Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Conflictul de interese, dezincriminat parțial. Nicolicea: „Dacă alegi o rudă genială care a luat premiul Nobel în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident că nu e un conflict de interese”

Funcționarii publici își vor putea angaja rudele, câtă vreme acestea sunt competente, precum și persoanele cu care au avut raporturi comerciale timp de cinci ani. Definiția conflictului de interese a fost schimbată radical, printr-un amendament depus la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, potrivit Digi24.

Prin modificarea articolelor 301 şi 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal noţiunea de conflict de interese pentru funcţionarii publici este desființată și este înlocuită cu sintagma „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”.

Cei care vor fi găsiți vinovați de această faptă riscă o condamnare cu închisoare de la 1 la 5 ani și nu vor mai putea ocupa o funcție publică timp de trei ani.

Președintele comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea, care este autorul unui amendament la proiectul de lege privind conflictul de interese, a susținut marți că articolele 18 și 21 din Codul penal permiteau și până acum funcționarilor publici să își angajeze rudele.

„Dacă angajează o rudă proastă în dauna unui tânăr competent e un prejudiciu, pentru că activitatea instituţiei merge mai rău. Dacă alegi o rudă genială care a luat premiul Nobel în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, evident că nu e un conflict de interese”, le-a explicat ziariștilor deputatul Eugen Nicolicea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • ...la cum se manifestă si cum se exprimă dn nicolicea nu este nici un pericol că ar avea pe cineva apropriat- eventual un neam - atåt de dăștept încît să câștige premiul Nobel....
    • Like 1
  • check icon
    România fiind o țară cu foarte mulți laureați Nobel, guvernul are de unde alege numai genii. De altfel, îi/le vedem cotidian la televizor.
    • Like 3
  • daca e geniala atunci poate sa castige postul la concurs. Conflictul de interese = infractiune
    • Like 4
  • bluenavy check icon
    De apreciat umorul Nicolicesc: ruda cu Nobel nu poate fi angajata DECAT la stat si de catre o alta ruda a sa. Pentru ca omul cu Nobel e o specie foarte timida care se rusineaza la un interviu de angajare in conditii normale si brusc nu se mai distinge de ceilalti prostalai care dau concurs pe acelasi post. Si prin definitie nu poate performa inafara unui mediu cu iubire amenajat special pentru aceasta. Deasemenea daca nu esti "ruda cuiva" nu poti avea un Nobel, ci doar diploma de prostalau strain incapabil si subuman care vine sa se angajeze la stat in locul rudelor noastre "speciale" - dar fata de care noi suntem perfect obiectivi. Hmmm... delicioasa logica. Astia ne conduc. Sa le aminteasca si lor cineva.
    • Like 4
  • Greu de imaginat o explicație mai tâmpită decât cea oferită de Președintele comisiei juridice, dl. Nicolicea: ruda proastă versus cea care deține premiul Nobel...
    • Like 4
    • @ aurora oncescu
      Pacat ca ala care l-a pus pe Nicolicea in functie nu avea o ruda cu premiu nobel ci doar una proasta. Cum naiba se face ca toti astia din functii pare ca pot combina doar rudele proaste sa vina la stat...
      • Like 0
    • @ Serban Balamaci
      Ca urmare, așteptăm nerăbdători rudele deținătoare de Nobel!
      • Like 0
  • Cînd citești sau asculți ce spun panaramele astea trebuie neapărat să ai și o felie de lămîie lîngă tine să nu te ia greața.
    • Like 4
  • Exemplul este genial şi oferă o soluție pentru acest profil: dacă ai o astfel de rudă păstrăm ruda în locul tău. Curiozitatea mea este alta: cum a obținut ruda ta un astfel de merit şi tu ...
    • Like 4
  • check icon
    PSD ne demonstrează prin reprezentanții săi că nu există limită în rău, obrăznicie și prost simț.

    Trei observații:

    1) La Nicolicea ăsta, n-are cum să existe vreo rudă genială, doar un prostalău și-un nesimțit ca el !

    2) În România, dacă ne luăm după practică, observăm că aparatul de stat GEME de atâtea rude, geniale precum rudele de mai sus ale lui Nicolicea.

    3) Cu un aparat de stat condus de atâtea genii, oamenii de rând n-au nicio șansă, decât să plece într-o țară normală, unde conflictul de interese e abordat cu mai mult bun simț decât în România...
    • Like 6
  • check icon
    Ce inteleg de aici e ca daca la un concurs pe post ruda are nota de trecere, e admisa in dauna tuturor celor care au punctaj mai bun. Desi, daca luam ad literam explicatia distinsului deputat, sub noua lege oricine isi angajeaza rude care nu au premiu Nobel comit in continuare infractiunea de abuz.
    • Like 1
  • idiocratia scufunda Romania!
    • Like 2


Îți recomandăm

Lucian Pahontu reactie / sursa foto: Inquam Photos

Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Citește mai mult

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult