Recent, a apărut la editura Humanitas Junior cartea „Unde-a dispărut Pișpirel”, de Nicholas Allan. Povestea unui spermatozoid bun la înot prin care copiii află cum au venit pe lume a fost tradusă în limba română la inițiativa Otiliei Mantelers. A descoperit-o în timp ce era însărcinată a treia oară, iar băiețelul ei a vrut să afle cum a ajuns bebelușul în burta mamei lui.
„Eu consider că educația sexuală trebuie să înceapă acasă, în familie. Mi se pare tare important pentru copil să afle adevărul despre venirea sa pe lume, despre faptul că sexul stă la baza existenței sale, de la părinții lui. Aceste discuții întăresc legătura părinte-copil, dând naștere încrederii copilului că poate vorbi oricând și orice cu părintele său”, spune Otilia Mantelers.
Cu vârsta, tipul discuțiilor pe care părinții le au cu copiii se schimbă. „La 10-12 ani, copiii au nevoie să audă despre metodele contraceptive, despre boli cu transmitere sexuală, despre ce să facă concret cu schimbările care se produc în corpul lor. Despre de ce există pornografia. E important să le zicem că filmele porno reprezintă o industrie importantă din care se fac bani mulți, că actorii joacă un rol, de aceea ce văd acolo nu este real, că oamenii nu arată toți așa cu corpul lor și că femeile în realitate nu trebuie să îndeplinească toate dorințele unui bărbat, așa cum arată aceste filme. Este vârsta la care copiii au nevoie de intimitate acasă, vom vedea că dintr-o dată nu mai umblă dezbrăcați prin casă și este bine să nu o mai facem nici noi, părinții”, spune Otilia Mantelers.
Cum te-ai întâlnit cu povestea lui Pișpirel? De ce ți-ai dorit să publici cartea în limba română?
Întâlnirea mea cu cartea „Unde-a dispărut Pișpirel” scrisă de Nicholas Allan („Where Willy Went”, în limba engleză) a avut loc când copilul meu cel mare avea 4 ani, iar eu eram însărcinată cu al treilea. Dacă la a doua mea sarcină, când el avea doi ani, răspunsul meu „sămânță de la tata s-a întâlnit cu oușorul de la mama” i-a satisfăcut curiozitatea, doi ani mai târziu a vrut să înțeleagă cum a ajuns sămânța de la tata în burtică la mama. Aici am devenit foarte nesigură de cât de mult trebuie să îi spun, așa că am căutat cărți care să le povestească copiilor despre cum au venit ei pe lume. Așa m-am întâlnit cu Willy. Cartea a fost un succes în familia mea, apoi și în celelalte familii cărora le-am recomandat-o.
Când am început colaborarea cu editura Humanitas Junior, a fost prima carte pe care am recomandat-o, fiindcă mi se pare esențial ca un copil să știe încă de la cea mai fragedă vârstă cum a ajuns pe lume, că nu e adus de barză și că sexualitatea este o parte importantă a identității lor. Povestea lui Pișpirel, un spermatozoid care locuiește în testiculele domnului Brown, alături de alte 300 milioane de spermatozoizi, este plină de umor și oferă toate informațiile despre sex de care un copil are nevoie pentru a înțelege cum se fac copiii. Pișpirel nu este strălucit la matematică încurcându-se mereu la calcule, spre hazul colegilor de școală, însă este campion la înot. Într-o zi are loc marea cursă la care participă toți spermatozoizii având ca premiu oul auriu, cald și pufos al doamnei Brown. Cursa se dă între Pișpirel și Barosanu’, adversarul său principal. În final câștigă…cine oare? Apoi cartea arată în imagini frumoase cum ia naștere prima celulă din întâlnirea unui ou cu spermatozoidul câștigător, cum crește încet-încet o frumoasă fetiță care, când ajunge la școală este și ea slabă la matematică, dar bună la înot!
Ce reacții ai primit de la părinții care au cumpărat-o pentru a le explica copiilor lor cum au venit pe lume?
Feedback-ul este unul tare bun. Copiii adoră cartea, părinții se bucură că le pot oferi informații importante despre sexualitate și, cu ajutorul acestei cărți, să deschidă discuția despre sex, sau să o completeze, dacă ea deja există în familie.
Unde crezi că ar trebui făcută mai degrabă educația sexuală? Acasă sau la școală? Care ar fi ponderea?
Eu consider că educația sexuală trebuie să înceapă acasă, în familie. Mi se pare tare important pentru copil să afle adevărul despre venirea sa pe lume, despre faptul că sexul stă la baza existenței sale, de la părinții lui. Aceste discuții întăresc legătura părinte-copil, dând naștere încrederii copilului că poate vorbi oricând și orice cu părintele său. Sunt însă mulți părinți care nu vorbesc cu ușurință despre acest subiect, ei având sentimente dureroase legate de sex, fie din cauza unui abuz sexual pe care l-au trăit mai demult, fie din rușinea pe care o simt legată de sexualitate.
Revenind la întrebarea dacă educația sexuală trebuie făcută în familie sau acasă, eu consider că e ideal să înceapă acasă. Mulți părinți se tem să le vorbească copiilor despre faptul că viața acestora a început după un contact sexual, de teamă că vor vrea și ei să își înceapă viața sexuală. Viața sexuală este specifică adulților, iar copiii se vor bucura să afle acest lucru, spunând „Yuck! Eu nu voi face niciodată așa ceva!”.
O consider necesară în școli, fiindcă în felul acesta subiectul se normalizează la nivelul unei întregi clase, unei întregi generații, de fapt. Da, sigur că vor fi chicoteli și glume mai mult sau mai puțin apreciate în timpul orelor de educație sexuală, însă toate acestea sunt o manieră firească de descărcare a temerilor copiilor legate de începerea vieții sexuale. Un copil de 3-7 ani nu va râde atunci când i se va citi Pișpirel și va auzi informațiile legate de sex, pentru că el le percepe ca pe o descriere a sistemului respirator sau digestiv. Acest copil va râde la povestea în sine, pentru că Pișpirel e un personaj amuzant. Un copil de 8-15 ani însă va râde la Pișpirel la imaginea în care domnul și doamna Brown sunt în dormitor și se iubesc, iar arbitrul cursei spune ”Pe locuri, fiți gata, start, spermatozoizilor!” El râde pentru că râsul detensionează o jenă, o frică sau o rușine ascunsă în copil legată de sex.
Studiile arată că acei copii care beneficiază de educație sexuală au mai puține sarcini nedorite, mai puține boli cu transmitere sexuală, au mai puțini parteneri sexuali și își încep viața sexuală mai târziu decât acei copii care nu au primit o astfel de educație.
Consider că specialiștii care fac educație sexuală în școli au nevoie de traininguri legate de cum se predau orele de educație sexuală, cum se abordează chicotelile copiilor și cum se răspunde la întrebări dificile precum ce înseamnă „sex oral”?
Pentru a concluziona, eu cred că educația sexuală trebuie să înceapă acasă, dacă este posibil, continuată la școală, iar acasă conversațiile despre sex să fie primite cu deschidere.
Când ar trebui să începem primele discuții despre sex cu copiii? Cum arată o discuție despre sex cu un preșcolar?
Educatorul sexual Meg Hickling povestea că încă de la naștere părinții le transmit mesaje verbale și non-verbale legate de sex copiilor lor. Momentul băiței, ai schimbării scutecului, luatul în brațe, numirea părților corpului, toate sunt mesaje legate de sănătatea sexuală a copilașului. Specialiștii recomandă numirea părților corpului cu denumirile lor științifice, adică „penis” și „vulvă”. Personal, eu am ales să le folosim și pe cele științifice, și pe cele folclorice. Între 2- 4 ani copiii primesc informațiile despre sex cel mai ușor. Ei pot auzi cu naturalețe că penisul intră în vagin pentru a duce spermatozoidul la ovul (eu le spuneam copiilor că penisul îi duce pe Pișpirel și pe frații lui la ovulul magic!). Nu trebuie să așteptăm ne întrebe ei cum au venit pe lume, fiindcă unii copii care simt că e un subiect greu pentru părinții lor, nu vor întreba niciodată, iar noi am fi tentați să credem că nu sunt interesați. Și nu este așa. De la 5 la 8 ani, copiii au nevoie să știe despre menstruație și ejaculările nocturne (este de recomandat și până la 5 ani să știe de aceste procese naturale, dat fiind că există absorbantele mamei în casă, iar la unii băieței este posibil să apară ejaculările nocturne pe la 8-9 ani, deoarece corpul lor se pregătește pentru maturitate).
Ce ar trebui să știe despre sex băieții și fetele în clasa a V-a?
Eu consider că educația sexuală trebuie făcută la fel și pentru băieți, și pentru fete. Am auzit de multe ori că un profesor bărbat va face educație sexuală băieților, iar o femeie fetelor. Acest lucru nu face decât să mărească stânjeneala și distanța dintre băieți și fete.
În jurul vârstelor 10-12 ani, copiii adoră să vorbească despre sex, fie sub formă de glume, fie serios, însă se și tem de el. Deja la această vârstă copiii știu totul despre sex oral, sex anal etc, știu ce înseamnă LGBT, despre industria porno. Foarte puțini copii nu știu aceste lucruri. Este imposibil să nu le știe, pentru că sunt foarte expuși mediului online și îmi doresc ca toți părinții să nu trăiască cu iluzia că în această perioadă a vârstei lor copiii nu știu tot ce știe și un adult.
Aceasta este însă vârsta la care copiii au cele mai multe frici. Unii copii încă se întreabă dacă o fată poate rămâne însărcinată în urma unui sărut. De aceea, discuțiile deschise acasă sunt esențiale, fiindcă lor le este efectiv teamă. Am auzit de multe ori băieți care se strigă unul pe celălalt “Gay-ule”. Nu este o ponegrire a bărbaților homosexuali, ci o teamă că ar putea fi și ei gay și nu ar ști ce să facă cu această identitate descoperită. Eu am folosit astfel de momente pentru a le arăta copiilor ce înseamnă să fii gay, prin câte frământări trec acești băieți, privind împreună video-uri în care băieți sau fete dezvăluie că sunt lesbiene sau gay (coming out).
Aceasta este o vârstă în care copiii au nevoie să audă despre metodele contraceptive, despre boli cu transmitere sexuală, despre ce să facă concret cu schimbările care se produc în corpul lor. Despre de ce există pornografia (e important să le zicem că filmele porno reprezintă o industrie importantă din care se fac bani mulți, că actorii joacă un rol, de aceea ce văd acolo nu este real, că oamenii nu arată toți așa cu corpul lor și că femeile în realitate nu trebuie să îndeplinească toate dorințele unui bărbat, așa cum arată aceste filme). Este vârsta la care copiii au nevoie de intimitate acasă, vom vedea că dintr-o dată nu mai umblă dezbrăcați prin casă și este bine să nu o mai facem nici noi, părinții. Acest gest îl ajută pe copil să își traseze granițele personale și să respecte și el intimitatea celorlalți.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Le spun adolescentilor ca nu e mare, lucru, important e sa folosesti prezervativ.
Ei nu il folosesc adecvat, uneori se rupe, si cu frumoasa educatie sexuala, se ajunge la multe sarcini nedorite. Mai multe decat daca ar fi stiut ca pana la 18 ani nu e pentru ei chestia asta.
Bineinteles parintii au rolul de a le explica copiilor - atunci cand pun intrebari, cum stau lucrurile.
Fiica mea la 3 ani m-a intrebat cum de ea e si a tatalui ei, din moment ce a fost doar in burta mea.
Atunci i-am spus ca tatal ei mi-a dat o celula.
Pe la 6 ani i-am spus unde isi avea sediul celula si unde a ajuns.
Normal, fara inhibari. Si stie ca pana la 18 ani nu are de ce sa-si bata capul acest capitol.
Toate lucrurile care au interesast-o i le-am explicat. Oricum suficente informatii in ziua de azi le pot afla cei interesati si de pe net.
Eu cred pe de alta parte ca fiica mea va avea relatii sexuale doar cu persoana cu care s-a casatorit. Din considerente de crestinism.
Asa a fost in cazul bunicii mele, al mamei mele, al meu, si asa cred ca va fi si n cazul ei. Scapi de toate bolile sexuale, durerile de inima, raniri, etc.
Care e problema dacă îi spui copilului la 4 ani că l-a adus barza și la 12 îi spui că era doar o metaforă? Copilul nu trebuie să învețe că există și moduri mai "poetice" de a exprima ceva?
"E important să le zicem că filmele porno reprezintă o industrie importantă din care se fac bani mulți [...]".
Exact! Cum altfel am putea inocula copilului ideea că scopul vieții este "să faci bani"? Iar, atâta timp cât sunt "mulți", nici nu mai contează cum i-ai făcut.
Onestitatea față de copii nu are nicio legătură cu ce povești alegem să le spunem la 4 ani atunci când, oricum, percep mai degrabă emoții și senzații decât explicații logice, când contează mai degrabă tonul și calmul părintelui decât sensul vorbelor.
După o anumită vârstă, da, sunt 100% de acord, copiii nu trebuie mințiți. Din păcate, în realitate, sunt foarte mulți părinți care nu reușesc să fie sinceri cu ei înșiși și asta, pe mine personal, mă alarmează mai tare decât o metaforă cu o barză sau campioni la înot.
Ba, atât timp cât este cu acordul persoanei, poate îndeplini absolut toate dorințele partenerului.
1 Se alege o țară cu o populație a cărei experiență de viață democratică este precară, recent ieșită dintr-o tiranie absolută, cu reflexe de supunere oarbă și dependență maladivă față de indicații venite de la centrul de putere, cu indivizi apatici și fataliști, gata oricând să se resemneze în fața destinului hotărât de mai marii zilei pe care-i adoră, cu spiritul de frondă atrofiat în veacuri de istorie senil-contemplativă, dispuși mai degrabă să-și caute bunăstarea în ograda altora decât s-o făurească cu mintea și mâinile lor, la ei acasă.
2 Se caută un partid politic a cărui cvasi-majoritate a membrilor săi provine fie direct fie prin rubedenii din reprezentanții defunctului partid unic, și/sau a organelor de represiune ale aceluiași partid de tristă amintire.
3 Se atașează partidului astfel identificat o doctrină ideologică social democrată, împănată cu ingrediente de naționalism șovin și patriotism demagogic, care are ca unic scop să împartă "bunăstarea" celor mai sărace categorii sociale ce constituie și baza electorală a partidului.
4 Se aleg mijloacele de propagandă cu impact major și imediat la categoria de populație semi-alienată, încântată să vadă și să audă doar pe cei cărora le promit că "le dă", fără să-i îndemne și la muncă. Mass-media alcătuită din posturi tv, ziare, site-uri de propagandă, aservite puterii politice, se constituie în principalele mijloace de manipulare și dezinformare a populației. Aceste instrumente de propagandă aflate la dispoziția mai marilor zilei, au fost create și sunt întreținute prin rapt din averea întregii populații.
5 Cu ocazia alegerilor locale și/sau parlamentare se face apel la un grup de consilieri străini cu mare experiență în implementarea de doctrine socialiste și se declanșează o campanie electorală deșănțată prin nivelul de minciuni spuse și pomeni electorale promise populației, unde doar câinii cu covrigi în coadă se mai împiedică în laptele și mierea ce curge pe ulițele desfundate ale localităților patriei.
6 După câștigarea alegerilor cu o majoritate mai mult decât confortabilă se ajunge inevitabil la confruntarea guvernării cu realitatea. Fază ușor de depășit prin invocarea obsesivă a "grelei moșteniri", chiar și în cazul în care precedenta guvernare a aparținut aceluiași partid. Imediat se purcede la plantarea primelor răsaduri ale viitoarei dictaturi. Procesul demarează prin îndepărtarea oricărei forme de opoziție sau opinie separată în interiorul propriului partid, considerând o formă gravă de deviaționism de la ideologia partidului. Asta se realizează fie direct prin îndepărtarea din partid sau retragere a sprijinului politic în cazul demnităților publice a persoanelor ce nu împărtășesc maniera de conducere autoritară a unui grup restrâns din fruntea partidului, fie indirect prin apelarea la unele principii democratice, cum ar fi "egalitatea de gen", menite a bloca accesul la funcții de conducere a unor persoane cu potențial de personalitate și demnitate comportamentală.
7 Odată ce puterea politică a fost concentrată în mâinile unei singure persoane, se trece la identificarea potențialilor adversari ce ar putea zădărnici visele de preamărire ale persoanei dispusă a se identifica cu dictatura. Prin intermediul mijloacelor de propagandă și a uneltelor angajate să le deservească, se trece la atacarea Justiției, a instituțiilor de forță ale statului (SIE, SRI, SPP), a corpului diplomatic al țării, precum și limitarea dreptului cetățenilor la întruniri, la organizarea de mitinguri de protest față de actul guvernării, culminând cu limitarea dreptului la libera exprimare și la libertatea cuvântului.
Concluzie. Dacă cumva v-ați gândit că toate aceste manevre executate pe repede-nainte au loc în România și că ele converg spre o dictatură de tip secol XXI, e posibil să vă fi înșelat din următorul motiv, dar nu din acela că noi ca populație n-am fi capabili s-o reedităm, ci din simplu motiv că datele conjuncturale sunt cu totul altele. Dacă dictatura în regimul comunist s-a clădit pe apartenența României la Tratatul de la Varșovia, astăzi suntem membrii ai Uniunii Europene și NATO, altă rață-n altă traistă !