foto: Facebook ARCUB
Consiliul General al Municipiului București a votat pe 2 aprilie 2026 comasarea a șapte instituții culturale într-o singură entitate numită „Arte și Evenimente Urbane". 112 posturi desființate. ARCUB, CREART, Expo Arte, Lumina, Proedus, Centrul pentru Tineret, Școala de Artă, toate spălate într-un singur acronim birocratic numit “eficientizare”.
Eu am văzut cum arată o eficientizare când pică pe umerii oamenilor. Am văzut-o în instituțiile de protecție a copilului, în spitale, în școli. Știu cum funcționează: tai posturi, păstrezi așteptările, apoi te miri că sistemul cedează. Oamenii rămași intră în burnout, sau în nepăsare, sau pleacă. Și apoi spui că oricum nu ar fi funcționat.
Am văzut filmul ăsta. Are un singur final.
Ce nu s-a citit înainte de vot
Economia în urma acestei comasări? Peste 4 milioane de lei pe an, potrivit documentelor PMB. Adică aproximativ 800.000 de euro. Un buget de eveniment corporate de Crăciun.
Să punem cifra asta într-un context pe care nimeni nu l-a deschis în sala de consiliu.
În Statele Unite, sectorul artelor și producției culturale a contribuit în 2023 cu 1.170 de miliarde de dolari la PIB: 4,2% din economia întregii țări. A crescut cu o viteză de peste două ori mai mare decât restul economiei. Nu e vorba de un sector marginal, ci de o forță economică echivalentă cu finanțele sau imobiliarele.
În Canada, fiecare dolar investit în artă generează 1,36 dolari în activitate economică. Cultura e un factor multiplicator. Banii investiți în cultură se întorc în hoteluri, în restaurante, în transport, în comerțul local, în taxe. Se întorc de fiecare dată. Și nu se întorc o dată. Se întorc de mai multe ori.
Turismul cultural reprezintă 40% din veniturile globale ale turismului internațional, potrivit UNESCO. E o piață de 1.300 de miliarde de dolari în 2026, cu proiecție spre aproape 3.000 de miliarde într-un deceniu.
Și Bucureștiul tocmai a economisit 800.000 de euro, tăind exact infrastructura care face un oraș vizibil pe harta lumii.
Efectul Bilbao. Sau: Ce se întâmplă când investești, în loc să tai
Înainte de 1997, Bilbao era un oraș post-industrial în agonie. Șomaj mare, industrie grea moartă, turism zero. Consiliul regional al bascilor a făcut un pariu nebunesc: a investit 100 de milioane de dolari într-un muzeu de artă contemporană proiectat de Frank Gehry.
În primii trei ani, aproape 4 milioane de turiști au vizitat Guggenheim Bilbao, generând peste 500 de milioane de euro în activitate economică. Taxele colectate de pe urma cheltuielilor vizitatorilor au depășit costul construcției în doi ani.
În 2024, 27 de ani mai târziu, un singur muzeu susținea 14.236 de locuri de muncă, contribuia cu 672,7 milioane de euro la PIB-ul regional și genera 105 de milioane de euro în venituri fiscale.
Asta se întâmplă când cultura primește sprijin structural, nu milă bugetară.
Și apoi e New York, unde sectorul creativ este tratat ca un motor economic la nivelul finanțelor, al imobiliarelor sau al dreptului și unde investiția în cultură e o strategie bine gândită.
Sau Edinburgh, unde Festivalul Internațional produce valuri economice care redefinesc economia orașului în fiecare vară. Sau Salzburg. Sau Avignon.
Unde mai pui că, în America, 35,3 milioane de adulți spun că un eveniment cultural anume le-a influențat decizia de călătorie. Cultura e motivul pentru care oamenii ajung într-un oraș.
Între timp, încotro ne îndreptăm
Omul mediu petrece azi aproape șapte ore pe zi pe ecrane. Aproape jumătate din viața activă. Social media, singură, absoarbe aproape trei ore pe zi. Un adolescent american petrece aproape cinci ore pe zi doar pe rețelele sociale. La ritmul actual, un om își va petrece 19 ani din viață uitându-se într-un ecran. Pentru Generația Z, cifra urcă la aproape 29 de ani.
29 de ani.
Și noi ce facem? Închidem spațiile care oferă alternativa. Închidem locurile unde un copil poate desena, în loc să scrolleze, unde un pensionar poate fi privit în ochi, în loc să fie ignorat de un algoritm și un artist poate expune, poate crește, poate exista în afara feed-ului.
Cultura e unul dintre foarte puținele antidoturi reale pe care le avem.
Ce ne spune știința
O revizuire sistematică a studiilor din domeniu a analizat 95 de efecte ale participării culturale asupra sănătății. 44% au arătat beneficii pozitive semnificative statistic, asupra declinului cognitiv, depresiei, anxietății, rezilienței, relațiilor sociale. Niciun efect negativ. Iar adulții care participă la evenimente culturale live raportează sentimentul de singurătate cronică la o rată aproape înjumătățită față de cei care nu participă.
Organizația Mondială a Sănătății recunoaște explicit artele ca instrument eficient de combatere a singurătății și izolării sociale, în special în comunitățile defavorizate. Iar studiile de sănătate publică tratează deja strategiile culturale ca resurse directe pentru coeziune socială și prevenirea riscurilor de sănătate legate de deconectarea socială. Cultura e o infrastructură de sănătate publică.
Ce se întâmplă de fapt când tai
Lucrez de aproape 30 de ani în domeniul protecției copilului. Am văzut cum funcționează narativa „eficientizării", când e aplicată cu toporul. Mecanismul e universal, fie că tai într-un centru de plasament, într-un spital sau într-o instituție culturală, filmul e același:
Tai posturile. Cele care rămân se supraîncarcă. Oamenii fac din ce în ce mai mult cu din ce în ce mai puțin. La un moment dat, cedează. Unii intră în burnout, alții în nepăsare, sau pleacă. Și apoi vine valul doi: se constată că nu mai funcționează.
Dinamismul pe care-l pierdem
Cultura produce efervescență, circulația ideilor, mișcarea oamenilor, întâlnirile din care se nasc lucruri neprevăzute. Un festival dintr-un cartier periferic mută bani în economia locală, la brutarul de peste drum, la tipografia din colț, la microbuzul care transportă spectatori. Un centru cultural într-un oraș mic creează spațiul în care doi necunoscuți se transformă în colaboratori. O expoziție într-un spațiu independent aduce pe cineva care nu ar fi venit niciodată în zona aceea a orașului.
Cercetătorii numesc asta „infrastructură socială". Festivalurile, centrele culturale, spațiile de creație sunt locuri unde se fabrică țesutul social, se construiește încredere și se formează capitalul social care ține împreună o comunitate. Retrage infrastructura asta și vezi ce rămâne: gentrificarea gustului, disneyficarea experienței culturale, festivaluri fără rădăcini, evenimente fără identitate, un oraș care uită de oamenii care au creat cultura. Bucureștiul a avut un moment în care putea fi altfel. ARCUB a coordonat candidatura pentru Capitala Europeană a Culturii 2021. A mobilizat peste 550 de instituții, organizații, artiști și grupuri independente pentru a crea prima strategie culturală pe termen lung a orașului. Strategia propunea un model în care cultura e o resursă strategică pentru coeziune socială, regenerare urbană și creșterea calității vieții. Strategia expiră anul acesta. Și în loc s-o reînnoim, am desființat instituțiile care au construit-o.
Precedentul
Ce e cel mai grav e precedentul, lecția pe care o predăm tuturor celor care vin după noi: cultura se poate tăia, se poate comasa, se poate dilua până la dispariție.
Mai întâi dispar spațiile independente. Apoi sunt „reorganizate" instituțiile publice. Apoi vine „super-direcția" care înglobează totul. Și în titlul ei apar cuvintele „evenimente" și „cultură" în aceeași respirație, ca și cum spectacolul și arta ar dormi bine în același pat. Nu dorm. Divertismentul devorează cultura de fiecare dată.
E dureros că, peste un an, comasările și tăierile de acum vor deveni o economie de patru milioane de lei. O linie într-un raport. Un succes administrativ.
Doar că ignorăm crăpăturile din infrastructura culturală a societății și dăm cu piciorul unor oportunități de dezvoltare atât de mari, încât nici măcar nu ne mai obosim să vedem. Așa, ca elefantul din cameră.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.