Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cum citim hărțile meteo și indicele UV înainte de a pleca în vacanță

plaja - getty

Foto Getty Images

Înainte de plecarea în concediu, cei pasionați pot verifica online hărțile de prognoză meteorologică pentru a-și face un scenariu despre cum va fi vremea într-o anumită zonă, sau pot consulta estimările făcute pentru diverse perioade, cele mai de încredere fiind cele realizate pe perioade de maximum 7 zile.

Recomandarea a fost făcută de Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), care a fost invitata emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, moderată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu. 

„Sunt site-uri ce dau estimări pe 10- 15 zile, unele dau chiar și pe 30 de zile. Să știți că acelea pentru 30 de zile se bazează foarte mult pe statistică, pe ce ar fi normal, care este media ultimelor decenii pentru o anumită zonă. Recomand tuturor să ia cu mai multă încredere prognoza cam până în următoarele 7 zile. 

Pentru orice locație, celor care sunt mai pasionați le recomand să caute și site-urile ce dau hărți ale câmpurilor meteorologice. Este un hobby foarte frumos și în acord cu timpurile pe care le trăim - să înveți să citești singur hărțile de prognoză și să îți faci în capul tău posibilul scenariu despre cum va fi vremea în zona respectivă”, a explicat directorul executiv al ANM.

De exemplu, spune ea, sunt hărți online care arată distribuția presiunii atmosferice la nivelul solului, la nivelul continentului european. „Dacă în locația unde mă duc, văd că perioada în care mă duc eu în vacanță presiunea atmosferică este constant ridicată, un anticiclon foarte stabil, așezat, acolo sigur că mă duc mai cu încredere că vremea va fi în general frumoasă. Dacă din contră, să zicem că mă duc în Grecia și văd că Marea Adriatică sau Marea Egee tot nasc cicloni și câmpurile ne arată posibilitatea formării de cicloni în zonă, sigur că mă pot aștepta la o instabilitate mai accentuată”, a mai explicat Florinela Georgescu.

„Pentru zona țării noastre, un indice UV în jurul valorii de 8 este un semnal de alarmă”

Pe site-ul meteoromania.ro, în timpul verii, este publicată valoarea indicelui radiației ultraviolete (UV). Pentru că o expunere excesivă la soare poate produce efecte negative asupra sănătății, meteorologii sfătuiesc populația să urmărească informațiile legate de indicele UV. 

„Pentru zona țării noastre, un indice UV în jurul valorii de 8 este un semnal de alarmă. 9 deja, dacă suntem la mare, la ora 11 nu mai avem ce căuta pe plajă. Mai revenim după orele 4- 5 după-amiaza. Scara pe care o folosim noi este până la 15, dar 9 este mult”, a spus Florinela Georgescu.

Directorul ANM spune că cineva care este la mare, pe plajă, „se poate păcăli, dacă adie puțin vântul”, pentru că adierea ne poate face să credem că suportăm căldura și nu avem nicio problemă. „Nu, e bine pur și simplu să ne uităm cât este indicele radiației ultraviolete și efectiv să plecăm de pe plajă (dacă indicele UV ajunge la 8 sau 9 - n.n.), chiar dacă e un nor care se mai plimbă un pic pe cer și mai face un pic de umbră”, recomandă directorul executiv al ANM. Aceasta atrage atenția persoanelor care pleacă în vacanță în regiuni din partea de sud a Europei, de exemplu, să verifice atent valoarea indicelui UV, pentru că  în acele zone indicele urcă frecvent la valori de peste 8. „Este foarte bine să ne protejăm, să nu ne luăm după localnici, care au interesul să aibă turiști pe plajă cât mai mult timp”.

Indicele UV este resimțit diferit în funcție de tipul de piele, adaugă specialistul în meteorologie. Persoanele blonde, cu ten deschis riscă să facă mai repede arsuri solare după expunerea prelungită la soare, și de asemenea arsurile să fie mai severe, comparativ cu persoanele cu ten mai închis. De asemenea, radiațiile UV în exces pot afecta și ochii. Sfaturile sunt valabile și pentru cei care merg vara la munte, pentru că acolo „chiar mai mult ne poate păcăli faptul că vremea e ușor mai răcoroasă decât la mare”.

Recomandarea directorului ANM: evitați statul pe plajă între orele 10 - 11 și 16:30 - 17:00

Întrebată cât este indicat să stea la plajă vara o persoană care merge la mare, meteorologul a recomandat ca între orele 10, maxim 11 și 16:30 - 17:00 să evităm expunerea la soare, dacă indicele UV are valori ridicate.

Un alt sfat este acela de a ne expune corpul la soare în mod treptat: „nu ne ducem albi, așa cum am ieșit din iarnă, iar în prima zi la mare stăm (pe plajă) de dimineața până seara”. În plus, specialiștii atrag atenția că folosirea cremelor de protecție solară „ne protejează împotriva arsurilor solare, dar nu ne protejează, din nefericire, împotriva apariției, în timp, a unui cancer de piele”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Nu-mi aduceam aminte care era semnalul de apel al stației automate, a sateloidului, dar l-am găsit în tabelul ce atârna deasupra pupitrului principal. Am lansat apelul în alfabetul Morse și, după opt secunde, mi-a venit răspunsul. Sateloidul, sau mai curînd creierul său electronic, a răspuns printr-un semnal repetat ritmic.

Citește mai mult