Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Concertul Madrigal de la răsăritul soarelui. Ce a determinat mii de oameni să se trezească cu noaptea-n cap pentru a veni la un spectacol pe plajă

Concert Madrigal

Fotografii de Sebastian Popa

Am urmărit articolele și dezbaterile din online referitoare la evenimentul „Madrigal la răsărit”, organizat pe plaja Zoom Beach din Constanța, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului. Mi-am promis încă de la răsăritul zilei să relatez cât pot de echidistant ceea ce s-a petrecut pe plajă, fără a fi sub influența emoțiilor provocate de cele 25-30 de minute de „senzație wow”. De ce le spun momente wow? Priviți fotografiile realizate de Sebastian Popa și apoi trageți singuri concluziile.


Pentru cei mai mulți dintre cei peste 3000 de turiști și localnici care au asistat la eveniment, acordurile Corului Madrigal, combinate cu sunetul natural al valurilor și lumina portocalie a răsăritului, ropotele de aplauze și starea de bine creată, au conturat tabloul neconvențional al acestui spectacol.

Sunt sigur că nici măcar organizatorii nu s-au așteptat la un asemenea aflux de spectatori, mai ales că la ediția trecută, organizată pe faleza de la Cazino, au fost doar câteva sute de persoane. Și atunci ce a determinat mii de oameni să se trezească cu noaptea-n cap, în zi de sărbătoare națională, pentru a veni la un spectacol cu Corul Madrigal? Promovarea, vă răspund eu!


Care au fost atuurile?

Când ai un nume precum Madrigal, cor care a primit aprobarea de a înregistra la Machu Picchu, la 2.400 de metri altitudine, în unul dintre cele mai frumoase și misterioase spații străvechi ale lumii, înseamnă că ai headliner-ul sau capul de afiș.

Apoi, răsăritul a fost cel de-al doilea mare invitat principal. Prinși în vâltoarea problemelor zilnice, puțini localnici profită de locul în care trăiesc și ies să se încarce cu energia răsăritului.

Comunitatea Zoom Beach a fost un alt atu al acestui eveniment. Promovarea masivă a acestui eveniment pe toate rețelele sociale a făcut ca în tribune să fie prezenți de la utilizatori de TikTok (gen Z) până la cei ca noi, „mai bătrâni”, care încă mai folosim Facebook ca principală rețea de socializare.

Momentul evenimentului a fost extrem de bine ales. Zi liberă națională, în vârf de sezon turistic! Nici că îți doreai mai bine!

GRATIS! Oricât m-ați urî când citiți aceste rânduri, da, cei mai mulți dintre români își doresc spectacole „gratis” sau pe invitații pentru că așa au fost învățați. Zilele orașului, campanii electorale și alte cumetrii – spectacolele sunt fără bilet pentru că „gratis” nu sunt.

Ce au creat toate aceste ingrediente: FOMO, sau teama de a rata ceva. Fear of Missing Out este un sentiment puternic de anxietate sau neliniște care apare atunci când cineva simte că ar putea rata o experiență, o oportunitate sau o conexiune socială.

Recomandări pentru spectatori și organizatori

Și acum să ajungem la comentariile în care au fost evidențiate aspectele mai puțin plăcute. Accesul spre locația unde s-a organizat evenimentul: ba că nu au fost autobuze, ba că taxi, Bolt sau Uber erau scumpe, ba că au fost cozi de mașini, ba că au fost găsite cu greu locuri de parcare.

Recomandare pentru localnici și turiști – planificați și stabiliți cum veți ajunge la eveniment.

Recomandare pentru organizatori – la viitorul eveniment nu ar fi rău să publicați un set de sfaturi pentru localnici și turiști privind transportul, posibilitatea de acces auto și parcarea în zonă. De asemenea, un set de recomandări pentru a ajunge la destinație din zonele parcărilor publice cu plată, chiar dacă sunt la 10-15 minute distanță de mers pe jos.

Locuri limitate – 1000. Aceasta a fost capacitatea totală a amplasamentului construit de SEAS. Așa cum am mai spus mai sus, nimeni nu se aștepta la 3X numărul de locuri. Eu, care locuiesc la doi pași de locul evenimentului, am mers cu 45 de minute înainte pentru a fi sigur că voi prinde un scaun.

Recomandare pentru localnici și turiști – cum nu sunteți singurii care vor să meargă la astfel de evenimente, luați în calcul o marjă de cel puțin 30-60 de minute înainte de orice spectacol fără bilet pentru a fi siguri că veți prinde loc.

Când un eveniment cultural devine subiect de dezbatere, înseamnă că orașul se trezește la viață

Am lăsat la final acest intertitlu. Mă bucură faptul că o zi întreagă cel mai discutat subiect din Constanța a fost un eveniment cultural. 30 de minute de basm cu Corul Madrigal la răsărit au reușit să eclipseze în media și în social media manifestările militare dedicate Zilei Marinei. Vă provoc să continuăm dezbaterea, să cerem mai mult și mai bine, dar să și umplem sălile de teatru și atunci când trebuie să plătim bilete.

Articol publicat inițial pe site-ul Funky Travel. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

CT Popescu

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Citește mai mult

Madeira / sursa foto: arhiva personala

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Mircea Lucescu poate fi considerat cel mai mare antrenor român, dar, vorbind strict de cifre și performanțe, unii spun că nu se ridică la nivelul marilor antrenori ai lumii. Într-adevăr, și pe mine m-a surprins anvergura imaginii europene a lui Lucescu la moartea sa.

Citește mai mult

Trump și iepurașul / sursa foto: Profimedia

Invitați în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, și Francisc Doboș, fostul purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, au vorbit despre soarta omenirii, în contextul liderilor mondiali actuali.

Citește mai mult