubită oricând, de oricine). În aceste condiții, când nu prea ai ce povesti despre bazidiomicete, plagiatul devine o soluție, dacă vrei să obții notă mare. Cealaltă soluție, unica posibilă, ar fi să-ți păstrezi integră demnitatea și să aștepți să ajungi microbiolog sau horticultor, cu ani de studiu în spate, când poți vorbi cu lejeritate despre bazidiomicete. Din diverse motive, acest tip de fraudă este prezent la orice nivel (vezi fraudă academică) și, deși este pedepsită de lege, de etică și deontologie, nu poate fi înlocuită cu nimic, fiind obligat să apelezi la ea, dacă vrei să treci clasa, să obții un job sau o avansare pe scara ierarhică. O lucrare onestă, muncită și personală nu ar fi niciodată la fel de prețuită ca o imixtiune de concluzii la care au ajuns alți deștepți înaintea ta. De aceea, frauda nu are leac, atâta timp cât sistemul social însuși o promovează.
Alt tip de fraudă. Mita. Am văzut oameni refuzând să ia mită, ceea ce e firesc și civilizat. Atâta timp cât nu le auzi și argumentarea refuzului: „nu, că avem supraveghere video”, sau „vreți să pățim ceva”, sau „mi-e frică de înscenări”. Adică mita e refuzată, dar de frică, prin constrângere, și nu printr-o motivație sănătoasă, pozitivă, de genul „nu-mi trebuie banii tăi, că sunt în stare să-i am pe ai mei”. Deocamdată, lupta împotriva corupției pare fără vlagă și anemică, pentru că, din nou, sistemul social promovează un model social greșit: nu este o nenorocire să iei șpagă, dar este o nenorocire să fii prins luând șpagă. Frauda devine elaborată, etapizată și complexă, dovedind creativitate și inteligență din partea protagoniștilor. În felul acesta este dificil de dovedit. Am motive să-mi fac griji privind viitorul luminos, pavoazat cu fraudă, mai ales pentru că am un copil, pe care (am greșit? am făcut bine?) l-am învățat să fie corect. Consecința pe care o văd cu ochiul liber e îngrijorătoare, dovedind că e ineficient să fii cinstit. De altfel, o grămadă de oameni cinstiți stau la cozi, respectă programări, îmbătrânesc la biroul de studiu, dau examene. Oameni fără noroc în viață.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La ora de biologie am ridicat mana agitandu-ma si, pana la urma m-a ridicat la raspuns. Am inceput sa turui lectia. La un moment dat am reformulat o fraza, inversand niste termeni din astia criptici. Nu ca nu tineam minte cum era in carte, dar mi-am zis sa nu zica profa ca am invatat pe de rost. Profesoara m-a intrerupt, -Nu-i bine bre, e tocmai pe dos. Si imi zice exact cum era in carte. La care eu am ripostat, spunand ca mie mi se pare ca am spus bine si ca nu vad rostul de a reproduce exact cum e in carte. Profesoara s-a cam infuriat si a inceput sa explice ceva din care nu am inteles nimic. Eu, incapatanat, o tineam pe-a mea. Am incheiat spunand ca toata biologia asta e o prostie si m-am asezat jos in banca. Am primit nota 4.
Ora urmatoare de biologie ma ridica din nou la raspuns. Am spus clar ca nu stiu lectia si ca nici nu ma intereseaza. Am luat 2. A urmat un extemporal la care am scris doar atat "nu ma intereseaza biologia" si am predat lucrarea. Evident, inca un 2. Plus scandal, parinti la scoala, amenintari cu corigenta.
Intamplarea face ca eram foarte bun la materiile reale - matematica, fizica, chimie. Si chiar dupa toata povestea asta, am castigat un premiu la olimpiada nationala de fizica. La prima ora de biologie de dupa, ma scoala profesoara in picioare si imi spune -Bravo bre, esti foarte bun la alta materie, Pentru mine e suficient, nu te mai bat la cap cu biologia. Si-mi da un 10 in catalog. Rapid fac calculul in cap, media 5. -Bogdaproste doamna profesoara. Si de atunci chiar m-a lasat in pace, Dar si eu pe ea.
Ce m-a nedumerit atunci, era ca erau fete care raspundeau ora de ora, turuind lectia din manual, folosind exact termenii si frazele din manual. La fiecare lectie. Nu stiam atunci, dar am aflat dupa, dadeau la medicina.
Peste ani si ani, biologia si-a luat revansa. Ajunsa in liceu, fiica-mea si-a descoperit brusc o pasiune pentru biologie. Avea o placere deosebita sa citeasca si sa memoreze manuale de biologie. Fara sa-i spuna nimeni si fara sa se puna problema ca ar merge la medicina. La inceput a fost manualul de la clasa, cel de clasa a 9-a, apoi si manualele alternative de a 9-a. Au urmat manualele pentru clasele a 10-a si a 11-a, in diverse versiuni. M-a pus sa le cumpar pe toate, vreo 15. Apoi au urmat tratatele de biologie, in engleza. Am dat o mica avere pe ele. A avut si rezultate pe masura, dar nu asta e alta poveste.
Important e ca toate acele bazidiomicete aveau sens pentru ea. Pentru ea si pentru alti mii de copii care se indreapta spre medicina. Si care vor fi medicii de maine. La vremea mea am ras de bazidiomicete, Dar acum nu mai rad. Au rolul lor. Sunt acolo pentru cine vrea sa le cunoasca. Cine nu vrea, trece mai departe, Nu e nicio suparare.
Multam
Cu părere de rău dar premizele care sunt consemnate drept bază sunt adesea eronate. Nu știu în ce clasă se învață (și) despre ”bazidiomicete” (e prima dată că citesc așa ceva) dar să invoci că tema de la școală este anostă sau ca conține informații pe care copilul nu și le dorește este ”puțin” cam în neregulă ; de ce ? deoarece 1--sperăm să nu ajungem în vremuri în care ”oul o învață pe găină” sau în care ”copilul și le dorește” !.... 2-- Desigur, putem înțelege că uneori -- manualul școlar nu este adaptat programei școlare sau -- alteori că programa o ia ”razna” față de necesitățile educative la anumite nivele (școala generală sau liceu), sau că -- copilul/familia a ales greșit profilul liceului față de ”profilul copilului”. Dar în nici un caz nu este admisibil să invocăm ”informațiile pe care copilul nu și le dorește” ! Altfel .... inversăm totul și vom admite că copilul va decide ce trebuie să
învețe și ce nu. Cred că e o scăpare de înșiruire de argumente. Pe de altă parte, se pare că uneori vrem (programa, ministerul) să-i învățăm pe copii (generaliști sau liceeni) ceea ce se învață în facultate sau chiar după ! Și dacă vedem că astfel de ciudățenii se întâmplă ne facem degeaba probleme dar începem să acceptăm copiatul în diversele sale forme. În acest caz ne-am putea gândi să admitem realitatea dar numai în cazul disciplinelor neesențiale dar mă tem că, odată devenit obicei, practica se generalizează și devine de neacceptat !