Crăciunul este o zi fericită. Obligatoriu. Chiar dacă, tradițional, Crăciunul se sărbătorește trei zile. Pare un pleonasm, dar de Crăciun toată lumea trebuie să fie fericită. Atât de tare trebuie, încât de Crăciun avem cea mai mare rată a sinuciderilor din an, în special din rândul oamenilor singuri care nu reușesc să arate atât de fericiți cât le impune societatea.
Dar, pentru mine, în zilele de Crăciun din anul 1991 am văzut culoarea fericirii. Faptul că acest lucru s-a petrecut în zile de mare sărbătoare este o întorsătură ironică a destinului.
Personal, destinul m-a aruncat în acele zile în Piața Roșie din Moscova.
În fapt, pe 25 decembrie 1991, Mihail Sergheevici Gorbaciov își dă demisia din funcția de președinte al URSS, de secretar general al PCUS și, simbolic, îi predă valiza cu coduri nucleare lui Boris Elțîn (în mod paradoxal și ținând cont de solemnitatea momentului, treaz la acea oră).
Pe 26 decembrie 1991, URSS, marele imperiu al răului, țara care a pus în practică ideologia comunistă și a obligat și alte țări să o accepte, URSS a încetat să existe oficial. S-a destrămat. În acea măreață zi, pe la șapte și jumătate seara, drapelul URSS a fost coborât de pe Kremlin. Eram acolo și nu mi-e rușine să recunosc că am plâns. Pentru milioanele de morți, pentru bucovinenii mei deportați în Siberia, pentru basarabenii ocupați, pentru toate chinurile indescriptibile îndurate de ai mei.
Deci a dat Dumnezeu și s-a terminat. Nu îndrăzneam să cred. S-a terminat într-un mod de neimaginat. Nu a venit nici un Făt Frumos, nici un cavaler pe cal alb să smulgă colții fiarei, nici un Sfântul Gheorghe nu a omorât balaurul. Într-un mod neașteptat, fiarei i-au căzut colții din cauza impotenței proprii, impotență culturală, socială, economică, politică, militară.
În naivitatea tinereții mele credeam că Rusia, cu teritoriul diminuat, cu populația și economia înjumătățite, fără a propaga o ideologie cu pretenții universaliste, credeam că această nouă Rusie se va cuminți ,,va intra în rândul lumii,, și ne va lasă în pace pe noi și pe ceilalți din preajma ei. Din această cauză eram fericit. Uitasem proverbul rusesc: ,,Rusia arată așa cum NU trebuie să fie lumea”.
Mai fericit decât la Revoluție, mai fericit decât la Crăciunul din 1989 (știu că voi fi înjurat de naționaliștii de mucava). Subiectiv vorbind, în orașul de provincie unde eram atunci nici nu am făcut Revoluție, am primit-o gata făcută, de la televizor. Dar știam că nici o Revoluție anticomunistă (doar am strigat - Jos comunismul !) nu poate reuși atât timp cât există lângă noi o mare țară socialistă, condusă de un mare partid comunist.
Mai știam, eram convins de asta până la ultima celulă a ființei mele, că România nu se află în siguranță atât timp cât Rusia este o mare putere și are un comportament de mare putere care crede că dreptul internațional nu i se aplică.
Naivitatea mea a durat foarte puțin. Puțin peste 2 luni. Pe 2 martie 1992, autointitulata republică transnistriană, cu sprijinul masiv al Rusiei, ataca autoritățile Republicii Moldova din stânga Nistrului și din Tighina. Cu o zi înainte, în mod oficial, Republica Moldova fusese recunoscută de către comunitatea internațională ca stat independent și admisă cu drepturi depline ca membru ONU.
Astfel că în momentul masivului atac al Rusiei asupra Ucrainei, în 2022, naivitatea mea plecase demult.
Dar amintirea acelui moment fericit, al coborârii steagului URSS, a rămas.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu ar fi mai simplu ca Moldova să abandoneze in mod oficial orice pretentie la acel teritoriu/regiune?
Vă urez să aveți un Crăciun fericit și de data aceasta, cu sănătate și speranță, alături de cei dragi.