Foto: gov.ro
Cu riscul de a-mi sângera din nou urechile, l-am ascultat din nou vorbind pe premierul Ciucă. Domnia sa li s-a adresat prefecților și inspectorilor școlari, într-o videoconferință la care a participat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în pregătirea deschiderii noului an școlar. Ce mi-a atras atenția de această dată a fost că dl. Ciucă a cerut în permanență din priviri aprobarea dlui Cîmpeanu. Supliciul de a vorbi era atât de mare, încât de fiecare dată când simțea că se poticnește, generalul căuta o proptea de la cel care-i este teoretic subaltern.
Mi-am dat seama în acel moment că dl. Ciucă recita o lecție învățată pe de rost, iar ministrul său îl asculta ca un profesor ușor plictisit. Cu ochii în foi, dl. Cîmpeanu dădea din cap, încurajându-l să continue, chit că elevul Ciucă începuse să o ia pe arătură. „Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere”, a spus poticnit dl. Ciucă, moment în care mi-am dat o palmă să mă trezesc.
Fraza de mai sus îi aparține persoanei care deține cea mai înaltă funcție executivă în România, poziție din care n-ar avea dreptul să fie luat prin surprindere de un eveniment atât de previzibil. Felul inept în care se exprimă premierul țării trădează însă un lucru mult mai grav: și anume că omul acesta pare că nu se pricepe la nimic din ceea ce-i cere fișa postului.
Și aici era vorba despre începerea anului școlar și despre școlile cu toaletele în fundul curții, nu despre vreo teorie educațională complicată, despre testele PISA sau despre subiectul 3 de la bacalaureat. Dacă la lecția despre bastonașe premierul întâmpină dificultăți, îmi închipui că, dacă-l bagi în probleme complicate, cum ar fi politica fiscală sau criza facturilor la energie, se uită ca curca-n lemne.
Nu e de mirare că PSD își trece toate abominațiunile fiscal-legislative pe semnătura lui Nicolae Ciucă. De pildă, dl. Ciucă își închipuie că este liberal (l-au pus și șef la un partid cu același nume) și că apără și susține mediul antreprenorial crescându-le tuturor taxele în plină criză. PSD îi dă câte o găleată de gaz în mână și-l pune să o arunce peste inflație, promițându-i că așa o va stinge și la final va primi și o cască de pompier fruntaș.
Niciodată PSD n-a fost într-o zodie mai fericită: să scoată castanele din foc cu mâna altuia și ăla să nu se prindă; să aibă acces la bani și la funcții și să nu fie tras la răspundere pentru nimic; să arunce cu miliarde de lei în electorat în pregătirea lui 2024 și nota de plată să o plătească copiii noștri; să nu plătească oalele sparte. Sub Nicolae Ciucă, PNL nu mai este un partid, ci un alibi al PSD la guvernare.
Una peste alta, dl. premier a reușit să o depășească până și pe doamna Dăncilă la habarnism. Face însă figură de om bonom, neconflictual, un Happy Budha pe care nu te poți supăra, drept care puțini s-au încumetat să strige că împăratul e gol.
Într-o singură privință dl. Ciucă a jucat ca un politician versat. Pe cât de gol și naiv profesional este dl. Ciucă în funcția de premier, pe atât de viclean s-a dovedit în cea de doctor în științe. Pentru că, vă vine să credeți sau nu, acest om care are reale dificultăți să citească de pe o foaie, posedă un doctorat în științe. Că el este plagiat, asta o poate dovedi doar instanța CNADTCU, însă aici dl. premier n-a mai fost blândul Ben care silabisește la televizor, ci un prădător feroce care a făcut uz de toate instrumentele politice și instituționale ca să blocheze analizarea tezei sale de doctorat. Mișcarea îmi amintește de Agamiță Dandanache, un personaj despre care ești tentat să spui că e cam tra-la-la („stii, conița mea, sunt asa de amețit... stii, trăsura... si clopoțeii... stii, îmi țiuie grozav...”), până când afli că și dumnealui a știut să mânuiască abil „o scrisorică” pentru a nu rămâne „fără coledzi”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu ce mai plateste caltabosul bosumflat caldurica nemtilor la crunta iarna care vine ?O sa-i pupe poala lui Putin , rugandul sa-i dea o tzara de gaz ! Vai de picioare cand n-ai cap , te dai jos din tren , dar celalalt tren a plecat , n-ai stiut sa calculezi si ai ramas de pomina in cosul de gunoi al istoriei !
Dl. Negruţiu îmi aminteşte cât de supărat era dl. Cristian Tudor Popescu pe Gică Hagi pentru că nu vorbeşte corect limba română. Ceea ce nu a înţeles dl. Popescu era că Hagi era plătit ca să lovească mingea corect şi ea să se ducă în poartă sau la coechipierul care putea s-o bage-n poartă. Hagi pentru asta era plătit, nu pentru a vorbi corect limba română. Mutandum-mutandis, dl. Ciucă este plătit pentru a guverna. Nu prea mă interesează cum vorbeşte. Poate să se exprime şi prin semne, din punctul meu de vedere, dar să guverneze. Pentru asta este pus acolo.
Pe de alta parte cei care au votat PNL si Klaus in speranta ca PSD nu va ajunge sa guverneze s-au trezit tradati.
La viitoarele alegeri absenteismul de dreapta va fi masiv din pacate chiar daca asta nu e o solutie.
Calitatea oamenilor politici este foarte importanta , se pune accent mai mult pe capacitatea de a face afaceri ,de a aduce bani la partid , in loc ca alegerea lor sa fie facuta de catre partide in functie de educatie .
Trebuie sa recunoastem ca nu prea avem de unde alege dar si cand avem oameni mai educati in loc sa ii votam aruncam cu noroi si votam ca popor tot gresit in functie de imaginea respectivilor sau in functie de interesele personale.
In Romania a studia in afara tarii cam cum era in perioada interbelica este vazut nu ca o fapta de admirat ci ca o lipsa de patriotism sau chiar mai rau celebra sintagma " ala nu a mancat salam cu soia".
Este mai important se pare grobianismul , tupeul de cartier , si nu in ultimul rand banii facuti usor , ca "smecherii" , decat munca studiile sau experienta profesionala.
Acest Ciuca , produsul mafiei securiste , va fi cea mai rea alegere posibila pentru Presedentie prin simplul fapt ca atunci cand pui la putere un semidoct , hot si plagiator care inchide ochii la hotii devine foarte periculos .
Acest semianalfabet conduce Romania , el si multi semi analfabeti din guvern si asta se intampla pentru ca timp de 32 de ani nu ne-am saturat ca popor sa le credem minciunile , nu ne-am saturat de ticalosiile lor si vom vota la fel si pe viitor.
Obisnuiti-va cu Ciuca , vom avea de ales intre raul cel mai mic Simion si Ciuca , stim de pe acum cine va castiga .
Am stat ore in sir la coada sa il votez pe Klaus ca acum sa vad ca il sustine pe analfabetul asta si PSD , mare dezamagire.