Credulitatea îți depășește simțul critic? Oamenii de „bună-credință” sunt victima ideală a șarlatanilor moderni

Foto: Guliver Getty Images

Nevoile de zi cu zi au depășit mereu ceea ce religia, și mai târziu știința, puteau oferi oamenilor. Lucru valabil și azi. Dar, cum oferta urmează întotdeauna cererea, locul rămas liber a fost imediat ocupat de surorile lor vitrege: magia și respectiv, pseudoștiința. Din ce în ce mai puțină magie și din ce în ce mai multă pseudoștiință, în oglindă cu retragerea religiei – în favoarea științei – din mentalul colectiv occidental. De ce vitrege? Deoarece au fost născute nu din dorința de cunoaștere, ci din cea de câștig cu orice preț. Niște activități care prind teren acolo unde credulitatea depășește simțul critic.

De ce ridic problema șarlataniei? Pentru că poate abate sau întârzia niște oameni de bună-credință, dar mai creduli, de la găsirea unei soluții potrivită situației în care se află, cum ar fi tratamentul prescris de un specialist. Partea bună e că putem depista șarlatania doar fiind un pic mai circumspecți față de soluțiile "miraculoase" care ni le propun diverșii "guru" cu iz spiritual sau științific. Așa că să-l privim pe cel care ni se adresează și să ne punem oricare din următoarele cinci întrebări:

Cât de credibil este "guru"? Cât de tare poți crede un obez care-ți propune o cură-minune de slăbire? Sau îți predică despre cumpătare? Atunci când cineva vrea să-ți ofere o strategie de a deveni milionar, e imposibil să nu te întrebi de ce preferă să se chinuie vânzându-ți-o la un preț modic în loc să și-o pună în practică în interesul propriu. Ca să nu fiu acuzat că mă uit doar în grădina altora, să luăm și domeniul de care mă ocup, și anume cel al dezvoltării personale: câți din "guru" de aici pot fi considerați modele de reușită personală și profesională? Se poate replica că nu e necesar ca sculptorul să fie mai frumos decât modelul său: dacă florentinii l-ar fi judecat pe Michelangelo după nasul său zdrobit de un rival, azi nu-l aveam pe David. Sau mai din popor, "fă ce zice popa, nu ce face popa". Și totuși... Cât de încrezător ai putea să fii în sfaturile unui expert în parenting care nu are copii?

Cât de competent este "guru"? Psihologia ne arată cum putem aprecia – grosier, e drept – competența cuiva fără a fi experți în domeniul respectiv, pornind de la biasul cognitiv Dunning-Kruger. Pe scurt, cu cât cineva știe mai puțin, cu atât e mai puțin capabil să-și dea seama cât de redusă îi este expertiza și ca atare să-și recunoască erorile și limitările. Pentru experți, lucrurile stau invers: cu cât cunosc mai multe, cu atât sunt mai dispuși să-și dea seama de granițele competenței lor. Pe scurt: șarlatanul e foarte sigur pe el acolo unde expertul ezită să se pronunțe pe loc. În particular, dacă te plângi unui astfel de "guru" că rețeta sa a fost ineficientă în cazul tău, el va răspunde că tu "nu te-ai străduit destul", "nu ai înțeles bine". O explicație foarte convenabilă pentru cel care o emite. O explicație pe care tu, ca orice om care își dorește "să devină o versiune mai bună a sa" și deci e nemulțumit de sine, vei fi înclinat să o accepți fără rezerve atunci când vine din gura unei autorități.

Deviez un pic de la subiect: putem evalua astfel și politicienii? Și da, și nu. Mai degrabă nu, și aici trebuie nuanțat răspunsul. De ce Da? fiindcă politicienii sunt și ei oameni, politica presupune o specializare, și nimic din această specializare nu e de natură să prevină incompetența. De ce Nu? Pentru că eu cred că ne cam dorim să fim mințiți de politicieni. Să luăm un caz ipotetic. Un partid susține sus și tare că problema corupției ține de "moștenirea trecutului", și corupția va fi eradicată în cea mai mare măsură atunci când partidul va ajunge la putere. Un alt partid, mai cinstit, afirmă doar că această corupție e rezultatul condițiilor socio-economice actuale și că e imposibilă eradicarea sa fără o creștere semnificativă a nivelului de trai până la nivelul celorlalte țări europene. Către ce partid credeți că se va îndrepta simpatia electoratului? Spre cel care pare să aibă soluția, nu? Iată de ce eu cred că rostirea adevărului gol-goluț în politică, echivalează de multe ori cu o sinucidere. Și asta fiind valabil oriunde în lume, nu doar în România. Așa că un politician foarte sigur pe el nu e neapărat un incompetent, ci poate că ne spune, pe tonul potrivit, lucrurile pe care dorim să le auzim.

Ce e mai probabil: ca "minunea" să aibă loc, sau ca "guru" să vrea să ne înșele? O astfel de întrebare ar trebui să ne imunizeze cel puțin față de magie, înțeleasă ca fiind recursul la puteri supranaturale – ex. icoane, relicve – pentru atingerea unui scop cât se poate de "pământesc". De asemenea, ar trebui să ne țină la distanță și față de orice alte afirmații neverosimile. Să luăm un exemplu ipotetic: comanzi o cafea și chelnerul te informează că nu îți poate oferi deoarece azi-noapte a) automatul de cafea s-a stricat b) extratereștrii au furat toată cafeaua. În primul caz suntem înclinați să dăm crezare chelnerului, pe când în al doilea îl suspectăm de bășcălie, senzaționalism sau... altceva. Dar nu toți "guru" sunt atât de naivi încât să nu anticipeze o astfel de reacție din partea noastră, așa că unii dintre ei își construiesc o baricadă din jargon științific și jumătăți de adevăruri, ieșind astfel din tărâmul magiei și aducându-ne în zona pseudoștiinței.

Ce dovezi aduce "guru"? Dacă nu ni le oferă, putem respinge șarlatania în virtutea unui principiu cunoscut sub numele de briciul lui Hitchens – "orice afirmație fără dovezi poate fi respinsă fără dovezi". Iar aducerea dovezilor cade în sarcina celui care face afirmația, nu a celui căruia i se adresează respectiva afirmație. E o abordare de bun-simț, aplicată peste tot, de exemplu in justiție, care previne situația în care un nebun arunc-o piatră și zece înțelepți se chinuie s-o scoată. Dar e un principiu pe care-l cunosc nu doar scepticii, ci și acei "guru" care se grăbesc să se blindeze cu diverse mărturii care mai de care mai greu de verificat. Și cum tot justiția ne invită să le acordăm prezumția de nevinovăție, în astfel de situații merită să ne punem următoarea întrebare:

Cât de credibile sunt dovezile aduse de "guru"? În principiu, nu prea au cum să fie. Niciun "guru" nu are resursele financiare necesare pentru a aduna datele necesare întocmirii rețetelor sale, și mai apoi să le verifice eficiența pe eșantioane reprezentative de populație. Estimez că aceste resurse ar trebui să fie de dimensiunea celor investite în cercetare de industria farmaceutică, fiindcă sfaturile nu se pot testa pe cobai, nu? Și dacă cineva ar dispune de asemenea fonduri, mai mult ca sigur că s-ar ocupa de cu totul altceva. În realitate, "guru" se rezumă la folclor, la diverse rezultate din știință care par să le confirme ideile, la ce mai scriu și alți "guru" și nu în ultimul rând, la propria experiență, inevitabil limitată în spațiu și timp, pe deasupra și afectată de diverse erori și prejudecăți. Tot amalgamul acesta, oricât adevăr științific ar conține, nu e credibil fiindcă nu e testat. E unul din motivele pentru care se și cheamă pseudoștiință, fiindcă utilizează conceptele, dar nu și metodele științei.

Un exemplu notabil de pseudoștiință este și așa-numita "medicină alternativă", față de care ridic următoarea obiecție de principiu: există cumva fizică, chimie sau biologie alternativă? Nu. Și atunci pe ce se bazează această "alternativă" a medicinei? Prin urmare tot ce nu este medicină este... pseudoștiință.

Dacă mă uit în grădina mea, dezvoltarea personală, aș încadra la categoria pseudoștiință cam toate rețetele de tip self-help, de la articolele gen "Cum să... în X pași" până la marea majoritatea cărților în domeniu – excepțiile confirmând doar regula. În afară de faptul că nu sunt testate, se omite faptul că eficiența oricărei astfel de rețete e circumstanțială – cu alte cuvinte, pe lângă CE-ul rețetei, contează CINE, CUM, CÂND și UNDE îl pune în practică. Sunt situații când poate că e mai bine să faci exact pe dos de cum ai fost sfătuit, fiindcă viața e un joc cu posibilități nelimitate și fără un scop precis, ca atare nu poate avea o strategie câștigătoare.

Și totuși, ar putea obiecta cineva, uneori rețetele-minune funcționează. Da, temporar, cum e cazul placebo sau al multor cure de slăbire. Sau întâmplător: coincidențele. Sau există o corelație ce dă iluzia unei cauzalități. Spre exemplu, vegetarienii se bucură de o speranță de viață mai ridicată față de medie, dar nu din cauza dietei, ci a preocupării față de propria sănătate; atunci când au fost comparați cu carnivori la fel de grijulii, diferența a dispărut. La fel și în cazul dezvoltării personale: deși nu am astfel studii la îndemână, înclin să cred că succesul vine nu din eficiența rețetei ci, la fel ca și în cazul vegetarienilor, mai degrabă din atitudine: e vorba de obicei de oameni preocupați de propria persoană, ca atare având șanse mult mai mari de reușită față de cei dezinteresați.

Informația e acum mai accesibilă ca oricând în istorie. Informație fel de fel. Am senzația că orice prostie mi-ar trece acum prin cap, o să găsesc câțiva pe net care să mi-o alimenteze. Această abundență atrage după sine și responsabilitatea cultivării unui spirit critic pe măsură. Spun responsabilitate fiindcă în fața magiei și a pseudoștiinței suntem... pe cont propriu. Cine altcineva să ne apere? Știința are alte obiective decât demontarea superstițiilor sau a altor bazaconii. Nu știu să existe departamente științifice anti-șarlatanie. Ca atare trebuie să ne apărăm singuri nu doar propriul interes în fața ignoranței, ci și pe cel al aproapelui nostru. Fiindcă ignorantul, sau naivul, sau credulul nu-și face rău doar sieși, ci, cum e cazul "campaniilor" anti-vaccinare sau anti-LGBT, îi poate afecta dramatic și pe cei din jur.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp