Coronavirus | Urmează o nouă criză?

Foto: Guliver Getty Images

Este întrebarea de pe buzele tuturor, amintirile crizei financiare din 2008 fiind încă proaspete. Iar severele scăderi ale burselor internaționale din ultimele zile nu doar că sunt similare, dar chiar depășesc prin amplitudine evoluțiile ultimei crize. Joi, 12 martie, indicii bursieri americani Dow Jones și S&P 500 au suferit o scădere de aproximativ 10%, cea mai severă scădere de la „Lunea neagră" (Black Monday) din 19 octombrie 1987.

Fără îndoială, perioadă următoarea va fi una dificilă, dar ar fi o greșeală să considerăm totul ca fiind o copie la indigo a crizei precedente. Și asta pentru că detaliile contează, motiv pentru care cred că trebui să privim și să analizăm cu atenție.

Diferența fundamentală între cele două situații este cauza, scânteia care a aprins vâlvătaia. În cazul crizei recente, principalele cauze au fost legate de o lipsă de reglementare și de supraveghere adecvată, ceea ce a permis un management defectuos și pe alocuri aberant a mari instituții financiare, generatoare de risc sistemic. De aici a rezultat o mare criză financiară, care a generat ulterior și o criză economică, colapsul general fiind evitat prin măsuri de ultimă instanță ale guvernelor și băncilor centrale.

Astăzi suntem într-un alt film. Principala problemă nu are de-a face cu fundamentele economice ale marilor economii mondiale sau ale sistemelor financiare. Și asta chiar dacă există de aproximativ un an percepția că, cel puțin în ce privește bursa americană, aceasta era un balon în căutarea unui ac. Și iată acul a venit și el nu ține de economie, ci de pandemie. Ceea ce face că, de data aceasta, marea problemă să fie frica, adică EMOȚIA. O astfel de cauză schimbă fundamental paradigma în care operăm și aduce o sumă de specificități evoluțiilor economice care vor urma.

În primul rând, trebuie remarcate câteva deosebiri majore față de momentul 2008: sistemele financiare ale țărilor dezvoltate sunt robuste și capitalizate, politicile fiscale au fost mai ales în Europa prudente, generând deficite mici și chiar surplusuri. În plus, ne aflăm într-o lume a dobânzilor mici și a lichidităților monetare pompate cu generozitate de către băncile centrale.

În acest context, canalul pe care se propagă emoția este în momentul de față în primul rând cel economic și, doar colateral, cel financiar. Iar în ce privește canalul economic, apare o diferență majoră în comparație cu recesiunea aferentă unui ciclu economic normal: viteza de manifestare a evoluțiilor adverse companiilor. În timp ce în cazul unei recesiuni „normale” avem de-a face cu un proces gradual de încetinire economică, stagnare și apoi de scădere, cu un impact negativ asupra tuturor sectoarelor economice, în cazul pandemiei, evoluțiile au urmat un cu totul alt tipar. Am fost martorii unei prăbușiri instantanee a consumului pentru o serie de sectoare economice și, în același timp, o creștere puternică pentru produsele sau serviciile câtorva.

În primul moment, cel mai drastic afectate au fost turismul și transporturile, dar, ulterior, noi categorii de servicii și bunuri s-au adăugat, consecință a rămânerii consumatorilor la domiciliu, a redirecționării cheltuielilor lor către bunuri de igienă sau farmaceutice și, în final, a apetitului mai mare de economisire care apare de obicei în vremuri tulburi.

Dar perspectiva rămânerii la domiciliu a mai creat o problemă atipică pentru o recesiune normală: imposibilitatea unei părți a populației de a mai ajunge și a opera în siguranță la locurile de muncă, ceea ce a dus la reducerea drastică a activității sau la închiderea completă a unor companii de mărimi diverse. Spre deosebire de o recesiune standard, nu companiile au concediat angajații, ci angajații au fost siliți să „concedieze” companiile, punându-și sănătatea pe primul loc.

În momentul de față, seriozitatea crizei și propagarea ei în sistemul financiar va depinde în mare măsură de rapiditatea cu care pandemia va reuși să fie limitată și, în final, contracarată. Băncile centrale au un rol mai degrabă decorativ în acest context, fiind confruntate zilele acestea cu propria neputință. Scăderile de dobânzi nu au nicio șansă să producă efecte, ele fiind făcute mai mult de ochii lumii. Dobânzile sunt deja foarte scăzute sau chiar negative, ceea ce înseamnă deja costuri de finanțare mici pentru afaceri și populație. Și haideți să fim serioși... Spaima de contaminare a populației și comportamentul economic asociat nu se rezolvă cu dobânzi scăzute. După cum, o companie închisă din lipsă de clienți sau angajați nu va fi salvată de o scădere de dobândă cu fracțiuni de procent. Lucruri pe care profesioniștii din băncile centrale le știu, motiv pentru care deciziile legate de dobânzi le consider a fi mai mult un exercițiu de PR menit să arate că și aceste instituții „pun umărul” la salvarea economiei.

În egală măsură, injecțiile de lichiditate realizate de băncile centrale sunt discutabile. Pe de o parte, tranzacțiile de tip repo, care se fac prin împrumutarea băncilor la schimb cu titluri de stat, pot fi considerate abordări normale și oportune de management al lichidității sistemului bancar. Pe de altă parte, reluarea relaxării cantitative mă trimite cu gândul la un medicament care dă o dependență de care băncile centrale nu mai pot scăpa. Este o abordare pe care nu o înțeleg, cu atât mai mult cu cât de-a lungul ultimului deceniu s-a dovedit că de tipărirea de bani a beneficiat în primul rând o minoritate și nicidecum marea majoritate a populației, inflatând excesiv activele financiare și imobiliare.

Deci băncile centrale sunt și vor rămâne o bună bucată de vreme „mână moartă”. Pentru că problemele din aceste zile ale companiilor nu se rezolvă nici cu dobânzi scăzute și nici prin tipărire de bani. Cu atât mai mult cu cât de astfel de măsuri ar beneficia inclusiv sectoarele care prosperă în astfel de vremuri de criză, precum farma, producția de consumabile medicale sau livrările online.

De fapt, în contextul actual, protejarea companiilor mari și mici este în cea mai mare parte la mâna guvernelor prin măsurile fiscale și de stimulare a cererii pe care acestea pot să le ia și, de asemenea, la mâna băncilor.

Atât guvernele, cât și băncile sunt beneficiari importanți ai cash-ului din companii deoarece și unele, și altele continuă să fie plătite prin taxe sau dobânzi chiar și de o companie suferindă. Din acest motiv, și unele, și altele pot negocia condiții flexibile cu contribuabilii pentru că interesul lor este ca aceștia să fie ajutați să rămână în viață, odată ce perioadă de criză a trecut. Pe lângă aceasta, ele pot avea o abordare diferențiată în funcție de măsura în care o companie sau alta este lovită de actuală criză sau, dimpotrivă, beneficiază de pe urma ei.

Pe lângă facilitățile fiscale oferite, guvernele pot demara proiecte de natură a genera cerere în încercarea de a compensa prăbușirea consumului privat. Nu mă aștept la rezultate spectaculoase deoarece stimularea cererii prin proiecte publice cere timp, timp pe care companiile nu îl mai au, totul evoluând foarte rapid.

Până la urmă, vestea bună și proastă în același timp este că, spre deosebire de o recesiune standard, în momentul de față ne confruntăm cu o evoluție de tip șoc provocată de pandemie, care are dezavantajul unei evoluții exponențiale, dar și avantajul unei durate predicitibile dacă este să ne raportăm la istoricul Chinei.

Asta înseamnă că, în cel mult 6 luni, frica, emoția ar trebui să se estompeze și am putea să începem să ne întoarcem la o anumită normalitate. Adică să ne gândim la reluarea consumului, investițiilor și creșterii economice. Din acest motiv, prioritatea guvernelor trebuie să fie ajutarea companiilor mari și mici afectate de a traversa această vale a plângerii. Adâncă, dar mai scurtă și incomparabil mai puțin extinsă decât cea cu care ne-am confruntat în 2008. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp