Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum afectează spațiile și clădirile abandonate infracționalitatea urbană

Vilă abandonată

Vilă abandonată. Sectorul 1, București

Proprietățile abandonate sau neîngrijite sunt o problemă nu numai în orașele mici din România, dar și în centre urbane cosmopolite precum Cluj-Napoca și București. Este aproape imposibil să te plimbi pe străzile Bucureștiului fără să dai de un teren acoperit de gunoaie – nu de puține ori amplasat chiar între două vile somptuoase – sau de clădiri care stau să cadă la cea mai mică adiere de vânt sau la o brumă de cutremur. Aceste zone, pe lângă faptul că sunt o cicatrice pe fața unui oraș care se vrea modern, afectează calitatea vieții cetățenilor ce locuiesc sau tranzitează zona și prețul proprietăților din zonă, sunt potențiale focare de infecție și ”atrag” activitate infracțională prin simplul fapt că aceste zone sugerează lipsa de grijă din partea autorităților și oferă oportunități infractorilor: aceștia se pot ascunde de poliție sau pot să stocheze obiecte furate, droguri sau chiar arme. Pentru ca efectele negative să fie înlăturate, aceste proprietăți abandonate trebuie nu numai igienizate, dar și îngrijite, ori de către proprietarul de drept, sau – dacă acesta este în imposibilitate de a face acest lucru – de către autoritățile competente. Or, cu toții am văzut un exemplu recent de cum aceste tipuri de proprietăți afectează locuitorii Bucureștiului, dar și cum autoritățile înțeleg să adreseze această problemă: cu dezinteres și incompetență.

Cu toate că atât în literatura de specialitate, cât și în presa adresată publicului mai larg (The Atlantic, Curbed, The New Yorker etc.) este bine documentat modul în care spațiile abandonate înlesnesc comiterea infracțiunilor de diverse feluri și efectul benefic pe care restaurarea acestor spații le are asupra ratei criminalității și asupra comunității, accentul în România rămâne pe înăsprirea legislației (acest ”panaceu” universal susținut cu ardoare de politicienii români) și pe acțiuni ale poliției direcționate spre infractori, fără ca autoritățile să acorde atenția cuvenită contextului urban în care se comit infracțiunile.

Această abordare nu este specifică doar României. Timp de peste 30 de ani, teoria ”Broken Windows” al lui Wilson si Kelling, care stabilea o legătură directă între spații abandonate sau degradate și infracționalitatea crescută, a fost interpretată greșit. Teoria ”geamurilor sparte” – adesea numită Biblia poliției – susținea că infractorii percep dezordinea și degradarea spațiilor ca fiind o indicație a faptului că zona nu este supravegheată, concluzionând că pot să-și desfășoare activitățile ilicite netulburați de autorități sau martori. Teoria a constituit baza politicilor de "toleranță zero", care presupune acțiuni în forță ale poliției concentrate pe infracțiuni minore (graffitti, vagabondaj, cerșetorie, bătrâna vânzătoare de flori de la marginea drumului fără autorizație etc.) mai cu seamă în zonele cu criminalitate ridicată sau rău famate. Acest mod de adresare a infracționalității – deși s-a dovedit într-o oarecare măsură eficientă în New York – precum și teoria din spatele lui, a atras o serie de critici. Acestea erau mai ales legate de efectele negative ale acțiunilor poliției asupra cartierelor sărace și a comunităților minoritare, dar și de faptul că descinderile în forță au condus la ”relocarea” infracțiunilor către cartiere adiacente și nu la scăderea lor.

O altă abordare, bazată pe aceeași teorie, propune că dacă proprietățile abandonate ar primi aceeași atenție din partea autorităților ca și infracțiunile minore, s-ar îmbunătăți calitatea vieții și s-ar diminua numărul de infracțiuni. Rezultatele a două studii majore din Philadelphia, dezvoltate de criminologul John MacDonald și epidemiologul Charles Branas susțin acest lucru. Ei au arătat că restaurarea clădirilor și curățarea spațiilor prin igienizare, plantare de copaci și împrejmuirea cu garduri joase ce permit accesul și folosirea spațiilor pentru recreere, a condus la scăderea violențelor ce implicau arme de foc cu 39% în cazul clădirilor și cu 5% în cazul spațiilor. Mai mult decât atât, scăderea s-a menținut pe o perioadă de între 1 și 4 ani! Acest trend nu este limitat doar la Philadelphia. Orașe cunoscute pentru criminalitatea ridicată precum Detroit, Chigaco și Flint au inițiat astfel de proiecte, înregistrând rezultate similare.

Exemplele de mai sus arată că restaurarea proprietăților dezafectate are o contribuție mai substanțială la dezvoltarea de comunități mai sigure decât acțiunile polițienești orientate către infracțiunile minore. Cu toate acestea, în România, investim mult prea puțin în amenajarea cartierelor și a spațiilor publice, cum ar fi bibliotecile, parcurile, centrele și grădinile comunitare, piste pentru bicicliști sau zone pietonale care încurajează oamenii să folosească spațiul public, neglijăm acțiunile de prevenție care merg dincolo de niște pliante și discursuri în școli, dar nici cu acțiunile punitive nu stăm foarte bine. Auzim tot timpul că nu există destui polițiști, că nu există destule fonduri, că forțele de ordine nu au echipament adecvat, dar puțini se plâng că sunt sute de clădiri sau spații abandonate, pline de gunoaie. Nu ar strica să începem să vedem problemele cu care se confruntă orașele din România în ansamblul lor, cu conexiunile care există între spațiul urban construit sau natural și celelalte probleme pe care dorim să le rezolvăm și să investim în proiecte de infrastructură, altele decât cele de drumuri și parcări.

Și dacă nu obținem reducerea spectaculoasă de aproape 40% înregistrată în Philadelphia, măcar o să avem un peisaj urban curat și atractiv care va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor. Ce avem de pierdut?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cred ca punctul 0 este faptul ca nimeni nu isi asuma aceste cladiri. Proprietarii, cati or mai fi in viata, nu au bani sa le repare, si primariile insista ca sunt cladiri de patrimoniu, care nu pot fi demolate.

    Cunosc casa cu care v-ati ilustrat articolul, am locuit in zona, si am admirat-o de multe ori...pe vremea cand mai exista iluzia ca mai exista ceva din ea in afara de fatada. E pacat. Era o cladire frumoasa, si daca s-ar fi intervenit in anii '90, nu ar fi ajuns asa cum este.

    Reparatiile pentru astfel de cladiri sunt extrem de costisitoare. Faptul ca primariile au incercat sa le 'paseze' proprietarilor sau locatarilor a adus ruina. Nici o persoana privata care nu este extraordinar de instarita nu isi poate asuma cheltuielile de restaurare - si chiar atunci cand isi permit, de multe ori transforma aceste cladiri in kitsch.

    Si da, sunt cuiburi de infractionalitate. Cei care se adapostesc, pentru ca nu poate fi vorba de a locui intr-o astfel de cladire, sunt ori demni de mila ori demni de dispret.

    Nu neg responsabilitatea sociala a individului, insa, intr-adevar, cateodata este nevoie ca autoritatile sa intervina. Primaria Bucurestiului, indiferent de culoarea politica, asteapta ca aceste cladiri sa cada.
    • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Corect. Pasarea responsabilitatii este parte din problema, dar in acelasi timp autoritatile pot sa (1) conceapa un plan coerent de reamenajare / renovare, (2) acceseze fonduri UE pentru refatadizare / reparatii ale cladirilor de patrimoniu, (3) pot sa foloseasca caile legale pentru a rezolva situatiile in care nu este clar cine ar trebui sa aiba grija de propritetate. Dar pentur asta este nevoie de vointa politica si o viziune a administratiei care sa puna cetateanul si bunastarea comunitatii pe primul plan.
      • Like 0
  • Infractionalitatea este influentata si de permeabilitatea vizuala dintre public si privat. Dupa 1990 majoritatea romanilor si-au baricadat ferestrele spre strada, gardurile, etc. din cauza zgomotului si a fricii ca cineva "o sa se uite in casa/curte".

    Problema este ca in felul acesta am transformat strada intr-o "casa abandonata". Adica pe strada poti fi sigur ca faci ce vrei si nu te vede nimeni, pentru ca fizic nu are cum.

    O deschidere a cladirilor spre strada, revenirea la garduri transparente, indepartarea policarbonatului de pe gardurile existente, etc. ar reduce fenomenul infractional.
    • Like 2
    • @ Stancu David
      Total de acord. Asa cum am scris intr-un articol precedent de pe Republica (Cum să crești siguranța în orașe reamenajând spațiile publice), vizibilitatea este o parte importanta din securizarea spatiilor publice. Acestea trebuie să aibă, pe lângă sisteme și elemente de securitate obișnuite, un iluminat public adecvat, vizibilitate crescută din unghiuri multiple, precum și un aspect îngrijit ce denotă că spațiul respectiv este folosit și supravegheat frecvent (adica are utilizatori / gardieni), iar acesta presupune ca spatiul public sa fie vizibil din interiorul spatiului privat. Faptul ca nu ajunge ca cetatenii sa vada ca se intampla ceva ilegal sau nelalocului lui ci trebuie sa si actioneze (prin sesizarea organelor abilitate sau prin forte proprii, de la caz la caz) este o alta discutie. Astfel, amenajarea spatiului in modurile descrise in cele 2 articole e doar parte din solutie.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult