Consecințele războiului. Cum influențează banii mersul politicii mondiale

Foto: Getty Images

Nu putem vorbi despre conflictul actual fără să înțelegem cum banii influențează mersul politicii mondiale.

Dacă războiul e o continuare a politicii prin alte mijloace, sistemul financiar mondial e duplicare a războiului prin mijloace care sunt puțin înțelese la prima vedere.

Complexitatea economiilor mondiale într-o eră globalizată face ca infrastructura monetară să fie esențială pentru transferul de bogăție materială între oameni și națiuni.

Principalele două probleme pe care au încercat să le rezolve schimburile economice au fost: (i) cum rezolvi problema încrederii între parteneri care nu se cunosc; (ii) cum rezolvi problema rapidității pentru a satiface cererea.

Problema încrederii a fost rezolvată încă din cele mai vechi timpuri fie prin schimbul direct de mărfuri (vasele grecești schimbau ulei de măsline pentru bunuri pe care nu le puteau produce local), fie prin utilizarea metalelor scumpe, aur și argint (aceiași atenieni dominau comerțul international, pentru că aveau în posesie mine de argint care produceau celebrele tetradrahme).

Apoi, pe măsură ce schimburile internaționale s-au complexificat și statele-națiune au început să crească în importanță, problema încrederii a fost rezolvată prin credit garantat fie de mari puteri suverane, fie de mari grupuri bancare private sau familii de comercianți care controlau anumite piețe.

Banii au deveni astfel un instrument esențial al politicii, și prin extensie esențiali pentru a finanța războaie. Familia Rothschild în secolul 19 a finanțat campanii militare (finanțând toate părțile implicate în războaiele napoleoniene) cât și multe proiecte guvernamentale. Creditul a căpătat o importanță covârșitoare pe măsură ce guvernele au început să emită datorie publică sub forma titlurilor de stat care plăteau dobândă din resursele viitoare (taxe și impozite sau prada de război). Apariția băncilor centrale a reprezentat un nivel suplimentar de control politic.

Deconectarea între „bani” și metalele prețioase după 1970 și prăbușirea Sistemului de la Breton Woods a însemnat înlocuirea încrederii în bani-metal cu încrederea în infrastructura politică ce guvernează o monedă sau alta. Ruperea deconexiunii între „bani” și realitatea lor materială nu a însemnat dispariția valorii banilor, ci transferul valorii dintr-o concepție materială, fizică, într-una politică, dematerializată, centralizată.

Înființarea băncilor centrale moderne a reprezentat o încercare a modelului democratic de a separa instituțional guvernele de emitenții de monedă (băncile centrale); independența băncilor centrale a devenit astfel un pilon important al modelului democrației liberale.

În același timp, însă banii nu au încetat să reflecte realitatea politică și economică. Încrederea pe care cineva o are în „dolar” sau „euro” sau „liră” a început să fie legată de calitatea infrastructurii financiare din spatele monedei respective, care la rândul ei e susținută de calitatea infrastructurii economice și militare.

Dolarul american a devenit de facto moneda comerțului internațional (peste 80% din schimburi se fac în dolari) pentru că în spatele dolarului se află cea mai puternică democrație liberală, cea mai puternică economie din istorie și cea mai puternică forță militară. Întreaga infrastructură financiară actuală este dolarizată, adică canalele de transfer de mărfuri sunt dublate de canale bancare prin care circulă dolari virtuali creați de Fed-ul american. Toate schimburile de dolari din această lume tranzitează conturile speciale ale Federal Reserve din New York. Pentru a menține fluxul comerțului international, toate băncile sunt înscrise la acest canal al dolarilor și participă la o vastă piață internațională în care se vând și se cumpără dolari în fiecare zi pentru nevoi de comerț sau de investiții.

Dacă o bancă nu are dolari ea se împrumută din acest pool de bănci, prin intermediul băncii centrale din tara respectivă, care la rândul ei deschide linii de swap valutar la alte bănci pentru a asigura lichiditatea.

În cazul băncii centrale ruse, majoritatea plăților pentru exporturile ruse au loc în dolari, prin sistemul bancar internațional. Dacă o companie rusă exportă în Germania, dolarii tranzitează sistemul de clearing în dolari, pentru a fi disponibili în Rusia și trebuie ca acest clearing să treacă pe la o bancă corespondentă americană, care să poată transfera banii băncii rusești a exportatorului rus.

Dacă Statele Unite, așa cum au făcut, elimină accesul unor bănci rusești din acest sistem de clearing, indiferent de faptul că acele bănci sunt sau nu blocate în Swift, plățile în dolari nu se mai pot realiza.

Sancțiunile deci au o importantă valoare politică, prin faptul că sistemul actual în care dolarul este etalonul celorlalte monede poate fi utilizat eficient în acest sens.

Iar sancțiunile impuse băncii centrale rusești sunt cu atât mai importante cu cât banca centrală e obligată să investească o parte din bilanțul său în dolari americani, tocmai pentru nevoia ridicată de a susține comerțul internațional. Asta înseamnă că operațiunile băncii centrale rusești sunt efectiv înghețate în dolari. Nu mai poate vinde și nu mai poate cumpăra dolari, pentru că acești dolari nu sunt ținuți în mod fizic undeva, ci sunt biți de informație în marea infrastructură a plăților internaționale care este proprietatea, de facto, a Americii. Asta afectează atât politica monetară internă (nu mai poate susține rubla prin operațiuni de piață), cât și comerțul international.

Acești dolari nu stau însă degeaba în anumite conturi, ei sunt în mod continuu investiți și împrumutați celor care au nevoie de dolari. Și apoi acum vom înțelege de ce sancțiunile asupra Rusiei nu afectează doar Rusia. În acest moment sunt cam un trilion de lichidități în dolari deținute de ruși, din care 300 de miliarde de către Banca Centrală. Acești bani sunt împrumutați însă în sistem unor alte bănci, care la rândul lor folosesc aceste fonduri pentru a acorda credite sau a face plati, din care căștigă niște venituri. Când blochezi acești bani, blochezi de asemenea și toate aceste tranzacții și îngheți o sursă de venituri în dolari esențială pentru mulți alti actori.

Asta înseamnă că cineva trebuie să compenseze această înghețare de fonduri care înseamnă și o înghețare de venituri pentru mulți actori. Gândiți-vă la creditele în dolari care nu mai plătesc dobândă. Iar aici Fed-ul american, singurul care poate produce nelimitat dolari, trebuie să găsească o soluție pentru a compensa pierderile colaterale.

Un alt aspect al dimensiunii politice a banilor este că Rusia și alte state care riscă sancțiuni vor fi din ce în ce mai incitate pentru a tranzacționa în afara infrastructurii dolarului. China este de asemenea angrenată în acest sens, și într-o mai mică măsură și Europa, care și ea are ambiții politice pentru Euro.

Din acest război invizibil se va naște probabil un nou tip de echilibru viitor în tranzacțiile internaționale, în contextul în care apar alte clase de active, precum criptomonedele, care au pretenția de a oferi o alternativă descentralizatoare la ordinea centralizată actuală.

Articol preluat de pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp