Foto: Alexandra Tofan
Cu altele da. Dar cu asta nu mă diferențiez de generația de care aparțin. Să visăm câte-n lună și în stele. Ne place viteza, în special cea a gândului, pentru a străbate alte galaxii, lumi, realități. Ne-am săturat să stăm locului, ne e lehamite, vrem un tărâm nou și gol să-l pătrundem cu dumnezeii noștri, să ne regăsim, umplându-l, să-l învățăm pe de rost și să-l uităm leneș… Păi stai, asta nu e doar generația Y. E omul. Da, e tot omul închis în câteva propoziții scurte și grăbite.
Dacă are nevoie de mai multă libertate, atunci n-are decât să și-o câștige singur, eu am altele pe cap. Să vă zic o poveste. Mânată de impulsul ăsta deosebit de original, cu accentul pe „deosebit de”, și mă refer aici la impusul conquistadorului, m-am lăsat pradă unui soi de marketing agresiv pentru ceea ce se numește „Space Adventure” sau, în terminologie autohtonă, „Expoziție Spațială”. Atenție, powered by N.A.S.A. Fie, nu m-am lăsat pradă...
Expoziția din București este vizitabilă în cotinuare până pe 15 ale lunii octombrie. Dar nu vă zic unde, că vă duceți. Și uite fix asta vreau eu să evit.
Ziua în care am decis să înfăptuiesc vizita nu a început sub cele mai bune auspicii. Era ziua a șasea. Și am zis: „Să fie cafea!” A, poate că e de menționat faptul că nu obișuinesc să beau cafea. Și când e să beau, vreau din cea decofeinizată. Acum sper că mi-ați aprobat îngăduitor/oare nedumerirea matinală. Toate bune. Am plecat spre expoziție cu o scurtă escală în Plaza, la Starbucks. Au și terasă, frumos, ne place. Și cum terminasem eu și cu ajunsul, și cu coada, și găsisem și masă afară, dau să mă așez așadar și să îmi trag sufletul. Mă odihneam. Eram cu ochii aiurea, când în cafea, când în zare, când în plan apropiat întreținând conversația și urmărind un șobolan cum fugea de jur-împrejurul terasei, milimetric pe lângă picioarele domnișoarelor, într-o goană nebună spre cel mai apropiat adăpost. Nu vreau să vorbesc despre senzațiile trăite și neexprimate fățiș. Am descris doar auspiciile. Destinație finală. Preț bilet: 80 RON. Bifat. Parcare 5 lei/ oră, fără asfalt, și plină ochi, astfel încât de 10 lei dai ture cu mașina, săltând tot praful de pe lumea asta și enumerând alfabetic toți sfinții de pe lumea cealaltă. Bifat. Mai era și cald de mi se usca sufletul. Bifat. După alte 2-3 minute de mers prin soare, fără să mă ascund în spatele ochelarilor, intru. Bifat. Beznă de să-ți bagi degetele în ochi. Iar bifat. Taci mă, că ăștia nu-s proști. Vor să ne introducă senzorial all-inclusive în tainele universului. Coridorul întunecat, îngust și sinuos este metafora condiției umane. Care condiție a stat la bază cunoașterii, prin antiteză. Filosofie nenecesară, bifat. Începe se acomodeze pupila. Bifat.
O vitrină cu o carte înăuntru, în franceză. Jules Verne, „De la Terre à la Lune”. În stânga, o machetă despre cum vedea Jules un dispozitiv de locomoție către Lună. Cu mobilier specific anului 1865, an în care apăruse romanul. Haios. Bifat. Mai merg. Poster imens cu secera și ciocanul pe fundal roșu regulamentar. În stânga jos, Iuri oarecum zâmbind misterios. 1961.
Niște machete școlărești pentru Sputnik, Vostok și altele din aceeași gamă. Primele costume rusești de cosmonaut aruncate în câteva vitrine slab luminate. Apoi postere cu toate Apollo-urile, Neil, Buzz etc. Alte machete stânjenitor de simpliste. Alte nimicuri puse în vitrine la fel de chior luminate. Bifat. Când să ajung aproape de final, dau peste niște cabine de comandă. Astea da. Se aprobă. Dar sunt prin filme altele și mai și. Iar la finalul finalului, un spațiu deschis cu tot felul de „simulatoare”.
Adică niște simulatoare care simulează simulatoarele. Superb. Dacă aș fi avut neghiobia să mă dau în toate, probabil că aș mai fi lăsat vreo 50 de lei pe jetoane. Dar, deja plictisită și acrită, am ales două, care m-au plictisit și m-au acrit și mai mult. Mai și stătusem la 3 cozi pentru ele. Ca să exprim cumva nivelul de acreală, dacă înainte de simulatoare eram un castravete murat, post-simulări ajunsesem la sare de lămâie. Bifat. Magazinul, pardon, taraba de la care se achiziționau jetoanele mai oferea spre vânzare niște tricouri imprimate de o calitate îndoielnică.
Cel mai și cel mai mult, însă, mi-a plăcut toaleta pe care nevoia m-a împins să o descopăr. Ușile nu se închideau, nerenovată de la Sputnik 1 încoace, mizerie și lumină. Culmea, aici unde chiar nu voiai să vezi ce e în jurul tău, ardeau becuri cât în toată expoziția la un loc înmulțit cu 10. E, acuma eram o lămâie în toată regula, numai că stoarsă de orice energie și chef. Ne-am oprit să facem niște poze din alea cu decor, în care trebuie să bagi capul. Aici am râs pe cinste. Decorul era, ce-i drept, stupid, dar nu din cauza lui, ci a comicului de situație pe de-a-ntregul ei. Și gata. Bifat. Am ieșit înapoi în soare și în hohote de râs: „Bă, da ce idioțenie!”, „O prostie imensă”, „Cel mai prost cheltuiți 80 de lei din toată viața mea”, „Să-i zic lu văr-miu să nu vină”.
Dacă la final se râde, oamenii tind să evalueze experiența ca fiind una pozitivă. O evaluare emoțională și derizorie, de altfel. Însă, analizând situația în deplinătatea ei, mă întreb dacă s-au chinuit mult să facă din înălțătoarea cucerire a Spațiului ceva atât de grotesc. Măcar de îi zicea în loc de „expoziție”, „bâlci”. Măcar așa știam o treabă. Bâlciul Spațial. Știam și îmi asumam în deplinătatea facultăților mintale că mă duc să mă dau cu tiribomba spațială și să înfulec doi mici spațiali, așteptând la o coadă la fel de extraterestră. Da, corect, nu m-aș mai fi dus. Dar eu nu m-aș mai fi dus. N-or fi toți eu. Uite asta nu-mi place mie. Bagatelizarea, caraghioslâcurile, crearea de așteptări și înșelăciunea lor, lipsa de standarde, nevoia de a face bani fără nicio valoare adaugată. Puțin îmi pasă mie de circumstanțe. Poate că România nu e încă ce trebuie. Ce vrei, ne-au tot sâcâit turcii, rușii și alte civilizații înfloritoare. Dar, să înțeleg că nici N.A.S.A. nu e? Pentru că dacă ar fi fost, noblesse oblige. Deci nu este decât o industrie, o afacere ca oricare alta? Hmm. Oare chiar să fi ajuns ăștia pe Lună? Sau, tot așa, îi sâcâiau rușii?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Antipa si apoi NASA.
Cea mai mare (nu stiu cum sa-i zic) a fost la NASA.
Sau poate ca asteptarile au fost mari - normal, zic eu, vorbim despre NASA.
In interior, o mare dezamagire.
Copii nu au inteles mare lucru, au fost atrasi de numele expozitiei.
Exponatele saracacioase - mai mult lipsa decat sa fie ceva care sa umple un spatiu generos de expunere.
Revenind la inceput - au fost mult mai incantati de Antipa decat de NASA.
A fost chiar o aplicatie excelenta a vechiului proverb dac - cel cu pomul si cu sacul.
Se refăcea programul Apollo.
Alimentara aia...
Nu stiam cum sa ne petrecem ziua si am verificat un site cu ce este recomandat sa faci in Bucuresti in ziua respectiva. Mai bine stateam acasa.
Si da, la sat e cu balci!
Dar articolul de fata e scris intr-un stil mult prea personal si pamfletar incat sincer n-am inteles care e problema adevarata. daca expozitia e modesta ori autoarea fitoasa. Ori ambele.
Au fost generații care au fost înlănțuite de constructe sociale :X, Y,Z Cu asta se diferențiau de generația de care aparțin. Niște visători legați la pământ pentru a face bobinele tesla să funcționeze. E distractiv să te găndești că acum 100 de ani cu puterea gândului visau la stele, sătui de stat locului în trafic spre pipera. Nu nu era doar generația Y si Z era la fel.
Să vă zic o poveste: povestea generației pragmatice. Citeam deunăzi despre bâlciul și tristețea unei expoziții din târgul Bucureștilor de acum un secol. Nu pare mult, 2019 parcă a fost ieri : „Space Adventure” sau, în terminologie autohtonă, „Expoziție Spațială”. Atenție, powered by N.A.S.A.
Am fost tentat să scot copii și să fac un tur virtual: o simulare a simulării simulărilor. Dar ce tată aș fi daca nu le-aș arăta realitatea, realitatea generației care a cucerit stelele, a cucerit tărâmuri noi și goale le-a pătruns cu dumnezeii noștri, le-a învățat regăsit si le-a uitat în neștiința. inshallah
Am evitat sa mă las pradă nostalgiei, generațiile bunicilor noștri care creau cu naivitate că vor schimba lumea, am decis să merg cu copii la adevărata expoziție spațiala. Muzeul Științei și spatiului powered by NASA (Noua Agenție Spațiala Alexandria) Salba de astroporturi Dragănești Vlașca – Alexandria un vis planetar, rodul munci a generații de oameni de știință.
Ziua în care am decis să înfăptuiesc vizita nu a început sub cele mai bune augurii. Era ziua a șaptea. Ziua când avem voie să bem cafea. Mi-ar fi greu sa le explic străbunilor mei cum e cu datascience si AI, dar așa a fost sa fie a zis AI-ul ziua a șaptea e pentru cafea. Sper să fiți de acord cu mine că cea mai bună cafea e cea boliviană, pentru cine nu știe istoria vă spun două cuvinte. Cafeaua boliviană a fost inventată de doi studenți de la chimie din Iasi in vremea comunismului, o rețetă uitata in anii negri dinaintea apariției BERT (Bidirectional Encoder Representations from Transformers) lumina care a transformat lumea.
O zi perfectă. Am plecat din Plaza si am luat tramvaiul 41 pana la Domnești, cum preferăm transportul in comun metroul de Bragadiru ne-a dus pana la Aeroportul București SUD, care a re un nume curios de american :Eugene Orlando EOT BUH. Nu e zona mai idilică in lume, poate doar in Yosemite. Copaci acum vechi de un secol, căprioare si chiar rași se vad printre paradisul imobiliar din sudul Bucurestilui. Copii se uita pe gem si râd de câte ori văd o cămilă: arata așa de caraghios.
Vreau și trebuie să va povestesc despre senzațiile trăite. Destinație finală: Drăgănești Vlașca Astroport clasă A zboruri intergalactice si mici curse interplanetare. Locul este un vis: borduri din obsidian Simetrix, alei placate cu titan si drumuri translucide pavate cu spumă de sticla ecologică. Nimic nu pare din lumea asta. La intrare este astromineralierul de un milion de tone dwt Viorica Vasilca, primul stromineralier condus de o femeie, primul astomineralier care s-a intors gol din M84, zeci de premiere si medalii sunt pe panoul de lângă vasul minune. Intr-un colț sunt aruncate niște resturi de aluminiu si niște conserve uriașe pe care abia mai deslușești scris ISS, pe fiecare articol cineva a ștanțat: Reciclat La Clejani.
Înăuntrul muzeului, e un fel de a spune înăuntru pentru ca navele sunt expuse în mărime naturală afară e o lumină plăcuta. Primul pavilion e pavilionul NUȚU. Era o vreme când lumea credea că Elon Musk e viitorul explorării spatiului. In acest timp ascuns in laboratorul său din Ferentari Nutu pregatea primele primate pentru explorare intergalactică. La intrare este un bust de bronz al macacului trimis in prima misiune spațială independenta românească. Din păcate nu mai sunt imagini cu cămila lui nuțu, dar legenda spune că în padurile din jurul bucureștiului acum sunt libere urmașele cămilei scăpate din laborator. Cu banii din cercetări Nuțu a lansat prima navă spațială Mersedes CP1, o copie a unei copii chinezești cu motor facut in ucraina pe comandă specială de niște oameni de știința care au abandonat culturile de mac din Afganistan pentru cercetări spațiale. După pavilionul lui Nuțu, urmează o scura istorie a eșecurilor spațiale: niște machete făcute la casa pionierilor, postere cu planeta maimuțelor și nelipsitul Jules Verne, de parca ar mai citi cineva cărți astăzi. E haios totuși. Apoi este pavilionul pionierilor spațiali: Fane Săgeată primul explorator al singularității omul care a schimbat mecanica cuantică. Dorel Ciubuc părintele supercalculatorului quantum zero. Viorica a doua de Alexandria cea care a permis prin relansarea economiei expedițiile Romanian MARS one si Proxima Centauri Proof of concept expedition.
Copii au fost încântați, la final dacă ai suficiente revoluturi poți cumpăra jetoane de plastic pentru centrele de comandă: nimic simulat totul real. Copii au lansat niște drone și au vânat pliznoți. Avem și noi durerile noastre, pliznotii nu recunosc Aiul, traiesc în intuneric deplit si nu folosesc datele, chiar cred ca algoritmii nu sunt predictivi, ce pierdere de vreme nici macar cu drona nu merită să-i le dai delete. Dar copii sunt fericiți.
Evaluăm experiența ca find una pozitivă, salba de astroporturi din teleorman e unică. Sunt asă de fe ricit că nu am ales turul virtual cu expozitia de acum 100 de ani. Ce să văd niște toalete ciudate și grotești? Tehnologii care azi se studiază la cea mai amărâtă școala din ferentari?
Prefer seriozitatea astroportului din Drăgănești în locul caraghioslâcurilor din secolul trecut. Prefer realitatea pragmatica și standardele înalte cu mare valoare adăugată. România este ceea ce trebuie, încă de la teminarea astroportului de la draganesti. Pentru că la urma urmei la noblesse oblige.