Mic ghid despre cum și când să postezi pe internet. Cum era să devin eu însumi un troll de prima clasă

Foto: Guliver/Getty Images

Dacă m-ar fi întrebat cineva acum un an ce este acela un troll, probabil primul răspuns care mi-ar fi venit în minte ar fi fost că e persoana care trage după ea un troler prin aeroport. Nu e de mirare, pentru că pe atunci se pare că nici nu existam, potrivit dictonului “Nu eşti pe Facebook, nu exişti”. Iar eu eram total inexistent, neavând, la vremea aceea, cont personal pe nicio reţea socială. La articolele online nu citeam niciodată comentariile iar de poveştile populare scandinave nu sunt pasionat. În schimb, dacă m-ar fi întrebat ce înseamnă trolling probabil nu mi-aş fi rezumat răspunsul doar la domeniul pescuitului, descriind pe larg o metodă pe care am practicat-o (varianta sportivă) de multe ori cu plăcere şi uneori chiar cu succes. Aş fi îndrugat câteva vorbe şi despre sensul termenului în raport cu Internetul. 

Între timp situaţia s-a mai schimbat. Am început “să exist” şi nu numai că am conturi pe mai multe reţele de socializare dar având şi un blog, am început să fiu atent la comentariile postate la tot felul de articole şi implicit la fenomenul de trolling de pe internet. Aşa că acum ştiu că troll-ul “este un personaj din folclorul scandinav, fie uriaş, fie pitic, cu puteri magice, malign, ostil oamenilor, care bântuie noaptea, pus pe rău, iar în piesele lui Ibsen este simbolul instinctelor distructive” (v. britanica.com). Şi mai ştiu că în ziua de azi pe trolli îi găseşti, în număr destul de mare, pe Internet. Chiar dacă denumirea lor se pare că nu are origini nordice ci se trage de la metoda de pescuit, au uneori un comportament care se aseamănă destul de mult cu cel al troll-ilor scandinavi. Postează comentarii ostile la postările/articolele altor persoane, cu scopul de a deturna mesajele acestora şi de a provoca un torent de mesaje conflictuale, care de cele mai multe ori nu mai au deloc legătură cu mesajul iniţial. Astfel de comentarii sunt menite să înlăture orice direcţie constructivă pe care s-ar putea încadra discuţia.

Nu m-am oprit aici cu analiza despre trolling şi trolli. Am văzut că internetul, care a creat posibilitatea transformării multor tipuri de acţiune ale internauţilor în profesii noi, a mai oferit o ocazie. Astfel, armate de oameni au ajuns să fie angajaţi pe post de troll, în multe cazuri cu salarii frumoase, pentru a eficientiza propaganda sau pentru a discredita opozanţii unor regimuri, nu numai în ţări unde democraţia şchioapătă serios, cum ar fi Rusia sau China, dar chiar şi în cele care au pretenţia că sunt garanţii ei. Campioane aici se pare că sunt SUA şi UK. Troll-ii care nu prind un loc de muncă bine plătit la stat nu au de ce să fie speriaţi de spectrul şomajului. Oricând pot găsi un job în orice colţ al lumii, la vreun partid politic sau la vreo organizaţie, aparent apolitică dar controlată de ele. Dacă nu reuşesc nici aşa, le rămane varianta de a fi trolli cu contract de muncă la vreo companie care vrea să-şi păcălească clienţii construindu-şi o imagine falsă, care e nevoită sa-şi spele reputaţia pătată sau care vrea să-şi discrediteze concurenţa. 

Văzând oferta bogată de pe piaţa muncii pentru această categorie profesională nou creată dar şi numărul imens al celor care practică trollingul fără a fi plătiţi, stând toată ziua conectaţi pentru a porcăi dreptul la opinie şi imaginea semenilor, mi-am pus (probabil dintr-o deformaţie profesională) două întrebări:

Care ar fi profilul psihoprofesional ideal al trollilor mercenari? şi Ce-i poate determina atât de puternic să dezvolte comportamente de tip trolling pe cei care prestează gratuit? Cei din urmă, spre deosebire de cei năimiţi, nu se limitează la subiecte de propagandă sau politice, ci atacă postări/articole indiferent de tema acestora.

Cercetările ştiinţifice cu privire la cauzele comportamentului de tip trolling şi la natura “calităţilor” unui troll de succes, se împart în două clase principale. Pe de o parte sunt cele care concluzionează că aceste cauze ţin de individ, de anumite trăsături de personalitate (unele native, altele dobândite). La polul opus se află cercetările care evidenţiază influenţa contextului, mediului în care se dă în spectacol troll-ul.

Dacă plecăm de la cercetările care pun accent pe individ, principala „calitate” a unui troll de succes o constituie înclinaţia către comportamente antisociale în general, nu numai în spaţiul online. Cauzele acestei înclinaţii sunt reprezentate, cel mai adesea, de existenţa unor carenţe educaţionale. Cu cât carenţele sunt mai mari, cu atât creşte probabilitatea ca persoana să devină un sociopat. Şi cu cât persoana respectivă îşi va inhiba mai mult înclinaţia către comportamente antisociale în spaţiul real (de teama coerciţiei legii), cu atât va performa mai bine ca troll, defulând în spaţiul online. Din această perspectivă putem răspunde foarte uşor la întrebarea: Care ar fi profilul psihoprofesional ideal al troll-ului mercenar? Se confundă destul de mult cu profilul general al sociopatului: nevoie crescută de socializare, dorinţă de a se afla în centrul atenţiei şi obsesie pentru a deţine permanent controlul, inteligență peste medie, fără sentimente, fără remuşcări, lipsă totală de empatie, nu se simte niciodată vinovat, minte cum respiră. Mă opresc aici cu enumerarea, deşi ar mai fi şi alte “calităţi” care definesc un sociopat, dar cei care le deţin şi pe acelea de regulă nu mai ajung să se angajeze ca trolli. Mai degrabă ajung în locuri unde nu au acces la calculator. Oricum sfatul meu (gratuit, dintr-un sentiment pur umanitar) pentru cei care angajează trolli este să nu-i selecteze pe cei care au profilul ideal. Nu de alta dar dacă stai în birou sau în clădire cu un troll care e sociopatul „ideal”, e destul de riscant. E posibil ca într-o zi spaţiul online să devină insuficient de mic pentru a-i absorbi pornirile pentru comportamente antisociale iar noile victime ar putea deveni chiar cei din preajma sa. 

Desigur că o oarecare doză de sociopatie este necesară pentru a-ţi lua un job de troll plătit. Tot această doză îi caracterizează şi pe o parte din trollii care n-au nevoie de un stăpân şi de o plată pentru a se desfăşura în mod constant pe net. Altfel nici nu s-ar putea explica trolling-ul extrem şi intens la care se dedau foarte mult persoane care în mod evident nu sunt angajate de vreo organizaţie guvernamentală, politică sau economică şi adeseori trollează violent subiecte care nu au legătură cu sfera de interes a unor astfel de organizaţii. Amploarea fenomenului este atât de mare iar numărul practicanţilor atât de crescut, încât a pune totul în cârca unor sociopaţi nu ar fi nici corect, nici plauzibil ca explicaţie ştiinţifică. Plus că în mare parte fenomenul îmbracă forme mai uşoare, aflate la limita unor agresiuni sau sub această limită. Pentru astfel de cazuri o explicaţie mult mai bună este oferită de celălalt tip de cercetări, care pune accentul pe determinarea situaţională a comportamentului de trolling.

Cu privire la cauzele situaţionale, o cercetare deosebit de interesantă a fost desfăşurată de un grup de oameni de ştiinţă în domeniul Computer Science de la universităţile americane Stanford şi Cornell, iar concluziile au fost prezentate într-un studiu publicat în 2017 şi intitulat “Anyone Can Become a Troll: Causes of Trolling Behavior in Online Discussions”.

Cercetătorii respectivi şi-au propus să răspundă la patru întrebări: “Este trollingul apanajul strict al unor indivizi antisociali sau e un comportament caracteristic oamenilor obişnuiţi?; Trollingul este înnăscut sau situaţional?; Care sunt condiţiile ce cresc probabilitatea ca o persoană să dezvolte un astfel de comportament?; Trollingul se poate răspândi de la o persoană la alta într-o comunitate?”. 

Pentru a răspunde la aceste întrebări au luat în considerare două variabile. Starea de spirit a celui care trolează (pe care autorii o consideră, în mod corect, ca fiind determinată situaţional) şi contextul discuţiei. Iar pentru a identifica efectele variabilelor asupra trolling-ului, au recurs la două metode. O metodă a constat într-un experiment cu 667 de participanţi cărora le-a fost evaluată prin metode psihologice starea de spirit la momentul experimentului, după care li s-a cerut să posteze comentarii la un articol, acelaşi pentru toţi, diferenţa fiind că o parte vedeau trei comentarii postate anterior cu caracter neutru iar cealaltă parte vedea trei comentarii de tip troll. Cea de a doua metodă a constat în analiza (evident cu ajutorul unui soft) a discuţiilor asociate unui număr de 200.567 de ştiri şi articole de pe website-ul CNN. Discuţiile conţineau 26.552.104 de comentarii postate de 1.158.947 de utilizatori. A fost stabilită corelaţia dintre momentul postării comentariilor de tip troll si momentele din zi şi săptămână pe care cercetări stiinţifice anterioare le-au stabilit ca fiind cele mai asociate cu apariţia unor stări de spirit negative. Tot prin această metodă a fost analizat şi gradul de contagiune al postărilor de tip troll făcute de un comentator asupra celorlalţi comentatori.

Concluziile, cu un grad ridicat de validitate ştiinţifică, sunt deosebit de interesante. Iată câteva dintre cele principale:

• Cele mai multe comentarii de tip troll sunt făcute la ore târzii şi în ziua de luni, momente care sunt cunoscute ca fiind mai intens asociate cu stările de proastă dispoziţie;
• Dacă primul comentariu postat la un articol este negativ, creşte frecvenţa celor negative postate ulterior;
• Comentariile negative apărute într-o discuţie se dezvoltă pe spirală şi cresc probabilitatea ca o parte dintre cei care iniţial aveau comentarii neutre sau pozitive să-şi schimbe opinia;
• O persoană care a participat la discuţii conţinând comentarii negative prezintă o probabilitate crescută să posteze comentarii negative la alte ştiri/articole care nu au nici o legătură cu prima discuţie;

Aşadar pentru a resimţi pe propria piele fenomenele caracteristice Psihologiei Mulţimilor a lui Gustave Le Bon şi pentru a ne anula propria personalitate dizolvând-o în cea a unei gloate de oameni-trolli, în ziua de azi nu mai e nevoie să participăm fizic la vreo manifestare a acestora, scăpată de sub controlul raţiunii. O putem face instalaţi confortabil în fotoliul de acasă, cu un calculator în faţă. Pentru cei care însă nu vor să li se întâmple asta, nu vor să devină involuntar nişte trolli şi nu vor să posteze nişte comentarii de care ulterior să se simtă ruşinaţi şi să simtă nevoia să le şteargă (aproape întotdeauna prea târziu pentru a nu crea efecte) dar vor în continuare să posteze comentarii la articole (nimic condamnabil), îmi permit să lansez căteva recomandări:

• Nu postaţi când vă doare capul, măseaua sau orice altceva;
• Nu postaţi când tocmai v-aţi certat cu cineva;
• Nu postaţi după ora 22 şi lunea;
• Nu citiţi niciodată comentariile la un articol, înainte de a vă posta propriul comentariu despre el. Puteţi să le citiţi după aceea şi eventual să replicaţi la ele, dacă vi se pare necesar;

Dacă totuşi aţi comis-o şi v-a scăpat un comentariu de tip troll la un articol, opriţi-vă. Nu mai citiţi alte articole pentru 24 de ore;

Dacă aţi comis-o şi brusc vă ruşinaţi, decât să ştergeţi comentariul mai bine încercaţi să postaţi unul nou, în care să vă cereţi scuze şi să explicaţi că aţi avut o scurtă sincopă a raţiunii (e greu de aplicat, dar astfel nimeni nu vă va putea eticheta drept sociopat, pentru că sociopatul nu-şi cere niciodată scuze).

Dovada vie că autorii cercetării au dreptate şi că “oricine poate deveni un troll” sunt chiar eu.

Am citit studiul de mai sus în urmă cu ceva vreme, mi-a plăcut foarte mult şi pe loc m-am decis să mă refer la el într-un articol de pe blogul meu. Doar că după ce am terminat să-l citesc m-am uitat atent să văd cine sunt autorii. Şi abia atunci am observat că unul din cei patru autori avea un nume care sigur era românesc. Şi nu orice nume ci unul compus, rar întâlnit, care mi-a indus ideea că ar putea fi rudă cu un personaj cunoscut, ministru în regimul comunist. Tot pe loc, din acest motiv, am renunţat la ideea de a scrie despre cercetarea respectivă. După câteva luni, stând la masă şi la taclale cu nişte persoane foarte apropiate, printre subiectele de discuţie a fost abordat şi trolling-ul de pe internet. Am redat cercetarea respectivă şi unul dintre interlocutori, plăcut impresionat la rândul său, m-a întrebat de ce nu o abordez într-un articol. Uşor nesigur pe mine am spus că mă gândisem la asta după care mă răzgândisem şi i-am expus motivul. Interlocutorul, care prin prisma profesiei cunoaşte mult mai bine ce înseamnă valoarea unei cercetări ştiinţifice şi în mod evident nu are gândirea afectată de idei preconcepute, ca mine, mi-a explicat că reacţionam profund greşit şi deloc raţional. Mi-a demonstrat că de fapt reacţia mea putea fi considerată, prin extrapolare, tot un comportament de trolling şi nu unul banal ci chiar unul extrem. Nu reacţionasem printr-un comentariu cu înjurături la vreun articol al cercetătorului respectiv ci preferasem să-l cenzurez şi să nu mă refer la el deloc, aruncând astfel la Recycle Bin munca valoroasă a patru oameni de ştiinţă, dintr-un motiv care nu avea nici o legatura cu subiectul. După care privindu-mă dojenitor mi-a spus:

“- Nu mă aşteptam la o astfel de gândire chiar de la tine. Nu uita că tu eşti cel pe care simpla vocală “O” plasată în loc de “Ă” te-a salvat de la a avea reţineri să te prezinţi cu numele de familie”.

Chiar din seara aceea am început să-mi aranjez ideile pentru acest articol.

Pe cercetătorul român, coautor al studiului, îl cheamă Cristian Dănescu-Niculescu-Mizil şi este cadru didactic la Departamentul de Stiinţe Informatice de la Cornell University. Nu ştiu si nici nu contează cine îi sunt rudele, dar mi-e ruşine că a existat vreun moment în care m-a interesat acest lucru. Ceea ce mă interesează sunt cercetările sale, care sunt extraordinare, focusate pe comportamentul conversaţional, comportamentele antisociale, normele şi convenţiile din spaţiul online. Vi le recomand din toată inima.

Semnat:

Doncilă

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp