Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cele trei lucruri care mă atrag la Corto Maltese. Despre refuzul sistematic de a îmbrățișa orbește o ideologie

Înecat în soare, micul port trăsnea a pește, motorină și parfum scump. Responsabil cu primele două duhori era un pescador pe care câțiva marinari burtoși și arși de soare încercau să-l pregătească pentru un nou drum. Câteva zdrențe proaspăt spălate fluturau în vânt, agățate de catarg, în vreme ce vrafuri de haine pe care le bănuiai îndelung folosite zăceau pe năvoadele adunate grămadă. Mireasma venea de la un iaht cochet ancorat în vecinătate, gata să ridice ancora și să ducă pe o plajă exclusivistă un grup de turiști străini. Izbit de un așa cocktail olfactiv, mi-am adus aminte când l-am vazut prima oară.

Plutea în derivă pe ocean, pe jumatate dezbrăcat, cu părul și barba crescute în dezordine, întins pe spate, legat de maini și de picioare de o ambarcațiune improvizată care începuse să ia serios apă. În mod evident, cunoscuse și vremuri mai bune. Cu toate acestea, ironia și simțul umorului îi scăpaseră vii și nevătămate. „Bufon blestemat, tocmai pe tine trebuia să te întâlnesc” („Maledetto buffone, proprio te dovevo incontrare”) sau, într-o altă versiune, „Dintre toți rechinii din Pacific, taman peste tine am dat” („Tra tutti gli squali del Pacifico dovevi capitarmi proprio tu”), i se adresează el salvatorului de ultim moment, căpitanului Rasputin.

Era prima zi a lunii noiembrie a anului 1913. O zi în care, deși mulți îl doreau și îl presimțeau, Primul război modial părea încă foarte departe. O zi „a surprizelor” în care doi copii de bani gata, Pandora și Cain Groovesnore, îl întâlnesc pe Corto Maltese și se trezesc prinși fără voia lor într-o aventură cu pirați, proiectată pe fundalul sângeriu al unei conflagrații care avea să schimbe radical și decisiv chipul lumii și asemănarea oamenilor.

Da, Corto Maltese, naufragiatul bărbos și pârlit de soare abandonat în largul insulelor Solomon din pricina unei povești sucite de dragoste, e un pirat. Un gentilom al norocului aflat pe moment în solda Călugărului, alt personaj misterios care dirijează din insula ascunsă Escondida activitatea răufăcătorilor din Pacificul de Sud. Un rătăcitor „existențialist”, ca să-l citez pe Armando Audoli, „individualist”, „indisciplinat” și „subversiv”, ca să-l citez pe Călugăr, cu un trecut incert și un viitor abia întrezărit, care va declara mai târziu că dacă ar scrie, ar denatura faptele și caracterul cunoscuților pentru că preferă să trăiască „fără istorie”. Un aventurier. Un anti-erou.

Un anti-erou, fie, dar unul extrem de atașant. Creat în 1967 de Hugo Pratt – el însuși personaj fabulos, întrucât desenator, scriitor, călător, actor (pentru cinefili, el îl joacă pe asasinul Boris din Mauvais sang, bijuteria lui Leos Carax din 1986), protagonist de roman și bandă desenată –, marinarul cu perciuni pronunțați, cu cercel în ureche, cu țigară aprinsă în colțul gurii și cu un simț al prieteniei straniu, a devenit în timp un personaj cult. Concis, ușor meditativ și iremediabil romantic, Corto Maltese a brăzdat multe mări și țări și a trecut prin multe întâmplări.

Romanul grafic avant la lettre care l-a lansat, Balada mării sărate (Una ballata del mare salato), publicat în foileton, cu începere din luna iulie a anului 1967, în revista genoveză de bandă desenată Sgt. Kirk, trebuia să fie singura sa apariție. De la bun început, o scrisoare adresată editorului – vechi și eficient tertip narativ, firește –, ni-l descrie pe marinar în grădina reședinței Pandorei Groovesnore, îmbătrânit, privind însingurat marea. În plus, rolul lui Corto e unul secundar; adevărații soliști sunt Oceanul și Războiul. Cu toate acestea, vremurile sub care de cele mai multe ori se află omul au decis cu totul altfel. Rămas fără slujbă, Hugo Pratt se mută la Paris; în aprilie 1970, revista Pif, cunoscută și multor români, publică un nou episod din (de acum) saga Corto Maltese. Ceva mai târziu, începutul e rescris, iar creatorul declară că Maltese nu îmbătrânește decât în amintirea femeilor care l-au iubit, ceea ce pare să echivaleze cu a spune că „bătrânul” Corto cu ochii și gândurile pierdute în mare e o proiecție a Pandorei, nicidecum realitatea.

Ciudatul pirat e deci un veritabil supraviețuitor. Un supraviețuitor cu stil. Faptul se datorează în mare parte calității debutului. Inspirat de clasicii literaturii și benzii desenate de aventuri, de filme hollywood-iene și de scrierile lui Jorge Luis Borges – de la care, mărturisește Pratt, „am învățat să relatez adevărul ca pe o minciună” –, Balada mării sărate e o operă de maturitate. Născut în 1927, Pratt debutase în 1945 și avea o experiență considerabilă în branșa „fumetti-știlor”. Anii petrecuți în Abisinia, Argentina și Marea Britanie, ca de altfel și călătoriile numeroase, cântăriseră de asemenea greu în formarea autorului. Decisiv s-a dovedit însă respectul nu numai pentru imagine și scenariu, ci și pentru dimensiunea psihologică a personajelor. Protagoniștii Baladei, și Corto în special, au adâncime.

Adâncimea e obținută nu prin vorbe – nu aflăm prea mare lucru nici despre Corto, nici despre Rasputin, nici despre Călugăr –, ci prin imagini, deosebit de poetice, și cu ajutorul unui complex sistem de referințe și aluzii livrești. Rasputin cel iute la fire și degrabă vărsător de sânge mai mult sau mai puțin nevinovat citește Călătoria în jurul lumii a contelui de Bougainville. Pandora se sprijină pe capodopera lui Melville. Cain cel infantil citește Povestea bâtrânului marinar a lui Coleridge și recită din Euripide. Faptul a fost de mult remarcat de Umberto Eco, un fin cunoscător al genului, care a semnat prefața unui episod Corto, Etiopicele din 1979, precum și pe cea a ultimului album al lui Pratt, Saint-Exupéry: Ultimul zbor din 1995, și care a declarat, pe jumătate provocator, pe jumătate serios, „Când vreau să mă relaxez, citesc un eseu de Engels, dar dacă vreau ceva serios, citesc Corto Maltese” („Quando ho voglia di rilassarmi leggo un saggio di Engels, se invece desidero impegnarmi leggo Corto Maltese”).

Într-adevăr, Eco l-a citit cu ateție pe Pratt. Într-un studiu publicat în volumul Între minciună și ironie (Tra menzogna e ironia, Bompiani, 1998), el a analizat cu maximă minuție „geografia imperfectă” a Baladei și a arătat că personajele implicate „călătoresc într-un arhipelag al incertitudinii”, în care timpul curge după reguli stranii, de nimeni știute. Or, tocmai din această incertitudine, din aceste imperfecțiuni se hrănesc miturile.

În ceea ce mă privește, în afara acestei complexități cețoase care dă frâu liber imaginației, trei lucruri mă atrag la Corto și, inevitabil, la Pratt. În primul rând, umorul laconic și sarcastic, semn al unei inteligențe vii. Apoi, refuzul sistematic de a îmbrățișa orbește o ideologie sau alta și încăpățânarea de a gândi cu mintea proprie. În fine, curiozitatea. Într-o lume infectată de -ii și -isme, tot mai lipsită de umor, dar plină de umori, aceste trăsături mi se par extrem de reconfortante.

Iar dacă mirosul de pește, motorină și parfum scump invocat la început m-a dus cu gândul la Balada mării sărate, faptul are o explicație simplă. În ultimele decenii, lumea care imi place și care mă atrage lasă impresia că ar intra la apă. Țări întregi, altfel foarte frumoase și interesante, devin nefrecventabile chiar pentru propriii locuitori, ca să nu vorbim de turiști. Locurile ascunse, locurile în care să poți fi liber se împuținează, își găsesc refugiul în cărți, filme și muzică.

Tendința nu e nouă. Pratt nu a plasat întămplător aventurile lui Corto între 1904 și 1925. Mare amator de istorie, geografie și cartografie, el știa că în „minunata lume nouă” pe cale să se nască nu mai erau posibile insule precum Escondida și nu mai era loc pentru un anti-erou ca al său. Maltese ridică o dată în plus ancora, mereu în căutarea a ceva greu, dacă nu imposibil de aflat, de data aceasta fără martori. El trebuie lăsat să plece, va explica Pratt la un moment dat, „pentru că ne este prieten”; dacă nu vrea să rămână, va fi având el motivele sale.

Corto este și rămâne liber până la capăt. De aceea merită să-i stai prin preajmă cât se poate de mult. E contagios. În plus – i-o spune Pandorei, mai în glumă, mai în serios – poartă noroc. Chiar poartă.

Ce să-i ceri mai mult?

PS Balada mării sărate a apărut recent la Editura Cartea Copiilor, în traducerea lui Mircea Mihăieș (autor al unei cărți intitulate Istoria lui Corto Maltese: pirat, anarhist și visător, Polirom, 2014), cu o prefață de Ioan Stanomir.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Superb scris! Multumesc!
    • Like 0
  • Valentin check icon
    Cred că Pratt e un subiect destul de greoi pentru Republica...
    • Like 0
  • check icon
    „Creat în 1967 de Hugo Pratt – el însuși personaj fabulos...” / Fără îndoială autorul de aici e un om stimabil, iar eu o acritură ambulantă. Dar nu izbutesc să trec cu vederea vorba asta, de cutare om pori lucru 'fabulos'. // Ca să nu-mi schimb de tot ph-ul, las pentru altădată explorările asupra vorbei - cine-i ea și ce vrea de la viață. Asemenea, mînuitorii dumneaei.
    • Like 0
    • @
      Valentin check icon
      Exisa oameni fabuloşi. De ce să nu existe? Timpurile în care trăim nu mai sunt fabuloase. Sunt timpuri mici şi obosite. Ca şi noi dealtfel.
      • Like 0
  • check icon
    „Despre refuzul sistematic de a îmbrățișa orbește o ideologie...” // Eu unul, poate și ca efect al vîrstei, nu sînt interesat cîtuși de puțin a îmbrățișa vreo ideologie.
    • Like 1
    • @
      Valentin check icon
      Îmbrăţisăm deja o ideologie. Orbeşte. Consumăm produsul X sau Y, ne extaziem în faţa ultimului tip de telefon, salivăm la o anumită marcă de automobil, suntem cineva în societate, conducem un departament, avem un salariu bun pentru care slugărim de dimineaţă până seara, avem prezenţă pe reţelele de socializare etc. E o ideologie. Ideea era ca marinarul lui Pratt nu era legat de NIMIC. Asta era cel mai plăcut. Nu cred că autorul articolului se referă strict la o ideologie POLITICĂ.
      • Like 0
  • n-am putut trece de prima fraza; daca ""traznea a parful scump"", este vorba despre niste mitocani, fie ei si cocotati pe un iaht; or, povesti despre mitocani, spuse de altul, nu mai trebuie sa citesc; realitatea la care am acces nemediat este, si asa, coplesitoare ...
    • Like 1
    • @ Anca Paduraru
      Valentin check icon
      Povestea în sine e mult mai subtilă şi merită citită şi degustată. E drept ca vine dintr-un timp în care realitatea nu era atât de copleşitoare şi imaginaţia era altfel hrănită. Mi-au plăcut oceanele, de la cel al lui Pratt până la cel al lui Radu Tudoran. Pratt functionează acum ca nostalgie, clar nu mai este de actualitate. Astăzi prefer Suicide Squad :)
      • Like 0
    • @ Anca Paduraru
      Faci o confuzie catastrofală (pe care, inconștient, o mai și exhibi) între realitate și ficțiune. Citești doar cărți cu prinți și prințese îmbrăcați la patru ace? Cum i se mișcă unuia papionul, arunci cartea, scârbită!!!
      • Like 0
  • Valentin check icon
    Primul articol de bandă desenată de pe Republica! Super! Deşi super-eroul meu din Pif era Doc Justice şi nu Corto Maltese, am citit cu plăcere multe din benzile desenate cu eroul lui Pratt. Cât despre Pif sunt multe de spus. Revista a apărut o vreme în ediţie noă, iar acum apare sub formă de almanah, Pif fiind desenat de compatriotul nostru, stabilit la Paris, Mircea Arapu (https://l-eusses-tu-cru.blogspot.ro/). Şi nu este singurul român care face benzi desenate în afară. Prin anii 80 apărea albumul de benzi desenate Harap Alb, ilustrat de Sandu Florea. Astăzi, Sandu Florea lucrează în Statele Unite, unde îi desenează pe Spiderman, X-Men sau Iron Man. Nu este deloc o întâmplare pentru că Stan Lee, creatorul lui Spiderman, are rădăcini româneşti, părinţii săi fiind născuţi în România.
    • Like 0
  • check icon
    Eram copil ... ce nostalgie!
    Și ce grafică splendidă!
    Un altfel de super erou, unul care cu siguranță nu urmărea să salveze planeta! Frumoase amintiri mi-au trezit aceste rânduri!
    • Like 0


Îți recomandăm

Dove cover

De ce au nevoie adolescenții pentru a-și dezvolta o imagine sănătoasă de sine? De mai mulți factori protectori, dintre care cel mai important este relația de încredere și apropiere cu adulții din viața lor, cu precădere părinții.

Citește mai mult

Mădălina Stănescu

„Nu ar trebui să existe business de niciun fel care să nu aibă prezență minimă în online, iar aici mă refer la website în primul rând și apoi la pagini pe rețelele de socializare. Încă mai sunt afaceri care au numai prezență pe Facebook, iar noi le spunem că nu e sănătos să-ți pui tot ce ține de identitatea și brandul tău pe o singură platformă, care, iată, acum ceva săptămâni, a picat 6 ore, nu a mai funcționat deloc”, spune Mădălina Stănescu, fondator Optimized,

Citește mai mult