Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

O scurtă poveste de familie despre cum au ajuns să ne conducă „oamenii fără căpătâi, nevolnicii și bețivii”

Țărani în cârciumă

Foto: Guliver Getty Images

Mulţi ani, ȋn copilărie, vedeam războiul ca pe un eveniment fabulous. De „vină” erau cei doi bunici, care, atunci cȃnd se ȋntȃlneau la noi, se aşezau la masă, deschideau o jumate de ţuică molcomă bănăţană, se puneau faţă ȋn faţă şi ȋncepeau să ȋşi amintească. Cum trecuseră Prutul, cum fugeau pe lȃngă ei infanterişti romȃni, tancurile nemţeşti, cum urlau lupii iarna ȋn stepa rusească, ce nopţi albe ieşeau cȃnd se ȋntȃlneau cu soldaţii italieni care numai ei ştiu cum făceau rost mereu de vin şi cȃntau pȃnă dimineaţa, cum se murea pe străzile Odessei, cȃt de departe se poate simţi un om la Cotul Donului… Vorbeau rar şi nu era un dialog, ci doar reamintirea unor momente pe care cineva ce le trăise nu le va putea uita vreodată şi al căror mister poate fi ȋnţeles numai de un altul ce le trăise.

După un răstimp, vorba ajungea la comunişti. Şi de-abia atunci se putea zări o lacrimă ȋn ochii lor. „Ei ne-au nenorocit, nu nemţii sau ruşii. Au ajuns oamenii fără căpătȃi să ne conducă satul.” Şi răspunsul celuilalt venea implacabil: „I-au trimis să moară ȋn Bărăgan pe toţi gospodarii şi au pus in locul lor nevolnici şi beţivi.”

Au trecut ani pȃnă să ȋnţeleg de unde venea obida lor, nicidecum ideologică, „decȃt” justificată prin ceea ce trăiseră. Bunicul ceruse Comisiei de fond funciar restituirea unui teren. Şi, ȋn faţa actelor depuse, a ȋnscrisurilor obţinute de la Arhivele naţionale, doi bătrȃni din această comisie ce se presupune că ar fi trebuit să cunoască situaţia dinainte de naţionalizare, le-au spus colegilor lor mai tineri, rȃnjind, să nu ȋi dea nimic, fiindcă nu merita nici ceea ce a avut. Pȃnă la urmă nu a fost nevoie decȃt de o ȋnfăţişare pentru ca instanţa să citească ȋnscrisurile şi să ȋi recunoască dreptul.

Atunci am aflat şi eu cine sunt erau acei „oameni fără căpătȃi”. În sat, jumătate dintre locuitori erau nemţi, iar cealaltă jumătate, romȃni şi unguri. Cȃnd Hitler fusese ȋnvins şi la Bucureşti prindeau aripi tovarăşii Anei Pauker, etnicii germani şi gospodarii romȃni au ȋnceput să fie daţi la o parte. Iar locul lor a fost luat de cei ce lucrau cu ziua şi de cei cărora li se spunea „slugă la neamţ”, adică cei ce, alungaţi de acasă de sărăcie şi părinţi netrebnici, făceau de toate ȋn gospodăriile nemţilor mai avuţi pentru casă, masă şi cȃţiva lei. Ăstora li se adăugaseră vreo doi oportunişti, pierde-vară din familii romȃneşti serioase. Şi principala lor grijă a fost să ȋi acuze pe etnicii germani de colaborare cu naziştii, să ȋi scoată afară din casele ȋn care, pe urmă, s-au instalat ei, iar altora, mai „norocoşi” să le confişte animalele şi bunurile gospodăriei pe care le vindeau, pe nimic, romȃnilor. Iar bunicul, cu bani primiţi de la nemţi, le cumpăra „pentru el” şi seara le restituia proprietarilor. „Oamenii ăştia trăiau numai ȋn ură şi băutură. Cȃnd a venit administraţia comunistă, tot ei au ajuns vătafi. Şi-au adus toate neamurile şi le-au băgat ȋn casele nemţeşti, frumoase, rămase neluate. După doi ani, cădeau acoperişurile pe ei, că le era lene să bată un cui, stăteau cu animalele ȋn tindă. Pe urmă au luat pămȃnturile tuturor şi ne-au pus să lucrăm ȋn cooperativă. Cum să laşi neisprăviţii să te conducă? Dacă nu ai omenie, nu ai şcoală şi nu poţi să te ȋngrijeşti de gospodăria ta, cum să te ȋngrijeşti de un sat?”

În anii de după război, bunicul fusese printre cei norocoşi fiindcă nu avusese avere şi era veteran de război: Paorii avuţi au luat drumul bordeielor Bărăganului, iar gospodăriile lor au intrat pe mȃna celor ce au intuit momentul şi „s-au ȋnscris la comunişti”. Iar după decenii şi după o Revoluţie, doi dintre cei fără căpătȃi fuseseră puşi să facă dreptate pentru cei cȃndva nenorociţi de comunişti.

Aceasta a fost una dintre poveştile unei generaţii care nu mai e. O generaţie care a văzut războiul, dar plȃngea cȃnd vorbea de anii ce au urmat. După şaptezeci de ani, oamenii fără căpătȃi au ajuns să conducă o ţară.  

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cititi si cartile lui Norman Manea, descrie cam aceleasi lucruri.
    In rest, cunosc fiu de baragan-ist - parintii i-au fost stramutati ca erau de "chiaburi". Si fiul ca si parintii a ramas cu verticalitate. Doar ca razboiul sfant (cum era un afis in timpul propagandei lui Antonescu) a facut multe victime in familia mea. Asa ca nu mai stiu daca sa o fost mai rau comunismul care a adus sef pe betivul satului care se plangea ca a fost persecutat de aia cu hectare (dar care nu ar fi pus gura pe alcool si mai munceau si duminicile, pacatosii naibii de hapsani :D )
    • Like 1
  • Cititi si Vremuri second hand -Svetlana Alexievici, nu veti regreta
    • Like 0
  • check icon
    Nu se putea o comparatie mai buna.Respect pentru inaintasi...ce nu inteleg este de ce generatia in varsta voteaza cu astia rosii de acum.Nu generalizez,sunt oameni trecuti de tinerete care au fost la toate protestele,insa sunt elitele,profesori,medici si ingineri pensionari acum,care inteleg si nu mai vor sa ne conduca''nevolnicii si betivii''.
    • Like 3
    • @
      Pentru ca si ei urasc pe cei care muncesc, sunt priceputi, si au mai mult ca ei. Invidia si lacomia e la ea acasa. "Sa moara si capra vecinului" e nivelul peste care se ridica cu greu.

      Interesant este ca de vina pentru situatia asta nu sunt ei, ci tot noi, astia priceputii. De ce? pentru ca si noi suntem lacomi si invidiosi ba mai mult, ii mai si dispretuim pe ceilalati in loc sa-i ajutam sa iasa din situatia asta (pe copii lor, nu pe ei, pentru ei e prea tarziu, dar cel putin sa rupem ciclicitatea asta)
      • Like 1


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult