Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Cum am aflat de la o prietenă care lucrează „la stat” că eu, care muncesc „la privat”, sunt rupt de realitate

Femeie cu spatele

(Foto: Guliver/Getty Images)

Întȃlnirea cu persoane pe care nu le-am văzut de un timp a ȋnceput să devină izvor de surprize şi de lecţii de viaţă. Ajung să mă ȋntreb dacă obligaţiile cotidiene, ȋmpărţite ȋntre job, casă şi „cel năzdrăvan”, care nu mai lasă răgaz de reflecţie, dileme sau clipe de răgaz nu au ajuns să afecteze felul ȋn care ȋi percep pe oamenii ce aleargă pe lȃngă mine şi cu care ȋmi zȃmbesc, evident, aşa cum ne-a ȋnvăţat politeţea.

Pe M. o cunoscusem ȋn urmă cu ani buni ȋn instanţă, pe cȃnd era consilier juridic la o mare societate din oraş. Foarte combativă, fără a trece dincolo de limitele bunului-simţ, cu idei ȋndrăzneţe şi multă literatură juridică ȋnsuşită foarte bine, duşman declarat al imobilismului administraţiei pe care ȋl ȋnfiera cu aplomb.

Litigiul ce ne-a prilejuit ȋntȃlnirea se terminase ȋnainte de 2010. Drumurile noastre se mai intersectaseră o dată, ȋn urmă cu cȃţiva ani, şi m-a surprins dosarul imens ce dădea să-i rupă geanta. Se grăbea spre o negociere unde reprezenta un grup de societăţi cu un bun renume. Era la fel de ȋn vervă, deşi mi-a părut ȋnsărcinată, ȋnsă nu am avut răgazul să o ȋntreb fiindcă avea viteza vȃntului tăios din acea primăvară.

Iar zilele trecute era cȃt pe ce să dau peste ea cȃnd mă grăbeam să părăsesc incinta unei instituţii publice de unde ieşeam ȋntotdeauna val-vȃrtej cu nervii cȃt se poate de ȋntinşi. M-a luat calmă şi zȃmbitoare de braţ ȋntrebȃndu-mă unde mă grăbesc. I-am explicat că vorbeam cu pereţii dacă citam vreun text de lege sau vreo sentinţă ȋn care un judecător descȃlcise pe ȋnţelesul tuturor vreun ȋncurcat articol din legislaţia ce ȋi privea pe ocupanţii clădirii şi că, ȋn general, nu doreau să găsească soluţii problemelor complicate. Aşa că de-abia aşteptam să părăsesc acel loc al terorii.

„- Știi cum e la stat: salarii mici, mult de muncă, nu te trimite nimeni la traininguri…” mi-a răspuns.

Redevenit cerebral fiindcă nu e decent să transmiţi şi altora nervii tăi, mai ales unei doamne cochete şi cȃt se poate de echilibrate, cum mi se prezenta ea ȋn acea dimineaţă, am întrebat-o şi eu ce mai face, pentru cine se mai luptă prin instanţe. M-a privit senin, zȃmbind larg:

„- Pentru funcţionarii ăştia care te-au supărat pe tine.”

Am făcut impoliteţea să nu mă cenzurez şi să las uimirea să vorbească:

„- Tocmai tu, care dădeai de toţi pereţii cu de-ăştia ȋncremeniţi ȋn proiect?!”

Zȃmbetul i-a dispărut şi a mijit ochii. A tras aer ȋn piept şi mi-am dat seama că va urma o bătălie:

„- Păi tocmai că eu am dat de pereți mult mai mult decȃt tine cu cei ce mă enervau. Dar mi-am dat seama că dau cu unii de pereţi pentru alţii care nu sunt mai buni. Ţi se pare că unul care pune biciul pe alţii pentru a alerga e mai bun decȃt ăia ce se plimbă liniştiţi?”

A urmat o pledoarie energică, cu fraze tăioase, spuse ȋn viteză. Cuvintele ei aproape se transformau ȋn suliţe ce ȋmi ţinteau urechile. Că uneori luptăm pentru himere, că idealismul ei, care crezuse că oamenii cu initiaţivă vor schimba lumea, era folosit de şefii cărora le pica bine un cȃine de luptă, dar dacă se ȋntȃmpla să piardă vreun proces ȋi aruncau toate invectivele lumii.

Că, de fapt, şi ȋn companiile private doar se vorbeşte de meritocraţie, dar că un şef mai mare ȋşi promovează prietenii şefi mai mici, că un zȃmbet şi un decolteu nesimţit fac mai mult decȃt implicarea şi seriozitatea, că primeşti laude cȃnd munceşti ca boul, pardon, vaca, şi, dacă se ȋntȃmplă ca o zi să lipseşti fiindcă ai 39 febră, şi cineva tocmai dorea să termine o treabă să dea bine tocmai ȋn acea zi şi nu te avea la ȋndemȃnă se uita la tine ca la Dacia bună de dat la casat, că incompetenţa managerială şi lipsa planificării se acoperă cu alte şi alte taskuri date „sclavilor”, că s-a săturat să audă cȃt a crescut o organizaţie sau alta fiindcă a avut fraieri care au tras mai mult decȃt era omeneşte pentru cei ce pierdeau vremea la ţigară şi palavre, că atunci cȃnd ai un copil şi vrei două ore să fugi cu el la un vaccin se uită la tine cȃte o corporatistă căţărată pe scara ierarhică fiindcă ȋşi servea firma şi ȋn timpul pe care trebuia să şi-l dedice familiei (care familie că nu era ȋn stare să aibă nici o relaţie la distanţă?!). Că atȃta alergătură ne transformă ȋn roboţi, că… unde sunt plăcerile simple ale vieţii, cum ar fi să savurezi o cafea pe terasa biroului şi să admiri răsăritul...

Cȃnd s-a oprit, satisfăcută de discursul ei, mi-am dat seama că nu puteam să o salut şi să ȋmi văd de treburile mele fiindcă nu avea dreptate. Am ȋnceput să ȋi spun că ȋmi pare rău că nu a nimerit ȋntr-o companie aşa cum ar fi meritat, că progresul nu ȋnseamnă oameni care de-abia aşteaptă să treacă alea opt ore, că fără implicare la job, ȋn societate, ȋn familie, vor fi tot nemernici care ne vor conduce, că uite cum arată Teleormanul cu gȃndirea asta, că, lucrȃnd aşa, ne vom trezi ȋntr-o zi că banii nu ne mai ajung să plătim meditaţiile copiilor. Şi, pe măsură ce vorbeam, zȃmbetul ei ȋnflorea, iar eu îmi dădeam seama cȃt de bombastice sunau argumentele mele.

„- Tu cred că ești mai ȋn vȃrstă ca mine şi văd că tot cu copilării umbli. Am văzut pe facebook că ai şi tu un băiat. Nu ţi se pare că ar trebui să ȋl pui pe primul loc? Odată cu anii, şi energia te mai lasă. De principii te mai poţi lepăda fiindcă ele nu fac ziua de 26 de ore şi cȃnd ajungi rupt acasă cine mai face lecţii cu fiu-tu? Ti-au apărut şi nişte cearcăne de cȃnd nu ne-am mai văzut, spre binele tău sper că ţi-a făcut compania o asigurare privată…”

Ştiam că ea nu avea dreptate. Iar eu răspunsesem problemelor ei concrete apelȃnd la principii, ceea ce era greşit. Trebuie să le răspunzi cu fapte. Care mie nu ȋmi prea veneau acum ȋn minte fiindcă mă lovisem şi eu de tot ceea ce ea ȋmi spunea şi ȋmi doream şi eu meritocraţie, echitate şi colegialitate, lideri, nu şefi, timp pe care să mi-l dedic hobbyurilor, nu doar furat, cȃte zece minute ȋntre treburi.

M-a salutat şi a intrat ȋn clădirea pe care eu o uram. S-a ȋntors, ȋnsă, triumfătoare, şi mi-a aruncat un ultim croşeu:

„ - Apropo, scrii fain. Dacă nu ai fi aşa rupt de realitate, ar fi cu adevărat grozave textele tale!”

Am recunoscut ȋn gȃnd că retorica ei m-a ȋnvins. Doar că mie, după un asemenea knock-out, mi-a venit să zȃmbesc: nu pierdusem lupta cu mine ȋnsumi, aşa cum păţise ea. Cȃt mai credem că putem schimba ceva mai avem o luptă de dat. O luptă e o nouă şansă de izbȃndă.   

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • There is LIFE after WORK. Valabil si in Jungla si la ZOO.
    • Like 1
  • Oare sunt rupt de realitate? Nu cred, eu zic : "Nu am trait degeaba, insa pacat ca am ajuns asa."
    • Like 1
  • Traim intr-o lume unde exista Jungla si Gradina Zoo, nu in sens denigrator. Normalitatea nu exista, din acest motiv si ruptura intre cele doua extreme. Adevarata cauza insa este absenta evaluarilor obiective, orice neispravit se poate erija in mare sef daca are noroc sau tupeu sau sustinere. Carte nu-i trebuie, Si cat timp se accepta scuze pentru orice eroare, nu vom reusi sa depasim starea actuala.
    • Like 1
    • @ Eugen Ionescu
      Daca o ducem pe cale filozofica, eu as zice, ca adevarata cauza pentru ruptura intre cele doua extreme este invidia. Invidia celor din Zoo.
      Problema nu este cum anume ajung unii sefi prin institutii de stat. Problema este cu ce isi justifica existenta acele institutii, si intrebarea este daca am trai 2-3 ani fara acele institutii, am fii mai saraci sau mai bogati? Care este rezultatul si costul muncii lor? Ce probleme au rezolvat, si acele probleme s-ar rezolva oare de la sine, sau ar putea sa le rezolve oamenii, fara sa platim zeci de mii de birocrati? Problemele pe care le-au rezolvat, oare privatii nu ar fi putut sa le rezolve mai repede si/sau mai ieftin?
      Daca este rapid, este oare si cost-efficient?
      • Like 0
  • Cred ca si aici vorbim de doua sisteme private diferite. De o parte a sistemului privat care calca pe cadavre, castiga mult din contractele su statul, este abonat la banul public, prefera ca in loc sa plateasca decent suficienti angajati care sa ii rezolve problemele, sa plateasca spagile si amenzile organelor de control, cunoaste pe toata lumea si se bazeaza pe relatii. In opozitie cu acesta antreprenorul serios care si-a construit afacerea in zeci de ani nu merge pe varianta relatiilor, isi plateste taxele, are angajati competenti pe care ii plateste bine.
    • Like 1
  • "Am văzut pe facebook că ai şi tu un băiat. Nu ţi se pare că ar trebui să ȋl pui pe primul loc? Odată cu anii, şi energia te mai lasă. De principii te mai poţi lepăda fiindcă ele nu fac ziua de 26 de ore şi cȃnd ajungi rupt acasă cine mai face lecţii cu fiu-tu? Ti-au apărut şi nişte cearcăne de cȃnd nu ne-am mai văzut..."

    Acesta este un citat de pus in rama. Cine nu se recunoaste aici, ori este ipocrit, ori este prea indoctrinat.
    • Like 0
  • dalex check icon
    Diferentele stat-privat trebuie "tratate" prin legi intelepte. Cu mariri arbitrare de salarii la stat se trimite un semnal descurajant catre "privati". Nici subfinantarea invatamantului sau a sanatatii nu este buna si nu ajuta nici mediul privat. Sistemul legislativ este esential in asigurarea unui echilibru in societate.
    Referitor la doamna fosta "privat" devenita "de stat" nu este de criticat faptul ca a preferat "statul" fiind obosita la privat ci usurinta ( imorala zic eu ) pe care o are de a trece de la argumente pro la contra referitor la un domeniu care nu s-a modificat esential ( mediul privat ). Este o problema de caracter sa latrii langa acelasi gard, dar sa schimbi partea din care latrii fara nici o jena.
    Suntem tara in care un politruc ce ne-a adus comunismul sovietic devenise un guru al capitalismului si ne profetea despre cei 20 de ani necesari pentru desteptare ; a fost optimist dar a latrat, cu folos ( personal ), din ambele parti ale gardului. Succes si noilor latratori !
    • Like 1
  • Bugetarii sunt buni cand sunt eficienti, si in numar fix pentru nevoile unei administratii. Sa va spun eu cum am preschimbat permisul de conducere romanesc, intr-o tara in care in 1990 nu exista decat nisip, si o sosea principala, adica Emiratele Arabe Unite.

    Te duci la ghiseu (sunt zeci in toate orasele, aproape de casa), iei un numar de inregistrare.
    Te prezinti cu pasaport cu viza pusa, id-ul local, permisul de Romania, si testul de ochi.
    Platesti 400 ron pe loc (tanti de acolo are POS-ul direct in tastatura, trage cardul si gata)
    In 15 minute primesti permisul de conducere.

    Alta:
    Testul anual al masinii (ITP)
    - mers la centrul de testare, in 45 de minute ai rezultatul testului urcat in sistem.
    - te duci frumos acasa, faci o cafea, deschizi online-ul, iti cumperi asigurare, dupa 30 de minute e si ea urcata in sistem
    - intri la "RAR" pe site, sistemul recunoaste testul ITP si asigurarea valida, platesti, si in 24h ai "talonul" masinii acasa.

    Alta:
    - m-am mutat de la un apartament in altul, in mod logic trebuie sa-ti muti contractul de apa/curent/internet
    - am intrat pe site-ul autoritatii de curent si apa, am dat click pe "move", am pus id-ul apartamentului (fiecare apartament are afara pe tocul usii un numar unic), cand am ajuns cu toate acaretele in apartamentul nou, deja aveam curent si apa.
    - Internetul s-a mutat la fel

    Toate s-au platit online (Taxe de mutat, etc). Daca ai bani si vrei sa rezolvi mult mai repede, exista taxa de VIP cam peste tot, pana si la intrarile la muzee / chestii turistice. Cu factura si chitanta.

    In Romania, cand m-am insurat, am fost la primaria sector 2 sa platesc taxa de casatorie, sau ce naiba e aia, cand te intreaba pe ce data vrei sa dai cu subsemnatul la starea civila. Eu bou, dau sa scot telefonul sa ii transfer doamnei valoarea taxei din ING in contul de trezorerie (lucrasem prea mult timp in corporatii private, se pare), mi-a ras in nas: "pai nu domnule, nu merge asa, mergeti la posta, platiti acolo, si veniti cu chitanta".

    vorba pancartei din piata: "unde-i statul paralel, ca vreau sa emigrez in el"
    • Like 3
    • @ Radu Andrei Malica
      Și la vecinii din Bahrain la fel funcționează lucrurile, bonus fiind impozitul de numai 2% pe salariu. Ăștia acum 300-400 ani erau pescari și culegători de perle...
      • Like 2
  • Ok eu nu inteleg de ce unul sau celălalt ar trebui să aibă dreptate iar celălalt să greșească? Opțiuni de viață diferite, pentru persoane și situații diferite. Din câte înțeleg doamna era perfect capabilă să facă față și în mediu privat, dar, la un moment dat, a preferat să nu. Alegerea ei, dreptul ei. În altă ordine de idei, în ciuda tuturor egalităților de gen declarate și programate și dorite, biologic, pentru o femeie care alege să aibă copii este mai greu să lupte non-stop pentru job. Măcar în perioada sarcinii și a alăptatului (presupunând că în restul timpului are lângă ea un bărbat care nu încearcă să-i impună limitări de rol - gen tot ea tre' să facă mâncare, să spele, să facă teme cu copilul, etc) De ce să te lupți cu morile de vânt când poti să nu? Există motive bineîntemeiate pentru care poti prefera un job la stat față de unul în privat, sau invers. Iar asta nu te face nici idealist nici trădător al propriilor principii. Nu există o unică opțiune corectă în viață.
    • Like 1
    • @ Mihaela Munteanu
      Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? :D
      • Like 0
  • check icon
    În teorie, lupta e magnifică, elegantă, morală,etc. dar în modul real din păcate e aproape inutilă într-o țară în care meritocrația a fost, este și se pare va fi, ștearsă din mentalul colectiv. Cervantes a „explicat„ bine treaba asta.
    • Like 3
  • D check icon
    Domnule Stepan, nu aș spune că sunteți rupt de realitate, însă discursul prietenei dvs. are o doză săntătoasă de adevăr care nu ar trebui să vă facă să vă simțiți nici învins, dar nici învingător pentru că lucrați în privat.

    Discuția nu ar trebui să fie despre cine are dreptate și cine nu, ci ar trebui să fie o temă de reflecție pentru toată lumea, atât pentru cei din privat cât și pentru bugetari. Despre ce am putea învăța unii de la alții și cum. Trebuie să admitem că există excese în ambele medii și că, dacă am învăța cum să comunicăm mai bine, am reuși, poate, să avem funcționari mai eficienți și un mediu privat mai uman!
    • Like 6
    • @ D
      Excelent comentariu, dar... rupt de realitate, prin faptul că reflexiile respective nu se vor întâmpla niciodată cu adevărat: nici bugetarii nu vor deveni mai conștiincioși, nici cei din privați nu vor fi mai puțin exploatați.
      • Like 4
    • @ Tom Dick N'Harry
      D check icon
      Nu se va întâmpla niciodată pentru că...?
      • Like 2
    • @ D
      Ei... din cauză că deoarece pentru că fiindcă....
      Am explicat mai jos de ce, am fost elocvent.
      • Like 0
    • @ Tom Dick N'Harry
      D check icon
      Elocvent, poate, lipsit de argumente, sigur! Numiți un singur stat, bazat pe birocrație, care a progresat prin măsuri de genul celora pe care le propuneți!
      • Like 3
    • @ D
      „Stat bazat pe birocrație” ? Ăsta este un stat muritor de foame!
      Evident că nu s-a aplicat nicăieri, niciodată, măsura resetării sistemului birocratic, din motivul că funcționarii de la vârf sunt numiți de politicieni, pentru a putea face afaceri cu statul, și deci nimeni nu are interesul de a schimba principiul de funcționare.
      • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult