Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Cine sunt complicii criminalei de la metrou?

Crima de la metrou

Zilele acestea am asistat cu toții la episodul „crimei de la metrou”, din București, acolo unde o tânără de numai 25 de ani a murit, fiind împinsă sub roțile metroului de ,,asasina cu sânge rece”.

Autorul crimei? O femeie cu grave și vizibile probleme psihice. Autorul moral al crimei? Întreaga societate în care trăim. Tânăra de 25 de ani este doar o altă victimă a societății și a întregului sistem din România. Singura vină a acestei fete este că s-a aflat în locul nepotrivit, la ora nepotrivită.

Să dai vina numai pe acea femeie, a cărei rațiune este adânc tulburată din cauza depresiei severe și a traumelor suferite, este o amăgire. Femeia nu era în deplinitătea capacităților mintale. Poți judeca un orb pentru că nu vede? Nu!

Să dai vina pe autoritățile care ar fi putut evita desăvârșirea crimei prin amplasarea acelor pereți de securitate este iar o fugă de responsabilitate.

În loc să ne întrebăm de ce nu avem sisteme de securitate la metrou, indicat ar fi să ne întrebăm de ce oamenii cu vizibile probleme psihice umblă nesupravegheați pe străzi. Un astfel de sistem ar rezolva parțial o problemă care este adânc impregnată în societatea bolnavă în care trăim.

Putem spune că acei pereți de securitate ar împiedica săvârșirea crimelor de la metrou, atunci când autorul crimei intenționează să arunce victima în fața metroului. Corect. Dar ce ne facem cu celelalte crime comise de oamenii iraționali aflați în libertate? Credeți că autoarea crimei este singura persoană tulburată grav care umblă liberă pe străzi?

Îmi povestea mama că într-o dimineață, la orele cinci, în timp ce mergea spre serviciu, o femeie a vrut să-i arunce cu o sticlă în cap, din senin, moment în care mama s-a speriat și a fugit. Când a mers la poliție să depună o plângere, domnii de acolo i-au răspuns senin:

- Știm doamnă, femeia e nebună, am mai adus-o aici, dar nu are sens să o ținem, să se ocupe cine știe de ea.

Mai mult de atât, în orășelul în care am copilărit, o fostă profesoară umblă pe străzi cu un geamantan plin de pietre, în timp ce vorbește singură. Toată lumea râde de ea. Poți spune despre un cadru didactic că este incult? Nu, dar boala nu ține cont de profesie.

În același oraș se plimbă liber pe străzi un bărbat tânăr, de cele mai multe ori foarte sumar îmbrăcat, care amenință și înjură persoanele de sex feminin. Tot ce au putut câțiva „curajoși” să facă, a fost să-i aplice odată „o corecție”. Da, l-au bătut. Credeți că s-a vindecat? Nu.

O altă femeie cu vizibile probleme psihice umblă prin centrul orașului cu o păpușă în brațe, înjurând pe toată lumea pe care o întâlnește. Am asistat la o scenă când a fost chemată poliția de către un cetățean, pentru că femeia cu păpușa se arunca în fața mașinilor de pe stradă. După ce și-au dat seama că femeia este bolnavă, aceștia au jignit-o și i-au mai dat și un șut în fund.

Îmi amintesc că într-o seară ieșisem să iau pâine de la magazinul din colțul blocului, iar în timp ce mă întorceam de la magazin, o femeie cu gluga pe cap a început să alerge după mine printre blocuri. Când le-am povestit părinților ce mi s-a întâmplat, răspunsul lor a fost:

- Ai grijă, mamă, că e plină lumea de nebuni și nimeni nu face nimic cu ei.

Foarte multă lume se întreabă cum este posibil ca prietenii virtuali ai „criminalei de la metrou” să nu fi sesizat că femeia este bolnavă psihic, dar în același timp circulă pe internet niște filmulețe cu un bărbat care se dorește a fi regele României. Din discursul acestuia se remarcă faptul că omul are o problemă psihică, mai gravă sau mai puțin gravă. Ce facem noi? Dăm like, share, râdem de el, apoi închidem telefoanele și ne culcăm. În cazul în care acest om ar comite mâine o crimă, ne-am spăla repede pe mâini, că doar „nu este datoria noastră să facem nimic, autoritățile trebuie să facă.”

Prin nepăsarea noastră față de aceste persoane ne expunem singuri în fața pericolelor. Nu te poți baza pe rațiunea unui om cu grave probleme psihice, pentru că el nu mai judecă, ci trăiește „în lumea lui”. În loc să le dorim acelor oameni vindecarea, ca să poată conștientiza ce tragedii au provocat, noi le dorim moartea, considerându-ne mai presus.

Cine sunt adevărații criminali acum? Cine sunt complicii? Noi. Fiecare din noi. Nu există un singur vinovat, suntem cu toții părtași.

Societatea în care trăim încă nu are noțiuni simple de psihologie. Dacă spui cuiva că mergi la psiholog ești considerat din start „altfel”, și nu neaparat în sensul bun al cuvântului. Ba mai mult, o parte din cei care află că mergi la psiholog te iau peste picior și te cataloghează drept „nebun”. Depresia a devenit o maladie la nivel mondial, iar potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ un milion de români sunt depresivi, dintre care foarte puțini au avut curajul să meargă să ceară ajutor specializat. Unii dintre noi suferă de depresie și ei nici nu știu acest lucru sau nu vor să recunoască. Același studiu organizat de OMS spune că stăm mai prost decât multe țări din Africa în acest sens. Depresia și traumele netratate duc la pierderea lucidității și la lipsa rațiunii.

România pur și simplu nu e pregătită să-și trateze bolnavii psihic.

Mama asasinei mărturisește într-un interviu că îi este rușine pentru ce a făcut fiica ei. Rușine ar trebui să îi fie pentru că nu s-a ocupat de ea, știind-o bolnavă. Rușine ar trebui să le fie și medicilor care se ocupă cu tratarea bolilor psihice, pentru că nu își iau în seriozitate meseria. Îmi povestea o cunoștință care merge la psihiatru din cauza depresiei, că de multe ori stă și așteaptă pe holuri după doamna doctor ore întregi doar ca să-i mâzgâlească pe o rețetă niște pastile, după care o trimite acasă, pentru că ea are altă treabă. Rușine ar trebui să ne fie și nouă, celorlalți, că nu știm cum să acționăm atunci când depistăm că în jurul nostru se află oameni cu astfel de probleme. Rușine ar trebui să ne fie când arătăm cu degetul spre ceilalți, fără să ne uităm mai întâi în oglindă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Există statistici cu privire la o eventuală conexiune între tulburările psihice şi violenţă. Boala psihică joacă un rol în unele cazuri, puţine la număr, dar marea majoritate a persoanelor cu "afecţiuni psihice" nu reprezintă un pericol mai mare decât restul populaţiei (citiţi, de exemplu, articolul semnat de Claudia Hammond pentru BBC http://www.bbc.com/future/story/20150723-the-myth-of-mental-illness-and-violence). Persoanele care suferă psihic sunt mai adesea victime decât agresori. Din păcate, au parte de traume multiple - de multe ori, au fost maltratate încă din copilărie si sunt marginalizate, discriminate sau maltratate de restul populaţiei. A-i prezenta pe toţi aceşti oameni ca fiind "periculoşi" alimentează discriminarea. "Tratamentul" pe care vi-l doriţi dumneavoastră nu cred că este o soluţie miraculoasă de "vindecare", având în vedere modul în care se practică psihiatria la ora actuală. Este suficient să aveţi de-a face cu un psihiatru sau să fiţi internată într-o instituţie de specialitate ca să vă lămuriţi. Nu ştiu dacă aţi avea parte de compasiune şi omenie din partea personalului medical, erijat în arbitru al "normalităţii". În alte ţări s-au constituit numeroase asociaţii de victime ale psihiatriei.
    Un om care merge pe stradă vorbind singur nu este decât un om diferit de dumneavoastră, care aţi găsit o modalitate de exprimare mai uşor acceptată social. La câţi oameni singuri nu au cu cine schimba o vorbă, nu mă miră că vorbesc pe stradă, în loc să concretizeze monologul interior în cărţi şi articole. În Belgia există o localitate devenită faimoasă, Geel, pentru că acolo sunt mulţi oameni "excentrici" pe străzi. Motivul este că îngrijirea persoanelor care nu-şi pot purta de grijă singure se face în familii. Unele familii semnează un contract şi primesc un oaspete original în sânul lor. În această localitate, oamenii se pare că nu sunt scandalizaţi de aceste diferenţe de comportament, excentricii fiind pe deplin integraţi şi acceptaţi de comunitate. Acceptarea aceasta cred că este mai vindecătoare decât orice "tratament".
    Dacă oamenii râd de o fostă profesoară care cară un geamantan cu pietre după ea, întrebarea este cine este mai bolnav: doamna care transportă pietrele sau batjocoritorii care au pietre în loc de inimi? Atât timp cât o persoană nu este agresivă fizic, nu văd de ce restul societăţii i-ar impune să se comporte într-un mod "normalizat". Cred că un om ar trebui să fie îngrijit dacă se află în suferinţă psihică şi dacă cere ajutorul. Dumneavoastră deplângeţi faptul că oamenii circulă liberi pe străzi şi sunt în mod clar iraţionali. Psihiatrii au lărgit însă gama de "afecţiuni", pentru a include tot mai multe persoane. Nu ştiu unde situaţi dumneavoastră delimitarea între raţional şi iraţional. Mi-e teamă că aşa-zişii "iraţionali" au fost sau sunt victime ale celor care, după cum spuneţi chiar dumneavoastră, se simt "mai presus". În Italia s-a lucrat la dezinstituţionalizare, pentru că s-a dorit o abordare mai umană a acestei situaţii. Nu cred că sunt mulţi oameni vindecaţi după o şedere în spitalul de specialitate, rămân doar cu traume despre care nici măcar nu pot vorbi, de teama discriminării.
    Jung scria într-o carte că o societate este cu atât mai creativă, mai dinamică, mai fertilă, cu cât diferenţele din cadrul ei sunt mai bine acceptate. Iar un proverb spune că cei cărora "le lipseşte o doagă" sunt binecuvântaţi, pe acolo intră lumina. Dacă cineva ar sta de vorbă cu acea doamnă cu geamantanul plin de pietre, poate că ar afla lucruri năucitoare despre ceea ce a trăit în viaţa ei.
    Violenţa fizică nu este scuzabilă, un om care loveşte ar trebui să fie ajutat să se exprime altfel, dar a "normaliza" comportamentul şi gândirea pe baza unor standarde incerte şi variabile, pentru ca toţi oamenii să se muleze pe un anumit calapod, mi se pare o cale greşită. Ceea ce este de dorit, după părerea mea, este ca oamenii care suferă să poată găsi înţelegere, alinare şi compasiune, atunci când cer ajutorul.
    • Like 1
  • Există statistici cu privire la o eventuală conexiune între tulburările psihice şi violenţă. Boala psihică joacă un rol în unele cazuri, puţine la număr, dar marea majoritate a persoanelor cu "afecţiuni psihice" nu reprezintă un pericol mai mare decât restul populaţiei (citiţi, de exemplu, articolul semnat de Claudia Hammond pentru BBC http://www.bbc.com/future/story/20150723-the-myth-of-mental-illness-and-violence). Persoanele care suferă psihic sunt mai adesea victime decât agresori. Din păcate, au parte de traume multiple - de multe ori, au fost maltratate încă din copilărie si sunt marginalizate, discriminate sau maltratate de restul populaţiei. A-i prezenta pe toţi aceşti oameni ca fiind "periculoşi" alimentează discriminarea. "Tratamentul" pe care vi-l doriţi dumneavoastră nu cred că este o soluţie miraculoasă de "vindecare", având în vedere modul în care se practică psihiatria la ora actuală. Este suficient să aveţi de-a face cu un psihiatru sau să fiţi internată într-o instituţie de specialitate ca să vă lămuriţi. Nu ştiu dacă aţi avea parte de compasiune şi omenie din partea personalului medical, erijat în arbitru al "normalităţii". În alte ţări s-au constituit numeroase asociaţii de victime ale psihiatriei.
    Un om care merge pe stradă vorbind singur nu este decât un om diferit de dumneavoastră, care aţi găsit o modalitate de exprimare mai uşor acceptată social. La câţi oameni singuri nu au cu cine schimba o vorbă, nu mă miră că vorbesc pe stradă, în loc să concretizeze monologul interior în cărţi şi articole. În Belgia există o localitate devenită faimoasă, Geel, pentru că acolo sunt mulţi oameni "excentrici" pe străzi. Motivul este că îngrijirea persoanelor care nu-şi pot purta de grijă singure se face în familii. Unele familii semnează un contract şi primesc un oaspete original în sânul lor. În această localitate, oamenii se pare că nu sunt scandalizaţi de aceste diferenţe de comportament, excentricii fiind pe deplin integraţi şi acceptaţi de comunitate. Acceptarea aceasta cred că este mai vindecătoare decât orice "tratament".
    Dacă oamenii râd de o fostă profesoară care cară un geamantan cu pietre după ea, întrebarea este cine este mai bolnav: doamna care transportă pietrele sau batjocoritorii care au pietre în loc de inimi? Atât timp cât o persoană nu este agresivă fizic, nu văd de ce restul societăţii i-ar impune să se comporte într-un mod "normalizat". Cred că un om ar trebui să fie îngrijit dacă se află în suferinţă psihică şi dacă cere ajutorul. Dumneavoastră deplângeţi faptul că oamenii circulă liberi pe străzi şi sunt în mod clar iraţionali. Psihiatrii au lărgit însă gama de "afecţiuni", pentru a include tot mai multe persoane. Nu ştiu unde situaţi dumneavoastră delimitarea între raţional şi iraţional. Mi-e teamă că aşa-zişii "iraţionali" au fost sau sunt victime ale celor care, după cum spuneţi chiar dumneavoastră, se simt "mai presus". În Italia s-a lucrat la dezinstituţionalizare, pentru că s-a dorit o abordare mai umană a acestei situaţii. Nu cred că sunt mulţi oameni vindecaţi după o şedere în spitalul de specialitate, rămân doar cu traume despre care nici măcar nu pot vorbi, de teama discriminării.
    Jung scria într-o carte că o societate este cu atât mai creativă, mai dinamică, mai fertilă, cu cât diferenţele din cadrul ei sunt mai bine acceptate. Iar un proverb spune că cei cărora "le lipseşte o doagă" sunt binecuvântaţi, pe acolo intră lumina. Dacă cineva ar sta de vorbă cu acea doamnă cu geamantanul plin de pietre, poate că ar afla lucruri năucitoare despre ceea ce a trăit în viaţa ei.
    Violenţa fizică nu este scuzabilă, un om care loveşte ar trebui să fie ajutat să se exprime altfel, dar a "normaliza" comportamentul şi gândirea pe baza unor standarde incerte şi variabile, pentru ca toţi oamenii să se muleze pe un anumit calapod, mi se pare o cale greşită. Ceea ce este de dorit, după părerea mea, este ca oamenii care suferă să poată găsi înţelegere, alinare şi compasiune, atunci când cer ajutorul.
    • Like 0
  • check icon
    Toata presa minte ca la metrou erau oameni in preajma care nu au facut nimic. Uitati-va pe filmare: erau doi oameni cu spatele la 300 metri distanta. Era pustiu in jur.

    Nu inteleg de ce presa minte cum ca romanii au asistat nepasatori la o crima. Nimic mai fals, pur si simplu nu era nimeni in preajma - dupa cum reiese clar de pe filmare.
    • Like 0
  • Nu cred că acest gen de învinovățire colectivă are vreun rost. Nu e rolul oamenilor obișnuiți să se ocupe de cei cu probleme grave din lumea asta in care trăim. De multe ori este imposibil să facă acest lucru chiar familiile din care acești bolnavi fac parte. Nici nu este indicat ca un om obișnuit și fără nici o pregătire să abordeze acest tip de bolnavi. Și sunt destui peste tot în oraș și poliția știe despre ei. Odată internați în spitale de specialitate sunt luați în evidență. Trebuie legi. trebuie sanatorii, trebuie personal calificat și bine plătit că e muncă de risc. Să nu mai facem inutile vinovății colective ca altă dată. Nu folosesc la nimic.
    • Like 4
    • @ Dana Burda
      Corect, Dana Burda!
      • Like 0
    • @ Dana Burda
      Cineva check icon
      Ai punctat foarte bine. Legea Sanatatii prevede un termen de internare a bolnavilor psihic si-apoi familia il preia, pentru ca periodic acest ciclu sa se repete. Nu exista sanatorii si nici nu vor exista. De ce? Din psihiatrie nu se scoate bani!!!!! Si asta a spus-o un medic psihiatru bun, dar neputincios. Stiti cum functioneaza in Anglia, Franta sistemul in psihiatrie? Putem doar sa aspiram, din nefericire si pentru cei bolnavi si pentru familiile lor.
      • Like 0
    • @ Cineva
      ll informez eu pe dl doctor ca din psihiatrie se scot bani grei....dar nu de la cei cu adevarat bolnavi...
      • Like 0
    • @ Cineva
      Nu stiu nimic despre Franta, dar despre Anglia stiu destule, am locuit acolo aproape zece ani.

      Tratamentul privat pentru depresie costa, in Anglia, de la 90 pana la 300 GBP pe ora. Pe NHS, astepti sase luni pana vezi un consilier, dupa disgnostic. In general iti da GP-ul (medicul de familie) o reteta de Zoloft si te trimite acasa. Adica si acolo, pana la Dumnezeu, te cam mananca sfintii.

      Din psihiatrie se scot bani daca scrii retete :D Am fost la un psihiatru privat in Romania. I-am spus ca sunt in depresie clinica (deja dignosticata) si am ideatie suicidala. Ce a facut omul? Mi-a prescris suficiente somnifere cat sa ma sinucid in seara aia. De fapt, suficiente sa ma sinucid, sa ma intorc la viata peste trei zile, precum Iisus, si sa ma mai sinucid o data, vreme de trei luni.

      Consultatia, 300 RON pentru 20 de minute. Reteta (nu medicamente compensate), 100 RON spaga.

      Cat de 'medic' era omul ala?

      Dar facea un ban cinstit. Nu?

      • Like 0
    • @ Dana Burda
      Vinovatia colectiva rezulta din faptul ca reactia societatii la oamenii cu probleme, de orice fel e indepartarea lor de oamenii 'normali'. Depresie? Sindrom manioco-depresiv? Schizofrenie? Sanatoriu!

      ADD, ADHD, Sindrom Down, autism? Scoli speciale, cat mai departe de copilul meu!

      Persoane cu handicap motoriu? Inchise in casa!

      Aa, sa nu-i vedem, sa nu-i auzim, noi, acesti oameni normali, pe acesti anormali care ne tulbura. Sa fie acolo la ei, ca asa zice Mihaela Radulescu: nu vreau ca fiul meu sa fie [...], [...], sau depresiv.

      Pentru ca individul ala subuman alege sa fie schizofrnic sau depresiv, sa aiba orice fel de boala psihica sau orice fel de handicap motoriu. Individul alege sa aiba spina bifida sau scleroza in placi. E o alegere constienta, pe care o face ca sa face in ciuda celor care nu au astfel de boli.

      Nu, doamna Burda, vinovatia colectiva nu rezulta din faptul ca o persoana nu poate fi politie/medic. Vinovatia colectiva exista insa la nivelul la care daca auzim un copil batut la sange nu sunam la politie; vinovatia colectiva exista atunci cand refuzam sa intelegm realitatea unei boli psihice, si, daca suntem membri ai familiei, speram ca trece de la sine, sa nu ne facem de ras mergand la doctor.

      Vinovatia colectiva exista in faptul ca votam primari care monteaza lumini de Craciun, dar fac bordurile inaccesibile unei persoane intr-un scaun cu rotile.

      Vionovatia colectiva exista in mentalitatea generala care incurajeaza, fara jena sau constiinta, atitudinea autoritatilor in ceea ce priveste nevoile speciale ale altora. Votam guvern dupa guvern, dandu-le girul moral al subinvestitiei (in termeni generosi) in orice altceva decat a suprima prezenta 'anomaliilor' din spatiul public.
      • Like 0
  • GS check icon
    Rușine nouă - DA, rușine celor care „ne conduc” - DA, rușine medicilor/asistentelor...Nu. Întâmplător, cu câteva zile înainte, am ascultat la radio o statistică referitoare la personalul care se ocupă de astfel de cazuri. Nu am reținut decât atât (dar nu sunt sigur) - 10 asistente / 100 de bolnavi. Personalul medical care se ocupă de astfel de cazuri este foarte puțin, ca în toate instituțiile medicale / educaționale. Sunt oameni și ei. Non-stop dacă ar lucra, nu ar face față. Fizic, este imposibil.
    • Like 1
  • Cu mînuța dumneavoastră ați scris că autoritățile competente (instituții, medici) nu se ocupă și îi lasă liberi pe străzi, dacă sunt reclamați la poliție aceasta îi ridică și apoi le dă drumul pentru că fiind nebuni nu are ce să le facă iar cetățenii care le aplică corecții fizice, la fel, nu rezolvă nimic pentru că asta nu îi vindecă. Deci ce ar trebui să facem noi, ceilalți, care nu suntem nici rude, nici apropiați ai respectivilor și nici autorități care să aibă competența de a-i trata și îngriji? Să ne transformăm în psihologi și psihiatri ad-hoc?!

    Nu, stimabilă autoare, nu e datoria noastră de cetățeni să facem asta. Datoria noastră este să contactăm autoritățile competente și acestea să se ocupe mai departe. Așa merg lucrurile într-o societate sănătoasă, funcțională. Fiecare are rolul său, iar rolul cetățeanului care nu are competențe în astfel de cazuri e să îi anunțe pe cei care au competențe. Iar în cazul criminalei de la metrou, da, așa ar fi fost ideal, să o oprească/imobilizeze cineva pînă vin autoritățile competente. Dumneavoastră ați fi făcut-o? Pentru că de femeia cu glugă care v-a alergat printre blocuri ați fugit, nu v-ați oprit să tratați cu ea sau să o imobilizați apoi să anunțați autoritățile.

    În încheiere, care ar fi soluția, ideea dumneavoastră? Ce ar trebui să facem noi ceilalți? Pentru că veniți doar cu un discurs moralizator și un deget îndreptat în toate direcțiile. Atît!
    • Like 4
    • @
      Sigur, în situația punctuală de la metrou, e condamnabil că nimeni nu a sărit în ajutorul femeii. Dar problema e mult mai profundă și mai gravă de atît. Cînd atîția indivizi cu probleme psihice umblă liberi, situațiile ca aceea ar putea deveni tot mai frecvente. Și nu cred că soluția e ca oamenii de pe stradă, fie ei și bărbați, să se transforme în bodyguarzi ad-hoc cu juma de normă, pentru că acești oameni cu afecțiuni (și nu numai ei) sunt liberi pe străzi deși n-ar trebui să fie.

      Transferînd, pe termen lung, oamenilor de pe stradă ca datorie zilnică rezolvarea problemelor sociale pe care ar trebui să le rezolve niște oameni pregățiți special pentru asta, îmi pare mai degrabă un eșec al societății respective, nu un succes. E ca și cum strada ar ajunge să trebuiască să facă zilnic ceea ce ar trebui să facă poliția, medicii, legiuitorii etc.

      Să ajuți ocazional cînd e cazul, e una. Să ajungi să trebuiască să faci zilnic și treaba altora, e cu totul altceva. Dacă transformăm civismul în activism, nu e în regulă și nu trebuie ajuns acolo.
      • Like 0
  • Foarte frumos scris articolul. Ai mare dreptate, este specific noua sa nu luam masuri cand intalnim astfel de oameni. Acum ca am facut un scurt exercitiu de gandire pot spune cel putin 3 persoane nebune care mi-au iesit in cale si pentru care nu am facut nimic. Acum, intervin si alte probleme. Daca intalnesti o persoana cu astfel de probleme, dar pe care nu o cunosti exact, si incerci sa anunti autoritatile, o sa primesti raspunsuri de genul "Sunteti ruda? Nu, dar ii cunoasteti familia? Nu? Pai si atunci ce sa facem noi, ca nu stim cine e". Facand referire la problema psihologilor, nici aici nu prea avem cum sa facem. Cunosc persoane care au terminat psihologia cu drag si chiar se pricep la ce fac, dar nu pot avansa prea mult deoarece nu isi permit sa isi deschida un cabinet privat. Aceleasi persoane mi-au povestit de colegi din promotia lor care veneau cand si cand pe la cursuri, au terminat facultatea, si-au luat atestatul apoi, la doar 2 luni dupa le-au deschis mama si tata cabinete. Boala cu "nu vad rolul psihologului" se aplica in ambele sensuri: majoritatea oamenilor cred ca psihologii sunt inutili, iar majoritatea absolventilor de psihologie cred ca ceea ce au invatat ei e inutil.
    • Like 1


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult