A scris pe tablă o comparație. A anulat comparația și a rămas metafora. Era ceva de genul: „Cerul este ca de foc”. A tăiat cuvântul „ca” și a rămas „Cerul e de foc”... Și gata! Am înțeles metafora! (Foto: Profimedia Images)

De Crăciun am primit cadou de la elevii mei dintr-o clasă de mate-info, o carte de 1016 de pagini, cu precizarea că e volumul pe care foarte mulți dintre ei l-au citit (în engleză sau în traducere), că „e cartea generației lor” și cu rugămintea de a o discuta după vacanță pentru a afla care e opinia mea. (Foto: Profimedia Images)

Fundație pentru educație. Carte cu carte. Așa cum nu te poți aștepta ca un atlet să performeze fără un antrenor, un preparator fizic și un regim de viață adecvat, nu te poți aștepta nici de la un elev să știe ceva, fără să fi investit mai nimic în el. (Foto: Profimedia Images)

Fundație pentru educație. Carte cu carte. În urmă cu câțiva ani am intrat întâmplător în biblioteca unei școli de cartier din București. O încăpere slab luminată, prăfuită, cu aerul de culoarea filelor de carte condamnate să moară în singurătate. Un birou scorojit și niște scaune vechi îți tăiau calea la intrare, în timp ce cercetai cu privirea cotoarele edițiilor vechi și adormite.

Înainte de a merge în clasă și domnul director și doamna profesoară erau puțin sceptici legat de receptivitatea elevilor la asemenea acțiuni. (Foto: Getty Images)

Ceea ce scriu ei pe hârtie nu poate fi lesne de înțeles pentru că, nu-i așa, ei nu au auzit niciodată sunetul limbii române și nu au în limbajul lor timpuri verbale sau prepoziții sau alte elemente de legătură gramaticale. Oricât ar fi de școliți, greșesc atunci când scriu. Din acest motiv, mulți elevi ajunși la final de liceu, nu dau bacul.

A existat o vreme când cultura română a fost mai mult decât este azi. Curios lucru: azi, când avem atât de multe canale de promovare, când avem fonduri mai generoase, ea are un impact mult mai mic decât odinioară. (Foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei)

Anul acesta, pentru „Țup” a început aventura internațională. Volumele scrise de Alex Donovici, jurnalist Pro TV cu experiență de peste 20 de ani, au trecut granița și vor bucura copii din Turcia, Slovacia, Ungaria, Vietnam, Coreea de Sud, China, Spania, America Latină.

Dacă m-ar întreba cineva dacă se poate trăi fără citit, aș spune că da. Categoric. Și asta în condițiile în care cititul e parte din identitatea mea, personală și profesională, dintotdeauna. Se trăiește, însă, cu mai puțin orizont, cu o perspectivă îngustată, cu un minus de nuanță, de lexic interior, de șarjă discursivă. (Foto: Getty Images)

Am hotărât să întreb diverse persoane dacă s-ar încumeta să îl citească. Desigur, gratis. Trebuiau doar să fie de acord și de restul (trimis prin poștă etc.) mă ocupam eu. Singura condiție era ca efectiv să citească măcar o sută de pagini. Nici o altă condiție. Cât privea intervalul de timp în care să o citească, rugămintea era, dacă se putea, să fie întrucâtva mai mic decât mi-a luat mie să o scriu. Foto Getty Images