foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ca publicist pentru ziare românești și olandeze, mă uit revoltat la știrile legate de furtul din Muzeul din Assen al obiectelor principale ale expoziției „Dacia! Regatul aurului și argintului”. Când s-a organizat expoziția în 2024, m-am bucurat – o colecție de proporții, un buget mare, și, chiar dacă Assen este un muzeu mai mic în Olanda, are mulți vizitatori și o astfel de expoziție reprezenta o șansă pentru peste 100.000 de olandezi să facă cunoștință cu un aspect puțin cunoscut despre România – bogăția și meșteșugul dacilor.
Vă dați seama, dacă colecția ar fi rămas în Muzeul Național de Istorie din București – câți străini vin anual acolo...? Acum mai joacă un rol și altceva – nu doar principiul pozitivist al expoziției contează, ci și profesionalismul execuției acesteia. Întrebarea rămâne dacă conținutul expoziției a fost tratat cu seriozitatea cuvenită.
Autoritățile olandeze au cerut scuze cu destulă umilință, dar comparațiile făcute în presa olandeză nu fac dreptate importanței obiectelor furate. Un ziar scrie cu aplomb că ar fi comparabil cu furtul picturii lui Rembrandt – „Rondul de noapte”. Poate că da, „Rondul de noapte” are un rol central în identitatea olandeză, dar cumva pentru români se simte altfel – coiful de la Coțofenești are 2.500 de ani, este făcut din aur și este unic, în timp ce Rembrandt a mai pictat, iar Olanda este plină de picturi din secolul al XVII-lea. În România, pierderea coifului se simte ca un atac frontal la identitatea națională, datorită rarității obiectelor comparabile.
Dar, din punct de vedere emoțional, se întâmplă și altceva – este ca și cum un mic ținut cu doar o comoară de aur împrumută singura sa comoară unui ținut plin de comori de artă și cu o mare tradiție muzeală – iar acea comoară de aur ajunge să fie furată chiar acolo. Asta stârnește un val de revoltă în România, un sentiment de a fi din nou tratat nedrept, de parcă interesele românești nu merită să fie luate în serios. Directorul Muzeului Național de Istorie al României a spus, în calitate de parte împrumutătoare, că unul dintre scopurile expoziției era ca publicul olandez să devină conștient de faptul că România nu este doar o țară a hoților, cerșetorilor și culegătorilor de căpșuni. Este dureros să citești aceste cuvinte în lumina furtului.
Să sperăm că, pentru relațiile româno-olandeze și pentru viitorul tuturor schimburilor culturale, furtul va fi rezolvat fără pierderea acestor obiecte. O eventuală topire a acestor ultime obiecte de artizanat tangibile ar adânci uitarea civilizațiilor dispărute, din cauza lăcomiei și naivității. O rază de speranță constă în faptul că toată Olanda și chiar jumătate din Europa acum au aflat că în România a existat o civilizație care prelucra artistic aur și argint, în timp ce batavii încă umblau în piele de animale.
Textul este și publicat pe platforma olandeză – joop.nl
Ik voel de behoefte om mijn excuses aan te bieden aan Roemenie voor het amateurisme waarmee de diefstal van centraal Roemeens erfgoed uit het museum in Assen behandeld wordt.
Als publicist voor zowel Roemeense als Nederlandse kranten kijk ik verontwaardigd naar het nieuws over de diefstal uit het Museum in Assen van de belangrijkste objecten van de Dacia-expositie – „Dacia, rijk van goud en zilver”. Toen de tentoonstelling in 2024 werd georganiseerd, was ik blij – een indrukwekkende verzameling, een groot budget, en hoewel Assen een bescheiden museum is in Nederland, trekt het veel bezoekers. Zo'n tentoonstelling was een kans voor meer dan 100.000 Nederlanders om kennis te maken met een weinig bekend aspect van Roemenië – de rijkdom en het vakmanschap van de Daciërs. Stel je voor – als de schatten in het Nationaal Historisch Museum in Boekarest zouden zijn gebleven – hoeveel buitenlanders hadden de collectie dan gezien? Nu speelt er ook iets anders – niet alleen het positivistische principe van de expositie is van belang, maar ook de professionaliteit van de uitvoering. De vraag blijft of de inhoud van de expositie met de nodige ernst is behandeld.
De Nederlandse autoriteiten hebben zich met voldoende nederigheid verontschuldigd, maar de vergelijkingen in de Nederlandse pers doen geen recht aan het belang van de gestolen objecten. Een krant schrijft met veel overtuiging dat het vergelijkbaar zou zijn met de diefstal van Rembrandts schilderij – „De Nachtwacht”. Misschien is dat zo, „De Nachtwacht” heeft een centrale rol in de Nederlandse identiteit, maar voor Roemenen voelt het anders – de gouden helm van Cotofenesti is 2.500 jaar oud en absoluut uniek. Rembrandt heeft veel geschilderd, en Nederlandse musea hangen vol met schilderijen uit de 17e eeuw. In Roemenië voelt het verlies van de helm als een directe aanval op de nationale identiteit vanwege de zeldzaamheid van vergelijkbare objecten.
Maar gevoelsmatig speelt er nog iets anders – het is alsof een klein land met maar één gouden schat zijn enige schat uitleent aan een land vol kunstschatten en met een grote museale traditie – en de gouden schat wordt daar gestolen. Dit veroorzaakt een golf van verontwaardiging in Roemenië, een gevoel van opnieuw onterecht behandeld te worden, alsof de Roemeense belangen niet serieus genomen dienen te worden. De directeur van het Nationaal Historisch Museum in Boekarest verwoordde, als uitlenende partij, dat een van de doelen van de expositie was dat het Nederlandse publiek zich bewust zou worden van het feit dat Roemenië niet alleen een land van dieven, bedelaars en aardbeienplukkers is. Het is pijnlijk om deze woorden terug te lezen in het licht van de diefstal.
Laten we hopen dat, voor de Roemeens-Nederlandse betrekkingen en voor de toekomst van culturele uitwisselingen in het algemeen, de diefstal opgelost zal worden zonder verlies van deze objecten. Het omsmelten van deze laatste tastbare kunstobjecten die overgebleven zijn, laat verdwenen beschavingen nog verder verdwijnen, als gevolg van hebzucht en naïviteit. Een klein lichtpuntje is dat vanwege deze diefstal heel Nederland en half Europa nu op de hoogte is van het feit dat er in Roemenie een beschaving bestond die gouden en zilveren kunstvoorwerpen vervaardigde in een tijd dat de Batavieren nog in dierenvellen rondliepen.
Deze tekst is eveneens gepubliceerd op het Roemeense nieuwsplatform – republica.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Situatia supusa analizei este urmatoarea: Romania a pierdut temporar sau permanent controlul unui artefact original, unic si imposibil de inlocuit avand o valoare simbolica de nivel strategic pentru istoria civilizatiei din spatial carpato-danubiano-pontic si pentru care nu exista o unitate de masura a impactului de orice fel. Analiza situatiei trebuie sa ia in considerare inclusiv varianta in care ARTEFACTUL FURAT NU A FOST ORIGINALUL ARTEFACTULUI. In situatia ipotetica in care aceasta varianta se va dovedi finalmente cea adevarata consecintele pot fi cel putin la fel de drastice.
De aici incepe de fapt analiza situatiei care face astazi valuri numai printre cei interesati direct. Cei interesati indirect respectiv romanii ca populatie generica au probleme mult mai mari si se arata oripilati doar pe timpul in care situatia le este adusa la cunostinta prin mijloace de comunicare formale sau informale. Dupa ce mimeaza indignarea si injura guvernul vreo 30 de secunde gandul le zboara iar la plata facturilor sau a facturilor si ratelor sau a facturilor, ratelor si imprumuturilor de la prieteni scadente in zilele urmatoare. La toate astea se adauga inca vreo 3 sau 4 pauze de cafea la serviciu justificate, nu-i asa de nevoia de a discuta extraordinarul eveniment. Dar haideti sa facem un excurs total subiectiv printre cei care sunt direct interesati si sa ne inchipuim cam cum ar arata cei direct interesati. Probabil ca ar fi urmatoarele categorii:
1. Ofertantul roman sau strain care a generat oferta si odata cu oferta si oportunitatea expunerii artefactelor pentru scopuri publicitare si foarte foarte probabil pecuniare.
2. Functionari in mana carora a ajuns initial oferta din partea ofertantului strain sau roman. Cum astfel de oferte nu am intalnit Sambata dimineata prin pietele de vechituri ale orasului este foarte probabil ca oferta a ajuns in mana unor functionari care au in mandat gestionarea patrimoniului sau in mana vreunei firme romanesti sau straine care are un obiect de activitate care graviteaza si in jurul obiectivului de a obtine profit din expunerea unor elemente de patrimoniu privat sau public.
3. Functionari cu statut mai inalt si/sau firme cu influenta mai mare care au preluat oportunitatea de la cei care au primit-o initial dupa principiul potrivit caruia chestia asta are implicatii care depasesc posibilitatile si competentele functionarilor sau firmelor in mana carora a ajuns initial oferta desi fondul chestiunii este acelasi respectiv obtinerea de profit pe persoana fizica din care firmituri neindestulatoare sa ajunga si la cei care au primit initial oferta pentru ca a doua oara sa nu le mai treaca prin cap ca pot gestiona de capul urmatoarea oferta.
4. Persoane carora furtul le vine ca o manusa pentru ca furtul pentru ei este de fapt munitie cu care trag ca sa capatuiasca ei nu ca sa previna situatii similare in viitor.
Infractiunea de furt per se nu trebuie disecata decat de institutiile abilitate cu aplicarea legii si de cele abilitate sa asigure suport logistic, intelectual si informational. Restul activitatilor asociate evenimentului acesta sunt doar comerciale. Publicului i se vind aburi si ceata.
In acest ring se joaca totul pentru profit personal indiferent de ce natura. Daca cumva cineva crede ca expunerea unor unicate care odata furate lasa un loc gol imens si imposibil de umplut cu altceva in istoria civilizatiei romanesti se face exclusiv de dragul promovarii Romaniei este naiv ba chiar naiv rau ca sa nu ma exprim cum as dori de fapt sa ma exprim. Promovarea Romaniei este drapelul care flutura frenetic si cand nu bate vantul numai pentru a masca ceea ce se intampla cu adevarat in spatele lui.
Inchipuiti-va cum ar arata urmatoarea scena care are mari sanse sa se petreaca in salile Muzeului de Istorie al Romaniei. In fata coifului devenit intre timp vedeta un ghid explica ce reprezinta acest artefact pentru Romania si intempestiv este intrebat de catre un vizitator din grup daca coiful expus este originalul. Care ar putea fi raspunsul ghidului? Doamne ce rusine. Sa furi unul din cele 200 de tablouri ale unui pictor consacrat este inacceptabil dar cumva digerabil dar sa furi de la stat ceva ce statul trebuia sa apere cu toata fiinta lui este nedigerabil din orice unghi te-ai uita la situatie. Daca totusi suspectii au furat o copie atunci iar avem o problema imensa ca natiune dar doar pentru viitor.
Un artefact unic de calibrul simbolistic al celui furat care iti acopera o perioada lunga din propria-ti istorie nu se expune in original. Originalul poate fi distrus de un cutremur, poate fi luat de ape, poate fi distrus de fulger chiar insusit de invadatori dar nu expus. Inchipuiti-va cum ar fi sa ne spuna turcii ca nu ne pot inapoia sabia lui Stefan cel Mare pentru ca s-a furat? Imediat ne-am intreba doamne ce tara este aia. Furtul acestui unicat arata cum arati ca tara indiferent de ce scuze si de ce circumstante se vor prevala cei interesati sa nu isi piarda influenta, agoniseala si libertatea.
Nu cred că există nație care să se urască pe sine în halul ăsta precum românii...
Ei bine acest "mic ținut" e de vreo 7-8 ori mai întins decât regatul Olandei, aib-o-n pază Cel de Sus pe regina Maxima.. Bine, voi ați avut și imperiu, buri vorbitori de afrikaans..
Acum, legat de unica noastră "comoară", hai să nu fim chiar așa de prăpăstioși. Coiful ăla este evaluat la vreo 4 milioane de euro.
Prin comparație, "Cumințenia Pământului" (Brâncuși) era evaluată în 2014 la 20 de milioane de euro. Și hai să ne amintim de campania din 2016, lansată de Ministerul Culturii pentru a o răscumpăra.
Mai era nevoie doar de vreo 6 milioane de euro din contribuții voluntare, dar s-a strâns abia 1 milion..
Așa că mai ușor cu atentatul frontal la identitatea națională..
E încă un eveniment speculat electoral de cei care pretind că au acte de moștenitori ai Daciei, cu semnăturile lui Burebista, ..Deceneu, Scorilo, Duras și Decebal, plus autentificare de la notar..
Cât de spre furt, hai să ne-amintim de marele jaf din 1968, de la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Au fost furate atunci 8 tablouri valoroase, printre care un Tițian, un van Dyck..etc, valorând atunci 20 milioane de dolari, echivalentul a vreo 230 de milioane, astăzi.
Dacă "Ecce Homo" (Tițian) și alte 3 tablouri au fost recuperate în 1998 cu ajutorul Interpol, celelalte 4, printre care și "Moartea Cleopatrei" (Anthony van Dyck) nu-s de găsit (încă..)
Dar Brukenthalul n-a rămas gol, are și alte valori.
La fel și Muzeul de artă din Cluj, cu formidabila colecție Virgil Cioflec unde pot fi admirate multe lucrări de Grigorescu, Luchian, Tonitza, Theodor Aman, Pallady, Ciucurencu, Petrașcu sau Paciurea.
De vizitat (pentru olandezii curioși..) și Muzeul de Artă din Timișoara, de la Palatul Baroc, cel din Craiova cu o secție dedicată lui Brâncuși, cel din Iași și cel din Constanța.
De vizitat și Castelul Peleș, ctitorit de Carol I în 1883.
De ce nu și Muzeul Ion Irimescu din Fălticeni (că-i mai aproape de Cârlibaba..), cu sculpturile donate de maestru.
Și desigur capitala, cu Muzeul Național de Artă, incluzând Muzeul Colecțiilor, Muzeul Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady. Mai e și Cotroceniul..
Așa că, nu stăm (cum se crede..) doar în Coiful și brățările alea de aur, furate dintr-un mic muzeu din Olanda..
Îl aștept cu nerăbdare pe Andre Rieu.. :))
Înțeleg că orășele gen Amsterdam, Rotterdam, Haga sau Delft nu aveau anvergura necesară unei astfel de expoziții și doar un anonim muzeu dintr-un și mai anonim sat olandez putea avea măsurile de siguranță dorite!
Departe de mine a compara ilustra istorie a batavilor cu minuscula contribuție a contemporanilor lor geto-daci dar chiar nu era loc în tot Rijksmuseum pentru o mână de brățări?