În ultimii 15 ani, numărul de furnizori de fructe și legume locali ai Lidl România a crescut de la 70 la peste 500. 2025 a însemnat și depășirea unei borne- în sezon, pe rafturile magazinele lanțului de retail s-au găsit numai roșii românești 100%, urzici, leurdă, lobodă, ștevie, mărar, pătrunjel, ceapă verde 100%, pepeni 100%, zmeură și afine 100%, adică produse local. Încurajați de rezultate și de afacerile în creștere, agricultorii au început să exporte prin Lidl România- anul acesta, au ieșit peste granițe peste 1.600 de tone de legume și fructe spre Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

E greu să vezi în agricultură mai mult decât vreme, prețuri și noroi. Dar în halele de la Orbeni, printre senzori, tabele și camioane care nu merg niciodată goale, înțelegi că povestea asta e despre altceva: despre disciplină. Despre felul în care cineva a decis că nu „merge și-așa”, că agricultura e știință, nu poezie, și că, atunci când partenerii potriviți se întâlnesc, produsul românesc poate sta pe raft nu doar în iulie, ci și în ianuarie.

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

V-am spus anul trecut povestea IT-stului care a făcut o „reconfigurare de traseu” în carieră: sătul de orele pierdute în trafic în București, s-a întors „la țară”, lângă Turnu Măgurele, să facă agricultură bio.

La 15 kilometri de Slobozia este locul de unde anual pleacă în România, mai nou și în Europa, aproape 2 milioane de pepeni.

„Ne povestea un voluntar despre un copil, un băiețel, care a primit un Moș Crăciun de ciocolată. Era deja luna februarie, perioada în care noi de obicei primim și alimente cu specific de sărbători. Și cu ambalajul specific sărbătorilor. Copilul acela a spus: «Hei, a venit Moș Crăciun și la mine!», chiar dacă a ajuns un pic mai târziu. Pentru copiii din familii sărace, nu contează că dulcele de sărbători a ajuns cu două luni întârziere. Pentru acel băiețel, a fost prima dată când a primit o astfel de ciocolată. Și, fără să stea pe gânduri, a rupt-o și a împărțit-o cu frații lui. Astea sunt momentele care ne arată că ceea ce pentru unii poate este nesemnificativ, pentru alții devine o amintire de neuitat”, spune Lăcrămioara Rediu.

Am două preocupări despre care vorbesc mai puțin: tehnologia și gătitul. Sigur, la amândouă etalez performanțe mediocre, dar învăț, experimentez. Tehnologia, descifrarea lucrărilor despre inteligență artificială, îmi potolește foamea de cunoaștere și înțelegere a ceea ce urmează, gătitul mă relaxează. Fiecare își găsește refugii după cum crede, pasiuni, preocupări care să-l ajute să o ia de la capăt a doua zi.