Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Chapeau, Nelu! Din Nisa sau Lyon. Și un românesc mulțumesc!

Jojo -Radio Monaco

Foto: Radio Monaco

Final de studii în Franța. Se întâmpla prin mai 2004. N-am mai prins bilet la autocar și a trebuit să iau unul la avion, primul meu zbor. Cea mai ieftină variantă găsită a fost să merg cu autobuzul de la Dijon la Lyon și să iau avionul de acolo. De frică să nu pierd zborul, am mers cu o zi înainte la Lyon, am dormit într-un hostel și, la 5:30 dimineața, eram deja în metroul ce ducea la aeroport. Cu un ditamai geamantanul după mine, din ăla fără roți, cu toată agoniseala de peste an - cu bulendrele cumpărate la reducerile alea adevărate, de la 50% până la 75%, cu tigaia de fundul căreia nu se lipea nimic, cumpărată din bonusul dat de bancă la deschiderea unui cont, și cu cadoul de la domnul Fick, proful ce coordona Master 2 Euromedias, unul dintre cele mai bune programe de master în Jurnalism și Comunicare la acea dată în Franța. Îmi dăduse două pahare cu simbolurile Universității și ditamai ceaslovul despre Dijon și regiunea Bourgogne. 

Le-am cărat pe toate în rucsac, n-au mai încăput în geamantan și nici nu m-am îndurat să le arunc. Fusese gestul profului de a-mi arăta că, în ciuda tuturor prejudecăților, stereotipurilor cu care mă confruntasem în anul ăla universitar în campus, pe stradă, la magazinul de pâine sau la cafétéria, el mi-a respectat munca și rezistența. La fel și colegii care, totuși, nu s-au putut abține și, la finalul petrecerii date în cinstea absolvirii programului de master, tot au scăpat o glumiță care a cam durut: “Allez, maintenant rends-nous ce que tu nous as vole!” (“Haide, acum dă-ne înapoi tot ce ne-ai furat!”).

Nu știu ce a fost în capul meu când mi-am făcut bagajele, nu știu cum am socotit sau de ce nu am socotit câte kile aveam eu și câte geamantanul, cert e că efectiv nu-l puteam ridica. În Dijon, m-au ajutat prietenii să-l urc în autobuzul de Lyon și, când am ajuns la destinație, șoferul a fost drăguț și a oprit foarte aproape de hostel. Dimineața l-am târât efectiv până la gura de metrou unde s-a rupt filmul. M-am panicat atât de tare încât m-a pufnit plânsul. Nu m-a băgat în seama niciun costum, grăbit să ajungă la birou. Nicio fustă care măcar să găsească un costum dispus să mă ajute să car geamantanul pe peron. Nici nu mai știu cât am stat așa, până m-am trezit trasă de braț, geamantanul ridicat și cu semne din cap ca să-l urmez. Avea un acordeon pe care era scrijelit numele Nelu, pantaloni din ăia verzui, de stofă, cu dungă, mâini tare muncite și ghiul pe inelar. Am dat-o din plâns în tremurat, dar deja mă pusese în mișcare, nu mai aveam ce comenta. Am ajuns pe peron, a pus geamantanul jos și mi-a făcut semn cu mâna să mă dau mai în spate, nu așa aproape de linia de siguranță. Toată comunicarea era prin semne. A venit metroul, mi-a luat geamantanul, m-a tras după el în tren și mi-a găsit un scaun liber, să mă așez. N-am respirat, n-am articulat un cuvânt până la ultima stație, la aeroport. Unde ne-am dat jos, mi-a urcat geamantanul până în față aeroportului și mi-a spus cu un zâmbet liniștitor: “Bon voyage!”. După care a zbughit-o înapoi în subteran.

Cât l-am mai pomenit săptămânile, lunile alea! Ba chiar am luat legătura cu colegi ce studiau la Lyon, în caz că-l reîntâlnesc la metrou, să-I spună măcar un românesc, “Mulțumesc!”. Apoi am revenit la oile mele, la examene și apoi interviuri de angajare, și l-am uitat.

Până deunăzi când am citit în presa franceză povestea unui alt Nelu. Ion-Nelu Gioroiu, cunoscut sub numele de Jojo, care până de curând locuia pe străzile din Nisa, a prins un hoț în timp ce încerca să-i ia telefonul unei doamne atente la un bebeluș. Același Jojo le-a donat sinistraților, din puținul lui, 150 de euro după furtuna puternică ce a lovit anul trecut Coasta de Azur. Mi-a amintit de pățania mea de la metroul lyonez citind despre gesturile de solidaritate, de umanitate ale lui Jojo. Și de civilizație!

Am mers în Franța la studii nu neapărat pentru studii – deși spun cu mâna pe inimă că un an de master în Dijon a făcut cât toți anii de facultate, în București -, ci pentru experiența culturală, socială, de viață. Și pentru civilizație, pe care am găsit-o în multe forme și la mulți francezi, dar mai ales la românul Jojo din Lyon. Singurul care s-a oprit să mă ajute din tot puhoiul acela de oameni care intrau la metrou. Și care și-a dus munca până la capăt, până la aeroport, cu geamantanul în mână și cu “Bon voyage-ul” pe buze. 

Mă tot întreb câți Nelu/Jojo n-or fi în Franța! Și pe câți dintre noi – români, francezi, europeni – ne-au ajutat.

Chapeau, Nelu din Lyon și din Nisa! Și un românesc mulțumesc!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Salutări!
    -Fie să: fie citit, re-distribuit, vorbit, acest articol!
    Cu bune,
    purice
    • Like 0
  • Corina check icon
    Bunătate pur și simplu.
    • Like 0


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult