Văzusem lucrări semnate de Roman Tolici. Nu era prima dată când auzem numele său atunci când l-am întâlnit la Contemporary Istanbul. Expunea acolo prin galeria Mobius unde, de pe perete, se uita la mine Homo Deus, un copil cu capul prea mare, blond, cu ochii negri și un ciob în mână. Nu mi-a plăcut.
Plecată acasă, după câteva zile de la eveniment, am avut sentimentul că figura acelui copil mă urmărește. Pe urmă am început să mă gândesc la el din ce în ce mai mult. Să caut lucrări semnate de Roman Tolici, să citesc despre Roman Tolici și apoi, în final, să-l invit, învinsă, pe Roman Tolici la un interviu...
Care este versiunea ta despre Dumnezeu?
Dumnezeu... Trebuie să-ți spun că eu m-am născut în URSS, într-o țară atee prin excelență...
...Deși profund ortodoxă la baza ei...
La bază, da, dar a avut 70 de ani de ateism. În consecință, am o educație atee. Comuniștii m-au convins de un singur lucru: că Dumnezeu nu există. Asta e o glumă, desigur, dar lucrurile au fost destul de complicate și de delicate... Eu am crescut la țară și biserica satului era dezafectată. Exista clădirea, dar era folosită ca depozit de semințe de floarea soarelui, era o clădire a trecutului. Din cauza semințelor depozitate acolo, era plină de porumbei tot timpul. Și acolo mirosea a găinaț și a floarea soarelui... Ulterior, când a venit Perestroika în Uniunea Sovietică, clădirea a fost reevaluată și astfel a fost transformată în muzeu etnografic, iar ulterior, după căderea URSS a revenit la funcția sa inițială. Crescând și privind retrospectiv toate stările acestei biserici, mi se pare că cea mai plină de Dumnezeu a fost atunci când era cu porumbei și floarea soarelui.
Dar faptul că am fost crescut în ateism, m-a făcut să mă îndrept spre religie ulterior, și nu spre biserică. Am început să citesc și să văd ce e cu această chestiune despre care mi s-a spus că e greșită... Și am parcurs Biblia de multe ori și da, este Cartea Cărților, fără îndoială... Nu am reușit să devin religios, dar preocuparea există. Și am adus problema religioasă în atenția mea... Dovadă și acest Homo Deus...
Dar Dumnezeu este reprezentat de obicei ca un bătrân cu barbă, o figură a Timpului însuși. Tu ai făcut un copil, care este, dimpotrivă, la începutul Timpului...
Eu nu am găsit în Biblie scris undeva că Dumnezeu e un nene cu barbă. Asta e o legendă, pentru mase, că așa îl precepem pe Tatăl Primordial. Dar aici, atenție, nu e vorba doar de Dumnezeu, lucrarea se numește Homo Deus, Omul Dumnezeu. Titlul e împrumutat de la Yuval Harrari pe care îl citeam în timp ce făceam lucrarea. Aveam în casă cartea, nu apucasem să o citesc, dar am citit-o în timp ce făceam lucrarea. Și am zis, da, uite, așa ar putea fi reprezentat Dumnezeu: fără un sex definit, fără o vârstă definită. Cu o proporție neclară, pentru că apare cu Universul în spate, dar el poate fi la fel de bine în această proporție cu Universul, adică mare cât acesta!
Cum apare o lucrare în mintea ta?
Cum apar toate lucrurile în mințile noastre... Fiecare caz e special. În cazul fiecărei lucrări. Nu există o formulă anume... Ideile apar în urma gândurilor, conexiunilor, lecturilor, a viziunilor mentale, dar și în urma vederii unor lucruri și a reinterpretării lor, sau găsirii unei alte chei de interpretare. Eu reușesc să mă dau de-a berbeleacul și să găsesc un conținut puternic pentru mine, cel puțin, chiar și într-o banalitate.
Ai o viziune chirurgicală a realității. M-a blocat și arestat „Accidentul din Piața Amzei”.
Da, e o poveste lungă cu lucrarea aceea. Inima aceea care a căzut, aș spune că e a mea, alții au spus că e inima lor...
Eu am văzut inima lui Dumnezeu...
Ei, iată, asta e bogăția artei, că fiecare vede ce vrea. Sensul unei lucrări nu suferă, dacă oamenii găsesc alte mesaje decât a vrut artistul să transmită. Nu e totul trecut printr-un filtru de gândire matematică în care totul se programează într-o proporție de aur.
Ce ar spune Michelangelo dacă ar sta în fața unei pânze de-ale tale?
Nu ar avea timp Michelango de asta… Și aș fi curios și eu să văd ce ar zice. Sper că s-ar opri măcar pentru puțin asupra a ceea ce i-ar atrage atenția.
Un artist este și un produs al marketingului. Ești într-un mecanism de marketing?
Da, sunt într-un astfel de mecanism cu sau fără voia mea. Dar asta nu înseamnă că-mi și pasă de el. Artistul, în toată lumea asta a artei, este punctul zero de la care se pornește. Ok, este artistul, e galeristul, curatorul și publicul, dar toată această lume este generată de lucrarea artistului. Și sunt alți oameni care se ocupă de marketingul unui artist.
Cum ajunge un artist contemporan să coste 7 milioane?
E un mecanism de marketing destul de sofisticat care poate duce un artist la acest nivel. Sunt mulți influenceri implicați în acest proces care îl ajută să fie expus în mai multe muzee, ceea ce îl confimă, îi dă o notă istorică și piața reacționează la asta. Dar un artist trebuie să se ocupe de poezia artei, nu de cât costă lucrarea lui. Arta, de fapt, nu are preț. Tocmai de aceea prețurile din lumea artei sunt atât de diferite și discrepante. Arta nu are preț, toate tablourile mele sunt gratuite pentru mine.
Ce fel de chipuri te atrag? Ce cauți la oamenii pe care îi pictezi?
Frumusețea ar fi unul dintre aspecte, deși frumusețea are așa, o gamă foarte largă. Caut o trăire, aș zice... Eu poate știi, lucrez mult după fotografie și, din cauza asta, lucrările mele arată puțin a reportaje. Prefer trăirea reală în locul unui model care ar veni să-mi pozeze teatral. Din cauza asta nu o să vezi gesturi ample în lucrările mele, pentru că în viața de toate zilele, rar facem gesturi ample. Eu mă aflu în calitatea unui reporter cu camera pregătită, gata să surprind o naștere sau o moarte, sau o crimă. Uneori îmi reușește, alteori prind doar niște sentimente mai subtile, tristeți, poate, care nici ele nu se pot juca.
Tatăl tău a fost proiecționist la cinematograf. Ți-ai petrecut copilăria în cabina de proiecție, sau sună romanțat ce spun?
Părinții mei au divorțat când eu aveam 2 ani, am rămas doar cu mama. Tata mă ma lua la el din când în când. Era un privilegiu interesant să văd filmul din cabină și fascinația mea pentru imagine vine și din asta, din contactul cu filmul. Pe de altă parte, mama mea era librar și așa am avut contact cu cărțile, cu imaginile din cărți.
Cum vede un slav viața, față de un occidental? Întreb fiindcă se spune despre vâna asta slavă că are în ea un fel de dramatism, de tragism...
Aș spune că în zona asta slavă este mai mult vorba despre trăire și despre căutarea unor esențe dure care compun viețile noastre, și da, tragismul, moartea, fac parte din ele... În zona occidentală există tragismul, dar acolo lucrurile se axează mai mult pe design pe evitarea, dacă se poate a tragismului. Rușii, dacă fac un film, la final trebuie să omoare cam tot ce părea că are vreo speranță. De fapt realitatea existenței noastre asta e, fiecare om e o tragedie greacă. Trece prin toată aventura vieții și la final, indiferent de orice, toți terminăm la fel: tragic, și în ultimul hal. Pe când ceilalți zic „hai să nu ne gândim, să vităm subiectul”. Nu întâmplător occidentalul a inventat happy end-ul.
Și ai venit în România unde ne gândim la tragism, dar ne place happy end.
Da, aici e o combinație... Dar nu mă pot detașa de educația mea, în copilăria mea, de exemplu, nu exista niciun fel de avertisment. Am asistat la moarte de mic, nu am fost ferit în niciun fel, am fost la o mulțime de înmormântări, am văzut soldați plecând în Afganistan, am văzut moartea de când mă știu. Acest tragism nu mă speria, era un dat, era propagat, trebuia să ni-l asumăm și asta nu poate dispărea. La 15 ani am venit în România, care e ceva între... Ea are și nota de tragism slav, dar are și comoditatea occidentală. Și aceste două lumi m-au format.
Ai lucrat și în publicitate...
Da, aproape 10 ani ca ilustrator, dar am refuzat să intru la creație. Am refuzat pentru a-mi oferi timp pentru artă. Dacă intri în creația publicitară vin bani, dar nu mai vine timp. Și atunci trebuie să alegem ce să tăiem. Există un motiv în poveștile rusești, cel „al răscrucii”. Voinicul ajunge la răscruce și acolo e o piatră. La baza ei e un craniu, pe ea e un corb și pe piatră scrie: vei merge la dreapta, vei pierde calul, vei merge la stânga, vei pierde sabia, vei merge în față, vei pierde capul. Deci toate drumurile conțin o pierdere. Voinicul, eroul, alege invariabil capul, pentru că acolo premiul este cel mai mare!
Articol apărut inițial pe site-ul autoarei
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
SA nu te oripilezi acum de siguranta cu care afirm. Este foarte posibil sa ,,simti" ca exista ,,ceva" ca ,,ai simtit din totdeauna" etc. - Sunt reactiile pe care toti cei care au fost fortati sa pupe icoane de la varsta de zece luni ( fetita surorii mele a fost la biserica si a pupat icoane la varsta de numai 10 luni) le incearca la varsta maturitatii....
Vei argumenta cu ,,nevoia de spiritualitate"....de ,,compasiune"... Asa cum s-a mai spus SI de catre altii( fostul preot Ion Aion, spre pilda) - NU e nevoie de vreo entitate divina - pentru a fi spiritual !! NU e nevoie de INVENTAREA unor sperietori sau recompense pentru a ne ajuta si intelege semenii !!!
Calitatea de OM e suficienta !!!
NU trebuie sa ,,fim robii lui dzeu" sau ,,el sa fie stapanul turmei pe care o formam,
pentru a ne controla instinctele.
NU trebuie ,,cadem la domnul" , nu trebuie ca ,,toata viata noastra lui isus sa o dam"...si altele asemenea !!
Sunt pure halucinatii....ramasite ale unei lumi pline de ,,sacrificii" umane !!
- Dimpotriva - cei ce respecta oamenii doar din FRICA provocata ,,de cel de sus" si de amenintarea ,,pacatului".....sunt persoanele care incalca cel mai grav si cel mai des preceptele morala si umane (vezi gasca de preoti pedofili si violatori din TOATA LUMEA !!)......Un motiv al acestei lejeritati cu care ,,cretinciosii cre(s)tini" comit asemenea fapte este insasi doctrina initiala a cre(s)tinismului care, la inceput, din lipsa de adepti a apelat la toate scursurile societatii oferindu-le ,,iertarea" oricarui pacat !!!
Fiti deschisi (mai ales la minte....) uitati-va in jur...Nordicii dar si majoritatea europenilor trateaza intamplarile biblice la fel ca ,,Legendele Olimpului"...sau ca pe zeitatile scandinave......Japonia - apogeul civilizatiei - are o proportie covarsitoare de atei in randul populatiei (peste 70%) iar in randul studentilor procentul este peste 95%)...Academia Regala a Marii Britanii are doar 7% cercetatori stiintifici ce cred in entitati divine...Einstein, Hemingway, Voltaire, Goethe dar si multi filozofi greci au fost de asemenea atei...
Nu v-am dat aceste cifre fara sa contientizez ,,formalismul" acestor argumente tip ,,ad verecundiam" sau ,,magister dixist" ....DAR mai presus de cifre si argumente logice - e realitatea....!! Perceptia unor ,,entitati divine" e semn de nebunie......in orice institutie (chiar si cele cu multe icoane pe la colturi !!) - pastilele la bolile psihice se dau in functie de cate ori il vezi pe ,,isus" sau ,,demoni".....
REalitatea bate orice ,,plan" !! - moartea copiilor (care ii zdruncina credinta pana si lui Dostoievski) ...nu poate fi incadrata sub nicio gandire rationala in vreun ,,plan".....iar daca acceptam teza unui dzeu ,,irational" - tot fundamentul oricarei doctrine religioase se prabuseste !! Pentru ca chiar doctrina se foloseste de ratiune...dezvoltand moduri de punere in practica a teoriei sale despre spiritualitate !!
De aceea, mai important ca faptul ca ,,nu s-a scris in biblie cutare" (care oricum nu se respecta - vezi cum se respecta de catre preoti ,,iubirea de arginti" sau ,,pilda tanarului bogat") - este faptul ca credinta in entitatile divine este o ramasita a comunei primitive !!
Ideea sacrificiului uman a fost preluata si de crestini. Un sacrificiu inutil .....DAR obligatoriu de venerat...chiar si de cei care NU l-au cerut (adica cam toata omenirea) !! Un sacrificiu care s-a facut...fara a tine cont de eventualul liberul-arbitru al unora...care pot in virtutea asa-zisului ,,liber-arbitru" sa renunte la mantuire !! ( nu ca as fi adeptul teoriei liberului-arbitru, dar ma pot folosi de contradictiile provocate de acesta....)
Conchizand, poate ma repete, depasiti aceasta ,,epilepsie" voluntara...traiti-va viata !!
Dacă mi-ar fi fost solicitate sfaturile, v-aş fi recomandat să depăşiţi această epilepsie, nu cu totul conştientă, de propovăduire a nimicului.
https://en.wikipedia.org/wiki/Christ_the_Redeemer_(icon)
Tocmai de aici, şocul: un prunc care aproape că ar putea face reclamă la pampersi te priveşte cu un chip de icoană rublioviană.
„M-a blocat și arestat „Accidentul din Piața Amzei”.” Nu v-a arestat, doamna Stănciulescu. Probabil citiți mult în engleză, limbă în care to arrest are și sensul de a opri în loc (de uimire sau altceva). La noi nu are și acest sens.