Analizând oferta turistică din București, la începutul lui 2017, ca un călător încercat ce eram, am apreciat-o că fiind foarte slabă. (Foto: Octavian Gheorghe/ Inquam Photos)

Știu ce gândiți: „eu fac niksen toată ziua”. (Foto: Guliver Getty Images)

M-am întors ușor pesimistă. Ca întotdeauna când revin în țară, am convingerea că ne lipsesc câteva ingrediente importante ca să ne iasă aluatul din care vrem să fim. (Foto: Guliver Getty Images)

Nu mi-a plăcut. Plecată acasă, după câteva zile de la eveniment, am avut sentimentul că figura acelui copil mă urmărește.

Superb. Dacă aș fi avut neghiobia să mă dau în toate, probabil că aș mai fi lăsat vreo 50 de lei pe jetoane. (Foto: Alexandra Tofan)

Mereu a fost aspirațional să lucrezi în Televiziune. Eu am câștigat un concurs, pe post de reporter, cu jumătate de normă, în TVR, pe la mijlocul anilor 90, înainte de apariția ProTV și a celorlalte televiziuni comerciale. (Foto: George Călin/ Inquam Photos)

Acelaşi mesaj a fost afişat de managementul artistului şi anul trecut, în luna mai, cu puţin timp înainte de recitalul pe care el urma să îl susţină la Toronto.

Lacrimile pe care le aveam strânse în colțurile ochilor erau de bucurie că sunt aici, de recunoștință că Dumnezeu îmi păzește pașii, că „mă însoțește, că îmi este adăpost în ploaie, umbră în arșița zilei, lumină în întuneric, confort în oboseală”.

Măcar acum nu ne vom mai aminti de concertul lui ca fiind „ăla la care am murit de sete” (cei care au fost la București, acum 5 ani, știu de ce…) (Foto: Untold Facebook)

Vreau să am timp pentru ceea ce este important pentru mine. Să îmi dau timp. Ca să găsesc răspunsurile pe care le caut și despre care știu că sunt în mine, dar e prea mare gălăgie ca să le aud. Mersul pe jos întotdeauna mi-a liniștit mintea. (Foto: Guliver Getty Images)

Sunt câteva locuri în care eu revin, adesea, pentru ceea ce înseamnă a gusta și simți, in a mindful way, licoarea originară din Peninsula Arabică. (Foto: Guliver Getty Images)

„Mai opriți-vă, fraților, cu fiestele astea, că vreau să-mi trag și eu sufletul!” (Foto Guliver/Getty Images)

Călătoria mea a debutat cu Porto și Sevilia, unde am făcut ceea ce fac de obicei – am stat la necunoscuți, m-am plimbat, m-am intersectat cu oameni noi, care mi-au spus povești neștiute despre istoria locurilor. (Foto ancabanita.com)

„No veeeez' tu? Șî io tăt ț-am zâs că-i bolundă. Îi cu capu', tuuuu!” (Foto Guliver/Getty Images)

Echilibrul dintre viața personală și cea profesională este noua mantră a angajaților români. A corporatiștilor, în special. (Foto: Guliver/Getty Images)

De pe Șelari, am ajuns în Lipscani și am încercat, pe o străduță îngustă, să ajungem în bătrânul Club A.  A fost ceva desprins din teatrul absurdului. (Foto: Guliver Getty Images)

Femeile nu ies în cluburi să agațe. Dac-ar îndrăzni cineva să le spună că, de fapt, ele ies noaptea în oraș, machiate şi aranjate, ca să-l cunoască pe „one & only”, l-ar hali cu fulgi cu tot. Nesimțitule! Nu ți-ar fi rușine să insinuezi că tȃnjesc după jumătatea predicată de uncheșul Platon? Eu am nevoie de-un bărbat cum are nevoie peștele de bicicletă… (Foto: Guliver Getty Images)

Merg la Mall pentru că trebuie. Iar azi trebuie. Dudu, fiul meu, e la vârsta "îmi cumperi ceva bun?" iar astăzi a venit rândul iepurilor vii – "Dar vreau doi!" mi-a spus despărțind arătătorul și degetul din mijloc. (Foto: www.mircea-radu.ro)

Uneori am senzația că ne-am făcut un titlu de glorie din acest „ocupat”, care ne face să ne simțim speciali, ne mângâie ego-ul pentru că suntem „in demand”. (Foto: Guliver/Getty Images)

Care e scopul oferirii unui bacșiș? Foarte puțină lume își mai pune întrebarea asta. Singurul lucru care contează e că trebuie să lași bacșiș pentru că așa se face. Doar nu ești un chitros, nu? (Foto: Guliver/Getty Images)

Auzeam invitabil frânturi de conversație: - Bă, mai cere o bere! (Foto: Guliver Getty Images)

Te pui pe scaunul ăla, îți strânge gâtul cu tot felul de hârtii și cârpe, îți pierzi imediat capacitatea de a arăta ceva cu mâinile. Apoi știi că urmează întrebarea: și cum să te tund? (Foto Guliver/Getty Images)

Prima dată am ajuns în nordul extrem al țării anul trecut cam pe vremea asta. (Foto: Facebook Zilele Nordului)

Pleacă în grupuri, an de an, în Grecia sau Croația, cheltuie o sumă ...nu mică, fac niște activități standard în Grecia și Croația. Uneori revin mai obosiți decât au plecat. De ce? (Foto Guliver/Getty Images)

Pentru a înţelege ce li se întâmplă copiilor gândiți-vă la următorul scenariu. Vă luaţi concediu, dar şeful dvs. nu vă permite să plecaţi fără să vă asumaţi că va trebui să lucraţi cel puţin o oră din timpul dvs. liber pentru serviciu. Cum credeţi că ar arăta concediul dvs.? Cât de uşor v-ar fi să vă deconectaţi? Cât de relaxaţi aţi fi?

Unde ai mai văzut așa ceva? Cum unde? Peste tot în Europa, le răspundeam celor care puneau întrebarea asta în gând sau cu voce tare.

Am 31 de ani. Am trăit 1612 săptămâni și mi-au mai rămas 2392, dacă mă iau după speranța de viață a femeilor din România. (Guliver Getty Images)

Fie că e drogul social acceptat de luni seara, agenţia de turism a săracului sau modul în care sfidăm tabuurile sociale fără a ne pune în pericol, recurgând la o atât de accesibilă imersiune în ficţiune, "Urzeala tronurilor" îşi menţine statutul de cel mai amplu fenomen popcult la nivel internaţional.

Săptămâna trecută s-a deschis Therme București, cel mai mare centru de wellness, relaxare și entertainment din Europa. Ce spun azi clienții (Foto: Facebook Therme)

Am pornit spre Therme București, cu soţul şi cei doi copii (13 si 15 ani), în prima sâmbata de la deschidere, plini de elan si avant. (Foto Facebook Therme Bucharest)

Am renunțat la cablul tv acum cinci ani. De atunci, mă simt din ce în ce mai bine. (FOTO: Guliver Getty Images)