foto: Profimedia
Zilele trecute am avut unul din momentele acelea cȃnd plictiseala m-a condus spre a face un pic de scrolling, „fără obligaţii” pe o reţea de socializare. Am parcurs eu vreo 2-3 ecrane, cȃnd … surpriză: mi de pune în faţă ceva ce părea a fi un interviu cu actualul prim-ministru. Părea interesant, dar … filmul respectiv îl prezenta făcȃnd reclamă, plin de seriozitate … unei scheme piramidale care aducea extrem de bine cu trista amintire CARITAS. Mi-am zis că aşa ceva nu se poate, am stat să mă uit atent pentru a vedea unde e „făcătura”, că mă holbam efectiv la ecran şi tot nu mă prindeam unde a intervenit o IA. Şi da, nici după cȃteva minute nu m-am prins că nu e adevărat, dar această investigare care m-a ţinut pe clip-ul respectiv cȃteva minute a fost remarcată de algoritm, aşa că în ziua următoare am fost „premiată” cu un alt filmuleț în care respectiva „schemă” era promovata cu mare seriozitate de … aparent guvernatorul Băncii Naţionale.
Măi să fie, asta m-a pus serios pe gȃnduri. Nu de alta dar oricȃt de bine ar fi fost realizate acele secvenţe, îmi era evident că aşa ceva nu se poate, că ar fi împotriva tuturor normelor etice şi legale, ca să nu mai vorbim de bunul simţ al persoanelor în cauză (pe care da, eu le consider persoane integre).
Şi atunci m-am întrebat? Cȃţi oameni or fi păcălit „făcăturile” astea? De exemplu oameni în vȃrstă care nu prea au tangenţă cu IA-ul, sau oameni cu un nivel de cultură tehnologică mai redus, sau pur şi simplu oameni care speră şi vor să creadă într-o soluţie „uşoară” pentru problemele lor.
Şi da, astfel de oameni care caută o soluţie uşoară cȃnd trec prin perioade dificile sunt destul de mulţi, nu de alta dar mai ales în perioade de vulnerabilitate emoţională e uşor de sperat într-o soluţie-minune.
Moment în care mi-am amintit de alte două situaţii.
Prima a fost povestea unei persoane care cerceta modul de reacţie a consumatorilor de media, şi, în cadrul unei cercetări serioase, a „produs”, din nimic, o nouă dietă de slăbire. A compus-o (după cum i-a trecut lui prin cap pe moment), apoi a făcut un website de promovare. Ca să poată promova cu succes, a inventat şi o revistă ştiinţifică, în care a publicat unele „cercetări” care susţineau dieta, apoi a adus pe site link-uri la aceste articole. Evident nimic real, dar cu un pic de publicitate plătită s-a trezit cu sute de cereri de la oameni care chiar erau dispuşi să plătească bani grei pentru a primi „dieta-minune”. În cazul acesta, fiind vorba de un studiu serios, cel în cauză a procedat corect deontologic, respectiv a scris tuturor şi le-a explicat că nu este vorba de o dietă reală, ci că doar a urmărit să observe anumite tipuri de reacţii.
Pe de altă parte, recent, o cunoscută care a trecut printr-o situaţie extrem de dureroasă, şi care cu greu s-ar fi putut alina peste noapte, mi-a cerut părerea asupra unor programe de „terapie”, scumpe ce-i drept, dar susţinute de persoane care păreau a avea un CV remarcabil, şi care promiteau ferm o rezolvare fericită în … maxim 3 luni. Persoanele care ofereau aceste programe (pentru că nu era vorba de unul singur, în disperarea ei cea în cauză a găsit vreo 3-4 alternative din acestea „minunate”). Din fericire mi-a cerut părerea şi o căutare pe site-ul Colegiului Medicilor, respectiv al Colegiului Psihologilor a arătat că doamnele „doctor” poate ca aveau legătura cu medicina sau psihologia doar dacă stăteau cumva prin apropierea facultăţilor respective, pentru că în registrele colegiilor nu apăreau.
Din păcate însă, pentru a verifica aceste situaţii „prea bune ca să fie adevărate”, informaţia nu e tocmai uşor accesibilă. Cred că la Colegiul Psihologilor este cel mai „demodat” site, trebuie să te chinui destul pentru a descoperi unde sunt înregistraţi psihologii şi psihoterapeuţii cu drept de liberă practică, iar pentru căutare ar trebui să ştii că ai de descărcat un Excel enorm de mare în care să cauţi specific un nume (care nume nu sunt nici măcar ordonate alfabetic, ci după codul de parafă). La medici e un pic mai uşor, există un sistem de căutare. Cȃt despre filmele cu personalităţi politice ce promovează scheme piramidale, mi-a trebuit un pic de timp de căutare pe Google pentru a descoperi dezminţirea, dar nici măcar a oamenilor politici în cauză ci a unei publicaţii – pentru că intervievatorul din „făcături” părea a fi parte a redacţiei publicaţiei respective.
Bun, pot eu să mă plȃng că autorităţile nu fac nimic; sincer, m-aş fi aşteptat ca biroul de presă al oamenilor politici respectivi să fi luat atitudine în cȃt mai multe locuri cu vizibilitate, iar în ceea ce priveşte Colegiul Psihologilor de mult există discuţii referitoare la faptul că nimeni nu se preocupă de a clarifica situaţia „terapiilor cu îngeri”, „cu energii cosmice” sau altor minunăţii care proliferează de o bucată de vreme.
Totuşi, dacă pierd nişte bani, degeaba protestez eu ulterior. Aşa că ar fi mai bine să încep serios să analizez critic ceea ce îmi „serveşte” mass-media, mai ales prin intermediul reţelelor de socializare. Asta înseamnă ca eu, şi toată lumea, să începem să luăm în serios partea de gȃndire critică (mai multe despre asta puteţi găsi într-o postare anterioară).
Primul lucru de reţinut ar fi că o tehnică de manipulare este creşterea credibilității unor informaţii false prin multiplicarea acestora. Cu alte cuvine, o informaţie pare mai credibilă dacă este repetată: de preferinţa de mai multe persoane, dar chiar şi de una singură, suficient de des şi pentru o durată suficientă de timp. Mai ales dacă persoana respectivă are dimensiunea autorităţii (un aparent medic dintr-o reclamă, care de fapt este un actor priceput, un aparent politician „serios”, care este de fapt un montaj al inteligenței artificiale, sau o persoană care pare a fi pe placul omului mediu, cineva „precum” cel care receptează informaţia, un necunoscut dar care aparent a avut aceeaşi poveste de viaţă şi acum dă mai departe „secretele” succesului său).
Alt lucru de făcut ar fi verificarea oricărei informaţii din surse multiple. Multiple, dar şi credibile. Şi nu, social media nu mai face parte dintre sursele credibile, exceptând cazul în care o persoană cunoscută şi în realitate afirmă ceva, şi putem confirma printr-o discuţie cu aceasta că într-adevăr a avut experienţa respectivă.
Apoi avem să supunem informaţiile şi propriului nostru filtru critic. Chiar pot eu să cred că guvernatorul Băncii Naţionale are veni într-un interviu să spună că a băgat 2000 de lei într-o afacere şi a cȃştigat de 10 ori mai mult? Hai să fim serioşi…
De 2 sau 3 ani încoace, o parte din facultățile de psihologie au făcut o schimbare radicală a modului de susţinere a examenului de admitere. În loc să propună o bibliografie şi apoi să ceară răspunsuri pe baza acesteia, dau un test de gȃndire critică.
Din păcate eu nu l-am prins, eu am dat admitere pe tipologia eseului bazat pe memorarea a multe pagini, nu extrem de fericit concepute. Dar … cȃnd s-a schimbat admiterea au fost nenumărate voci care au „strigat” efectiv că asta nu e corect. Pentru că părinţii știau că iau meditatori copiilor, meditatori care le serveau elevilor sinteze şi eseuri de memorat, iar părinţii păreau uşuraţi că au plătit pentru ca odraslele să înveţe pe de rost ce era de învăţat. Bun, nu pic în greşeala suprageneralizării, sunt sigură că au existat şi profesori şi meditatori care i-au ajutat eficient pe elevi să organizeze materialele, dar … cei ce se plȃngeau de examenul de gȃndire critică erau exact cei care mergeau pe regula „o autoritate spune şi noi executăm”. Exact genul de persoane care pot pica uşor în plasa unor înşelăciuni de tipul celor descrise mai sus.
Drept care salut modul de organizare a admiterii la facultățile de psihologie care testează gȃndirea critică, şi tot ce pot spera este că din ce în ce mai mult învățământul, dar şi părinţii, vor direcționa mințile tinere spre a „gȃndi cu capul lor”, pentru că viaţa actuală, pe lȃngă faptul că este extrem de bogată în oportunități, ascunde şi o mulţime de capcane.
articol publicat anterior pe blogul autoarei
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Apoi autoarea nu defineste ce este un eveniment, ce este o situatie si care sunt eventualele corelatii dintre cele aceste doua entitati pentru ca publicul sa invete totusi ceva cand citeste articolul. Reiterez ca exemplele descrise in articol nu explica nimic pentru ca descriu doar efecte sau etape ale unor procese. Gandirea critica poate doar diseca si intelege efectele evenimentelor sau situatiilor care s-au desfasurat in trecut dar nu le poate influenta pentru ca ele s-au produs deja. Tot ce poate face gandirea critica este sa ajute la minimizarea efectelor negative ale evenimentului sau situatiei aflate in desfasurare in prezent sau la maximizarea efectelor pozitive ale acestora pe baza experientei castigate din disecarea si intelegerea efectelor deja produse. Forta adevarata a gandirii critice rezida din faptul ca poate identifica si poate potenta atat efectele pozitive ale evenimentelor si situatiilor viitoare cat si minimizarea efectelor lor negative pentru ca este instrumentul care contribuie decisv la modelari si simulari ale viitoarelor evenimente si situatii.
Cred ca problema fundamentala a majoritati a celor care comunica public este faptul ca nu analizeaza sau nu evalueaza un subiect pana la ultima consecinta. De aceea te intrebi ce ii mana cu adevarat in lupta in afara de faptul ca vor doar sa fie primii care comunica public pe un anumit subiect si daca se pricep si daca nu se pricep ca si cand a fi primul care da cu bata in balta este indicator de performanta profesionala in fisa postului. Urmarea acestui tip de abordare este deseori nu numai instaurarea unei stari de insecuritate sau chiar frica in publicul neinitiat dar si obtinerea unei note mici din partea unei audiente avizate.Daca vrei sa influentezi publicul este musai dar musai sa nu faci nici un rabat de la ceea ce defineste o informatie comunicata respectiv factualitatea, precizia, concizia, relevanta si apoi, pe acest trunchi sanatos, orice autor isi poate exersa talentele literare sau poate chiar bate campii cu gratie dar fara frica ca se invalideaza in afara sistemului din care face parte.
Ca să ai „gândire critică” e musai să cugeți mai întâi și-abia apoi să critici. Lumea în care trăim e plină de „specialiști” în „arta” criticatului.
Inteligența artificială nu mai este doar un instrument de care ne folosim cu toții pentru a face bine. Gândirea „cu capul nostru” a devenit deja un „lux”, o excepție de la regulă...