Cum (nu) funcţionează Direcţia Venituri Buget Local Sector 2. Experienţa unui avocat de litigii la ghişeul Kafka

Din capul locului trebuie să vă spun că sunt avocat de litigii, ceea ce înseamnă că, în activitatea mea, interacţionez cu acea componentă a sistemului public popular cunoscută sub numele de „Justiţie” şi tehnic compusă din instanţele judecătoreşti. În cauzele clienţilor mei, de cele mai multe ori, mandatul meu este limitat la a-i asista şi reprezenta pe aceştia în cadrul diverselor litigii pe care le au şi foarte rar se întâmplă să trebuiască să susţin cauza unui client în faţa unei alte autorităţi publice decât instanţa de judecată.

Însă, în păţania pe care sunt pe cale să v-o relatez, a trebuit să fac asta pentru cineva din familie care, pentru dezbaterea la notar a unei succesiuni, avea nevoie de un certificat fiscal, mai întâi de la Direcţia Venituri Buget Local Sector 2 („DVBL Sector 2”), apoi de la Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice („ANAF Sector 2”). Apoi, din nou, de la DVBL Sector 2.

Nu am mers în calitate de rudă la DVBL Sector 2. În bună regulă, am încheiat un contract de asistenţă juridică în care client era ruda care avea nevoie de certificate, iar în baza contractului mi-am emis împuternicirea avocaţială necesară pentru a mă legitima ca mandatar al persoanei îndreptăţite în faţa autorităţilor publice. Prin emiterea şi semnarea împuternicirii avocaţiale (un tipizat emis de Baroul Bucureşti), în calitate de avocat, atest existenţa contractului de asistenţă juridică în baza căruia este emisă împuternicirea şi terţele persoane (inclusiv autorităţile publice) trebuie să mă creadă pe cuvânt că este aşa. Dacă aş emite împuternicirea avocaţială fără ca ea să aibă acoperire în contractul de asistenţă juridică, care îmi defineşte mandatul, aş săvârşi un fals şi aş răspunde penal şi disciplinar pentru asta.

Primul drum la DVBL Sector 2. DVBL Sector are particularitatea că funcţionează în două sedii vizavi de Gara de Est, pe Bulevardul Gării Obor. Între cele două este o distanţă de 100 de metri. Competenţele specializate ale celor două sedii – dacă există – sunt cunoscute doar paznicilor celor două spaţii, care par că îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de birou de informaţii şi relaţii cu publicul. Prima încercare pe care am făcut-o pentru a obţine amărâtul de certificat fiscal a fost în februarie. În sediul 1 (cel dinspre est, în dreapta gării) era atât de aglomerat, încât preferam să mai bat o dată drumul şi să vin altădată. Totuşi, am zis să încerc şi dincolo, în sediul 2 (cel dinspre vest, pe latura alipită Parcului Titus Ozon). Acolo, la fel de aglomerat, însă, nici n-am intrat bine, că doamna de la pază a anunţat că dacă mai sunt persoane care vor să obţină datele de acces pentru înregistrarea online, să meargă la etaj. Într-adevăr, auzisem de ceva timp că DVBL Sector 2 oferă acest serviciu şi am zis că e o idee bună să rezolv aşa elegant, fără să mai pierd câteva zeci de minute la coadă. Oportunist, am urcat la etaj şi, în timp ce aşteptam, mi-am scris împuternicirea avocaţială specială pentru această operaţiune (oricum, de remarcat ridicolul faptului că trebuie sa te prezinţi la ghişeu în persoană ca să poţi interacţiona online cu instituţia). 

Am obţinut relativ repede datele de autentificare şi imediat ce am ajuns la birou am şi accesat contul. Am depus online cererea pentru certificat fiscal, însă mi s-a părut ciudat că nu pot încărca documentele pe baza cărora ştiam că se eliberează certificatul – motiv pentru care mi-am scris nelămurirea la adresa de suport.

A doua zi, o doamnă foarte amabilă mă sună şi îmi explică, oarecum încurcată, că o astfel de cerere (certificat fiscal pentru o succesiune) nu se poate rezolva online şi că trebuie să mă prezint cu documentele la ghişeu.

Aşadar, nu a mers pe scurtătură (online).

Revin în altă zi la ghişeul din sediul 2, cu programare, şi obţin certificatul fiscal.

Cele două drumuri la ANAF Sector 2. Credeam că asta e tot, însă aflu de la notariat că mai trebuie să obţinem şi de la ANAF un certificat fiscal. Merg şi acolo, depun cererea, se eliberează în 5 zile, revin după 5 zile şi îl obţin.

Între timp, mi-am dat seama ca au trecut cam 4 săptămâni de când am obţinut certificatul de la DVBL Sector 2 şi ţineam vag minte că e valabil cam 30 de zile. Verific şi îmi dau seama că am obţinut certificatul de la ANAF Sector 2 în penultima zi înainte de expirare! Însă notarul nu e disponibil pentru finalizarea succesiunii aşa din scurt...

Trebuie să o iau de la capăt şi să obţin din nou certificatul de la DVBL Sector 2. Mai fac o încercare...

Al doilea drum la DVBL Sector 2. Cu lecţia învăţată, am făcut din timp programarea online pentru prezentarea, în persoană, la ghişeu. În mesajul de confirmare ţi se spune şi la ce ghişeu să te prezinţi: 21 de data asta. Ştiind că data trecută am obţinut certificatul din sediul 2, mă duc tot acolo, însă nicio urmă de ghişeul 21. O întreb pe eterna doamnă de la pază şi ea mă îndrumă la sediul 1, situat la 100 m. Deşi programarea era pentru ora 12:30 şi era abia 12:25, am grăbit pasul, ca să nu mă trezesc la 12:31 că mi se spune că am ratat programarea (în mesajul de confirmare eşti avertizat cu privire la acest risc).

Ajung deci la ghişeul 21 la ora 12:27 şi în faţa mea sunt două persoane, fără programare prealabilă. La 12:29 îl întreb pe funcţionarul de la ghişeu, dl inspector R.S., dacă mă are în vedere încât să nu-mi expire programarea şi a confirmat. Mai aştept vreo 5-10 minute şi până la urmă îmi vine rândul. Dau toate documentele pe care le ştiam ca fiind necesare. Nu avea ce să mai intervină, parcă vedeam deja certificatul în mâinile mele. Şi totuşi intervine:

- Nu pot să vă dau certificatul, zice implacabil inspectorul R.S., în timp ce îmi întinde actele înapoi.

- De ce?

- Doamna trebuie să depună declaraţia şi să plăteacă taxa de habitat, altfel nu pot să vă dau certificatul.

- Asta nu e taxa aia suspendată în instanţă de USR?

- A fost suspendată, dar apoi Consiliul Local a dat altă hotărâre. Certificatele fiscale nu se eliberează până nu se plăteşte taxa asta.

- Bine, haideţi că depun declaraţia şi plătesc, îmi trebuie certificatul.

- Daţi dvs. declaraţia pentru doamnă?

- Da, în calitate de avocat.

 - Pentru asta trebuie să depuneţi contractul de asistenţă juridică.

Aşa cum spuneam mai sus, contractul de asistenţă juridică nu se depune nici judecătorului în instanţă şi, cu atât mai puţin, nu se depune nici la DVBL Sector 2. Dincolo de raţiuni ce ţin de confidenţialitatea relaţiei avocat-client şi de protecţia datelor cu caracter personal, împuternicirea avocaţială face deplină dovadă a mandatului acordat de client avocatului şi ea trebuie recunoscută ca atare de autorităţi. Orice refuz de a recunoaşte împuternicirea avocaţială echivalează cu un abuz al funcţionarului şi există remedii legale pentru corectarea lui.

Văzând că nu găsesc înţelegere, i-am cerut dlui inspector să-mi înregistreze cererea şi să-mi transmită în scris eventualul refuz. A fost momentul în care m-a redirecţionat către biroul juridic din sediul 2, pentru eventuala aprobare. (De remarcat că, atunci când nu există temei legal pentru un comportament abuziv precum cel descris, funcţionarul public refuză să lase urme scrise ale refuzului său, pentru că el însuşi nu este sigur de ce face, necunoscând legea).

Am parcurs cei 100 m până la sediul 2 şi am cerut îndrumări unui domn paznic (de data asta) către biroul juridic. Acolo publicul nu are acces, aşa că a intrat el să întrebe dacă pot să fiu primit. S-a întors cu răspunsul ferm că să mă întorc a doua zi, că „doamnele au treabă”. Am insistat să vorbesc două minute cu o persoană din acel birou, ca să nu fiu nevoit să îi fac colegului de la ghişeu o plângere penală pentru abuz în serviciu (efectele împuternicirii avocaţiale sunt reglementate prin lege, iar nu prin legislaţie secundară, ceea ce determină, în opinia mea de nepenalist, o astfel de încadrare juridică). De data asta, dl paznic s-a întors cu menţiunea că va ieşi cineva în câteva minute. Aştept. Până la urmă iese val-vârtej o doamnă cochetă care nu prea m-a ascultat pentru că ea trebuia să meargă „într-o şedinţă la primărie”, însă a chemat totuşi pe altcineva. Colegul a înţeles imediat şi mi-a spus să revin la ghişeul 21 şi să-i transmit dlui inspector că trebuie să îmi primească cererea şi, dacă sunt probleme (de înţelegere, adaug eu), să îl sune chiar pe el.

Revin la sediul 1 cu mesajul dlui de la biroul juridic, însă dl inspector R.S. parcă nu vrea să creadă. Chiar se duce la telefon şi îşi sună colegul care, până la urmă, îl convinge. Se aşază spăşit pe scaun şi îmi cere documentele referitoare la taxa de habitat. Le depun şi, apoi, îmi indică suma pe care trebuie să o plătesc cu cardul la sediul 2 (la sediul 1 nu se poate plăti), cu menţiunea să revin apoi la el cu chitanţa. Parcurg, deci, din nou distanţa de 100 m, stau la coada vreo 10 minute la ghişeul de plăţi şi, în fine, obţin chitanţa.

Mă întorc cu chitanţa la sediul 1, însă acum erau două doamne în faţa mea la ghişeul 21. Cea din faţa mea spune că are programare la 13:15. Răspund politicos că şi eu am de la 12:30, dar că încă nu e finalizată soluţionarea. Replica dlui inspector R.S. e că asta mi se datorează doar mie, că nu am avut documentele pregătite. Am întrebat retoric dacă nu e totuşi din cauza lui, pentru că nu mi-a primit cererea, însă nu mi-a răspuns. În fine, am lăsat-o pe doamnă să-şi termine treaba şi apoi mi-a revenit mie rândul. Dau chitanţa şi inspectorul îmi răspunde că nu-i trebuie (mă întreb dacă sistemul de plăţi e atât de avansat încât să îi apară deja pe calculator că am plătit?) şi îmi cere documentele pentru certificat fiscal. I le dau, după care îmi dă înapoi câteva pe care nu le-a considerat utile. Apoi, îmi cere expres unele dintre cele pe care mi le-a dat înapoi. După o oră şi 15 minute, am obţinut noul certificat fiscal.

În loc de concluzie. Episodul kafkian descris mai sus arată încă o dată că actuala legislaţie este de aşa natură, că pentru operaţiuni curente (vânzare imobil, succesiune, radiere maşină etc.) trebuie să parcurgi nişte paşi birocratici inutili – în sensul că raţiunile avute în vedere la stabilirea acestor proceduri ar putea fi mult mai inteligent satisfăcute, în interesul cetăţeanului şi cu o mult mai eficientă gestiune a resurselor (timp, bani, personal din sistemul public). Ne pierdem vremea alergând de la un ghişeu la altul şi de la o instituţie la alta, pentru a bifa nişte criterii care ar trebui regândite şi pe care – de prea multe ori – ni le aplică persoane nepregătite sau depăşite, precum dl inspector R.S. Scopul administraţiei publice nu ar trebui să fie plimbarea cetăţeanului de la Ana la Caiafa şi nici măcar plimbarea (în secolul internetului), ci servirea cât mai eficientă şi cât mai discretă a cetăţeanului în diversele operaţiuni civile sau administrative pe care le întreprinde. Avem nevoie de o adevărată reformă a administraţiei publice, iar asta presupune debirocratizare, digitalizare şi orientarea către nevoile cetăţeanului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp