Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Un „detaliu” al crimei de la metrou: dacă privim întreaga fotografie, vom vedea situația fără ieșire în care se află bolnavii psihic din România

Femeia de la metrou

E îngrozitor ce s-a întâmplat la metroul bucureștean. Dincolo de orice închipuire a unei minți sănătoase. Deși am citit pe rețelele sociale inclusiv păreri privind o diversiune creată special pentru a distrage atenția de la evenimentele politice, mi-e greu să cred că există cineva atât de diabolic printre noi care să fi pus la cale asta.

Așadar, să ne detașăm un pic emoțional și să încercăm să ajungem la adevarata cauză a aceastei crime sinistre și, mai odios decât atât, care mai poate provoca și altele: este vorba despre situația ingrată în care se află bolnavii psihic în România. Precum consumatorii de droguri, ei au fost mereu stigmatizați, marginalizați, urâți de toată lumea – deși vorbim efectiv despre niște oameni bolnavi, dar care pot provoca adevărate nenorociri. Pentru ei nu se strâng fonduri, nu se fac campanii. Mulți sfârșesc pe post de cobai pentru sistemul medical.

Și aici este responsabilitatea statului. Pentru că nu știm/ nu vrem/ nu putem să îi ajutăm, să-i integrăm, să îi ținem în frâu, astfel încât să nu mai reprezinte un pericol. 

România ocupă penultimul loc în rândul țărilor civilizate în privința integrării oamenilor cu probleme de sănătate mintală. Potrivit unui studiu, aproape tuturor ne este teamă să locuim în aceeași casă cu un bolnav psihic, iar jumătate dintre noi nu ar accepta să îl aibă coleg de muncă. Sunt aceste reticențe de condamnat? E greu de spus.

Ruda unei persoane bolnavă psihic spunea că se chinuie de ani de zile să o interneze: „deși aude voci și are halucinații, se consideră sănătoasă şi refuză să fie internată. Încercările sunt anevoioase şi doar cu ajutorul instanței putem să rezolvăm problema, pentru că legea spune că o persoană trebuie internată doar dacă prezintă pericol pentru sine sau pentru cei din jur, iar asta, ne dăm bine seama, e posibil doar după ce se întâmplă ceva grav. Așadar, în cele mai multe din cazuri, se acționează după ce răul a fost deja făcut.”

Exact cum s-a întâmplat zilele trecute la metrou sau în alte zeci și zeci de cazuri. Îmi amintesc de două de care m-am ocupat pe vremea când eram reporter: un schizofrenic și-a ucis mama, iar un altul a dat foc la casă – pentru că așa le-au spus vocile din cap. Un alt coleg îmi povestea despre o femeie care și-a tranșat soțul. Capul l-a pus la păstrare în frigider, iar restul corpului în saci pe care îi plimba prin oraș. Sunt detalii sinistre, pe care nici măcar în filmele de groază nu le regăsim.

Cu toate astea, se consideră că oamenii cu astfel de afecțiuni (dacă sunt identificați și diagnosticați corect) au mai multe șanse de recuperare în libertate decât în ospicii – cel puțin până în momentul în care comit o faptă penală gravă, cum ar fi cele de mai sus. Plus că, evident, nu sunt bani să fie ținuți închiși și, până la un punct, contravine drepturilor omului. Așa că legislația îi lasă liberi pe străzi, mai ales dacă își iau medicamentele. Însă cel puțin în cazurile întâlnite de mine, în libertate nu se tratează. Sau amestecă tratamentul cu alcool, iar rezultatul e fatal. Rudele nu au mijloace de niciun fel de a-i ține în frâu, iar statul nu are interes, pentru că ar trebui să investească prea mult în asta. Așa că preferă să numere victimele colaterale și să acționeze doar în cazurile punctuale, în care deja tragediile se vor fi petrecut. 

Bolile psihice sunt tot boli, la fel ca oricare altele. Pacienții nu au nicio vină că s-au îmbolnăvit, mulți din cauza unor șocuri puternice avute în copilărie sau pe parcursul vieții (abuzuri, pierderea unor persoane foarte dragi etc). Una din trei persoane este afectată în prezent de o boală mintală, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Ce nu realizează nimeni este că, spre deosebire de un oricare alt bolnav, „psihicii” nu-și conștientizează afecțiunile (decât foarte puțini dintre ei), refuză tratamentul și le pot face rău celor din jur. Mult rău, deși neintenționat.

Și atunci ce e de facut? Discuția e lungă, poate chiar interminabilă. Și delicată. Iar părerile vor fi mereu împărțite. Iar cine va avea curajul să-și asume o decizie în această privință va fi cu siguranță aclamat și blamat deopotrivă. 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Eu am o vecina care cred ca are probleme psihice.
    De 4 ani a murit mama ei, care ii dadea bani, o intretinea.
    Ea nu lucreaza de mai bine de 15 ani.
    Acum mai are o verisoara, dar care are copil, parinti batrani, nu se ocupa si de ea.
    De cand a murit mama ei, a consumat banii unui apartament, dar acum a ramas fara bani. (Avea un apartament in plus).

    Am reusit sa merg o data cu ea la psihiatrie, d-na doctor a spus ca ar trebui internata ca s-o poata investiga mai bine, dar atunci nu avea locuri.
    Alta data nu a mai mers.
    Nu e agresiva - doar verbal, dar decade zi de zi.
    Din alte cazuri stiu ca pentru a primi un diagnostic trebuie sa fii ce stiu eu cat timp internat in spital. Vecina mea nu vrea, nici nu are cine sa o duca. E mult mai corpolenta decat mine.
    Nu stiu, ar trebui un sistem, sa poti aduce pe cineva, s-o vada, sa-i dea un diagnostic, sa aiba cat de cat o sursa de venit.
    Vecina are peste 1500 de euro datorii la asociatie, nu stiu ce se va intampla.
    • Like 0
  • Ne place sa dam vina pe stat , Dar cand toate lucrurile astea se intamplau erau oameni in jur si nimeni nu a miscat un de get. Da este vina statului , Dar noi ce facem in situatii de genul asta?! Absolut nimic , ne uitam ca la circ , nu avem deloc simt civic , nu a sarit nimeni sa le ajute pe cele doua fete. Si hai sa fim seriosi , bolnava psihic , n-as crede. A premeditat tot...
    • Like 0
  • Hm, statisticile arata ca persoanele cu boli psihice au sanse mult mai mari sa devina victime, si nu atacatori, si peste tot in lume tratamentul ambulatoriu pentru cazurile care nu sunt extraordinar de severe este preferat.

    De asemenea, peste tot in lume, se mai intampla ca un schizofrenic care parea bland, sa aiba un episod de psihoza si sa comita un act reprobabil. Exista metode foarte simple de a verifica daca un shizofrenic isi continua tratamentul, in 'libertate'. Persoanele apropiate pot observa schimbarea de comportament si anunta spitalul...

    Problema, in Romania, este si mentalitatea familiei, care are tendinta de a crede ca a avea un 'nebun' in familie ii face de rusine in sat. In cele mai bune cazuri, incearca sa aiba grija de bolnav acasa. In cele mai rele, il lasa pe strazi. Amandoua sunt retete pentru dezastru - si aici statul nu poate face nimic.

    Tratamentul in ambulatoriu este deci procedura corecta, dar fara conexiuni intre sisteme, nu poate functiona. Ma indoiesc tare ca sectia de politie de cartier are pe cineva care sa recunoasca o boala mentala.

    Ma rog. Trist.
    • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      Cazul tipei de la metrou cam cît de sever ți se pare? Tratamentul ambulatoriu este preferat pentru că e mai IEFTIN. Atît.
      • Like 0
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Nu e mai ieftin sa inchizi toti schizofrenicii - marea majoritate sunt pasnici si chiar functionali cu tratament. Sa nu uitam ca sub umbrela larga a ceea ce numim in limbaj curent cad si persoanele bipolare, si o categorie la mijloc de persoane bipolare cu episoade psihotice. Cunosc persoane din ambele categorii de mai sus care lucreaza, au familii, etc, si chiar schizofrenia paranoida pura, care este FOARTE rara poate fi tinuta sub control.

      Ma intorc, deci la tratamentul ambulatoriu - e adevarat ca majoritatea schizofrenicilor puri nu vor sa isi ia tratamentul, insa, ca si in depresia clinica, simptomele nu revin in doua zile dupa intreruperea medicamentatiei, si oricum, revin gradual. Cineva din jurul 'femeii de la metrou' ar fi trebuit sa observe asta si sa sune la spital/politie...
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Rwey check icon
      Mama ei a observat, dar a preferat sa dea vina pe "posesie demonica".
      • Like 0
  • Doamna Lungu a pus degetul pe rană. Este vorba despre aşa-zisul sistem medical din România şi despre costurile pe care le implică îngrijirea (nu numai tratamentul) acestor bolnavi. Or, în condiţiile în care la Slatina se moare dintr-o apendicită, la Braşov dintr-o fractură la picior iar riscurile la naştere au ajuns comparabile cu cele din perioada interbelică... sunt slabe speranţe la nişte reacţii pozitive în acest sens.

    Cât despre drepturile omului, ştiu că sunt deranjante, dar sunt necesare. Faptul că este nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a interna un nebun la balamuc, derivă din abuzurile care se pot face atât la noi în ţară, cât şi în lumea largă. Amintiţi-vă că dizidenţii "cu gura mare" din perioada comunistă erau băgaţi în ospicii şi aduşi la stadiul de legumă, doar ca să li se închidă gura. Dar şi în societatea civilă, cu şpaga de rigoare, poţi rezolva cu un psihiatru ca să-ţi internezi la balamuc bunicul bogat şi să-i moşteneşti averea. Sau poţi să-ţi internezi soacra, ca să stai mai lejer în casă. De aceea este necesară o hotărâre judecătorească şi acordul bolnavului.

    Deci tratamentul în ambulator şi consultul periodic – cu sancţiunile de rigoare în caz de abatere – sunt singurele soluţii viabile. Dar aşa ceva nu se va întâmpla niciodată în România. Aşa că vor mai muri mulţi oameni nevinovaţi ucişi de alţi nevinovaţi. Ca de obicei, în România doar Dumnezeu ne apără: şi pe şosele, şi pe trecerile de pietoni, şi în cluburi, şi în staţiile de metrou, şi... şi... şi...
    • Like 6
  • Este o prostie, o fățărnicie să tot vorbim despre drepturile omului in cazul celor ce reprezintă pericol social. E grav, cum își fac treaba magistrații, recte judecătorii atunci când un individ ce a comis un viol, o crimă, o tentativă de asasinat este lăsat in libertate pe motiv că " nu este pericol social"? La ce școală de drept a studiat respectivul? Cum este posibil ca din infractor periculos să se transforme in victimă? Stiu, cu ajutorul unor avocați abili și a unor legi proaste, tocmai pentru că permit interpretarea aberantă. Cum este posibil ca "legiuitorii" să facă astfel de legi? Sunt legi în favoarea infractorilor pentru că tocmai din randul lor provin marii infractori care desfid orice lege. Demenții, borfașii, criminalii, violatorii și toate celelalte categorii corespunzătoare TREBUIE să aibă drepturi limitate. Dreptul la hrană, asistență medicală NU mai bună decât cei ce respectă legile, la apărare dar nu la răstălmăcirea faptelor, la adăpost in condiții minime de civilizație, nu la lux. Asta in cazul in care societatea este dispusă să îi întrețină. Iar cei ce pot să fie obligați să muncească pentru a se întreține. Recidiviștii nu trebuie să mai aibă drept de eliberare înaintea executării integrale a pedepsei. E ciudat că atunci când le convine, autoritățile, se conformează cerințelor ue, chiar le inventează, iar atunci când " le lezează drepturile" la abuzuri contestă ue!
    • Like 0
    • @ Zugravu Mircea
      GS check icon
      Să nu confundăm infracționalitatea cu boala. Nu se amestecă, nu se aplică aceleași metode de tratament, vindecarea vine „pe alte căi”.
      • Like 2
    • @ GS
      Bolile care fac obiectul articolului și comentariul meu sunt boli INCURABILE. Cu tratament adecvat și sub competentă și permanentă observație pot fi ameliorante, pentru moment. Cum pacientul este scăpat de sub supraveghere cum rezultatele sunt schimbate radical. Multe persoane schizofrenice au momente in care sunt mai coerente decât cele normale. Reușesc, foarte ușor, să înșele un neavizat. Deci, limitarea drepturilor este necesară. Știu că se comit abuzuri. Printr-o legislație drastică, cu pedepse aspre și foarte aspre in cazul factorilor decidenți, se pot preîntâmpină abuzurile. Și in prezent omul este disciplinat numai de frică.
      • Like 0
  • Bolile psihice în România sunt tratate de cele mai multe ori cu dispreț și sarcasm...

    Asta nu mă miră deloc, având în vedere că depresia încă este un subiect taboo...

    Țin minte că acum câteva luni eram într-o discuție cu câțiva oameni și din vorbă în vorbă s-a ajuns la subiectul depresie, iar unul dintre interlocutori a afirmat foarte convins "nu există așa ceva, ori ești normal ori ești nebun"...

    Afirmația lui m-am enervat la culme și m-am simțit nevoit să-i explic că se înșală, întrebându-l dacă el mã consideră nebun și continuând să-i explic că folosesc antidepresive de ani de zile...

    Discuția a deviat mult, iar persoana respectivă a ajuns la concluzia că antidepresivele și psihoterapia sunt "un moft al oamenilor bogați", iar în realitate ele nu fac nimic.

    Din păcate în viitorul apropiat nu de va schimba mare lucru, oricât de pozitiv aș încerca să privesc situația aceasta...
    • Like 1
  • Acum două zile a fost la protv un episod din serialul de comedie las fierbinți în care un bolnav psihic era persiflat cu o barbarie nesimțită.Eu am o soră cu schizofrenie și știu ce înseamnă dedublarea personalității mai bine ca un psihiatru.Este un proces psihic prin care bolnavul își creează o altă realitate exact cum facem și noi cei sănătoși.Rușine!
    • Like 1
    • @ Octavian Rochian
      Eu mă surprind de multe ori vorbind singur pe stradă ori acasă, încercînd să recreez scenarii în care m-aș fi comportat mai bine într-o situație sau alta... asta pt că îmi place să controlez ce mi se întîmplă. Sper să nu mă bage la balamuc pt atîta lucru! :D
      • Like 0
  • Exact ! Asta e problema. Si e o p[roblema care dureaza demult si ameninta sa mai dureze mult timp. De multe ori, cobor din birou sa-mi iau ceva de mancare si in plin centrul Bucurestiului, ma intersectez cel putin cu 3 oameni (nu tot timpul aceeasi) care prezinta vadit, afectiuni psihice.
    Ca si problema neasigurarii unor minime masuri de salvare din anumite cluburi din Romania, si situatia aceasta, e in tot timpul o prezumtiva generatoare de nenorociri. Si asta nu e decat varful icebergului, pentru ca un procent mare din populatie au probabil afectiuni ce pot deveni, in absenta tratamentului, periculoase.
    Datorita carentelor de cultura, multi nici nu cunosc diferenta intre psiholog si psihiatru, asa ca da, ramanem in asteptarea masurilor pana cand unui individ cu afectiuni ii va veni ideea, nu sa impinga pe cineva la metrou ci sa arunce otrava in apa de la statia de epurare.
    • Like 1
  • Articolul este foarte bun exceptand un amanunt crucial din punctul meu de vedere: "Rudele nu au mijloace de niciun fel de a-i ține în frâu".
    Rudele ar trebui sa aiba cea mai mare responsabilitate in astfel de situatii. Bolile pshice sunt boli care pot fi tinute sub control de un tratament adecvat care trebuie respectat cu sfiintenie, iar in momentul in care sunt observate derapaje ar trebui luate masuri imediate.
    Un bolnav psihic care ajunge sa nu isi ia tratamentul si sa nu isi mai constietizeze boala devine un pericol atat pentru el cat si pentru oamenii din jurul lui. Acesta este momentul in care rudele trebuie sa dea dovada de responsabilitate si sa gaseasca metode de a aduce pacientul fata in fata cu medicul care il trateaza.
    Evident, nu toti suntem specialisti si nu stim cu sa procedam, dar consider ca in momentul in care ai in familie un astfel de caz in primul rand trebuie sa te consulti cu un specialist care sa iti explice cum poti face fata unei astfel de situatii. "Eu nu am ce sa ii fac, pentru ca nu vrea sa isi ia pastilele!" este o abordare mai mult decat gresita si si ne face complici la faptele safarsite in momentele de criza.
    Cel mai important este sa constietizam ca ne putem implica mult mai mult in astfel de cazuri si ca ar trebui sa existe o comunicare permanenta intre familia bolnavului si medicul acestuia.
    • Like 1


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult