Sari la continut
Republica
Comunicare

Cum mi-am propus să nu adorm niciodată supărată pe cineva

Povesti inainte de culcare

Photo: Getty Images

Cu multă vreme în urmă, am început să am un mic obicei, destul de ușor de ținut în contextul meu de viață: să nu mă culc niciodată supărată pe cei apropiați. Să nu prelungesc micile tracasări și sensibilități ale zilei cu încă o noapte, să nu rămânem neîmpăcați înainte de o perioadă, fie ea și atât de scurtă, în care nu ne mai putem spune nimic. Mi-am dat seama de importanța acestui fapt mărunt când, după o discuție cu tunete și fulgere, am plecat furioasă la culcare și m-am hotărât, ca o formă supremă de putere, să rămân supărată pe soțul meu. Am stat ce-am stat dincolo de punctul de fierbere, până ce am conștientizat că mă simt mizerabil și că, pesemne, abordez greșit toată situația. Am ieșit din cameră cam stânjenită și m-am îndreptat spre el, neștiind prea bine ce să spun: „Auzi…” 

Astăzi habar nu mai am de ce ne-am certat. După nenumărate fraze și zeci de minute de nervi, tot ce a rămas și a ajuns să conteze a fost îmbrățișarea ce ar fi putut să nu existe.

Una dintre cele mai neplăcute expresii este pentru mine „iert, dar nu uit”. Și nu pentru că minimalizez cumva suferința celui care o rostește sau dreptul său la memorie, ci pentru simplul fapt că, așa cum au spus-o mulți oameni înțelepți înainte, darul iertării nu poate fi urmat de niciun altfel de „dar”. În mod comic sau cosmic, mie mi se întâmplă câteodată să experimentez exact opusul: să nu iert, dar să uit. O iau mereu drept un cadou venit din partea unei instanțe mai inteligente decât mine.

Iar un moment dat mi s-a întâmplat ceva care m-a mișcat: am iertat pe cineva, de-adevăratelea, în vis. M-am trezit ușoară și fericită ca într-o zi din copilărie, cu ninsoare proaspăt așternută, fără să datorez și fără să mi se datoreze nimic.

Această întâmplare imaterială m-a făcut să îmi recunosc o nevoie profundă. Dacă sufletul meu iartă în somn și le șterge constant celorlalți de pe răboj greșelile, atunci de ce-mi las mintea să se zbată în tot felul de nemulțumiri și lupte prostești? De ce n-as putea să-i tratez pe oameni cu mai multă blândețe și mai puține rezerve, mai ales când am văzut de atâtea ori bunătatea, frumusețea și, din păcate, suferința din ei? Și mai ales când și alții, de atâtea ori și cu atâta generozitate, mi-au șters mie de pe răboj greșelile…

Așa că am extins puțin obiceiul despre care povesteam, iar la capătul zilei încerc acum să nu mai fiu supărată pe nimeni. Din capul locului, trebuie să spun că nu l-am gândit ca pe un mecanism de gestionare a vreunei situații dramatice de viață, ci ca pe un soi de ritual cotidian de mic reglaj emoțional.

Acest obicei de noapte a schimbat ceva în felul în care îmi desfășor ziua. Ca să îl pot păstra, trebuie să îmi accept responsabilitatea într-o desfășurare de evenimente sau în alta, să încerc să înțeleg mai bine ce nevoi au ceilalți și ce nevoi am eu, să nu mai spun da, când vreau să spun „nu”, iar apoi să nu pot gestiona „da-ul” fără resentimente. Nu mi-a ieșit cum am sperat întotdeauna, dar am constatat că, în timp, bagajul de nemulțumire pe care îl car după mine s-a micșorat, că lumea a devenit un loc mai prietenos, că am ajuns să mă bucur mai mult de relațiile cu ceilalți. Cu alte cuvinte, că mi-am făcut în primul rând mie un bine.

Lucrurile funcționează câtă vreme le fac să funcționeze. Însă de curând, mi-am dat seama că funcționează doar pe jumătate, că generozitate mea e departe de a fi întreagă. Am presupus că asta se întâmplă și din cauză că nici mantra mea de dinainte de culcare nu e completă. Așa că am adăugat ceva: o să încerc să nu adorm supărată pe nimeni, nici chiar pe mine însămi. Simt că, în inima cu care trec prin zi și prin noapte, există un loc și pentru mine, și pentru greșelile mele. Provocare e să găsesc ușa spre el când am nevoie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gandalf check icon
    Apoi, domnuca draga, tare bine se potrivesti ce scrii dumneata aici cu ce-mi tot spun mie pr'etenii :)
    Ma bucur sa "intalnesc" pe cineva de felul acesta si iti doresc din suflet "bine ai venit in club"
    • Like 2


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult