Foto: Răzvan Prepeliță
Afară e soare. Bate vântul, dar e o adiere plăcută, plină de aromele florilor de vară, care mai de care.
- Cum e înghețata, buni?, o întreabă nepoata pe bunica ei care se odihnește pe o bancă, din parcul orașului. Se văd rar, vremurile le-au despărțit, dar când tânăra vine să o viziteze, iubirea dintre ele e palpabilă. Le acoperă precum o umbrelă. Azi a reușit să o scoată din patul ei, din casa țărănească, de care, sigur, prințul Charles s-ar îndrăgosti. Printre vilele satului, construite de cei care muncesc peste hotare, căsuța ei pare cea mai frumoasă ciupercă.
Fata se pregătește să facă un selfie cu ele două savurând înghețata, din paharele de plastic. Renunță și își dă seama că a greșit încadrarea. Se ridică și dă la o parte cadrul bătrânei, răsturnat pe pietriș. Vrea o imagine fără el, prea o vede mereu, chinuindu-se cu el. Ochii albaștri ai femeii sunt cei mai tineri ochi pe care i-am văzut. Bătrânețea s-a cuibărit în trupul ei precum o pisică ce se pune la culcare.
***
Cu câteva ore înainte.
Cadrul de fier scârţâie sub mâinile muncite ale bătrânei. Pășește, încet, pe ușa mănăstirii din oraș. Fata o ajută, respectându-i dorința. În toate vizitele, bunica o roagă să o ducă la o biserică. Să se închine celui care i-a însuflețit forța de a depăși traiul greu. Nu i-a fost frică de muncă, a făcut de toate încă din copilărie. A muncit, așa cum se muncea la țară, până când boala i-a filtrat bucuriile, căci strădania a fost dintotdeauna fericirea ei. Cu ochii zglobii, și azi, vorbește, printre riduri, prima dată, tot de grădina ei verde. A rămas de la 9 ani orfană, tatăl ei a murit de tifos și umbla descultă prin pădure de unde aducea vreascuri să se încălzească. A semănat, a strâns grâul, a treierat, a desfăcat porumbul, a ales barabulele, a scos sflecla, morcovii, a cules frunzele de nuc cu care a acoperit cartofii de parcă ar fi învelit prunci, a pus bani deoparte, în zeci de ani de văduvie, cum pune orice bătrân din sat, pentru un covor frumos la înmormântare.
Părintele are o barbă subțire, pe care o mângăie cu grijă, ritmat, în tăcerea lăcașului. Măsuța cu acatiste și pomelnice e ca un birou de școlar. Sunt acolo, creioane, pixuri, bucățele de hârtie pe care să îi înșiri pe cei dragi, morți sau vii, pentru care preoții să se roage.
Razele de lumină care pătrund prin ferestre, desenează umbre, accentuând imaginea bătrânei. Umilă, îmbrăcată simplu, cu baticul strâns sub bărbie, („Lasă, un pic, baticul, de aia ți s-a făcut rău! De la căldură! Haide, buni, lasă-l un pic!"/ „Cum să intru descoperită!?") se așează la rând, sprijinindu-se în cadru cu palmele tocite. Fata începe și scrie după dictarea ei.
Părintele s-a ridicat, trece pe lângă bătrâna care, între timp, scoate banii și se îndreaptă spre, probabil, un frate de mănăstire, care aspira, de zor, altarul. Discută despre cum să aranjeze unele preșuri și se întoarce explicând bătrânei, a cărei forță, nu știu de unde vine, cât costă acțiunea. Cu delicatețe îi ia banii scoși dintr-o pungă de plastic transparentă.
- Cu cincizeci de lei voi citi cincizeci de zile și pentru cei morți, și pentru cei vii. Scrieți, acolo, la un loc, și îi vom pomeni noi. Fata nu e atentă la calcule și mai întinde cincizeci de lei.
Bătrîna nu îl mai aude. A plecat, tărâind după ea cadrul care parea deja de plumb. Se îndreaptă spre icoane.
Mă apropii de ea, după ce își spune rugăciunile, parcă, din tot sufletul. Cu capul plecat, o întreb:
- Cum vă simțiti?
Cum să mă simt? Eliberată!
***
Înghețata e pe terminate.
- Mai luăm una, buni?
Discutăm, între noi, întâmplarea ca doi oameni simpli, plătitori de taxe și impozite. Ne întrebăm, oare chiar e necesar să iei banii oricui, chiar și a unei bătrâne precum bunica? Nu găsim răspunsul. Poate a fost un caz izolat, poate că obiceiul, poate că...
- Una ușoară, răspunde bătrâna, cu întârziere, ștergându-se cu batista înflorată. Mai vreau una bună de vanilie, cum nu s-a mai găsit în satul nostru, niciodată.
Pare serioasă. Zîmbim.
- Bine, buni!, spune fata ridicându-se de pe bancă. Vin imediat.
- Doamne ajută!, răspunde doamna, cu ochii ei mai frumoși decât cerul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Banii ceruți bunicii au fost, evident, prea mulți. Putem comenta. Prea mare și suma inițială, iar cea dată în plus, din greșeală, trebuia restituită. Dar... bunica s-a simțit eliberată. (Trebuie s-o credem, nu putea inventa tocmai acest cuvânt), Un lucru mare, care o așează mai presus de calculele și judecățile noastre,