Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cum arată un protest în vremea coronavirusului. Mii de israelieni au ieșit în stradă împotriva lui Netanyahu, păstrând distanța socială

Protest în Israel

Foto: Heidi Levine / Sipa Press / Profimedia

Două mii de israelieni s-au adunat duminică seară în Piața Rabin, din Tel Aviv, pentru a protesta față de măsurile pe care premierul Benjamin Netanyahu le-a adoptat în perioada pandemiei de coronavirus. 

Cu măști de protecție pe față, oamenii au păstrat distanța socială și și-au exprimat dezaprobarea față de măsurile care includ urmărirea telefoanelor cetățenilor de către serviciile secrete pe perioada crizei provocate de Covid-19. Alte câteva mii de oameni au participat la protest online, pe Facebook și Zoom.

Foto: Heidi Levine / Sipa Press / Profimedia

Pentru demonstrație, poliția a marcat locurile din piață care puteau fi ocupate de protestatari, iar organizatorii au fost obligați să le furnizeze acestora măști de protecție, scrie Haaretz.

Foto: Heidi Levine / Sipa Press / Profimedia

Protestatarii l-au acuzat pe Netanyahu, inculpat în trei dosare pentru fapte de corupție, de practici anti-democratice. „Așa mor democrațiile în secolul 21, nu sunt distruse de tancuri. Mor din interior”, le-a spus demonstranților Yair Lapid, liderul partidului de centru Yesh Atid, unul din opozanții lui Netanyahu.

Foto: Oamenii l-au numit pe Netanyahu „Crime Minister” (n.r. prim ministru infractor) în timpul protestelor. Sursa: Jack Guez / AFP / Profimedia

Protestul a fost organizat de mișcarea „Steagul negru”, care a început în martie pentru a se opune măsurilor luate de Netanyahu. În martie, sute de șoferi au intrat în Ierusalim cu mașini cu steaguri negre pentru a-și exprima dezabrobarea față de premierul israelian.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Lucian Croitoru - Inquam Photos / Marin Raica

Negocierile pentru guvernul Luca Niculescu au un aer paradoxal. Domnul Grindeanu cere ca PNL și UDMR să intre în guvern alături de PSD, într-o „majoritate asumată” și „transparentă”. PNL răspunde că nu guvernează cu PSD, dar poate vota învestirea. AUR anunță că nu va participa la vot. Fiecare parte vrea ca guvernul să treacă sau să cadă, dar niciuna nu vrea să fie legată de rezultat. Foto: Inquam Photos/Marin Raica

Citește mai mult