Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Chiar eram fericiți și nu știam?! Lumea în care trăiam avea nevoie de o zguduială

Sărutul covid

Foto: Valery Hache/ AFP/ Profimedia Images

Deprimați și confuzi, alunecăm deseori în nostalgia vieții perfecte pe care o duceam înainte de nebunia asta. Puțini dintre noi știam că suntem fericiți. Abia acum am ajuns să apreciem activitățile din trecut, libertatea de mișcare și experiențele minunate, cele care erau posibile pe vremea când oamenii se atingeau între ei. Dar, haideți să recunoaștem, acum 3 luni, majoritatea dintre noi nu eram prea încântați de viețile noastre. Aveam nevoi mari, aspirații și idealuri, pe care alergam să ni le îndeplinim, apoi ne lamentam de epuizare sau de stres. Voiam joburi mai bune, parteneri mai frumoși, copii mai deștepți decât ai altora și bani, bani mulți, pentru consum și pentru „zile negre”.

Totuși, senzația generală era că lumea nu merge în direcția bună. Mult prea conectați și interdependenți, ne cunoșteam fragilitățile și știam că suntem vulnerabili în fața neprevăzutului. Pe atunci, ne temeam de scenarii fataliste, precum o pană generală de curent, atacuri teroriste sau alimente cancerigene. În anul 2019, profeții, astrologii, politicienii, economiștii și alți nepricepuți în ale viitorului, aveau păreri clare în privința evoluției lumii. Nimeni (în afară poate de Bill Gates), nu anticipa că ar putea veni o pandemie de neoprit. Dar, chiar și fără coronavirus, problemele lumii păreau atât de complexe și de insurmontabile, încât majoritatea oamenilor inteligenți și informați erau mai degrabă nemulțumiți de funcționalitatea lumii și îngrijorați de perspectiva viitorului.

Senzația generală era că trăim într-o lume imperfectă. Imperfectă, nici măcar perfectibilă.

Și a venit COVID.

Iar el descrie, așa cum e normal, două posibilități. Prima posibilitate este ca virusul cel microscopic să accentueze imperfecțiunile lumii în care trăiam, iar lumea, în ansamblul ei, să devină un loc mai rău decât înainte. Asta pentru cei mulți, bineînțeles, pentru că și în scenariul asta, câțiva adaptați vor reprezenta minoritatea câștigătoare a crizei, indiferent ce formă va lua conținutul câștigului lor. Cealaltă posibilitate este ca această criză să regleze măcar câteva dintre erorile lumii în care trăiam, funcționând ca un pretext pentru schimbări sociale majore. Varianta asta este progresistă, adică pozitivă. Dar, mai întâi sa ne amintim cum era lumea înainte de COVID. (În poveștile următorilor ani, vom începe să folosim expresia „înainte de COVID”, așa cum spunem in mod curent „înainte de revoluție”, tocmai pentru a clarifica premisele ideologice ale istorisirii).

Înainte de COVID, specialiștii în probleme de mediu proclamau destul de convingător iminența sfârșitului lumii până la încheierea secolului curent. Din pricina poluării desigur. Confirmând efectul butterfly, poluarea distruge binefăcătorul strat de ozon, prin care razele soarelui pătrund mai abitir, topind ghețarii din Groenlanda și inundând astfel Bangladesh-ul și alte aglomerații urbane de la nivelul mării. Fenomenul general se numește încălzire globală. Incendiile de proporții nemaintalnite, de anul trecut, din Australia, au validat și ele predicțiile întunecate ale experților. Deși activiștii mediului, în frunte cu Greta Thunberg, încercau să-i tragă la socoteală pe politicieni, pe aceștia din urmă îi durea fix în cot. Majoritatea erau aleși pe termene scurte, mai scurte decât termenul limită al catastrofei climatice, așadar preferau să tergiverseze problemele, aruncându-le pleașcă succesorilor victorioși electorali. Lăcomia umană, în forma ei favorită de expresie, consumerismul, urma să ne ducă către extincție.

Înainte de COVID, lumea era un vast teatru de conflicte politice și armate. Războaiele au fost o constantă și a istoriei recente, nu numai a celei îndepărtate. Chiar anul fatidic 2020 debutase fuminant cu Generalul Suleimani spulberat de o dronă americană. A urmat un avion de pasageri, doborât din greșeală de niște soldați iranieni incompetenți, iar noi toți stăteam cu sufletul la gură, de teama unui iminent război mondial. Știu că pare o poveste din altă viață, însă astea se întâmplau acum 3 luni. Pe atunci, Trump, Putin, Kim Jong-un, Erdogan, Maduro și mulți alți lideri mondiali guralivi, proliferau amenințări, pentru a obține „concesii politice” sau „zone de influență”. Acum toți tac chitic și nu se mai trage nici un glonț. Însă, înainte de criză, orgoliile unor politicieni iresponsabili ne puteau complica existența.

Înainte de COVID, cursa înarmărilor era în toi. În Teoria Jocurilor, înarmarea țărilor este exemplul cel mai frecvent folosit, pentru a ilustra stupiditatea rasei umane. Producția de arme pe bandă și diversificarea industriei militare sunt eforturi absurde, în ecosistemul ideal al lui homo-sapiens. Omenirea, în ansamblul ei, nu câștigă niciodată nimic înarmându-se. Uneori nici armatele nu câștigă nimic, doar se uzează inutil, în lupte fără efect concret, conflictele India/Pakistan, Iran/Irak, Afganistan sau Siria fiind doar câteva dintre exemplele mai relevante. Un semn clar că înarmarea militară era o direcție greșită primim zilele astea chiar de la COVID 19. El ne demonstrează că dușmanii într-adevăr periculoși nu sunt oameni ca noi, ci sunt agenți patogeni din altă specie, împotriva cărora ar trebui să ne unim, ca să-i învingem.

Înainte de COVID, democrația funcționa, mai bine sau mai rău, în majoritatea țărilor de pe pământ. Totuși, în plin avânt tehnologic, organizarea electorală nu se schimbase prea mult, din secolul 17, când fusese inventată. Votam tot pe liste, eram grupați geografic în circumscripții, iar aleșii rămâneau pe scaun, câțiva ani de zile, indiferent de rezultatele lor. Criza ar putea să ne trezească și să ne dăm seama că în 2020 avem tehnologia necesară pentru a conecta toată populația unei țări la un sistem electoral central. Parlamentul virtual (sau digital), un sistem parlamentar bazat electori, ar putea funcționa deja în orice societate dezvoltată. Electorii sunt liber profesioniști care, la fel ca medicii de familie, grupează în jurul lor un număr de alegători. Fiecare alegător alege să se înscrie pe lista unui elector, adică să-l însărcineze pe acesta cu toate deciziile sale politice. Pentru a evita monopolurile electorale, numărul maxim de alegători din lista unui elector trebuie limitat superior. Dacă s-ar limita la 5000, atunci în România ar fi nevoie de cca 4000 de electori. Va fi astfel imposibil oricui să corupă atât de mulți. Electorii sunt activiști politici: ei studiază legile propuse de specialiști, le dezbat cu alegătorii proprii, apoi votează toate legile. Activitatea electorului, respectiv ce, când și cum a votat, este 100% transparentă pentru audiența sa. Transferul de pe lista unui elector către altul, în cazul în care alegătorul realizează că electorul nu-i mai reprezintă interesele, se face din două clickuri, ca și cum ai părasi un grup și ai alege să intri în altul. O astfel de formulă de funcționare a statului, părea imposibilă înainte de COVID.

Înainte de COVID, bogăția era distribuită inechitabil. Un singur procent dintre oameni deținea peste jumătate din resursele lumii. Ìar asta era foarte deranjant pentru ceilalți 99%. Dintre ei, un miliard de oameni trăiau sub nivelul minim de sărăcie, adică, cu alte cuvinte, nu aveau acces la școală sau medicină de calitate și pur și simplu nu aveau ce să pună pe masă în fiecare zi. Copiii lor se culcau desori flămânzi. Iar acest lucru era nedrept și trebuia corectat, spuneau unii, respectiv cei care susțineau că asigurarea nevoilor de bază (mâncare, îmbrăcăminte) pentru toată populația lumii, nu ar fi atât de costisitoare și nici atât de dificil de implementat logistic. Cei mai curajoși dintre săraci au ales să fugă, riscându-și viețile, și îngroșând rândurile migranților, cărora, culmea, țările civilizate au reușit să le acopere, fără mare efort, strictul necesar, respectiv un trening și trei mese calde pe zi, adică mai mult decât aveau acasă.

Înainte de COVID, mai mult de jumătate din populația lumii era tributară unor mitologii vechi, pentru care oamenii încă desfășurau complicate ritualuri religioase. Promisiunea unei formule magice prin care conștiința umană poate supraviețui morții încă îi făcea pe oameni să plătească sume impresionante pentru construcția de temple sau pentru întreținerea unei întregi ierarhii de profitori, numită cler. În fond, era un caz tipic de înșelăciune. Povești fantastice, cu dragoni și zei-maimuță, cu copii născuți din virgine sau oameni înviați din morți, existau peste tot în lume, iar credincioșii erau înfricoșați cu ele, încă din fragedă pruncie. Până la maturitate, frica fusese atât de profund indusă, încât adulții deveneau ușor manipulabili, prin urmare erau jefuiți financiar și exploatați electoral. Falimentul contracarării COVID, prin metode religioase, i-ar putea trezi din adormire și pe ultimii credincioși, încă intoxicați ideologic cu aceste ficțiuni.

Înainte de COVID, justiția se îndepărtase de scopul ei fundamental, și anume aflarea adevărului. De fapt, justiția devenise indiferentă la adresa adevărului, singura ei preocupare era împăcarea părților, pentru amortizarea conflictelor sociale. Dacă părțile se înțelegeau, adică dacă una dintre părți putea să o păcălească pe cealaltă, profitând de naivitatea ei, de chichițe legislative, de neprezentare sau de lipsa chitanței de taxa de timbru, atunci justiția decidea corespunzător, fără măcar să încerce să afle adevărul.

Înainte de COVID, majoritatea banilor aparțineau unor instituții cu sedii monumentale, numite bănci. Ele reprezentau sistemul circulator al capitalismului. Pentru a avea acces la cantități mai mari de bani, oamenii trebuiau să se îndatoreze pe viață băncilor, iar mulți deplangeau soarta acestor creditori, considerând că au o greutate in spate. Deși exista bitcoin, de mai mult de 10 ani, majoritatea oamenilor încă foloseau banii fiat, o invenție medievală prin care statele și băncile controlau și reglau, după voie, masă monetară. Doar puțin sub 10% din banii fiat erau reprezentați de bani numerar, restul erau doar niște cifre în calculatoarele băncilor. Deși tehnologia blockchain le permitea oamenilor să-și administreze singuri banii, ei nu concepeau o altă metodă în afară sistemului bancar, asumându-și astfel riscuri și alegând să plătească costuri de administrare aberante.

Înainte de COVID, oamenii trăiau distribuiți în 195 de teritorii, numite state. Educația copiilor insista pe existența unor trăsături naționale, unice, care diferențiază popoarele între ele. Guvernele naționale erau angajate să urmeze „interesul de stat”. Însă, tot interesul de stat le permitea șefilor de guverne să exploateze și slăbiciunile țărilor mai puțin dezvoltate și să profite astfel de resursele lor. Astfel, cei puternici deveneau și mai puternici iar discrepanța dintre ei și ceilalți se mărea. Însă, statele dezvoltate aveau populația îmbătrânita și pensii mari de plătit. S-ar zice că virusul a fost exact factorul extern care va optimiza natural această problemă. Însă, chiar și așa statele dezvoltate ar mai trebui să-și rezolve problema natalității reduse, care le situează oricum pe cale de dispariție, din motive obiective. 

Înainte de COVID, multe lucruri erau, în general, interzise. Printre ele erau prostituția, nuditatea publică, armele de foc sau copierea melodiilor fără drepturi de autor. O mulțime de substanțe, numite droguri, erau interzise în bloc, făcând astfel posibilă îmbogățirea nejustificată a unor găști de gangsteri, care se ocupau de distribuția lor, în parteneriat cu politicieni corupți. Deși se înregistraseră peste 200.000 de morți, războiul drogurilor era la început, iar traficanții sud-americani erau în câștig în fața statelor: tocmai câștigaseră un teritoriu nou, peste ocean, respectiv Guinea-Bissau, în vestul Africii.

Înainte de COVID, oamenii erau niște consumatori nesăbuiți, traumatizați emoțional. Se produceau și se consumau cantități imense de bunuri și se prestau cele mai ciudate servicii. Ecologiștii deplângeau sutele de șinșila, sacrificate pentru producția unei singure haine de blană, iar nutriționiștii ne încurajau în sarcina imposibilă de a evita E-urile din alimente, pentru a ne proteja sănătatea. De fapt, două ideologii foarte egoiste și foarte recente, romantismul (sec XIX) și consumerismul (sec XX), ocupau cam toată viața oamenilor. Aproape toate activitățile vieții erau concentrate pe obținerea resurselor necesare pentru satisfacerea respectivelor nevoi. Minimalismul sau abstinența impuse de virus, în perioada de izolare, sunt primele lecții care deja se relevă oamenilor din carantină.

Înainte de COVID, oamenii erau fricoși. Se temeau să iasă din tipare, se temeau de judecata celorlalți și se temeau să nu-și piardă fragila stabilitate pe care o dobândiseră. Marile rezoluții erau mereu amânate, din lipsa de curaj. Antreprenoriatul mult-visat, divorțul imperios necesar sau evadarea pe Camino de Santiago, toate puteau fi aspirații sincere, care ar fi rămas în stadiul de aspirații, dacă lumea nu ar fi fost lovită de criză. Crizele declanșează acele resorturi umane care fac posibilă punerea în practică a marilor rezoluții, atât la nivel individual, cât și la nivelul societății în ansamblu. Revoluția sexuală, din lumea vestică, de după cel de-al doilea război mondial, sau expresia artei românești de după 89, sunt exemple în acest sens. Oamenii au conștientizat că viața e scurtă, că și-au irosit ani buni făcând altceva decât ceea își doreau și au început să-și exprime personalitatea cu mai mult curaj.

Efectul COVID 19 asupra lumii este o revoluție. Nu o răscoală, ci o revoluție, adică o transformare brutală a sistemelor de valori fundamentale ale societăților. Multe dintre paradigme lumii vechi se vor schimba, după ieșirea din izolare.

Nu poate ști, cu siguranță, nimeni cum va arată lumea după COVID. În cel mai rău caz, virusul va pleca ducând cu el amarul tribut al celor 5% dintre noi, respectiv cei mai neputincioși oameni, din cele mai neputincioase state. Va urma o perioadă de sărăcie și de depresie. Însă omenirea va continua să evouleze, la fel cum a făcut-o neîntrerupt de sute de mii de ani încoace. În pofida lamentărilor conservatorilor retrograzi, lumea va fi un loc mai bun, așa cum este un loc mai bun cu fiecare nouă generație. Speranța de viață este în continuă creștere iar tehnologia a îmbunătățit constant condițiile de viață ale speciei noastre. Copiii noștri sunt mai grozavi decât noi, așa cum noi suntem mai grozavi decât părinții noștri.

Acum e un moment de refresh. Pentru cei capabili să se adapteze la noua realitate care ni se va înfățișa, poate fi o șansă bună. Se reîmpart cărțile.

* „Eram fericiți și nu știam”, la care facem trimitere, este titlul unui editorial din El Pais, scris de Inigo Dominguez. Editorialul, care se referă la fericirea calmă de dinainte de COVID, a devenit viral în ultimele săptămâni. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Parerist check icon
    Multe dintre problemele "dinainte de covid" nu ne afectau personal, sau nu ne afectau deloc. Superstițiile și credințele în zei invizibili sunt o virtute, nu o problema. Limitarile democrației reprezentative sunt prea abstracte și imateriale pentru mulți, poate chiar mai imateriale decât zeii invizibili. Încălzirea globala nu-i problema mea, ci a nepoților mei. Foamea din Bangladesh sau inarmarea iarăși sunt probleme teoretice pentru un mic burghez de clasa mijlocie, afectează fie doar niște săraci de pe partea ailaltă a globului, fie pe unii dintr-o stratosfera unde eu n-o sa ajung sau n-o voi putea influenta niciodată.
    Insa asta cu covid brusc ma afectează direct, și personal. Îmi zgâlțâie mica mea bula în care trăiesc de ani buni la modul cel mai concret posibil, nu mai e doar o problema "filozofica" de dezbătut la bere sau pe interneti.
    Asta e poate motivul pentru care câteva săptămâni de stat în casa și niște pierderi materiale par mai importante decât soarta planetei, sau a democrației.
    • Like 4


Îți recomandăm

Tânără la calculator

Academia prietenoasă de IT Wantsome și-a făcut în ultimii patru ani o misiune din a ajuta profesioniști din toate domeniile să facă tranziția spre o carieră de succes în domeniul tehnologiei informației, prin cursuri care urmează atent cerințele companiilor IT, prin sesiuni de practică și printr-o activitate intensă de mentorat calibrată pe nevoile lor. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult

Marc Areny

Marc Areny este de origine catalană, este cetățean spaniol și francez și a venit în România în urmă cu 10 ani. Este unul dintre primii din Europa care a identificat o nouă nișă de piață: convertește mașini cu motor termic în mașini electrice.

Citește mai mult