Sari la continut

Consumul excesiv de fericire dăunează grav sănătății

În cazul în care nu ți-ai dat seama până acum, nu am vocație de vorbitor motivațional. Nu țin să îți spun tot timpul cât ești de minunat, indiferent de ce ai face și ai spune. Ceea ce mă preocupă este să fii bine pe termen lung, nu să te simți bine cât timp vorbim. Ceea ce uneori înseamnă să pun la îndoială visuri și aspirații copilărești, nu ca să te simți prost, ci ca să ai astfel ocazia să găsești unele mai realiste și cu șanse mai mari de a deveni realitate. Azi e rândul aburelii cu fericirea.

Circula la un moment dat o anecdotă despre John Lennon care, în școala primară, a fost întrebat ce vrea să fie când va fi mare, iar el a răspuns că vrea să fie fericit. Profesoara i-a spus că nu a înțeles tema, iar el i-a replicat că ea nu a înțeles viața. E o anecdotă simpatică, dar cam atât, în principal pentru că nu avem suficiente date pentru a conchide că Lennon înțelesese despre viață mai multe decât profesoara sa.

Cert e că sună foarte bine să zici că scopul tău în viață e să fii fericit. Pari așa, un om cu aspirații înalte și viziune. Ba te mai încearcă și duioșia când te gândești la tine și cât de corect și simplu gândești. Să fii fericit, domnule, ce atâta tura-vura cu obiective și planuri? Dacă ești fericit ai rezolvat tot, ți-ai atins scopul și, din acel punct încolo, viața ta va fi minunată. 

Simți și o lacrimă pe retină când te gândești la Will Smith cum dormea el în toaleta publică alături de fi-su și adormea gândindu-se la cât va fi de fericit. N-ai văzut filmul? „The Pursuit of Happiness” adică „În căutarea fericirii”. Sigur, în acel film, citind un pic printre rânduri, fericirea însemna să câștige mulți bani. Dar e doar un film, în realitate fericirea e un scop nobil și înălțător, nu o chestie atât de imundă și capitalistă. Păi dacă au americanii până și în Constituție dreptul oamenilor de a urmări fericirea, ce să mai spunem. Fericirea e un ideal la fel de nobil precum libertatea, egalitatea și fraternitatea. Sigur, prin Constituția americană nu se garantează fericirea, ci dreptul fiecărui om de a urmări să obțină fericirea, fără nici o garanție că o va și prinde din urmă. Dar te-ai întrebat vreodată dacă merită efortul? Pe bune, ai fost fericit măcar o dată în viața ta, nu? Și ce s-a întâmplat după? N-ai mai fost, nu? Păi și ce crezi că se va întâmpla în toate dățile următoare când și dacă vei mai fi fericit? Cam același lucru.

Ca să înțelegi mai bine de ce spun asta, hai să examinăm puțin fericirea ca sentiment. Științific vorbind, fericirea este o stare psihică provocată de secretarea de către creierul tău a uneia dintre următoarele substanțe: dopamină, serotonină sau endo-canabinoizi. Ar mai fi câteva (cam 4: oxitocină, epinefrină, endorfină și GABA), dar efectele celorlalte nu sunt neaparat legate de fericire (de exemplu epinefrina – sau adrenalina dacă sună mai cunoscut, e mai degrabă legată de nivelul de energie, lucru pe care îl poți percepe sau nu ca a avea legătură cu fericirea, iar oxitocina este legată de sentimentul de apartenență afectivă și ar putea fi confundat cu dragostea). Ei bine, aceste substanțe sunt „drogurile” la care reacționează creierul uman. Secretarea lor poate fi declanșată atât prin activități plăcute și sănătoase (sport, meditație, sex, mâncat, dormit și așa mai departe), cât și prin activități mai puțin sănătoase, în principal consumul de droguri (legale sau nu). Mai mult, cu suficient exercițiu, declanșarea producției acestor substanțe poate fi controlată de voința omului, în absența oricărei alte activități (cu toate că, in extremis, am putea considera acest act de voință ca fiind o formă de meditație, ca atare fiind totuși o activitate). În plus, acest lucru explică de ce orice comportament care produce plăcere are potențial de a provoca dependență, ducând la repetare compulsivă și cu șanse de a afecta bunul mers al vieții unei persoane. Însă aceste lucruri ne mai arată și că fericirea este o stare accesibilă oricui, printr-o varietate de metode, fără a fi nevoie să ne petrecem toată viața în căutarea ei. Dar ne mai spune ceva, dacă știm câteva lucruri fundamentale despre cum funcționează creierul: nu poți susține un nivel constant de fericire decât suplimentând permanent cantitatea de „hormoni ai fericirii” pentru a contrabalansa obișnuirea (adaptarea) receptorilor acestor substanțe cu cantitatea curentă. Când acei receptori din creier se obișnuiesc (se adaptează dacă vrei), cantitatea curentă nu doar că nu mai este suficientă pentru a obține rezultatul dorit, dar a nu suplimenta doza poate să însemne chiar nefericire (pentru că nu mai simți efectul la fel de puternic). Este un cerc vicios din care nu poți ieși și un joc pe care nu îl poți câștiga pentru că este imposibil să suplimentezi la nesfârșit cantitatea. Iată de ce urmărirea fericirii este sursa principală de nefericire în lume.

Din această cauză, dependenții de substanțe sunt în permanență tentați să mărească doza. Singurul lucru care îi mai oprește este teama că mărirea dozei le-ar putea fi fatală. De fapt, dependenții de orice, pentru că dependența este de fapt de fericire. Înlocuiește drogul cu orice, cu mâncare, cu sex, cu tras de fiare, cu alergare. Chiar, te-ai întrebat cum s-a ajuns la ultra-maratoane? Știi, oamenii ăia care aleargă câteva zile încontinuu. Prima dată când am auzit de ei m-am gândit la Forrest Gump: „într-o zi am început să alerg și pur și simplu nu m-am mai oprit”. Dar nu e așa simplu. Oamenii ăștia aleargă după ceva. Sigur, pot spune că aleargă pentru a-și depăși limitele și alte idei mărețe, dar în realitate aleargă după senzația numită „runner’s high” (în traducere aproximativă, fericirea alergătorului). Deloc întâmplător, high este cuvântul englezesc folosit și pentru a descrie euforia simțită de consumatorul de droguri când își administrează doza. Revenind la alergători, ori de câte ori ating acea stare va trebui ca data viitoare să alerge și mai mult pentru a obține același rezultat. Așa ajung să alerge zile în șir, după ceva ce e mereu tot mai departe. Iar alergarea e doar un exemplu, putem folosi ca alternativă orice activitate care produce plăcere.

Lăsând însă exemplele la o parte, întrebarea care trebuie pusă este dacă merită depus un atât de mare efort pentru a fi fericit. Răspunsul meu este că nu.

Cea mai mare problemă cu fericirea este că te face să nu fii empatic. Uite, gândește-te la un moment în care erai fericit: cât de tare îți păsa de nefericirea altora? Probabil că nu așa mult spre deloc. Empatia nu apare pe fundalul unei stări de fericire, ci al unei stări de (măcar) disconfort. Poate te întrebi de ce ar trebui să-ți pese se ceilalți. Nu e obligatoriu să-ți pese, poate ai avut o viață grea și ai obosit, dar nu uita că pentru a schimba ceva trebuie să-ți pese. Iar toate lucrurile care nu-ți convin pe lumea asta (inclusiv cele care ți-au făcut ție viața grea) sunt schimbate doar de oameni cărora le pasă. Acești oameni nu sunt fericiți de multe ori. N-ai cum să te uiți la suferința din lume și să fii fericit decât în două variante: fie ești idiot, fie ești nesimțitor. Poate bănuiești unde vreau să ajung și ți se pare absurd să îți propun ca, în loc să urmărești fericirea proprie, să cauți să micșorezi nefericirea altora. Dar există totuși un avantaj: a face ceva pentru ceilalți este tot o sursă de fericire, însă în doze mai mici și presărate mai cumpătat de-a lungul vieții. Unii numesc asta satisfacție (care este un sentiment diferit de fericire). Îi poți spune cum vrei (de exemplu Victor Frankl îi spunea sensul vieții) atâta timp cât nu uiți că direcția este către ceilalți oameni, nu către tine. Îi poți spune chiar fericire dacă îți place așa tare cuvântul.

Poate te gândești: „Dar totuși, există oameni fericiți tot timpul”. Uite ce e, oamenii aceia ar trebui să îți provoace suspiciuni. Este imposibil ca un om să fie într-adevăr fericit tot timpul, în absența unei probleme psihice. Viața este un șir de suișuri și coborâșuri și, chiar dacă cineva își menține o atitudine optimistă față de aceste variații, tot va trăi o plajă extrem de vastă de sentimente. A fi optimist nu echivalează cu fericirea perpetuă. De aceea, când ai de-a face cu o persoană aparent fericită tot timpul, adu-ți aminte de faptul că nu e normal să fie așa și ca atare aparenta sa fericire nu e plauzibilă. Fie este ceva fundamental deteriorat în acea persoană și a rămas blocată într-o singură viteză (metaforic vorbind), fie, mai probabil, încearcă să îți vândă ceva.

Nu e nimic fundamental greșit în ideea de a aspira către fericire, însă poate că scopul vieții noastre nu ar trebui să fie un produs al creierului care oricum ne este la îndemână în cele mai multe cazuri. De ce ai urmări fericirea, doar pentru că nu ai altceva mai bun de pus în loc?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce bine mi-a făcut articolul ăsta! Căutam de câțiva ani o formulare a gândurilor mele și/sau a suspiciunii referitoare la cei 'permanent fericiți'. Mulțumesc Claudiu Manea, ca și multora dintre participanții la acest dialog.
    • Like 1
    • Practic, articolul dvs. sintetizeaza cele 4 adevaruri budiste asupra fericirii
      • Like 1
      • Cred că a bănui oamenii care par a fi fericiţi tot timpul că ar avea un interes ori că este ceva în neregulă cu sănătatea lor mintală este greşit. Şi este foarte posibil ca această concluzie a dumneavoastră să vină din cultura noastră, a românilor, de a fi trişti. Aş vrea să dau exemplu majoritatea americanilor care la primul contact pot părea enervant de fericiţi şi totuşi nu avem cum să îi bănuim pe toţi de interese sau deteriorare mintală.
        • Like 0
        • E adevărat,fericirea cam împiedică empatia.Asta nu face adevărata presupunerea ca nefericirea ar genera empatie...Nu cred că există vreo legătură intre empatie-derivată inclusiv în dorința de a schimba lumea-si fericire sau lipsa ei.
          In rest, sînt de acord cu argumentele dvs.Căutarea fericirii o cam îndeparteaza.
          • Like 1
          • @ Marius Georgescu
            Da, asa este, simplul fapt ca esti nefericit nu garanteaza ca vei fi brusc si empatic. Nu incercam sa sugerez o solutie atat de simplista precum inlocuirea fericirii cu nefericirea ca scop suprem. Cautarea nefericirii ar provoca cel putin la fel de multe probleme precum cautarea fericirii.
            • Like 1
        • Aristotel a zis ca scopul vietii e ... fericirea. De fapt a numit-o eudaimonia care se traduce aproximativ ca "viata admirabila". Eudaimonia tine de folosirea ratiunii si de etica, de o viata traita virtuos. Omul nu stie daca a trait sau nu o viata feriricat decat in momentul mortii. Clipele efemere de bucurie si placere nu-s tot una cu fericirea. E mult de spus si nu-i usor de explicat. Pacat ca in Romania nu e studiata filozofia greaca antica. Am vea multe de invatat de la Socrate, Plato si Aristotel.
          • Like 2
          • @ Dan Prisacaru
            Nu imi permit sa-l contrazic tocmai pe Aristotel dar cumva in mintea mea folosirea ratiunii si a eticii nu prea au legatura cu fericirea care e doar un sentiment. Referitor la ce spuneti legat de momentul mortii, va referiti poate la ce spunea Kirkegaard, ca viata poate fi inteleasa privind inapoi dar nu poate fi traita decat inainte. Lucru adevarat insa nu il opreste pe om sa caute totusi un sens si sa nu se lase complet la mana destinului.
            • Like 1
          • @ Claudiu Manea
            Nu l-am citit pe Kirkegaard. Eudaimonia tine de o viata sociala virtuoasa. Virtutea nu e usor de definit, Aristotel o descrie ca "ceva" ce nu e viciu. In fiecare moment al vietii trebuie sa ne intrebam daca ce urmeaza ce facem e virtuos sau nu, de aici nevoia de a folosi ratiunea.
            • Like 0
          • @ Dan Prisacaru
            Bun dar asta este o definitie apofatica (a defini ceva prin ce nu este acel ceva) care ridica multe alte probleme, cum ar fi definitia viciului. Si nu-mi spuneti ca viciul este orice nu este virtute pt ca atunci avem de-a face cu o definitie circulara care nu ne ajuta cu nimic :)
            • Like 1
          • @ Claudiu Manea
            Dupa Aristotel: viciul e ceea ce e prea mult sau prea putin, unii numind-o "media / regula de aur". Plesu vorbeste de asta in "Minima Moralia" si da o interpretare putin diferita.

            Sunt si exceptii, unele fapte sunt rele 100%, nu exista media de aur si nici virtute in a comite o crima, a omora pe cineva.

            De exemplu e un viciu sa fii prea zgarcit, e un viciu sa dai totul si sa ajungi in strada. Virtutea e undeva "la mijloc": ii ajuti si pe altii dar ai grija si de tine. Ideea asta parca apare si in biblie: "iubeste-i pe altii cum te iubeste pe tine insuti".

            O analogie mai mecanica dar mai precisa: e rau sa nu bei apa de loc, poti muri de dezhidratare. Dar e rau si cealalta extrema: sa bei apa prea mult, si in cazul asta poti muri. Bei atat cat in trebuie organismului tau, "nici prea prea, nici foarte foarte".
            • Like 0
        • Gogu
          Eu nu-s specialist, deci nu ma lua foarte in serios, ok?
          Insa legatura dintre altruism si fericire (de dopamina aia din cap) nu cred ca e deloc intamplatoare. E doar un rezultat al selectiei naturale aplicate unui animal social, al carui supravietuire depinde de cea a grupului. Selectia naturala favorizeaza grupurile dependente de secretia de dopamina declansata de o fapta buna si de ajutorarea aproapelui. As fi dispus sa pariez ca la orice animale altruismul e rasplatit de dopamina cu atat mai mult cu cat individul e dependent de grup. Hominizii care n-aveau poate mecanismul asta de rasplata chimica a faptelor altruiste probabil au intrat intr-o fundatura evolutionista si au disparut, iar noi suntem urmasii celor care il au. Prin urmare nu e deloc absurd sa cauti sa "reduci nefericirea altora", dimpotriva, e absolut logic, e o trasatura care sporeste coeziunea si implicit performanta unui grup. Ar fi fost absurd daca am fi fost animale solitare, sau urmasii unor animale solitare, gen tigri.
          • Like 1
          • @ Gogu
            Gogu
            Sau mai bine spus, suntem probabil urmasii unor grupuri suficient de altruiste cat sa aiba coeziune insa suficient de egoiste cat sa fie competitive si agresive. Nu suntem nici urmasii furnicilor, insa nici a ursilor polari.
            • Like 0
          • @ Gogu
            Ai inceput spunand ca nu esti specialist ca si cum te asteptai sa te contrazic dar nu prea am cu ce :) Este foarte posibil ca altruismul sa fie produs de adaptare si supravietuire, asa cum spui si tu.
            • Like 0
          • @ Claudiu Manea
            Gogu
            Am spus că-s amator pentru ca mi-e teama sa nu fiu contrazis cu un vocabular sau concepte prea sofisticate pentru mine :)
            Subiectul eticii și al moralei mi se pare fascinant (din punctul de vedere al unui amator) și personal pe măsură ce-l scormonesc mai mult descopăr explicații care cumva il demistifica și-l aduc din domeniul științelor "umaniste" în cel al științelor "tari" (pe care personal le înțeleg mai bine)
            • Like 0
          • @ Gogu
            Nu stiu daca merita sa te simti nesigur pe teritoriu umanist. Granita dintre stiinte e de multe ori mult mai neclara decat ne-ar placea poate sa credem.
            • Like 0
        • Autorul este intr-o confuzie completa, saracul ... Crede ca dopamina si alte substante provoaca starea de fericire !! :) Este exact invers, starea de fericire in care se afla o persoana are ca Rezultat (printre altele) si secretia de asemenea substante care sustin o stare placuta in corp un anumit timp. Este ca si cum niste cercetatori ar vedea numai umbra sub forma de cerc pe o masa al unei sfere aflate mai sus si ar trage concluzia ca umbra aceea este si cauza si efectul intunecarii acelei portiuni din masa ... Mai departe autorul ne "ilumineaza" cu inductii pe acelasi nivel de subtilitate, de genul daca intalnesti pe cineva prea fericit acea persoana este bolnava in mod clar :):) O persoana "adevarata" este vezi Doamne ca autorul, care se ia pe sine ca referinta vizavi de ceilalti 7 miliarde de bipezi in privinta starii de fericire (!), adica mai chinuita asa partial, mai batuta de soarta :), caci numai asa poti avea empatie altfel nu-i intelegi pe ceilalti :):) ... si tot asa o tine in continuare.
          Daca faceai o asemena compunere la un liceu bun profesorul de romana iti dadea cu ea in cap pentru ineptii repetate. Uite insa ca asa liceenii de nota 5 se fac mari si ajung sa scrie aceleasi ineptii pe siteuri publice .. Aferim! (caci este la moda) :):)
          • Like 0
          • otheh
            Articolul dvs. seamana cu un prospect de medicament. Inghesuit intre atatea reactii chimice, omul apare ca o masinarie fara sens.
            • Like 0
            • @ otheh
              Vedeti, tocmai asta e sursa multora dintre dificultatile vietii: faptul ca refuzam sa iesim din iluzie de teama ca dincolo e plictisitor. Va asigur ca nu e, e doar mai autentic :)
              • Like 1
            • @ Claudiu Manea
              otheh
              E posibil să aveți dreptate. Dar îl prefer pe Don Quijote. Șau, cum ar fi zis Gauguin: a spera înseamnă aproape a trăi. Cât despre autenticitate, nu știu ce să zic - grea discuție.
              • Like 0
            • @ otheh
              De acord, speranta este de multe ori ultima reduta. Iluzia pe de alta parte...
              • Like 1
            • @ Claudiu Manea
              otheh
              Viitorul este o prospecție a speranțelor noastre. Și noi, cred eu, când sperăm, ne bazăm în general pe iluzii, nu pe probabilități matematice. Sperăm că o să fim sănătoși, că vom întâlni persoana potrivită, că vom realiza nu știu ce proiect, că viața merge mai departe, că cei pe care îi iubim vor fi mereu alături de noi, că putem schimba oamenii etc. Nu știu ce să zic. În orice caz, v-am dat un like. Asta pot să o zic sigur.
              • Like 0
            • @ otheh
              multumesc :)
              • Like 0
            • @ Claudiu Manea
              otheh
              Pentru eleganta dialogului in contradictoriu. Nu degeaba. Numai bine.
              • Like 0
          • Legat de fericirea - beatitudine, în acest caz, aceasta condiționează si este condiționată de empatie.
            • Like 0
            • Vezi fericirea = beatitudine ...pt o paletă mai bogată legată de cuvântul -concept- stare reală a sufletului si a trupului, prin urmare (dacă admitem si sufletul, dincolo de sinapse si alte desteptaciuni putrezitoare..) ☺
              • Like 0


              Îți recomandăm

              Mihai Goțiu - Mirel Palada

              „Din păcate pe pauza publicitară s-a întâmplat un eveniment extrem de neplăcut, domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goțiu. Ne pare foarte rău pentru acest eveniment, din păcate au trebuit să părăsească amândoi platoul", a anunțat Nadia Ciurlin, moderatoarea emisiunii care îi avea ca invitați cei doi politicieni.

              Citește mai mult

              medici

              Atât eu, cât şi Alin, co-autorul acestui articol, suntem copii de doctori. Avem aproape săptămânal același tip de conversaţie cu mamele noastre: - Ce faci, mamă? - Ce sa fac, mă lupt să-mi fac meseria. E plin de pacienţi, dar iar s-a blocat sistemul.

              Citește mai mult

              iphone X

              Apple a lansat marți iPhone 8, iPhone 8 Plus şi iPhone X.

              Citește mai mult

              Întrebare: ce se întâmplă în România în vreme ce DNA, Parchetul General, DIICOT sunt anchetate la cererea ministrului Justiției, șefa DNA este acuzată că vrea urmărirea ștabilor și nu a chioșcarilor, președintele – scos din procesul de numire a procurorilor-șefi, la propunerea ministrului Justiției, inspecția judiciară supusă ministrului Justiției la propunerea ministrului Justiției, magistrații – cu toții sub urmărire penală, la propunerea ministrului Justiției?

              Cristian Turor Popescu
              Citește mai mult