Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum a pierdut PSD Primăria Târgu Jiu după 17 ani

Surpriză duminică la Târgu Jiu. PSD a pierdut postul de primar după 17 ani, după ce liberalul Marcel Romanescu a câștigat alegerile locale parțiale. 

Fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a explicat pe Facebook motivele eșecului social-democraților în scrutinul de ieri. 

„Atitudinea de siguranță absolută și suficientă a PSD (pe modelul de la «centru») în fața unui candidat PNL foarte muncitor și hotărât”, a fost una dintre cauze, crede Ponta. 

„E profund greșit să crezi că doar te prezinți la alegeri și victoria vine de la sine într-un oraș care a votat în ultimii 15 ani în special pentru Circiumaru și Ponta ( și doar în subsecvent pentru partidul pe care îl reprezentau aceștia)”, scrie fostul premier pe rețeaua de socializare. 

Victor Ponta spune că, pentru prima dată din 2004, a fost „exclus” din campania electorală locală.

„Liviu Dragnea i-a amenintat pe candidatul PSD la Primărie și pe liderii locali că dacă «îl chemați pe Ponta în campanie și vă afișați cu el vă tai toate proiectele de la Ministerul Dezvoltării» ! Desi am insistat să fiu implicat în orice mod, teama acestora a prevalat și așa am fost «exclus» din campanie pentru primă dată din 2004!!! Într-un oraș mic așa cum e Târgu Jiu aceste lucruri se află imediat / oamenii nu au încredere într-un partid care pune pe primul loc luptele egoiste din interior și nu interesul orașului și al lor”, mai spune fostul lider PSD, care arată cu degetul și către dezamăgirea alegătorilor PSD față de subiectele la nivel național din perioada campaniei.

„Legea Salarizării care a creat mari așteptări și s-a terminat cu o poveste amară; forțările conducerii PSD de a da jos propriul Guvern fără a explica deloc care este motivul; aroganța agresivă a unor lideri PSD de la televiziuni care sfidează realitatea pe care oamenii o văd cu ochii lor / faptul că acum toată lumea a înțeles că au fost păcăliți în campania de la parlamentare cu povestea «Victor este prietenul meu - o să aibă mari funcții după alegeri așa că votați PSD» ”, mai arată Victor Ponta.

„Cine are ochi și urechi trebuie să înțeleagă că PSD are o problemă gravă cu modul în care conducerea centrală ia decizii și acționează. Cine tace de «teamă» să nu se supere «Șeful» va păți ca la Târgu Jiu! Din păcate”, mai scrie fostul premier.

În 49 de localităţi din 32 de județe au fost organizate duminică alegeri pentru funcția de primar rămasă vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, a situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate.

PSD a câștigat duminică primăria Craiova în cadrul alegerilor locale parțiale, potrivit News.ro. Candidatul social-democrat Mihail Genoiu a devenit noul primar al orașului. Postul de primar se eliberase după ce fostul edil Lia Olguţa Vasilescu a devenit ministru al Muncii.

În Râșnov, Liviu Butnaru (PNL) este noul primar al localității. Candidatul PSD la Primăria Lupeni, judeţul Hunedoara, Lucian Resmeriţă, fratele fostului edil Cristian Resmeriţă, a câştigat, potrivit numărătorii paralele realizată de partidul din care face parte. În oraşul Buşteni, câştigător este candidatul PSD, Irinel Ghiţă. Fostul edil, Emanoil Savin, este în prezent senator. 

Doar o treime din numărul alegătorilor aşteptaţi la urne au votat duminică, potrivit News.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Se pare ca locuitori frumosului orasel Targu-Jiu au observat in sfarsit neputinta,hotia si alte neajunsuri ale acestui ciumat si comunist partid numit PSD.A se intelege, ca nu fac lobby opozitiei, care oricum din pacate pentru fragila sau inexistenta noastra democratie politica nu prea exista in aceste zile.Gorj,Olt,Dolj,Valcea,Mehedinti si Teleorman,acesta este polul central de actiune al partidului ciumat unde investitile,infrastructura,spitale,etc ar fi trebuit sa fie litera de lege,dar surpriza:in afara de drumurile principale restul sunt mai rau ca pe timpul raposatului nea Nicu,spitalele sunt focare de infectie iar cuvantul SPAGA se poate rosti fara frica in orice institutie a statului,Investitori aproape de 0(ce nebun ar investi ceva unde hotia,pacalealea,promisiuni cat cuprinde si mai niciuna respectata domnesc de la revolutie si pana in prezent)iar numarul asistatilor sociali este incomesurabil de mare.Mi-as fi dorit ca vorbele lui domn Pontache sa le fi auzit cand ocupa anumite functii.Absenteismul de la vot nu face din pacate altceva decat sa tina acesti politicieni de doi lei in functii si care principalul lor obiectiv nu este altul decat furtul.La Craiova am citit C.V-ul acestui viitor primar si m-am ingrozit.Pe la ce societati a lucrat toate au dat faliment :((( si totusi iese castigator fara a veni cu niciun proiect de viitor.Dar de capitala o vota pe Firea (asta nu puteam sa cred dar uite ca e "Premerita" de un an si nu a facut NIMIC).Inchei prin a le zice RESPECT celor din Targu-Jiu. ca au avut puterea sa schimbe incompetenti si sa puna alti...ca asa este normal.Ii schimbi pana gasesti omul care isi respecta functia si cetateni care i-au incredintat votul indiferent din ce partid face parte.De acum inainte vina numai este a politicienilor. este a cetatenilor care se duc neinformati si pun stampila pe toti hoti dovediti sau incompetenti ca de ce sa facem, alti nu avem.Ba da avem(Daca cel in functie este certat cu legea sau nu si-a indeplinit promisiunile din campanile electorale e foarte simplu fixezi stampila cu ATENTIE si INFORMAT pe altul si tot asa ...)
    • Like 1
  • Targu-Jiu e un oras curatel, mai special pentru Oltenia si datorita lui Brancus care i-a dat un aer cultural. Din pacate administratiile de acolo si-au cam batut joc de mostenirea lui Brancus, ba in loc sa le restaureze le spala si fac stadioane pentru o echipa aproape de faliment. Chestia cu stadioanele e noua moda in Romania, cand nu faci nimic pentru comunitatea ta, faci circ, pompezi din banii publici intr-o echipa de fotbal ca sa scoti capitalul politic din victoriile ei. Asa s-a facut si in Craiova, Tirgu-Mures, Voluntari, Chiajna etc. Sper ca noul primar sa mai arunce un ochi si catre cultura, nu numai catre spargatorii de seminte. Oltenia are mare nevoie de investitii, drumuri, scoli, spitale. Rm. Valcea are un primar fost puscarias, iar de ani de zile centrul orasului e complet blocat din cauza unui pasaj subteran complet inutil. Rm. Valcea are un potential turistic enorm, ca de altfel tot nordul Olteniei, in loc ca primarul sa faca lobby pentru autostrada isi sufoca cetatenii in praf si hartoape.
    • Like 1


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult

Foto CTP

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon mobil -

Atunci când achiziționăm anumite bunuri prin intermediul firmei, este important să înțelegem beneficiile fiscale potențiale, dar și limitele legale. Trebuie subliniat de la început că nu orice cheltuială poate fi justificată pe o societate comercială; Codul Fiscal prevede că achizițiile trebuie să fie direct legate de desfășurarea activității și de domeniul de activitate al firmei. foto: Maria Kraynova / imageBROKER / Profimedia

Citește mai mult